Alte cereri. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 150/CA
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, C, A, U, A, A, prin reprezentant, cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr. 2656/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. Civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este declarat și motivat în termen, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 6 lei conform chitanței nr. -/9.10.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei.
La data de 13.04.2009, recurenții reclamanți au depus la dosar precizări referitoare la prescripția dreptului la acțiunea pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod pr. Civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 1.09.2008 și înregistrată la Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanții -, -, -, -, C, -, a, -, a, a, și au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică T la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare fiecare, în baza art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, actualizate cu indicele de inflație până la efectuarea plății, precum și contravaloarea tichetelor de masă potrivit Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu anul 2005 și până la pronunțarea hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.2656/11.12.2008, Tribunalul Tulceaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu data de 15 noiembrie 2001, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, nr.OUG2/2006 și Legea nr.417/2006.
Deși s-a prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
În aceste condiții, apreciind că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, instanța a considerat că este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A motivat instanța că a stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Însă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța a arătat că nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență ca, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
A mai motivat instanța că, în măsura în care intervine Administrația și, în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
Cu privire la acordarea tichetelor de masă instanța a reținut că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Au susținut recurenții, în referire la stabilirea cuantumurilor celor două sporuri, că, întrucât mărimea procentului nu a fost menționată în legislație, cuantumul a fost stabilit prin similitudine cu sporul pentru complexitatea muncii - 25% aplicat la salariul de bază brut lunar (art.18 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern) și sporul pentru complexitatea muncii - 25 % pentru controlul financiar preventive propriu (art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare).
La nivelul Direcției de Sănătate Publică T, arată recurenții că mărimea procentului a fost aprobat în ședința Comisiei paritare la nivelul Direcției de Sănătate Publică a județului T în data de 24.12.2003 și în Hotărârea privind drepturile funcționarilor publici din cadrul T din 24.12.2003 încheiată între conducerea Direcției de Sănătate Publică a județului T și reprezentantul funcționarilor publici din cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului
S-a mai arătat că, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat plata acestor drepturi și nu stabilirea procentului de către instanță. Afirmația că hotărârile judecătorești prin care alți funcționari publici, aflați în situații similare, au obținut plata acestor drepturi, nu pot fi puse în executare, nu corespunde realității, întrucât funcționarilor cărora le-au fost admise acțiunile respective, le-au fost acordate drepturile încă din anul 2008.
În referire la plata c/valorii tichetelor de masă, recurenții au arătat că, prin Hotărârea privind drepturile funcționarilor publici din cadrul T din data de 24.12.2003, încheiată între conducerea T și reprezentantul funcționarilor publici din cadrul T, s-a stabilit acordarea tichetelor de masă, urmând ca instituția să facă demersurile necesare pentru acordarea acestora, avându-se în vedere că instituția are și venituri proprii.
La termenul de judecată din 18.03.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004.
Recurenții reclamanți au depus la dosar precizări în referire la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada menționată, arătând că, cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 publicată în Of. nr.279/2003. Prin art.44 din OUG nr.92/2004 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior prin republicare art.31) din Legea nr.188/1999. Suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG nr.2/2006, până la finele anului 2006.
Astfel, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului a fost suspendată. Consideră recurenții că pentru perioada ulterioară datei de 23.11.2004 și până la pronunțarea acțiunii este întemeiată, întrucât suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Intimata pârâtă, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.
Potrivit disp. art.137 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate, excepție care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Astfel, prin cererea formulată la data de 10.08.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
Potrivit disp. art.3 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art.12 alin.1 prevede că "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită".
În speță, având în vedere că prin dispozițiile pct.7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi pentru anul 2004, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anului 2004 s-a născut la data de 1.01.2005. Ori, față de data introducerii cererii - 01.09.2008 - se constată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție, astfel că excepția invocată din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ca atare.
Pe fond, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1, și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004, astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Prin urmare, odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite drepturile menționate, iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că, după încetarea suspendărilor menționate, a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară, în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi, iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor, o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. De asemenea, apare ca inadmisibilă, în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, o cerere de obligare a Guvernului la emiterea unui act normativ cu conținut special în sensul mai sus arătat. Mai mult, față de cele arătate, Curtea apreciază că Hotărârea privind drepturile funcționarilor publici din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului T adoptată la data de 24.12.2003 nu poate fi avută în vedere la stabilirea cuantumului celor două suplimente întrucât o astfel de hotărâre nu este dată de organele abilitate de lege în acest sens.
Instanța reține că, în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea disp. art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Curtea apreciază că lipsa legiferării cuantumului sau procentului celor două drepturi nu poate să atragă respingerea acțiunii reclamanților, astfel cum s-a pronunțat în cauză prima instanță. S-ar ajunge astfel la o negare a dreptului însuși și, implicit, la suprimarea unui drept salarial recunoscut de lege, doar cu motivarea că hotărârea ce s-ar pronunța în cauză ar fi imposibil de executat, fără a se avea totuși în vedere că eventuala pasivitate a reclamanților ar fi sancționată prin curgerea termenului de prescripție.
Prin urmare, chiar dacă la acest moment nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, urmând ca instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă, reținând că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și nu o obligație, condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, garantat și ocrotit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituție, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său. Prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
De asemenea, potrivit OG nr.137/2000, sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane. Ori, nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii în cauză, situație care presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Recurenții nu au dovedit discriminarea în raport de alte categorii profesionale care își desfășoară activitatea în condiții identice sau cel puțin echivalente.
Pentru considerentele expuse, urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă și a modifica în parte hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii.
Astfel, pentru drepturile bănești aferente anului 2004 se va reține excepția prescrierii dreptului la acțiune, acțiunea urmând a fi respinsă ca prescrisă. De asemenea, pârâta va fi obligată la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2005 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta.
Având în vedere că potrivit principiilor generale de drept repararea oricărui prejudiciu trebuie să fie integrală, urmează a se dispune actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Se vor menține dispozițiile referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea tichetelor de masă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți -, C, A, U, A, A, prin reprezentant, cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr. 2656/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, cu sediul în T,-.
Modifică în parte hotărârea în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de la data de 01.01.2005 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Menține dispozițiile sentinței de fond în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind acordarea tichetelor de masă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud.
4 ex./22.04.2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
