Alte cereri. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.169/CA
Ședința publică de la 24 martie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, Bl.22,.A,.7, județul T și pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1631 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura nu este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.
C RTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru perioada 20 iulie 2001-31 octombrie 2003, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plata sporului de confidențialitate și mobilitate de 25% pentru luna noiembrie 2006, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de funcționar public aflat în raport de serviciu cu Inspectoratul Școlar al Județului T în perioada 20 iulie 2001 - 31 octombrie 2003, raporturi guvernate de Legea nr.188/1999, rep. privind Statutul funcționarilor publici. Dreptul funcționarilor publici la prima de vacanță își are temeiul legal în prevederile art.33 al.2 din Lg.188/1999 (devenit art.34 după republicare) conform cărora: "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din legea nr.743/2001, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003.
Legile menționate prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiV.
Dreptul de a cere prima de concediu se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.
Pe cale de consecință, la această dată, consideră că este îndreptățit la primele de vacanță în perioada arătată mai sus, având în vedere prevederile art.93 din Legea nr.188/1999 coroborate cu prevederile art.166 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Pe de altă parte, consideră că însăși suspendarea dreptului privind prima de vacanță, prin textele de lege mai sus menționate, sunt total neconstituționale, pentru cel puțin următoarelor considerente:
Prevederile art.38 din Codul muncii (Legea 53/2003) ca și reglementare generală în domeniul raporturilor juridice de muncă, dar în special în materia salarizării și altor drepturi salariale, precum și prevederile din Legea nr.188/1999, republicată, stipulează în mod expres și imperativ, faptul că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților ori funcționarilor publici sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
Acest text de lege, trebuie coroborat cu prevederile art.53 alin.1 din Constituție (art.49 în vechea redactare) care prevede că: "exercițiul unor drepturi sau al unor liberați poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru aprobarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății"
De asemenea art.41 alin.2 din Constituție privind dreptul la muncă și protecție socială (fostul articol 38 alin.2, înainte de modificarea constituției din 1991) consacră ca și drept specific de muncă concediul de odihnă plătit, dar și de alte situații specifice stabilite de lege.
Din interpretarea sistematică, logică și gramaticală a acestor texte de lege, rezultă fără nici o tăgadă sau vreo altă interpretare, faptul că prima de vacanță i se cuvine, întrucât nici legiuitorul și nici executivul nu puteau suspenda sau abroga acordarea acestui drept din perspectiva textelor constituționale menționate pentru anul 2001 și în continuare. Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale de lege organică (respectiv Codul muncii ) rezultă în mod indubitabil că un drept ce derivă dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu poate fi anulat. Normele legale de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
De asemenea, normele legale de suspendare contravin art.16 alin.1 din Constituție (reclamantul fiind discriminat față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art.15 alin.2 din Constituție, deoarece normele legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Având în vedere cele solicitate, apreciază reclamantul că sunt incidente dispozițiile art.295 alin.2 din Codul muncii care dispun că "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
În ceea ce privește sporul de confidențialitate și mobilitate, reclamantul a încheiat cu Inspectoratul Școlar al Județului T un act adițional la contractul individual de muncă prin care au convenit, în temeiul unui ordin al Ministerului educației și cercetării, să i se acorde un spor de 25% de confidențialitate și mobilitate începând cu 01 noiembrie 2006. În data de 01 decembrie 2006, relațiile contractuale cu instituția pârâtă au început prin acordul părților. A constatat că unitatea pârâtă nu i-a plătit contravaloarea sporului de confidențialitate și mobilitate pentru luna noiembrie 2006, fără a motiva acest fapt.
Față de aspectele invocate reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, actualizată la zi cu indicele de inflație la data nașterii dreptului, la data plății efective, respectiv pentru perioada 20 iulie 2001-30 octombrie 3003 și a sporului de confidențialitate și mobilitate de 25% pentru luna noiembrie 2006, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.53/2003, art.285 din Legea nr.53/2003 și Codul muncii.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar în copie: dispoziția nr.161/25.07.2001 decizia nr.557/10.XII.2003, adresa nr.4182/05.09.2007 și tabel nominal cu încadrarea personalului pe OUG 191/2002, anexa 1b.
În apărare, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului a formulat întâmpinare invocând excepția de prescripție a dreptului la acțiune reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.1631 din 24 septembrie 2007, Tribunalul Tulceaa admis în parte acțiunea reclamantului și dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 20 iulie 2001 - 30 octombrie 2003, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin aceiași sentință a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sporului de confidențialitate și mobilitate pentru luna noiembrie 2006, actualizat cu indicele de inflație.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că disp. OUG nr.33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Instanța reține totodată că, așa după cum rezultă din copia dispoziției de numire în funcția publică, a dobândit calitatea de funcționar public la data de 20 iulie 2001.
Din examinarea capătului de cerere privind dreptul la acordarea sporului de confidențialitate și mobilitate la care face referire reclamantul, s-a apreciat că acest drept își are consacrarea în Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.5710 din 23.11.2006. Un principiu fundamental al acțiunii legilor și al altor acte normative în timp este cel al nerectroactivității lor, principiu consacrat de art.15 (2) din Constituția României.
Reclamantul, în data de 29.11.2006, a încheiat cu angajatorul un act adițional la contractul individual de muncă prin care urma să beneficieze, retroactiv, începând cu data de 01.11.2006, de un spor de mobilitate de 25% din salariul de bază.
Stabilirea acordării unor drepturi salariale, începând cu data de 01.11.2006 prin încheierea unui act adițional în data de 29.11.2006, în baza unui ordin emis în data de 23.11.2006, reprezintă o încălcare evidentă a principiului neretroactivității actelor normative.
Actul adițional la contractul individual de muncă al lui a fost semnat de către conducătorul unității - inspectoratul școlar general, iar pentru legalitate de către reclamant, acesta având funcția de consilier juridic. Astfel, conducătorul unității, neavând cunoștințe juridice, a fost de acord cu prevederile actului adițional, necunoscând faptul că astfel se încalcă un principiu de drept - cel al neretroactivității actelor normative.
Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la acordarea sporului de mobilitate aferent lunii noiembrie 2006, deoarece acest drept a fost stabilit prin aplicarea retroactivă a unui act normativ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen au declarat recurs Inspectoratul Școlar Județean T și .
1. Inspectoratul Școlar Județean, a invocat ca motive de recurs, dispozițiile art art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, constând în aceea că:
- dreptul la acțiune cu privirela plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001 - 2003 s-a prescris;
- în ce privește admiterea capătului de cere prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a primei de vacanță pentru perioada 20 iunie 2001 - 30 octombrie 2003, actualizate cu indicele de inflație, instanța de fond a ignorat deciziile Curții Constituționale prin care s-a stabilit faptul că, prima de concediu nu este un drept constituțional și că el poate fi suspendat sau anulat și faptul că repartizarea creditelor bugetare nu se poate face decât cu respectarea destinațiilor prevăzute în legile pentru aprobarea bugetului de stat.
- criticile aduse hotărârii au vizat și admiterea capătului de cerere prin care s-a dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată; având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, consideră că pârâtul ar fi putut fi obligat la plata a cel mult din cheltuielile de judecată.
2., a invocat ca motive de nelegalitate prin motivele de recurs, susținând în esență:
- excepția lipsei competenței materiale a completului de judecată care a soluționat cauza;
- instanța de fond nu a fost învestită pentru constatarea nulității actului adițional nr.6752/29.11.2006, acesta producându-și efectele până la încetarea contractului individual de muncă; nu există o altă cauză pe rolul instanțelor judecătorești privitoare la anularea acestui act adițional; chiar dacă s-ar constata nulitatea actului adițional în cauză, aceasta nu poate produce efecte decât pentru viitor, nu și pentru trecut, conform art.57 alin.2 din Codul muncii.
Față de cele invocate recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la plata sporului de mobilitate, și renunțarea la capătul de cerere referitor la prima de concediu.
Intimatul Inspectoratul Școlar Județean Taf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile aduse, se constată că recursurile sunt nefondate din următoarele considerente:
În ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme cât dreptul reclamantului (la prima de vacanță) a fost suspendat prin diferite acte normative, termenul de prescripție nu curge, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 12.12.2005.În plus pentru plata drepturilor bănești nu este legal prevăzut un termen de scadență astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență, în cauza de față nu a curs.
Referitor la critica ce a vizat fondul cauzei se rețin următoarele:
Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterului necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional de la Geneva cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Susținerea recurentului în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, întrucât nu sunt drepturi de natură salarială, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut prin art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De altfel,în legătură cu acest drept,se reține că a fost adoptată OUG 146/2007 prin care legiuitorul a legiferat acordarea acestor drepturi de natură salarială.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant Curtea reține că în mod corect s-a dispus în legătură cu aceasta întrucât chiar dacă, doar parțial acțiunea a fost admisă,este cert că pârâtul a căzut în pretenții.
Referitor la recursul reclamantului Curtea reține următoarele:
Critica referitoare la necompetența primei instanțe de a soluționa cauza dedusă judecății se reține că aceasta nu poate fi primită întrucât față de obiectul pricinii dar și în raport de calitatea reclamantului de funcționar public, în mod legal cauza a fost reținută spre soluționare de către aceasta.
În ceea ce privește anularea actului adițional se reține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra nulității actului adițional la contractul de muncă ci doar a argumentat de ce nu se impune acordarea sporurilor de confidențialitate și mobilitate.
Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge ca nefondate recursurile declarate în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, Bl.22,.A,.7, județul T și pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1631 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
27 martie 2008
jud.fond. /
red.dec.jud. -03.04.2008
2ex/04.04.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
