Alte cereri. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 188

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- -- JUDECĂTOR

- -- JUDECĂTOR

- -- GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-revizuientă împotriva sentinței civile nr.292/CA/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul -.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru Primăria Comunei și Primarul Comunei, care depune delegație la dosar, restul părților fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic pentru intimații-pârâți, precizează că în motivele de recurs, recurenta reia motivele invocate atât în dosarul de fond, cât și în dosarul 1697/2006 al Curții de APEL BACĂU în care s-a formulat contestație în anulare, în raport cu sentința pronunțată de Tribunalul Neamț, recurenta ne aducând nici o critică.

Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței 292/CA/23.11.2007 ca temeinică și legală.

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra cererii de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- revizuienta a formulat, în contradictoriu cu Primăria Comunei și Primarul Comunei cererea de revizuire a sentinței civile nr.31/CA/2005 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.543/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.1282/2005 a Curții de APEL BACĂU.

Prin sentința civilă nr. 292/CA/23.11.2007 Tribunalul Neamța respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție invocată de Primarul Comunei. Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele;

Prin sentința civilă nr.31/1.03.2005 Tribunalul Neamța respins ca nefondată acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Dispoziției nr.285/14.07.2003 emisă de Primarul Comunei.

Prin dispoziția atacată reclamanta a fost reîncadrată în funcția publică,referent de specialitate clasa II grad superior din funcția pe care o avusese anterior și anume aceea de șef compartiment financiar contabil. S-a avut în vedere că încadrarea reclamantei nu se putea face decât în temeiul nr.17/27.06.2007, act administrativ în vigoare la data emiterii dispoziției.

Recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr.1282/2005 a Curții de APEL BACĂU.

Revizuienta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, arătând în motivare că decizia nr.285/14.07.2003 emisă de Primarul Comunei nu i-a fost comunicată în termen legal, că acest act nu a existat fiind un înscris pro causa depus la termenul de judecată din luna octombrie 2004.

În conformitate cu dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere, dacă după două hotărâri s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat, sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Înscrisul depus de revizuientă nu a fost considerat ca reținut de Primarul Comunei în condițiile în care la instanța de recurs au fost administrate ca probe și analizate o serie de înscrisuri emise de Primăria Comunei, inclusiv decizia nr.285/2003.

Împotriva sentinței civile nr. 292/CA/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, revizuienta a formulat recurs arătând în motivare că în mod greșit prima instanță nu a reținut susținerile sale referitoare la inexistența dispoziției nr.285/14.07.2003 emisă de Primarul Comunei acest act administrativ fiind,fabricat de pârât.

Totodată, au fost reluate toate susținerile din dosarul de fond privind motivele de nelegalitate ale dispoziției atacate.

Curtea, analizând recursul, constată că este nefondat pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum a reținut și prima instanță pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, este necesară descoperirea unui înscris, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. Înscrisul în cauză ar fi trebuit să fie reținut de partea adversă sau să nu fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții care îl invocă.

Ori, judecata în cauză a fost purtată tocmai asupra înscrisului invocat prin cererea de revizuire, respectiv a dispoziției nr.285/2003. Inexistența înscrisului, în sensul avut în vedere de recurenți și anume de,fabricarea lui de către intimat, nu se încadrează în dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă și prin urmare nu poate fi cercetat în cauza de față.

Cât privește celelalte apărări, legate de nelegalitatea dispoziției atacate, cu atât mai puțin pot fi cercetate într-o cerere de revizuire.

Prin urmare, în raport de cele ce preced recursul, urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuientă împotriva sentinței civile nr.292/CA/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - în contradictoriu cu intimat-pârât PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 29.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cătălin Șerban, Loredana Albescu, Violeta Chiriac

- - - -

- -

GREFIER,

- -

Red.

Red.C:

Tehnored.

Ex. 2

21/24.03.2008

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Loredana Albescu, Violeta Chiriac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Bacau