Alte cereri. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.193/CA
Ședința publică de la 2 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol soluționarea recursurilor în contencios-administrativ formulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 - prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 2417 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 12 decembrie 2007 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, )., - toți cu domiciliul ales în T,-, județul T, și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA - cu sediul în T,-, județul T și CURTEA DE APEL CONSTANȚA - cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect drepturi salariale - despăgubiri.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții -, ). ), au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. obligarea pârâților la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, în cuantum egal cu diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, începând cu data de 21.06.2004 până la zi, despăgubiri acutalizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora;
2. obligarea acordării în continuare, către reclamanți, a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul deparatamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la elaborarea unui sistem nediscriminator de salarizare;
3. obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget de după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
S-a precizat în cerere că pentru reclamanta, drepturile solicitate sunt aferente perioadei 1 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 (începând cu 1 ianuarie 2005 nemaiavând calitatea de funcționar public), iar pentru reclamantul, drepturile solicitate sunt aferente perioadei 6 iunie 2004 - 31 decembrie 2004 ( începând cu 1 ianuarie 2005 nu a mai avut calitatea de funcționar public).
În motivare, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul departamentului economic - financiar și administrativ al Tribunalului Tulcea și potrivit art. 125 al. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, " Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic", recrutarea și atribuțiile acestuia, indiferent dacă funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție B ori la celelate instanțe, fiind reglementate unitar în articolele 126 - 128 ale Legii nr. 304/2004.
Au arătat reclamanții că deși desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare (indiferent de gradul de jurisdicție al instanței, activitatea departamentului economico-administrativ având același conținut), au beneficiat de o salarizare diferită, discriminatorie față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind făcută pe anexe ale legilor de salarizare, mai avantajoase comparativ cu cea a funcționarilor publici din cadrul departamentelor celorlalte instanțe, care, deși au prestat o activitate identică, au fost încadrați la alte anexe, cu o salarizare inferioară. Situația discriminatorie creată prin înscrierea unei categorii de funcționari publici în Anexa 1 și a celeilalte în Anexa 3, început la 1.01.2003 odată cu nr.OUG192/2002 și s-a perpetuat anual prin alte acte normative adoptate ulterior, respectiv nr.OUG 123/2003, nr.OUG82/2004. nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG 8/2007.
Au mai susținut reclamanții că, spre deosebire de activitatea judecătorului, structurată în funcție de competența materială a instanței, activitatea lor nu cunoaște astfel de diferențieri, toate departamentele economico-financiare și administative îndeplinind aceleași atribuții prevăzute unitar în art. 127 și 130 al. 2 din Legea nr. 304 /2004, iar în baza art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță, persoanele care se consideră discriminate au dreptul să pretindă acordarea de despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit prevederilor Codului Muncii, pentru toți salariații se garantează retribuție egală pentru muncă și pregătire profesională egală, iar Curtea Constituțiuonală a României, în același sens, prin Decizia nr. 1 din februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 69 din 16 martie 1994, stabilit că "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice, de asemenea prin decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite " (decizia nr. 20/2000, O nr. 72/2000, 2000, pag. 44).
În plus, discriminrea a fost constatată și prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar odată constată discriminara, repararea prejudiciului creat este obligatorie potrivit art. 2 al. 11 din nr.OG 137/2000 precum și a celorlalte norme arătate mai sus.
În ceea ce privește solicitarea depăgubirilor începând cu 21 iunie 2004, reclamanții au invocat faptul că potrivit art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, iar reclamanții au luat cunoștință de existența discriminării la data adoptării Hotărârii nr. 262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar ca regulă generală, recunoașterea de către debitor a datoriei sau a dreptului subiectiv încălcat conduce la întreruperea cursului prescripției, iar un nou termen integral de prescripție, începe să curgă de la data recunoașterii. În speță, calitatea de debitor revine Statului român, prin reprezentanții săi legali, în calitate de autor al situației discriminatorii care a produs vătămarea drepturilor legitime.
Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că în elaborarea, aprobarea și execuția bugetului Ministerului Justiției și a instituțiilor subordonate, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un atribut, în considerentul că autoritățile în cauză se bucură de autonomie deplină, astfel că cererea de cheamare în judecată în ceea ce nu are temei, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, invederând că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederei, iar pretențiile privind acordarea drepturilor salariale solicitate pentru perioada ulterioră intrării în vigoare a nr.OG 6/2007, act normativ în vigoare, trebuie respinse de la început ca vădit nefondate, în absența unei decizii a instanței de contencios constituțional care să constate neconstituționalitatea dispozițiilor legale reclamate.
Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății, au arătat că nr.OUG 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, în prezent nr.OG 6/2007, au stabilit o salarizare în cuantum superior pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar, administrativ și de informare publică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, comparativ cu celelate categorii de funcționari publici din cadrul tribunalelor și curților de apel, funcționarii publici din cadrul instanței supreme fiind salarizați conform Anexei 1 din nr.OG 6/2007 în vreme ce funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești sunt salarizați conform Anexei III la același act normativ. Diferențierea în ceea ce privește felul muncii prestate în raport de caracterul local sau central al autorității publice rezultă și din dispozițiile art. 90 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, ce prevăd că "transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori după caz între autorități sau instituții publice din administrația publică locală".
Prin Sentința civilă nr. 2417/ 20 decembrie 2007 Tribunalul Tulceaa admis cererea, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel și Tribunalul Tulcea, la plata către reclamanții -, a drepturlor bănești reprezentând diferența salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, începând cu data de 21 iunie 2004 la zi, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata către reclamanții și a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, pentru intervalul 1.06.2004-31.12.2004 -, respectiv pentru intervalul 6.06.2004-31.12.2004 -, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății și la plata în continuare a drepturilor bănești solicitate, până la eliminarea cauzei de discriminare, către reclamanții -, și.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să asigure sumele necesare plății pretențiilor recunoscute.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamanții, deși desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare (indiferent de gradul de jurisdicție al instanței, activitatea departamentului economico-adminstrativ are același conținut), au beneficiat de o salarizare diferită, discriminatorie față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal care funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a creat o situație discriminatorie prin salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentualui economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin înscrierea acestora la anexa 1 legii de salarizare, în condiții mai avantajoase comparativ cu salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor celorlalte instanțe, care, deși au prestat o activitate identică, au fost încadrați la anexa 3 cu o salarizare inferioară, situație ce a început la 1.01.2003 odată cu nr.OUG 102/decembrie 2002 și s-a perpetuat anual prin alte acte normative adoptate ulterior, repectiv nr.OUG 123/2003, nr.OUG 123/2003, nr.OUG 82/2004, nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006 și nr.OG 8/2007.
Spre deosebire de activitatea judecătorului, structurată în funcție de competența marerială a instanței, activitatea desfășurată de reclamanți nu cunoaște diferențieri, toate departamentele economico-financiare și administrative îndeplinind aceleași atribuții prevăzute unitar în art. 127și 130, al. 2 din Legea nr. 304/2004.
A mai arătat instanța că potrivit art. 27 alin. 1. din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare reclamanții, în calitate de persoane care se consideră discriminate, au dreptul să pretindă acordarea de despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării, iar Codul Muncii, prin prevederile sale, garantează retribuția egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
În același sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 stabilit că "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice".
În plus, discriminarea fiind constatată și prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, repararea prejudiciului creat este obligatorie potrivit prevederilor art. 2 din nr.OG 138/2000 precum și a celorlalte norme arătate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Pârâtul Ministerul Justiției a susținut, în motivarea recursului, că dispozițiile art.2, 20 și 27 din nr.OG 137/2000 - texte pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția - sunt neconstituționate, în măsura în care prin aplicarea lor permit instanțelor de judecată să cenzureze soluția aleasă de legiuitor și să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de funcționari publici decât reclamanții, creându-se astfel pe cale juridică sisteme paralele de salarizare celor instituite prin actele normative.
Mai arată recurentul că nicio prevedere cuprinsă în OG nr.137/2007 nu abilitează Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să emită hotărâri în exercitarea atribuției de armonizare a legislației.
Astfel, posibilitatea de a extinde, pe cale judiciară, sfera beneficiarilor unei norme juridice, în temeiul OG nr.137/2000, ca urmare a reținerii unei stări de discriminare instituită prin lege sau prin ordonanțe ale guvernului echivalează cu o încălcare nepermisă a art.1 alin.4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat precum și art.61 alin.1 din Constituție.
Au fost invocate de către recurent două motive de recurs:
- sentința a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, art.304 pct.4 pr.civ. fapt ce reprezintă o situație gravă, de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, consacrat prin art.1 din Constituția României. Numai puterea legislativă adoptă soluții legislative iar puterea judecătorească face aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, fără a impune și soluții legislative.
- sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește admiterea capătului de cerere ce are ca obiect acordarea în continuare a diferențelor salariale solicitate, apreciază că cererea reclamanților nu putea fi primită întrucât se referă la un drept viitor ce poate fi valorificat doar pe măsura și sub condiția desfășurării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
În opinia recurentului existența unei situații comparabile între categoriile de funcționari publici din sistemul justiției, astfel cum au reținut-o Consiliul și prima instanță este greșită întrucât aceasta nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public ci și din punct de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că greșit s-au interpretat dispozițiile art.35 din Legea nr.500/2004 privind finanțele publice apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Justiției, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
A mai arătat recurentul că potrivit Legii nr.500/2004 elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Prin urmare, hotărârea judecătorească prin care a fost obligat să aloce fonduri bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziția celorlalți pârâți din dosar, adaugă la lege, fapt ce trimite dispozitivul acesteia în sfera netemeiniciei și nelegalității.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art.304 pr.civ. art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2004.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare însă au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse în susținerea motivelor invocate, cât și în temeiul art.3041pr.civ. Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea apreciază că, față de dispozițiile art.19 lit.a din Legea nr.500/2002 și ale art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, rima p. instanță a reținut în mod corect calitatea procesuală pasivă a acestuia, întrucât una din principalele sale atribuții, potrivit dispozițiilor legale arătate, este aceea de coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și de a administra bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în speța de față tocmai pentru ca hotărârea ce se pronunță să îi fie opozabilă.
Un prim aspect invocat de recurentul Ministerul Justiției se referă la neconstituționalitatea dispozițiilor art.2, 20 și 27 din OG nr.137/2000 din perspectiva art.1 alin.4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat, art.126 alin.6 ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, art.144 lit.a și c ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi și ordonanțe în vigoare, raportat la art.16 privind egalitatea în fața legii.
Având în vedere că instanța de judecată poate aprecia asupra existenței discriminării fără ca partea interesată să fie obligată să facă dovada că a parcurs procedura în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării precum și precizarea formulată de recurent în sensul că dispozițiile art.2, 20 și 27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi, ordonanțe și acte administrative cu caracter normativ, Curtea constată că nu este utilă soluționării cauzei sesizarea Curții Constituționale.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 pr.civ. este nefondat întrucât nu se poate considera că hotărârea s-a dat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești atât timp cât potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 instanța de judecată acordă despăgubiri și restabilește situația anterioară discriminării sau anulează situația creată prin discriminare, potrivit dreptului comun. Mai mult, instanța are obligația de a restabili supremația legii, egalitatea cetățenilor în fața legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor ocrotite de legislația internă și cea internațională.
De asemenea, va fi înlăturată și critica potrivit căreia sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii ( motivul prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. ).
Întrucât prima instanță a constatat existența unei discriminări în ceea ce îi privește pe reclamanți iar pârâtul nu a făcut dovada încetării cauzei care a determinat această discriminare, Curtea constată că în mod corect drepturile bănești solicitate au fost acordate și în continuare, astfel că nu va fi reținută susținerea recurentului în sensul că a fost acordat un drept viitor, care nu s-a născut încă. Pe de altă parte, este de la sine înțeles că valorificarea drepturilor se va face doar pe măsura și sub condiția desfășurării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
Reținând, pe de o parte, că s-a creat o situație discriminatorie în ceea ce privește salarizarea reclamanților, funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Tribunalului Tulcea în raport cu salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încadrați în anexa 1 la OG nr.6/2007, în condiții mai avantajoase, atât timp cât ambelor categorii de funcționari publici le sunt aplicabile dispozițiile art.125 - 128 din Legea nr.304/2004, iar pe de altă parte că este interzisă orice formă de discriminare atât de legislația internă (art.20 din Constituția României, art.7 din Decretul nr.212/1974), cât și de cea internațională ( art. 4 din Carta Socială Europeană, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului) tribunalul a admis în mod corect acțiunea reclamanților. Recurentul Ministerul Justiției a invocat faptul că situația comparabilă între categoriile de funcționari publici din sistemul justiției trebuie analizată nu doar prin prisma calității de funcționar public ci și din punct de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției. Nu a dovedit însă în ce constă această diferență care să justifice în mod rațional un tratament diferențiat în ceea ce privește salarizarea celor două categorii de funcționari publici.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 pr.civ. să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile în contencios administrativformulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 - prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva Sentinței civile nr. 2417 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 12 decembrie 2007 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, )., - toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA - cu sediul în T,-, județul T și CURTEA DE APEL CONSTANȚA - cu sediul în C,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:,
tehnoredactat dec.jud.-- -
2 ex/16.06.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
