Alte cereri. Decizia 198/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.198/CA

Ședința publică din 18 mai 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea cererii de revizuire promovată în contencios administrativ și fiscal declarat de revizuientulMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR- cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații, ). -, ). ), -, ). - toți cu domiciliul ales în C,-, jud.C, -, -, ). -, - - toți cu domiciliul ales în C,-, jud.C, TRIBUNALUL CONSTANȚA - cu sediul în C-, jud.C, CURTEA DE APEL CONSTANȚA - cu sediul în C,-, jud.C, MINISTERUL FINANȚELOR - cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B, sector 1, nr.1-3, împotriva deciziei civile nr.200/CA/14.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; totodată, mai învederează că cererea este motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; revizuientul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA la 9.03.2009 și înregistrată sub nr-, Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 200/CA/14.04.2008.

In motivarea cererii se arată că, prin sentința civilă nr.1335/20.12.2007, TRIBUNALUL CONSTANȚAa admis acțiunea și a obligat pârâții către reclamanți la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, în cuantum egal cu diferența dintre salariul de care beneficiază calculat conform anexei 3 din OUG82/2004, OUG92/2004, OG2/2006, OG6/2007 și salariile funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru perioada 21.06.2004 până la zi, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, în sumă actualizată cu indicele de inflație precum și acordarea în continuare a acestor drepturi salariale.

Tribunalul a admis acțiunea în temeiul art.27 din OG137/2000, iar în considerente s-a reținut că discriminarea a fost constatată prin Hotărârea Consiliului Național de Combatere a Discriminării nr.262/2007, precum și faptul că, potrivit art.20 al.10 din OG137/2000, această hotărâre reprezintă titlu executoriu.

Impotriva acestei soluții s-a declarat recurs ce a fost soluționat prin decizia nr. 200/CA/14.04.2008 de către Curtea de APEL CONSTANȚA, în sensul admiterii recursului și modificării în parte, în sensul respingerii cererii de obligare a pârâților către reclamanți a drepturilor salariale pentru viitor.

Decizia Curții de APEL CONSTANȚA este susceptibilă de revizuire prin prisma motivului prev.de art.322 pct.5, întrucât hotărârea Consiliului Național de Combatere a Discriminării nr.262/2007 a fost desființată prin decizia nr.4829/18.12.2008 de către Inalta C de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți, prin întâmpinare, au invocat excepția tardivității cererii de revizuire în raport cu art.322 pct.1 Cod procedură civilă, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de revizuire.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate.

Excepția tardivității este neîntemeiată și va fi respinsă din următoarele considerente:

Potrivit art.3244Cod procedură civilă, termenul de revizuire prev.de art.322 pct.5 din același cod este de o lună, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se evocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că revizuientul a luat cunoștință de decizia nr.4829/18.12.2008 la 10.02.2009, pe care își întemeiază cererea de revizuire, iar cererea a fost formulată la 3.03.2009 (conform datei menționate de plic), în termenul prevăzut de textul legal menționat.

Apărările intimaților întemeiate pe faptul că revizuientul a avut cunoștință de decizia cu mult timp înainte de data menționată, acestea vor fi înlăturate ca nedovedite.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, instanța reține că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:

Potrivit art.322 al.1 pct.5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate solicita atunci când după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

In speță, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul în baza hotărârii desființate ulterior, astfel că cererea este inadmisibilă în raport cu dispozițiile legale sus-menționate.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, instanța va respinge excepția tardivității și va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea pe acest considerent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității cererii.

Admite excepția inadmisibilității cererii.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire promovată în contencios administrativ și fiscal declarat de revizuientulMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR- cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații, ). -, ). ), -, ). - toți cu domiciliul ales în C,-, jud.C, -, -, ). -, - - toți cu domiciliul ales în C,-, jud.C, TRIBUNALUL CONSTANȚA - cu sediul în C-, jud.C, CURTEA DE APEL CONSTANȚA - cu sediul în C,-, jud.C, MINISTERUL FINANȚELOR - cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B, sector 1, nr.1-3, împotriva deciziei civile nr.200/CA/14.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Red.jud.-

18.06.2009

Tehnored.-gref.

2ex./29.06.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 198/2009. Curtea de Apel Constanta