Alte cereri. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.260
Ședința publică din data de 30 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva Încheierii din data de 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL având ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. în reprezentarea intereselor intimatei, cu delegație de reprezentare aflată la fila 13 din dosarul cauzei.
Calea de atac formulată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 18.08.2009 se înregistrează din partea intimatei întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținere.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului promovat de reclamantă. În susținere se arată că încheierea recurată se impune a fi analizată sub două aspecte, primul vizează motivul de recurs invocat de către recurentă și anume acela al obligației de a consemna cauțiune, obligație prevăzută de dispozițiile art.215 pr. fiscală și care nu a fost respectată de către instanța de fond. În ceea ce privește acest motiv, recursul este nefondat, dispozițiile art.215 pr. fiscală nu sunt incidente în cauză, atâta timp cât cererea de suspendare se întemeiază pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004, adică se solicită suspendarea executării actului pentru contestarea căruia s-a parcurs procedura prealabilă și a fost sesizată instanța de judecată. În ceea ce privește cel de al doilea aspect, cel al cazului bine justificat și al prevenirii unei pagube iminente; cazul bine justificat rezidă din împrejurarea că există îndoieli cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat. Se mai relevă că actul administrativ fiscal este emis a doua oară pentru aceleași aspecte, DGFP desființând decizia de impunere; neexistând temei legal pentru a se cuantifica pierderile, perisabilitățile neputând fi cuantificate. Paguba iminentă rezidă din contractele de credit sau leasing pe care societatea le are în derulare precum și din imposibilitatea societății de a-și onora obligațiile de plată. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea civilă din data de 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Cluj, a fost respinsă cererea de obligare la plata unei cauțiuni formulată de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și a fost suspendată executarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 59/19.02.2009 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios fiscal.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a apreciat ca întemeiată cererea de suspendare, în temeiul art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 59/2009 și decizia nr. 84/2009, emise de organele fiscale considerând că prin executarea actelor atacate reclamantei i s-ar aduce un prejudiciu iminent și raportat la aspectele invocate în acțiune referitor la lipsa de temei legal a actelor administrativ fiscale se justifică suspendarea până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, prima instanță a admis cererea formulată de către reprezentantul reclamantei în vederea formulării în scris a excepției de nelegalitate.
Împotriva acestei încheieri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite formulate de reclamantă.
În motivarea recursului se arată că n mod greșit, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a respinse solicitarea sa de obligare a reclamantei la plata unei cauțiuni, procedând la analizarea cererii de suspendare formulată de reclamantă, fără a reține considerentele pe care se fundamentează aceasta soluție.
Pârâta a relevat că în mod greșit instanța de fond, a apreciat că reclamanta nu urmează să fie obligată la plata vreunei cauțiuni, făcând trimitere la art.215 din Codul d e procedură fiscală, aceleași dispoziții legale în baza cărora a învederat și ea că anterior analizării cererii de suspendare, trebuie depășit incidentul procedural al stabilirii cauțiunii.
În cuprinsul acestui text legal, a arătat pârâta, se stipulează in mod expres faptul ca:"introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, instanța competentă putând suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
In continuare motivării recursului, pârâta arată că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală si în privința admiterii cererii de suspendare întrucât, în speță nu se regăsesc condițiile care trebuie întrunite pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ, singurul aspect reținut fiind presupusa lipsă de temei legal a actului administrativ contestat.
In opinia pârâtei, concluzia la care a ajuns prima instanța este rezultatul unei analize subiective a situației existente in cauza, convingerea acesteia fiind formata în baza unor raționamente greșite, având în vedere că nici una din condițiile prevăzute de dispozițiile art.14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite în speță.
Astfel, în ceea ce privește existenta unui caz bine justificat, pârâta a apreciat că aspectele reținute de prima instanța referitoare la nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite, având în vedere ca prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ-fiscal.
În acest context, pârâta menționează că, până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate. In caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi pronunțata ulterior pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In acest sens, a mai menționat pârâta, s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 5191/27.10. 2005, iar prin decizia nr. 257/27.10. 2006 Curtea Constituționala a reținut că suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucura de prezumția de legalitate.
Întrucât, până la o eventuala anulare de către o instanța judecătorească, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.69/30.05.2008, reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile, astfel că față de această situație, nu se poate aduce ca argument, pentru dovedirea cazului bine justificat, faptul că s-ar fi stabilit în mod eronat obligațiile fiscale.
In ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, pârâta invocă dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004, considerând că suspendarea executării este însă o măsura de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire iar produce intimatei un prejudiciu greu sau, imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.
În acest sens, pârâta apreciază că motivele invocate de reclamantă, și împărtășite de instanța de fond potrivit cărora prin executarea actului administrativ societatea ar intra în blocaj financiar total, fiind în imposibilitate de a-si achita furnizorii, de a onora comenzile si de a-si plătii angajații, fapt ce ar duce la insolvența societății contestatoare, nu pot fi reținute deoarece, pe de o parte nu a dovedit acest fapt prin raportare la cifra de afaceri iar, pe de altă parte, nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.
De asemenea, pârâta a arătat că actul administrativ pus în executare se bucură de prezumția de legalitate, astfel ca executarea acestuia nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar în final, faptul că a început executarea silită, nu înseamnă ca a fost dovedita vătămarea si, prin aceasta vătămare este ireparabilă în activitatea societății.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că reclamanta-intimată nu a făcut dovada cifrei de afaceri si a rulajelor în desfășurarea activității pentru a se raporta la elemente concrete în susținerea cererii sale, rezumându-se să facă doar susțineri cu caracter general, care nu fac dovada ca eventualele măsuri de executare silită luate față de aceasta ar genera imposibilitatea reclamantei de a-și continua activitatea si de a-și achita obligațiile.
În acest context, susține pârâta, simplele afirmații neurmate de dovedirea unei situații care să probeze cazul bine justificat al cererii de suspendare si iminenta producerii unei pagube, nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actului contestat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:
Instanța de fond a fost sesizată de către reclamanta - SRL cu o acțiune in contencios fiscal prin care se solicita, în contradictoriu cu DGFP C, anularea deciziei nr. 84/22.04.2009 emisă de pârâtă, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția fiscală nr. 59/19.02.2009 și suspendarea executării deciziei de impunere anterior menționate.
În 18.06.2009, parata DGFP Cad epus la dosar o cerere de amânare, solicitând totodată instanței să pună în vedere reclamantei să achite cauțiunea aferentă cererii de suspendare -89.
La termenul de judecată din 19.06.2009, tribunalul a soluționat cererea DGFP C în sensul respingerii ei, admițând totodată cererea reclamantei privind suspendarea executării deciziei de impunere.
Curtea apreciază că soluția astfel pronunțată este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.215 din Codul d e procedură fiscală, "introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, instanța competentă putând suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Pe de altă parte, art. 15 alin 1 din 554/2004 statuează asupra faptului că:, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond,
Analizând textul articolului din legea contenciosului administrativ, se poate lesne observa faptul că el nu exclude de la aplicabilitate dispozițiile proced.fiscală.
Mai mult, art. 215 Cod proced. Fiscală face trimitere în mod expres la suspendarea reglementată de legea contenciosului administrativ
Cele două dispoziții legele trebuie analizate coroborat astfel încât, și în situația unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din - să fie avute în vedere prevederile art. 215 alin 2 din Codul d e proced. fiscală cu privire la cauțiune.
Depunerea acesteia se constituie astfel ca o condiție necesară pentru admisibilitatea unei eventuale cereri de suspendare.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9. rap. la art. 312 alin 2.c Cod Penal, curtea va admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva încheierii din 19.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării, tribunalul va avea în vedere aplicabilitatea art. 215 alin 2 Cod proced. fiscală în sensul că va pune în vedere parții să consemneze o cauțiune, în limitele stabilite de lege și abia după îndeplinirea acestei obligații de către reclamantă va proceda la soluționarea cererii sale de suspendare a executării actului administrativ, pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva încheierii din 19.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
dact.4 ex./09.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Eleonora Gheța
