Alte cereri. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.224/CA
Ședința publică de la 21 aprilie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, împoriva sentinței civile nr.2081 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județ T, având ca obiect alte cereri primă de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.26 din Ordinul 760/c/1999 și art.17 din Legea nr.146/1997.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și având în vedere că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr-, reclamanții, si, au chemat în judecată pârâta AGENTIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanță pentru anii 2001, 2002, 2003 proporțional cu numărul de zile de concediu de odihnă de care a beneficiat în perioada în perioada de mai sus fiecare dintre reclamanți, reactualizat cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective.
În motivare, reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici aflați în raporturi de serviciu cu AJOFM T, în perioada 2001-2003, raporturi de serviciu guvernate de dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 33 al.2 din Lg.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Potrivit prevederilor art.3 din OUG 33/2001, a fost suspendată aplicarea dreptului privind prima de concediu, până la data de 1 ianuarie 2005. Suspendarea instituită prin art.3 din OUG 33/2001 a fost prelungită succesiv prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat până la 31.12.2005, după cum urmează: Legea nr.744/2001 prin art.32 prelungește suspendarea până la 31 decembrie 2002; Legea nr.632/2002 prin art.7 alin.3 prelungește suspendarea până la 31 decembrie 2003.
Potrivit art. 38 din Constituția României din anul 1991, așa cum a fost modificată prin art.1 pct.20 din legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
Art.18 din Codul muncii în vigoare la data suspendării, stabilea că "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".
Textul de lege prin care a fost suspendată acordarea primei de concediu vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă pe lângă îndemnizația de concediu și prima de vacanță, drepturi ce nu pot fi suspendate prin ordonanță de urgență.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât normele constituționale prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor și libertăților, nicidecum suspendarea acestora, deoarece un drept câștigat nu mai poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere.
Precizează reclamanta că prima suspendare a acestui drept a avut loc prin intrarea în vigoare a OUG 33/2001, iar ulterior a fost prelungită prin legile bugetului aferente fiecărui an, rezultând astfel că nu sunt acte normative de aceeași putere normativă, așa cum statuează normele constituționale.
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani.
Arată totodată că, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzută de dispozițiile art.33 din Legea 188/1999 a fost suspendat pe perioada 2001 - 2006 prin OUG 33/2001 și legile succesive ale bugetului de stat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001-2003.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui îngrădire nelegitimă a lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 6 ani pentru care exercițiul lui a fost suspendat și nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență a fost recunoscută să fie vidat de substanța sa, practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de drepturile respective pentru perioada în care acestea au fost prevăzute.
Reiese deci că se impune a se considera ca dispozițiile OUG 33/2001 precum și celelalte legi ale bugetului au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii primei de vacanță, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Având în vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente dispozițiile Codului Muncii care la art. 295 alin. 2) dispun că "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun al acestor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
În baza celor mai sus menționate, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, actualizată la zi cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru perioada 2001-2003.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 33 respectiv art. 34 din Legea nr.188/1999 art.295 alin. 2 din Codul muncii.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar: practică judiciară (Sentința civilă nr. 1006/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-; răspunsul T nr. 5804/4.05.
În apărare, la data de 4.05.2007, pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 2081 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Tulceaa admis cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu pârâta Agentia Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă T; a fost obligată pârâta Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și apoi prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 381/2005 până la 31.12.2006.
Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Instanța reține totodată că, așa după cum rezultă din adresa nr. 14276/14.11.2007 reclamanții au desfășurat activitate la T în calitate de funcționari publici, în perioada.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanți și va obliga pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, urmând a se reține că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, în calitate de subiect de drept învestit cu atribuții de autoritate publică, avea obligația legală de a respecta dispozițiile actelor normative în vigoare, aceasta neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și implicit de a-și îndeplini sau nu obligațiile care îi incubă din această calitate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile formulate, se constată că recursul este nefondat raportat la următoarele considerente:
Potrivit art.32 alin. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului,așa cum corect s-a reținut și de către instanța de fond, nu echivalează însă cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții intimați sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate,în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, împoriva sentinței civile nr.2081 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județ T, având ca obiect alte cereri primă de vacanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
08 mai 2008
jud.fond. /
red.dec.jud. 2ex/14.05.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
