Alte cereri. Decizia 2310/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2310
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 799 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât Inspectoratul De Poliție Al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se nemotivarea recursului în termen legal.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 799 din 12.12.2008 Tribunalul Olta respins contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O, împotriva deciziei șefului poliției rutiere din cadrul Serviciului Poliției Rutiere O privind prelungirea dreptului de circulație a numitului.
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit prevederilor art. 111 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau tramvai, implicat într-un accident de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reține de către poliția rutieră dacă autorul accidentului a încălcat o regulă de circulație, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, în condițiile stabilite în regulament".
(6) al art. 111 din același act normativ, în vigoare la data emiterii deciziei din 02.07.2008, privind prelungirea dreptului de circulație a numitului, pe o perioadă de 30 de zile, reglementează procedura prelungirii dreptului de circulație, atunci când dovada înlocuitoare prevăzută de dispozițiile legale mai sus citate prevede acest drept. Această procedură implică, pe de o parte, procurorul sau instanța de judecată, după caz, iar, pe de altă parte, șeful poliției rutiere.
Astfel, potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, prelungirea dreptului de circulație se poate dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, la propunerea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanței de judecată care soluționează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, procurorul sau, după caz, instanța de judecată au doar prerogativa de a propune luarea măsurii de prelungire a dreptului de circulație, decizia în acest sens fiind luată de șeful poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.
Or, în speța de față, decizia emisă de șeful poliției rutiere la data de 02.07.2008, privind prelungirea dreptului de circulație a numitului, pe o perioadă de 30 de zile, a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002, care conferea acestuia prerogativa de a emite dispoziție, respectiv a competenței de a decide cu privire la propunerea instanței de judecată care soluționează cauza penală, în speță Curtea de Apel Alba Iulia.
La baza emiterii dovezii privind prelungirea dreptului de circulație a numitului, a stat certificatul de grefă emis de Curtea de Apel Alba Iulia nr- din data de 25.06.2008.
Acest text de lege a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 742/24.06.2008, motiv pentru care Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 146/04.11.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 754/07.11.2008, prin care a fost modificat art. 111 alin. 6 în sensul că, competența de a dispune prelungirea dreptului de circulație revine procurorului care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale, iar în faza de judecată, instanței investită cu soluționarea cauzei, situație în care având în vedere noile modificări cererea reclamantei privind obligarea șefului poliției rutiere, de a nu mai emite dispoziții privind prelungirea dreptului de a mai conduce, apare la momentul soluționării cauzei ca fiind lipsită de obiect ori interes.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, susținând că motivele de recurs le va depune până la primul termen de judecată.
Recursul este nul.
Potrivit art.303 Cod pr. civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art.301 Cod pr.civilă.
Hotărârea pronunțată în fond, respectiv sentința nr.779 din 12 decembrie 2008 fost comunicată recurentei la data de 24 decembrie 2008, iar aceasta a motivat recursul la data de 12.02.2009, deci cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Potrivit art.306 Cod pr.civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Așa fiind, în baza art.306 alin.1 Cod pr.civilă, urmează să se constate nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 799 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.2//12.05.2009
Jud. fond S
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu