Alte cereri. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 269/CA

Ședința publică din 24 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant -, cu domiciliul în comuna, sat de, județ T, împotrivaSentinței civile nr. 46/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata pârâtă - PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna, sat de, județ T, având ca obiect pretenții funcționar public.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recursului formulat de reclamant care este motivat. La data de 11.06.2009, intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare. La data de 22.06.2009, recurentul reclamant a depus la dosar note scrise.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Primăria Comunei, județul T prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta ca, începând cu data de 1 ianuarie 2008, să-l treacă pe reclamant din încadrarea de referent clasa III grad profesional asistent la referent clasa III grad profesional principal și la plata drepturilor salariale, reprezentând diferența de salarizare între cele două încadrări, de la 1 ianuarie 2008, conform prevederilor art.70 din Legea nr.188/1999.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată sub nr.3896/28 noiembrie 2007 la Primăria comunei, a solicitat aprobarea trecerii din clasa III grad profesional asistent la clasa III grad principal, în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999.

Întrucât nu a primit răspuns în termenul legal de 30 zile, reclamantul s-a adresat Primăriei comunei cu cererea nr.290/1 februarie 2008.

La data de 6 februarie 2008, pârâta a comunicat petentului că urmează să aibă în vedere propunerile șefilor de compartimente cu privire la avansarea în trepte de salarizare după aprobarea bugetului pe anul 2008 planului de ocupare a funcțiilor publice, organigrama și ștatul de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei.

Reclamantul s-a adresat din nou pârâtei cu cererea nr.2262/6 iunie 2008, atenționând-o că, de la data înregistrării primei cereri de avansare și până în prezent au trecut 6 luni, iar solicitarea sa nu a fost rezolvată.

Pârâta Primăria comunei, județul Tad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, precum și o serie de înscrisuri.

Prin Sentința civilă nr.46/16 ianuarie 2009, Tribunalul Tulceaar espins acțiunea în totalitate formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:

Reclamantul este încadrat ca funcționar public la compartimentul de asistență socială și autoritate tutelară din cadrul Primăriei comunei, județul T din data de 10 iulie 2003.

Conform dispozițiilor emise de Primarul localității nr.422/27.04.2004, nr.115/11.02.2006 și nr.17/31.01.2007, reclamantul a fost promovat în diferite trepte de salarizare, de la funcția de referent debutant până la referent asistent, în conformitate cu disp.art.64 al.1 din Legea nr.188/1991 privind statutul funcționarilor publici.

Din fișa postului aparținând petentului, depusă la dosar (fila 35), s-a constatat că, de la data încadrării sale, din 10 iulie 2003, nu au mai fost adăugate alte atribuții sau responsabilități decât cele privind activitatea de asistență socială și autoritate tutelară, stabilite la data angajării.

Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat a fi obligată Primăria comunei, prin primar, să îi stabilească încadrarea de referent clasa III grad profesional principal și să-i plătească diferența de drepturi salariale corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2008, în baza dispozițiilor art.70 din Legea nr.188/1999 rep. privind statutul funcționarilor publici.

Dispozițiile legale pe care se întemeiază acțiunea, reglementează sistemul de promovare rapidă în funcția publică a funcționarilor publici care au absolvit programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public, sau au promovat concursul prevăzut de dispozițiile art.65 al.3 din lege.

Instanța a constatat din probele administrate în cauză că reclamantul nu se află în nici una dintre aceste situații, nu a absolvit vreun program organizat pentru obținerea statutului de manager public și nici nu a participat sau promovat vreun concurs organizat în vederea promovării rapide în funcție.

De altfel, pentru a avea posibilitatea de a participa la acest concurs, petentul trebuia să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la art.70 al.2 din lege, concursul fiind organizat anual, de către Agenția națională a funcționarilor publici și nu de către primărie, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.

Deși, acțiunea reclamantului se întemeiază pe disp. art.70 din legea funcționarilor publici, care reglementează sistemul de promovare rapidă în funcție, prin notele scrise petentul face referire la examenul de promovare în grad profesional a funcționarilor publici, reglementate de disp. art.65 al.1 din lege.

Conform acestuia, examenul de promovare în grad profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică cu avizul Agenției naționale a funcționarilor publici, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în funcțiile bugetare alocate.

Din adresa nr.-/25.03.2008 (fila 39), rezultă că Agenția națională a funcționarilor publici nu a avizat Planul de ocupare a funcțiilor publice pe anul 2008 întocmit de pârâtă, iar la data formulării cererilor reclamantului pentru trecerea în grad profesional superior, respectiv 28 noiembrie 2007 și 1 februarie 2008, nu era aprobat bugetul consiliului local pe anul 2008.

De altfel, pentru a participa la examenul de promovare în grad profesional, petentul trebuia să îndeplinească și în acest caz, mai multe condiții, cumulativ, printre acestea fiind și aceea de vechime de cel puțin 2 ani în treapta de salarizare din care avansează conform disp. art.65 al.2 din lege.

Ori, așa cum rezultă din dispoziția nr.17/31 ianuarie 2007, petentul a avansat în ultima treaptă de salarizare la data de 1 ianuarie 2007, astfel încât condiția minimă de 2 ani vechime în această treaptă se împlinea la 1 ianuarie 2009, iar cererile de promovare au fost adresate primăriei la 28 noiembrie 2008 și respectiv 6 iunie 2008.

Împotriva sentinței menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.8 al.1 din OUG nr.27/2002, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu a ținut cont de acceptarea tacită a cererii nr.3896/28.11.2007 înregistrată la Primăria comunei, județ T, deoarece în conformitate cu prev.art.8 al.1 din OUG nr.27/2002 "Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înaintării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă", Primăria comunei răspunzând petentului în termen de 75 de zile, fără a se specifica dacă cererea a fost soluționată favorabil sau nefavorabil.

Intimata pârâtă, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca netemeinic și nelegal, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.1 alin.1 din OG nr.27/2002,

Prezenta ordonanță are ca obiect reglementarea modului de exercitare de cătrecetățenia dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora.

ART. 2 prevede că,

În sensul prezentei ordonanțe, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.

Ori, în cauză, reclamantul a formulat cererea adresată Primăriei Comunei în calitate de angajat, de funcționar public, în baza reporturilor de serviciu pe care le are cu aceasta, solicitând trecerea într-o clasă superioară, prin aplicarea sistemului de promovare rapidă în funcția publică, prevăzut de art.70 din Legea funcționarilor publici.

Prin urmare, cererii formulate de reclamant nu i se vor aplica dispozițiile OG nr. 27/2002, ci reglementările prevăzute de Legea nr.188/1999, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din lege, potrivit căruia,

Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publicii stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.

Astfel, nu va fi reținută susținerea acestuia potrivit căreia s-a produs o acceptare tacită a cererii sale nr.3896/28.11.2007 înregistrată la Primăria Comunei.

Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în contencios administrativdeclarat de recurentul reclamant -, cu domiciliul în comuna, sat de, județ T, împotrivaSentinței civile nr. 46/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata pârâtă - PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna, sat de, județ T,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 Iunie 2009.

Pt. președinte

- -,aflată în,semnează cf.

art. 261(2) pr.civ.

Vicepreședinte instanță

Pt. judecător

- -,

aflată în,semnează cf.

art. 261(2) pr.civ.

Vicepreședinte instanță

Pt. judecător

- -,

aflată în,semnează cf.

art. 261(2) pr.civ.

Vicepreședinte instanță

Pt. grefier

,

aflată în,semnează cf. art. 261(2) pr.civilă,

Prim grefier

Jud.fond

tehnoredactat dec.jud.- -/2 ex.

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Constanta