Alte cereri. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 280
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP M, în nume propriu și în numele DR TR S împotriva sentinței nr. 1195 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele pârâte DGFP M, Dr.Tr.S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arăta că recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1195 din 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta DGFP M - S să restituie reclamantului 1054 lei, sumă încasată cu titlu de taxă auto și autovehicule de primă înmatriculare în România și dobânda legală de la data plății taxei până la restituirea integrală.
Au fost respinse excepțiile invocate de pârâta DGFP M -
Cu privire la excepțiile invocate de pârâta DGFP M, prima instanță a reținut următoarele:
a) inadmisibilitatea acțiunii
Cu privire la faptul că actul pretins a fi vătămător nu are caracter administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța unește această excepție cu fondul, natura juridică a actului contestat ținând determinant motivul promovării acțiunii și deci a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
Cu privire la o pretinsă susținere conform căreia acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plata a taxei, aceasta este neîntemeiată și speculativă. Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor din codul fiscal precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilite de Ministerul Finanțelor.
Cum se confirmă operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al UE, aceasta nu este posibilă fără plata taxei pentru că nici un organ administrativ din România nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlul de creanță care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei echivalează cu existența unei act administrativ, materializat în speță, prin adresa comunicată reclamantului.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, in lipsa unui titlu de creanță ca suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
b) Cu privire la pretinsa discriminare între cetățeni, apărarea urmează a nu fi primită pentru că pârâtul nu justifică un interes legitim in invocarea dreptului care aparține unor terți care se pot adresa instanței dacă vor considera necesar.
Pe fondul cauzei, întrucât în România, stat membru UE nu se percepe nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor din Tratatul Uniunii Europene.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a mărfurilor, adică se dezavantajează în mod direct sau indirect, bunurile dintre celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a apreciat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, este irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Cum organul fiscal a refuzat restituirea taxei încasate, actul urmează a fi anulat.
În baza art.41 din OG nr.92/2003, privind Codul fiscal, actul are caracter administrativ fiscal pentru că este emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ și constituie act administrativ în înțelesul art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform art.10 din Legea nr.554/2001, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP M, în nume propriu și în numele DR TR S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
Recurenta a arătat și că a făcut deja o plată parțială, conform OUG nr. 50/2008, prin dispoziția de plată nr. 987/02.10.2008, fiindu-i achitată suma de 669 lei.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 1.054 lei, așa cum rezultă din chitanța Seria - nr.- din data de 11.04. 2008.
Reclamanta s-a adresat Dr. Tr. S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar Dr. Tr. Sar ăspuns reclamantului cu adresa nr.12881/18.06.2008 (fila 14 dosar fond).
În ceea ce privește critica referitoare la necompetența materială a instanței de contencios administrativ, precum și cea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că adresele organului fiscal nu pot fi considerate acte administrative, Curtea arată următoarele:
Adresa prin care s-a răspuns reclamantului la solicitarea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare este de natură a produce consecințe juridice și îmbracă forma refuzului de a soluționa cererea de restituire.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit Codului d e procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2 din Legea 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual, și nu în situația refuzului.
Instanța de fond a dat o corectă dezlegare și sub aspectul rezolvării excepției necompetenței materiale, pentru că litigiul se referă la restituirea unei sume de până la 500.000 RON, așa încât în baza art.10 alin.1 teza I astfel de litigii se soluționează în fond de Secțiile administrativ fiscale ale tribunalelor.
Numai litigiile cu o valoare de peste 500.000 RON se soluționează în fond de curțile de apel.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Cât privește motivul de recurs referitor la plata parțială a taxei de primă înmatriculare, efectuată conform OUG nr. 50/2008, prin dispoziția de plată nr. 987/02.10.2008 fiindu-i achitată reclamantului suma de 669 lei, Curtea constată că această plată, fiind făcută după data pronunțării primei instanțe, nu reprezintă decât o executare parțială voluntară a hotărârii.
Soluția instanței de fond, la data pronunțării hotărârii, a fost legală și temeinică, așa cum am arătat prin considerentele anterior expuse,recurenta urmând să achite și diferența rămasă după plata parțială, de 385 lei, către reclamant.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP M, în nume propriu și în numele DR TR S împotriva sentinței nr. 1195 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
28.01.2009 2 ex.
Jud fond A,
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Carmen Ilie, Sanda Lungu
