Alte cereri. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 3/CA
Ședința publică din 7 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
S-a luat în examinare introdus de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, împotriva sentinței civile nr. 2013/ca din 21 martie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului I și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu de odihnă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2004, 2005, 2006, actualizată în raport cu rata inflației la data efectuării plății, conform art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, obligarea Ministerului Administrației și Internelor în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul propriu, sumele necesare plății primelor de concediu și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerului Administrației și Internelor, fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de polițist, angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului Potrivit art. 37 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu.
Deși în baza acestui text de lege, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze din anul 2004 de aceste drepturi bănești, însă nu a beneficiat de acest drept întrucât, prin dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 519/2003 și art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, exercițiul acestui drept a fost suspendat.
Termenul de suspendare a fost prelungit ulterior prin Legea nr. 511/2004 și art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004, apoi prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 și Legea nr. 380/2005.
A susținut reclamantul că dispozițiile legale care prevăd suspendarea exercițiului acestor drepturi sunt în contradicție cu dispozițiile art. 38 alin. 2 din Constituție, în sensul că nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 49 alin. 2 din Constituție.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 41 alin. 12 din Constituție art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002, art. 37 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003.
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.
Pârâtul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a primului capăt de cerere, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În susținerea apărării sale, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a arătat că primele de vacanță nu au fost acordate angajaților Inspectoratul de Poliție al Județului I întrucât, dată fiind succesiunea de legi prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, cadrul legal nu a permis plata acestor sume.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere Ministerului Internelor și Reformei Administrative a apreciat că, în calitatea sa de ordonator principal de credite, îi revine doar obligația de a face propuneri de cheltuieli detaliate, pe baza cărora se elaborează proiectele legilor bugetare anuale, astfel încât nu poate fi obligat să cuprindă în bugetul propriu nici o sumă de bani, oricare ar fi scopul acesteia.
Inspectoratul Județean de Poliție Iap recizat că, potrivit Legii nr. 507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004 și Legii nr. 511/2004, privind bugetul de stat pe anul 2005, obligația ordonatorilor principali de credite este de a se încadra în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare.
Cum pentru anii 2004 și 2005 nu s-au prevăzut fonduri pentru plata acestor sume, s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor art. 57 din nr.OG 38/2003, potrivit cărora "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
A mai susținut pârâtul că, potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2004, privind normele de tehnică legislativă "în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Potrivit art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, "prelungirea suspendării actului normativ sau a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
A susținut pârâtul că, față de dispozițiile legale menționate anterior, dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003, nu își pot produce efectele pentru perioada invocată de reclamanți.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în caz de admitere a cererii reclamantului, această instituție să fie obligată a asigura fondurile necesare plății acestor sume. În drept, au fost invocate disp. nr.HG 208/2005, potrivit cărora, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat, și în calitate de pârât, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive acestei instituții motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 2013//21.09.2007, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în privința primului capăt de cerere, a admis primul capăt de cerere formulat de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului I și Ministerul Administrației și Internelor, și i-a obligat pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului I și Ministerul Administrației și Internelor la plata către reclamant a sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, în condițiile art. 37 alin. 2 din Ordonanța nr. 38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, actualizată la zi cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
Tribunalul Iașia respins primul de capăt de cerere formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor în privința celui de-al doilea capăt de cerere și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu suma necesară plății primei de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, către reclamant.
Instanța a admis cel de-al treilea capăt de cerere formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și l-a obligat pe acest pârât să vireze în contul Ministerul Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, către reclamant.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este funcționar public cu statut special, angajat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Județean de Poliție
Potrivit art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/30 ianuarie 2003, reactualizată, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Prin dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 519/2003 și respectiv art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, aplicarea disp. art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003 a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2004, prin disp. art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004, s-a dispus suspendarea acestor dispoziții până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, s-a prelungit perioada de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, "în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin Legea nr. 486/27 decembrie 2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, nu s-a mai prevăzut suspendarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă funcționarilor publici cu ocazia plecării în concediul de odihnă, astfel că, potrivit art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, disp. art. 37 pct. 2 din OG38/2003 au reintrat de drept în vigoare.
Întrucât, potrivit art. 5 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 14 alin. 1 lit. c pct. 5 din nr.OUG 63/2003, are atribuții privind elaborarea proiectului de buget al ministerului, organizarea și controlarea întregii activități economico-financiare a ordonatorilor de credite, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a fost obligat să cuprindă în bugetul propriu, sumele necesare pentru plata acestor drepturi bănești.
De asemenea, potrivit art. 3 din nr.HG 208 din 17 martie 2005, actualizată, Ministerul Economiei și Finanțelor are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Raportat acestor dispoziții legale, Tribunalul a constatat întemeiată și cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze în contul Ministerului Administrației și Internelor sumele necesare plății primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 către reclamant.
În privința primului capăt de cerere, formulat de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că acest pârât are obligația conform art. 3 alin. 1 din HG nr. 208/2005 de a elabora bugetul de stat, legea bugetului de stat și raportul asupra acestor proiecte.
Față de atribuțiile date de lege în sarcina acestei instituții, cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești a apărut ca neîntemeiată.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de către Ministerului Administrației și Internelor, a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere faptul că această instituție a fost obligată, în calitate de pârât, la virarea fondurilor necesare plății sumelor dispuse prin prezenta hotărâre.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că prima instanță a aplicat în mod greșit legea, obligându-l să vireze în conturile Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 către reclamant. În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să îi confere acestuia calitate procesuală pasivă în cauză.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, au stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, prima de concediu de odihnă, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine polițiștilor pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu de odihnă pe cale judiciară creează obligația de plată a acestora doar în sarcina pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu, nu și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor care nu se află în astfel de raporturi cu reclamantul.
În situația în care în bugetul Inspectoratului nu sunt prevăzute sume pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2004, 2005 și 2006 ori acestea sunt insuficiente, instituția debitoare are obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, în termen de 6 luni de la data la care primește somația de plată, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. În realizarea acestui scop, ordonatorii principali de credite bugetare sunt obligați, potrivit prevederilor art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile <LLNK 12002 500 10 202 47 30>art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, reclamantul se află în etapa judiciară ce are ca finalitate obținerea unui titlu executoriu. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, nu sunt aplicabile în această fază. Ele sunt incidente, așa cum rezultă chiar din titlul actului normativ, în etapa executării obligațiilor stabilite în sarcina instituțiilor publice prin titluri executorii.
Așa fiind, instanța de recurs consideră că până la obținerea unui titlu executoriu nu se poate deroga de la prevederile art. 47 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite și, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli.
Pe de altă parte, se constată că obligațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată, sunt în sarcina instituțiilor publice debitoare și a ordonatorilor principali de credite, nu a Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru majorarea alocațiilor pentru cheltuielile de personal, instanța de recurs constată că în mod eronat s-a dispus obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Administrației și Internelor să majoreze creditele bugetare în vederea efectuării plății primelor de concediu de odihnă care au constituit obiectul cauzei de față.
Având în vedere că pârâtul Ministerului Administrației și Internelor nu a declarat recurs, această eroare va fi îndreptată doar în ceea ce îl privește pe recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul promovat de Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să vireze în conturile Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, contra sentinței civile nr. 2013//21.09.2007 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte.
Respinge capătul de cerere din acțiunea reclamantului, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor a vira în contul Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare plății sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2008.
Președinte Judecător Judecător
--- - G - -
Grefier
și tehnoredactat:
2 ex, jud. fond:
-
Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Aurelia Gheorghe, Leocadia
