Alte cereri. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 328/CA

Ședința publică de la 23 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc

JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 3: Violeta

Grefier:

S-au luat în examinare recursurile introduse de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr.1024/E din 9 mai 2007 și a încheierii din 2 aprilie 2008, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsă fiind recurentul Ministerul Justiției, precum și intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constatând pricina în stare de judecată, a dat cuvântul reprezentantei recurentei, care a solicitat admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii ce i s-a intentat.

Constatând dezbaterile încheiate, instanța a rămas în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr. 1024 /E din 9 mai 2007, Tribunalul Iași, respingând excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Iași și Ministerul Finanțelor Publice, obligând pe pârâtul Penitenciarul Iași să plătească reclamantului sumele datorate cu titlu de primă de concediu, pentru perioada 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație, iar pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății către reclamant a drepturilor bănești recunoscute, respingându-se acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, precum și cererea e chemare în garanție formulată de Penitenciarul Iași în contradictoriu cu Ministerul Justiției și cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Penitenciarul Iași în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor, pe care a obligat-o să vireze sumele de bani necesare achitării primelor de concediu, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor în contradictoriu cu Ministerul Justiției, care a fost obligat să vireze sumele de bani necesare achitării primelor de concediu.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că Ministerul Finanțelor Publice, în calitatea sa de administrator al veniturilor statului, are competența de a deschide creditele necesare cheltuielilor ordonatorilor de credite, că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, drept ce a fost suspendat prin legile de aprobare a bugetului de stat și cu măsura suspendării aplicării dispozițiilor în materie de primă de vacanță nu pot echivala cu o restrângere definitivă a acestui drept, suspendarea fiind doar măsură temporară, determinată de constrângeri de natură bugetară.

Prin încheierea din 2 aprilie 2008, Tribunalul a dispus lămurirea dispozitivului sentinței menționate, în sensul că atât pârâții Penitenciarul Iași, și Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și chemații în garanție Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au obligația de a aloca și, respectiv, de a vira sumele necesare achitării primelor de concediu, în forma actualizată cu indicele de inflație, calculat până la momentul scadenței.

Împotriva sentinței instanței de fond au introdus recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, iar împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței recurate a introdus recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și, respectiv, cererea de chemare în garanție atât timp cât între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor și, respectiv, între Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției nu există nici un raport obligațional născut din faptul întocmirii proiectului de buget și executarea acestuia, privitor la plata unor drepturi salariale reclamate de funcționari publici cu care nu se află în raporturi de serviciu.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că cererile de recurs sunt întemeiate, sens în care reține următoarele:

Reclamantul - intimat are statut de funcționar public și se află în raporturi de serviciu cu Penitenciarul Iași, regimul său juridic fiind guvernat de dispozițiile Legii nr. 293/2004.

C care calculează și plătește drepturile salariale cuvenite reclamantului este Penitenciarul Iași care, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, are obligația de a face demersurile necesare asigurării alocațiilor bugetare necesare plății drepturilor salariale.

Nu există nici un raport obligațional între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor, privitor la calcularea și plata drepturilor salariale, și ca atare nu se putea angaja răspunderea acestuia pentru asigurarea plății dreptului salarial recunoscut reclamantului, în mod greșit respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive invocată.

Mai mult decât atât, potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are statut de administrator al veniturilor statului, astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță, rolul său fiind acela de a întocmi proiectul de buget și de a asigura monitorizarea execuției lui, fără a i se recunoaște vreun drept de dispoziție asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare, drept care, prin Constituție, aparține puterii legiuitoare.

Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul promovat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, va modifica în parte hotărârea recurată și în fond va respinge acțiunea introdusă de reclamant împotriva acestuia, ca fiind îndreptată împotriva unei autorități lipsite de calitate procesuală pasivă în litigiul născut din executarea raportului de serviciu dintre reclamant și Penitenciarul Iași.

În ceea ce priește cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Ministerului Justiției, Curtea constată că, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Ministerul Justiției nu are drept de a repartiza alocații bugetare în alt cuantum și în alt fel decât cum au fost ele aprobate de Parlament, implicarea sa în procesul elaborări proiectului bugetului de stat și în execuția acestuia, neconferindu- vreun drept de dispoziție, dreptul de a iniția demersuri pentru obținerea de suplimentări a alocațiilor aprobate neputându-se transforma într-o obligație de a asigura finanțarea ori de câte ori i se solicită și fără a avea capitol de cheltuieli aprobat, considerente pentru care și acest recurs urmează fi respins, în sensul modificării în parte a hotărârii atacate și, în fond, a respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul introdus de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1024/E din 9 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.

În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor și în contradictoriu cu Ministerul Justiției.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Admite recursul introdus de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Iași la data de 2 aprilie 2008, pe care o modifică în parte, în sensul respingerii cererii reclamantului de a se obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și, respectiv, să vireze sumele necesare achitării primei de concediu.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex.

02.07.2008

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Dan Mircea Tăbâltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Aurelia Gheorghe, Violeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Iasi