Alte cereri. Decizia 3306/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3306
Ședința publică de la 09 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
-- - - - Președinte Secție
-- - JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - SRL reprez.prin Administrator, împotriva sentinței nr. 2220 din data de 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru intimata pârâtă Societatea Națională a Oltenia, lipsind recurenta reclamantă - - SRL reprez.prin Administrator și intimata pârâtă - SRL TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Curtea, din oficiu invocă excepțiile de inadmisibilitate și nulitate a recursului, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente asupra excepțiilor invocate:
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Societatea Națională a Oltenia depune concluzii scrise, solicită admiterea excepțiilor invocate de instanță.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată inițial la Curtea de APEL CRAIOVA la data de 17 aprilie 2008, - - SRL a chemat în judecată pe pârâții - SRL și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea rezultatului licitației deschise la data de 14 februarie 2008 și declararea - - SRL ca fiind câștigător-adjudecatar al licitației deschise.
SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât contestatoarea nu a parcurs procedura prealabilă a contestației prevăzută de OUG nr.34/2006 și în subsidiar, respingerea contestației ca nefondată.
La data de 27.06.2008 reclamanta a depus la dosar un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea motivelor și excepțiilor invocate de pârâta ca fiind neîntemeiate și nedovedite, anularea rezultatului licitației din 14.02.2008 și declararea sa ca și câștigător adjudecatar al licitației.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin sentința nr. 183 din 3 iulie 2008, declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj - Secția Contencios, reținând că potrivit art.10 alin.1 din Lg.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Gorj - Secția contencios administrativ sub nr- cu prim termen de judecată la data de 21.10.2008.
Prin sentința nr.2220 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Gorja respins acțiunea reclamantei - - SRL reprezentată prin Administrator, în contradictoriu cu pârâtele - SRL TG J și Societatea Națională a Oltenia.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu disp. art 200 din OUG nr. 34 /2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică este obligatorie stabilirea ofertei câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire în condițiile în care ofertantul îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse.În speța de față, a fost respinsă de către comisia de evaluare oferta petentei în temeiul art 36 alin 1 pct.b din HG nr. 925/2006 în sensul că operatorul nu a prezentat și nu a făcut dovada unei experiențe similare adică a încheierii și execuției integrale în ultimii 3 ani, a cel puțin a unui contract pentru servicii de execuție sau de reparații de -uri cu un plafon de minim 75.000 lei.
S-a apreciat că experiența similară prezentată de contestatoare se referă la reparații motoare electrice și aparate de sudură, deci un alt tip de servicii.
Cu privire la motivarea în raport de art.188 alin 2 lit a din cuprinsul aceluiași act normativ, s-a constatat că nici acesta nu este întemeiat deoarece SA TG.J nu este un operator economic privat, ci o autoritate contractantă în sensul prevederilor art 8 din OUG 34/2006, astfel că aceste prevederi nu sunt incidente în speță.
S-a concluzionat că a fost respinsă corect de către comisia de evaluare din cadrul SA TG-J oferta - - SRL, ca inacceptabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -" - "SRL, pe care însă nu l-a timbrat.
Prin decizia nr.1836 din 16 aprilie 2009, Curtea de APEL CRAIOVAa anulat ca netimbrat recursul reclamantei, reținându-se că, deși potrivit art.11 din Legea 146/1997 s-a pus în vedere să timbreze recursul, reclamanta nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel că este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai reținut că, deși potrivit art.3 din OG 32/1005, modificată prin Legea 123/1997 s-a pus în vedere recurentei reclamante să achite timbru judiciar, aceasta nu a plătit nici această taxă, fiind incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din același act normativ.
Ulterior, respectiv la 22 aprilie 2009, reclamanta -" - "SRL depus motive de recurs împotriva aceleiași sentințe atacate, ce a format obiectul dosarului - al Curții de APEL CRAIOVA, în care s-a pronunțat sentința mai sus-menționată.
Recursul este inadmisibil.
Din cuprinsul art.299 și următoarele Cod pr.civilă rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara de către partea nemulțumită un singur recurs.
Această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat prevăzut în art.166 Cod pr.civilă.
Prin urmare, un al doilea recurs în aceeași cauză trebuie privit ca inadmisibil.
În speță, împotriva sentinței instanței de fond, recurenta reclamantă a declarat recurs la 16 ianuarie 2009, ce a format obiectul dosarului nr.- și care a fost soluționat de instanța de recurs prin decizia nr.1836/16 aprilie 2009, decizie prin care recursul a fost anulat ca netimbrat, deoarece deși i s-a pus în vedere recurentei reclamante să îl timbreze cu timbru fiscal și timbru judiciar, aceasta nu a achitat taxele cuvenite, motiv pentru care, în conformitate cu art.20 alin.3 din Legea 146/1997 și art.9 din OG 32/1995, s-a constatat incidentă sancțiunea anulării cererii.
Ca urmare a acestei soluții, sentința instanței de fond rămas irevocabilă și ca atare motivele de recurs depuse ulterior la 15 aprilie 2009 sunt inadmisibile potrivit dispozițiilor mai sus-arătate, astfel că recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta - - SRL reprez.prin Administrator, împotriva sentinței nr. 2220 din data de 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.T:-
LF/ 2 ex/01.09.2009
Jud.fond:A
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Adina Calotă Ponea, Sanda