Alte cereri. Decizia 3675/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3675

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Comisia Județeană de Reconstituire a în Muncă, împotriva sentinței nr.1158 din 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1158/03.04.2009 a Tribunalului Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Socială G, a fost anulat procesul verbal nr.1/05.12.2008 emis de pârât și a fost obligată Comisia Județeană de Reconstituire a în Muncă să se pronunțe pe fond asupra cererii reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că în ceea ce privește competența materială în soluționarea acțiunii reclamantului, aceasta aparține Tribunalului - Secția contencios administrativ în raport de dispozițiile art.284 Codul Muncii, art.2 alin.1 lit.c Cod pr.civilă și art.2 din Legea nr.544/2001, precum și în raport de procesul verbal contestat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin procesul verbal nr.1/05.12.2008 a fost respinsă cererea reclamantului de a i se reconstitui vechimea în muncă, întrucât acesta nu a depus înscrisuri oficiale. Cu toate acestea, comisia avea obligația să se pronunțe pe fondul cauzei, lăsând practic nesoluționată cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Județeană de Reconstituire a în Muncă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs recurenta a arătat că sentința s-a pronunțat cu încălcarea normelor imperative privitoare la competența materială. Astfel, în mod eronat instanța de contencios administrativ a soluționat cauza, ignorând prevederile art.17 alin.2 din Decretul nr.92/1976. Aceste dispoziții legale stabilesc competența materială în favoarea judecătoriei în cărei rază teritorială funcționează comisia.

În ceea ce privește aplicabilitatea Decretului 92/1976, recurenta a arătat că instanța de fond, în mod greșit a reținut că acesta a fost abrogat, având în vedere că prin prevederile OUG 148/2008 aplicabilitatea acestuia s-a prelungit până la data de 01.01.2010.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că sentința este netemeinică, deoarece prin procesul verbal atacat, în mod corect și legal a fost respinsă cererea reclamantului, deoarece acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.16 alin.2 din Decretul 92/1976.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și dispozițiilorart.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

În speță, reclamantul a contestat procesul verbal nr.1/05.12.2008, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Socială G - Comisia Județeană de Reconstituire a în Muncă, prin care a fost respinsă cererea acestuia privind reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada 01.02.1972 - 30.12.1989.

Ca atare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, aplicabilitatea acestuia fiind prelungită, conform OUG 148/2008, până la data de 01.01.2011.

Reconstituirea vechimii în muncă este reglementată în art.16 din Decretul 92/1976, iar procedura de contestare a procesului verbal de reconstituire este reglementată de dispozițiilor art.17 alin.2 din același act normativ.

În conformitate cu aceste dispoziții legal împotriva procesului verbal al comisiei se poate face plângere la judecătoria în cărei rază teritorială funcționează comisia.

Întrucât în cauză sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor imperative, de ordine publică ce reglementează competența materială, acesta fiind și unul din motivele de recurs invocate care face de prisos cercetarea celorlalte motive, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.304 pct.3 Cod pr.civilă.

Față de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre soluționare în primă instanță la Judecătoria Tg

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

ECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Comisia Județeană de Reconstituire a în Muncă, împotriva sentinței nr.1158 din 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

Casează sentința și trimite cauza spre judecare în primă instanță la Judecătoria Tg.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud -

F/ 3 ex/08.10.2009

Jud.fond:

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Alina Răescu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 3675/2009. Curtea de Apel Craiova