Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3631/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3631
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție
-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
Grefier -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta prin SINDICATUL LIBER "FINANȚE" M și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu și în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin împotriva sentinței nr.1305 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă PRIN SINDICATUL LIBER "FINANȚE" M și recurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta pârâtă Mad epus, prin Serviciul registratură, o cerere de suspendare a judecății în conformitate cu prevederile art.244 alin.1 pct.1 Cod pr. civilă până la soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect drepturile prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată și art.1 alin.1 din nr.OG6/2007, la cerere fiind anexată adresa nr. 69.487/11.08.2009 Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești.
S-a arătat că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea respinge cererea de suspendare formulată de recurenta pârâtă M, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.244 alin.1 pct.1 Cod pr. civilă și, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 1305 din 19 martie 2009 Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea intentată de reclamanta, împotriva pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
A obligat pârâtul să plătească reclamantei pentru timpul efectiv lucrat ca funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice M suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de la 01.01.2004 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A luat act că reclamanta a renunțat la judecată cu privire la pârâtul Agenția Națională de Administrare Fiscală și la petitul 3 și 4 din acțiune, față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În considerentele sentinței s-a reținut ca răspuns la întâmpinare, pe fond, că Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a apreciat că în perioada suspendării nu curge termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958.
De asemenea s-a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din lege.
Relevant este faptul că, potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În acest sens se menționează: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit.b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.
Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Art.53 alin.1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală, și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care nu sunt aplicabile în cazul dedus judecății.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Ca urmare a ratificării de către România prin Legea nr.30/1994, Convenția Europeană de Drepturilor Omului, se aplică ca și dreptul intern.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a creat în jurisprudența sa, o noțiune autonomă specifică sistemului convenției pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului, conform căruia " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus Dosier contra Olandei, pronunțată la 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 din Protocolul adițional, are o semnificație autonomă și în mod evident, nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale și alte drepturi și interese care constituie active, putând fi considerate proprietate și în consecință bunuri.
Astfel, jurisprudența CEDO, include în noțiunea de bun, orice valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurs din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut licit și efectiv să le dobândească.
Cum salariul funcționarilor publici cuprinde alături de alte elemente și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic în sensul dispozițiilor menționate, acestea pot fi considerate bunuri de care au fost privați reclamanții, pe perioada suspendării aplicării legilor.
A avut loc astfel, o încălcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamanților de un drept legitim pe care ar fi trebuit să îl dobândească efectiv.
Reclamanta a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație.
Codul Civil a adoptat într-o perioadă de stabilitate economică, a instituit principiul nominalismului monetar, care însă nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continuă să aibă un nivel ridicat.
Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.
În fond, prin aplicarea ratei inflației, s- acordat aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în cauză reclamanta prin SINDICATUL LIBER "FINANȚE" M și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu și în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta a arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără a se menționa însă procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, procent care s-a aplicat și altor funcționari publici.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În recursul promovat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantei, va admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu și în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei prin SINDICATUL LIBER "FINANȚE" M declarat împotriva sentinței nr.1305 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Admite recursul pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu și în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea - - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.C I
Ex.2//02.10.2009
Jud. fond A
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin
