Alte cereri. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.371/CA

Ședințapublică de la 30 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 3: Revi Moga

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, -.A,.11, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.2398/19.XII.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliată în T, - nr.3, -.A,.17, județul T, domiciliat în T,-, -.A,.17, județul T, MUNICIPIUL T prin PRIMAR prin DIRECTIA DE SI ADMINISTRARE A, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect alte cereri constatare nulitate absoluta.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2008.

CURTEA:

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin sentința civilă nr. 2398/19.12.2007 a Tribunalului Tulceaa fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și, pentru plângerea prealabilă.

Tribunalul Tulceaa fost investit, urmare a declinării cauzei de la Judecătoria Tulcea, cu soluționarea cererii reclamantului privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 1621/20.02.1988 și obligarea proprietarului terenului ce formează obiectul contractului să încheie cu acesta un act de concesiune.

Pentru a pronunța această soluție a reținut instanța de fond că procedura plângerii prealabile este o procedură obligatorie, ce trebuie să fie parcursă anterior sesizării instanței, conform dispozițiilor art. 7, alin.1 din Legea nr. 554/2004.

Față de lipsa plângerii prealabile în prezenta cauză a apreciat prima instanță că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, arătând că în mod greșit s-a dispus declinarea judecării la Tribunalul Tulcea, întrucât actul atacat nu este unul administrativ, iar acțiunile de genul celei care formează obiectul prezentei cauze nu sunt supuse procedurii plângerii prealabile.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentul vizează analiza obiectului acțiunii judiciare în procedura contenciosului administrativ, instanța fiind investită doar pentru constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat între fosta IJGCL T și intimații și.

În drept au fost indicate prevederile art. 304, pct. 9 și 312, alin.1 și 2 proc. civ.

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041proc. civ. instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Contractul de concesiune, încheiat cu autoritatea publică locală, având ca obiect folosința unei suprafețe de teren aflat în domeniul public al Municipiului T, este un contract administrativ, ce determină competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu încheierea, executarea ori încetarea acestui contract în favoarea instanțelor de contencios administrativ, respectiv Tribunalul Tulcea în prezenta cauză.

Potrivit art. 7, alin.1 din Legea nr. 554/2004, una dintre condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, o reprezintă îndeplinirea, de către persoana vătămată, a procedurii prealabile, anterior sesizării instanței de judecată.

Astfel, lipsa procedurii prealabile este sancționată, la momentul sesizării instanței, cu respingerea cererii ca inadmisibilă, ceea ce denotă caracterul obligatoriu al acestei proceduri instituite în scopul protecției atât a autorității publice emitente, cât și a petiționarului căruia i se oferă posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă.

Acest caracter obligatoriu al recursului administrativ prealabil este subliniat prin dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004, în cuprinsul căruia se arată care sunt actele ce trebuie să fie depuse la momentul înregistrării la instanță a acțiunii de contencios administrativ.

Cum instanța de fond a apreciat temeinic și legal caracterul inadmisibil al cererii de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune nr. 1621/20.02.1998, pentru lipsa procedurii prealabile, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 cod pr. civilă să fie respins recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, -.A,.11, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.2398/19.XII.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliată în T, - nr.3, -.A,.17, județul T, domiciliat în T,-, -.A,.17, județul T, MUNICIPIUL T prin PRIMAR prin DIRECTIA DE SI ADMINISTRARE A, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Pt. Grefier,

- -, aflată în,

cf. art. 261(2) pr.civ.

semnează grefier șef

Jud.fond:,

Tehnored.jud.-

2 ex./16.07.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Adriana Gherasim, Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Constanta