Alte cereri. Sentința 404/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.404/CA

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamantul - cu domiciliul în Valul lui,-, județul C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - cu sediul în B, sector 5,--5, având ca obiect Legea nr.554/2004.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 octombrie 2009, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;

1. Obiectul și părțile litigiului

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 22.05.2009, reclamantul învestit această instanță în contradictoriu cu Statul al Forțelor Navale și Ministerul Apărării Naționale cu o cerere prin care să se constate trecerea sa în rezervă în condițiile OG7/1998, începând cu 01.03.2009 și la plata cheltuielilor de judecată.

S-a motivat de către reclamant că în urma emiterii noului stat de încadrare al unității în care activează a fost anunțat că unitatea sa intră în procedură de reorganizare și restructurare, consecința acestei situații fiind faptul că funcția pe care o ocupa potrivit vechiului stat - "comandat grup " s-a transformat în - "specialist 3 la grupul energetic".

Față de modificările intervenite la 10.02.2009 a solicitat, conform art.6 din OG7/1998, cererea de trecere în rezervă.

Pentru că a primit doar un proces-verbal din partea conducătorului unității sale 02159, formulat plângere prealabilă la care a primit răspuns negativ motivat prin prisma disp. art.2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG 7/1998.

În drept s-au invocat disp. OG7/1998, Legea 80/1995 și Legea 554/2004.

În susținerea cererii sale reclamantul s-a prevalat de proba cu înscrisuri anexând la dosarul cauzei adresa nr. A 4885/10.02.2009 a Ap. raportul /10.02.2009, contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, ordin M S 2/16.01.2009; adresa nr. /11.06.2009 02159 - Ap.

În termen procedural reclamantul și- modificat obiectul acțiunii prin restrângerea cadrului procesual în ceea ce-l privește pe pârâtul Statul al Forțelor Navale, modificare de care instanța a luat act.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În apărare pârâta a anexat la dosar Ordinul nr. M 2./26.08.2002 pentru aprobarea - 1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în armata României.

În apărare reclamantul a invocat la 6.04.2009 excepția de nelegalitate a art.2 alin.1 din Ordinul Ap. nr. și art. 2 alin.1 lit. a) și art. 8-10 din Normele metodologice de aplicare a OG7/1998.

A susținut reclamantul că nelegalitatea acestor acte normative constă în esență în aceea că:

1. art.2 alin.1 din ordin prevede că data de intrare în vigoare (01.02.2009) este anterioară datei publicării în Of. încălcându-se principiul neretroactivității legii civile.

2. art.2 alin.1 lit. a din Normele metodologice contravin OG7/1998 și adaugă la acest act normativ prin faptul că deși scopul legiuitorului a fost să încurajeze cadrele militare să solicite trecerea în rezervă totuși se menționează în această prevedere că pentru cadrele militare ale căror funcții nu se reduc ele vor fi menținute în aceeași funcție.

La solicitarea instanței, pârâta depus la dosar documentația ce stat la baza emiterii actelor normative a căror legalitate a fost contestată pe cale de excepție.

Deși a solicitat pârâtului să-și dovedească susținerile cuprinse în întâmpinare privind inexistența unui proces de restructurare în armată punând la dispoziția instanței ( în sensul păstrării la mapa primului grefier) înscrisurile privind vechiul și noul stat de organizare al unității precum și ordinul de zi pe unitate nr. 41/2009, reprezentantul legal al părții a refuzat motivând că este vorba despre secrete de serviciu.

Pârâtul a anexat la dosar concluzii scrise.

2. Curtea

Analizând actele și lucrările dosarului instanța va reține următoarele:

Reclamantul este cadru medical militar în activitate, cu gradul de maistru militar încadrat, la 02159

Prin ordinul de zi pe unitate nr. 41 din 02.03.2009 s-a stabilit că în baza art. 259 lit. S) din ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M 2./26.08.2002, începând cu 01.03.2009 maistrul militar clasa a -II-a se eliberează din funcția de comandant grup și se numește în funcția de specialist 3 la grupul energetic la serviciul de luptă electromecanic.

Se arată în același ordin că reclamantul beneficiază de coeficientul de ierarhizare al funcției de comandant grupă, îndeplinită până la 01.04.2001, până la terminarea perioadei de restructurare a Armatei Române; se precizează totodată că reclamantul se numește în această funcție ca urmare a modificărilor intervenite în statul de organizare.

La 10.02.2009, în temeiul art.6 din OG7/1998 a formulat cerere de trecere în rezervă în condițiile acestui act normativ așa cum rezultă din raportul nr. /10.02.2009.

Cererea sa a fost respinsă de comandant motivat de faptul că funcția de maistru militar nu se reduce, ci dosar se schimbă denumirea sa din cea "comandant grup instalații și motoare electrice" în "specialitatea 3 la grupul energetic", nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 85 lit.c din Legea 88/1995 însă fiind îndeplinite cerințele art.259 pct. b din M 2./2002.

În răspunsul la plângerea prealabilă se menționează că elementele funcției reclamantului nu s-au modificat în noul stat, astfel că în mod legal a fost menținut de către comandantul unității în aceeași funcție.

Analizând excepția de nelegalitate articolelor invocate din actele normative arătate, Curtea va reține că acesta este neîntemeiată.

Prin nr.OG7/1998 - privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil -, dispoziții care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, au fost stabilite unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil.

Prin Ordinul nr.S 2 din 16 ianuarie 2009, au fost aprobate noile "Norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr.37/2001".

Ordinul nr. 2/16.01.2009, a fost emis: în baza dispozițiilor art.28/OG nr.7/1998, conform cărora " Ministerul Apărării Naționale este abilitat să emită norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe";

Art.2/Ordinul nr. 2/16.01.2009 precizează la alin. (1), că ordinul " intră în vigoare la data de 01.02.2009", iar la alin. (2), că " La data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr.37/2001, aprobate prin Ordinul ministerului apărării naționale nr. 169/2001, cu modificările și confruntările ulterioare.

La momentul emiterii (16.01.2009), acest ordin a fost clasificat, având nivelul "Secret de Serviciu".

Ulterior, Ordinul ministrului apărării naționale nr. S 2/2009 a fost desecretizat ( prin Ordinul ministerului apărării naționale nr. 46/2009, publicat la p. 32 în Of. nr. 331 din 19 mai 2009), devenind Ordinul ministerului apărării naționale nr. 2 (fără "S", de la " secret de serviciu") și publicat în monitorul oficial cu același număr.

Față de dispozițiile legale amintite se reține de către instanță ca cele invocate de reclamantă nu au nicio relevanță asupra datei de intrare în vigoare a ordinului prin care au fost emise noile norme metodologice de aplicare a prevederilor nr.OG7/1998, dată care este 01.02.2009.

Referitor la nelegalitatea Normelor metodologice de aplicare a OG7/1998 se reține că acestea nu contravin si nici nu adaugă la acest act normativ.

Astfel, potrivit art.6 din OG7/1998, în perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari, subofițerii pot cere trecerea în rezervă cu drept de pensie înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege.

Normele metodologice de aplicare a OG7/1998 detaliază condițiile în care urmează a se realiza cele prevăzute prin ordonanță.

Împrejurarea că în art.2 alin.1 lit.a) din Normele metodologice se reglementează și situația cadrelor militare ale căror funcții nu se reduc, nu poate conduce la concluzia că aceste norme contravin sau adaugă la lege.

Pe fondul cererii reclamantului, instanța reține însă că aceasta este fondată pentru considerentele:

Urmare informării reclamantului că unitatea în care activează intră în proces de restructurare și reorganizare acesta a formulat cerere de trecere în rezervă înainte de împlinirea vârstei prev. de lege, motivat de faptul că funcția pe care o avea înainte de restructurare - comandant grup instalații și motoare electrice - se transformă în cea de - specialist 3 la grupul energetic.

Pârâtul a justificat refuzul aprobării trecerii în rezervă prin aceea că elementele funcției pe care reclamantul a fost încadrat în conformitate cu vechiul stat de organizare nu sunt modificate în raport cu noul stat de organizare, existând doar o diferență denumirii acesteia;prin prisma acestor argumente a susținut pârâtul că funcția reclamantului nu a fost redusă.

În legătură cu apărările pârâtului conform cu care funcția reclamantului nu s-a redus ea căpătând doar o altă denumire, instanța nu le poate reține.

Aceasta pentru că deși a pus în vedere pârâtului să pună la dispoziția instanței și reclamantului înscrisurile invocate ca fiind doveditoare ale acestui aspect ( vechiul și noul stat de organizare ale unității în care activează reclamantul), pârâtul a refuzat lăsarea lor la dispoziția instanței, respectiv la mapa specială existentă în evidența și păstrarea primului grefier al Curții de Apel Constanța motivat de faptul că sunt secrete de serviciu ( se vedea încheierea de ședință din 14 09 2009 și practicaua hotărârii pronunțate la 12 10 2009).

Nu pot fi primite justificările pârâtei pentru nedepunerea înscrisurilor ce atesta inexistența unui proces de restructurare dar și faptul ca funcția pe care urmează să o ocupe reclamantul este aceeași cu cea ocupată anterior, prin prisma faptului ca sunt secrete de serviciu, întrucât deși aceste înscrisuri au un astfel de regim juridic special, totuși ele trebuie puse la dispoziția judecătorului și a părților,desigur într-un regim nepublic și de confidențialitate.

În caz contrar se ajunge la o încălcare a dreptului la apărare al reclamantului iar actul de justiție nu se bucură de garanțiile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,instanțele neputându-și îndeplini misiunea de a spune dreptul.

De aceea Curtea reține că existența acestor înscrisuri, neînsoțită însă de posibilitatea materială, efectivă a instanței de judecată de a le studia și de a le cenzura conținutul prin coroborarea cu alte înscrisuri existente la dosarul cauzei fac de nereținut ca fiind dovedite susținerile referitoare la nerestructurarea unității militare și nemodificarea funcției reclamantului.

Cum sarcina probei privind existența unui proces de restructura a unității reclamantului neurmată însă de o reducere a funcției acestuia incumba pârâtului,iar acesta nu a produs dovezi în acest sens, Curtea reține că, în lipsa altor probatorii, nu se poate concluziona că între funcția de " comandant grup " și cea de " specialist 3 la grupul energetic" există echivalență.

Față de cele aratate, se reține că în speță, din probele administrate a rezultat că este vorba despre o restructurare a activității unității militare urmată de o reducere a funcției reclamantului, astfel că instanța va admite acțiunea reclamantului și față de modul de formulare a obiectului acțiunii dar și în raport de disp. art. 18 din legea 554/2004 ce impun soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța de contencios administrativ,va reține că potrivit dispozițiilor art.6 din OG7/1998acesta are dreptul de a solicita trecerea în rezervă cu drept de pensie înainte de împlinirea vârstei,urmând ca după analizarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor prev. de această lege în legătură cu vechimea, pârâta să emită actul administrativ în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate ca nefondată.

Admite acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamantul - cu domiciliul în Valul lui,-, județul C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - cu sediul în B, sector 5,--5, având ca obiect Legea nr.554/2004.

Recunoaște reclamantului dreptul de a solicita trecerea în rezervă în conformitate cu dispozițiile art.6 din OG7/1998, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui act administrativ în acest sens.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 13 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

16 octombrie 2009

red. hot. jud.- 24.XI.2009

tehnored.Gref. 04.12.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 404/2009. Curtea de Apel Constanta