Alte cereri. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 42

Ședinta publica din data de 11 ianuarie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTOR 2: Rodica Filip

JUDECĂTOR 3: Eleonora

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și ambii prin mandatar G R împotriva sentinței civile nr. 1734 pronunțată în data de 31 august 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C N, I, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C având ca obiect constatare nulitate contract de concesiune.

La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă av., în reprezentarea intereselor recurenților, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

Reprezentantul recurenților învederează că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune dar depune la dosar un set de acte prin care dorește să arate că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin cereri înregistrate la Primăria mun. C N în anul 2003.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, respectiv solicită casarea sentinței civile atacate trimițând cauza spre rejudecare. Solicită cheltuieli de judecată și depune în acest sens chitanța reprezentând onorariu avocațial.

Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1734 din 31 august 2007 Tribunalului Cluj, s-a admis excepția invocată și s-a respins acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanții și prin împuternicit G, împotriva pârâților Primarul Municipiului C-N, Consiliul Local al Municipiului C-N, și, și I-, având ca obiect contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin acțiune, reclamanții, prin împutemicitul G au chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului C-N, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: obligarea Consiliului local al Municipiului C-N să retragă dreptul de concesiune acordat numiților, și, prin Hotărârea nr.200/25.06.2003; obligarea la formularea mai clară a art.1 din dispoziția ce constituie anexa 3 și la reformularea alin.4 din preambulul aceleiași dispoziții.

Reclamanții prin înscrisul de la fila 51 și-au precizat acțiunea, învederând că solicită pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: rectificarea și completarea prevederilor Dispoziției nr.16/06.0 1.2004 privind acordarea dreptului de folosință special, emisă de Primarul Municipiului C-N în conformitate cu realitățile juridice prezente; constatarea nulității sau rezilierea contractelor de concesiune încheiate de Consiliul Local al Municipiului C-N, ce urmează a-l preciza după depunerea de către pârât a acestora; ieșirea din indiviziune față de Statul Român cu privire la terenul restituit în baza dispoziției atacate; întabularea dreptului special de folosință al reclamanților în cartea funciară; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 8.12.2004 instanța de fond a disjuns petitele privind constatarea nulității sau rezilierea contractelor de concesiune, ieșirea din indiviziune și întabularea dreptului de proprietate, cererile fiind înregistrate sub nr.10649/2004.

Ulterior in considerarea dispozițiilor art.1 și 2 pr.civ. tribunalul a declinat competența de soluționare a petitelor disjunse în favoarea Judecătoriei Cluj -N, care prin sentința civilă nr.3903/15.05.2006 pronunțată in dosar nr.1035/2005 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Cluj - Secția litigii de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ. Prin aceeași hotărâre, a fost sesizată Curtea de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului negativ de competență printr-un regulator de competență.

Curtea de Apel Cluj prin încheierea civilă nr.166/2006 pronunțată în dosar nr- a stabilit competența soluționării litigiului între reclamanți prin mandatar și pârât în favoarea Tribunalului Cluj - Secția litigii de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ.

Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că potrivit prevederilor art.2 alin.1 lit.c, teza finală din Legea nr.554/2004, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Anterior pronunțării încheierii cu nr. de mai sus, în cadrul dosarului nr.1355/2004, reclamanții și-au precizat acțiunea la termenul din 2.03.2005, arătând că obiectul cauzei îl reprezintă rectificarea Dispoziției Primarului nr.16/2004, precizare in raport de care și reținându-se că la acea dată exista pe rolul Judecătoriei Cluj -N înregistrat dosarul 1035/2005, s-a dispus in baza art.2441pr.civ. suspendarea cauzei.

Reclamanții prin înscrisul de la fila 118 au solicitat repunerea cauzei pe rol, dar concomitent și-au extins acțiunea și față de Consiliul Local al Municipiului C-N, precizând-o in sensul că solicită: rectificarea prevederilor Dispoziției nr.16/6.01.2004 emisă de Primarul Municipiului C-N privind acordarea dreptului de folosință specială în conformitate cu realitățile juridice prezente, cu luarea în considerare a tuturor contractelor de concesiune încheiate de Consiliul Local al Municipiului C-N, cu privire la terenul restituit și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin înscrisul de la fila 7 din dosarul format urmare a stabilirii competenței de soluționare a cauzei, reclamanții și-au extins acțiune a și față de pârâții și soția, și soția I-.

Pârâții și, prin întâmpinarea depusă la dosar ( 77), au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând în esență că au edificat o construcție pe terenul situat în C-N,-, teren care este proprietatea Statului Român și care le-a fost concesionat prin contractul de concesiune nr.12638/07.03.2000, ori dispoziția atacată se referă la terenul situat în C-N,-.

Reclamanții prin înscrisul de la fila 179 au învederat instanței că își precizează petitul referitor la constatarea sau rezilierea contractelor de concesiune încheiate de Consiliul Local al Municipiului C-N în sensul ca solicita rezilierea contractelor de concesiune: nr.12642/7.03.2000, încheiat cu pârâții și I-; 12640/7.03.2000 încheiat cu numiții G și; 12636/7.03.2000 încheiat cu și; 12638/7.03.2000 încheiat cu - și.

Față de acest petit precizat, instanța a pus în vedere reprezentantului reclamanților oportunitatea chemării in judecată a tuturor persoanelor contractante în raport de care acesta a învederat că în concret își menține extinderea de acțiune formulată la fila 7 din dosar, în sensul că solicită constatarea nulității contractelor de concesiune încheiate numai de pârâții - și -, și I-.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții și, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, deoarece așa cum rezultă din înscrisul de la fila 77, aceștia au încheiat contractul de concesiune nr.12638/07.03.2000, iar prin înscrisul de la fila 179 reclamanții și-au precizat al doilea petit al acțiunii introductive arătând că solicită constatarea sau rezilierea și acestui contract de concesiune.

Așa fiind, reținând că acești pârâți au calitatea de parte a contractului de concesiune 12638/7.03.2000 a cărui nulitate se solicită a se constata, tribunalul a dispus respingerea excepției ca nefondată.

Instanța de fond a invocat din oficiu excepția tardivității și a inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută de art.1 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, prin înscrisul de la fila 198 Consiliul Local al Municipiului C-N a făcut dovada că Dispoziția nr.16 din 6.01.2004 a fost comunicată reclamanților la data de 09.01.2004, iar acțiunea fiind înregistrată la data de 06.02.2004, instanța a constatat că nu este tardivă.

În dovedirea plângerii prealabile reprezentantul reclamanților a depus înscrisul de la fila 203 învederând că este singurul înscris pe care îl depune sub acest aspect.

Potrivit prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004: "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea in tot sau in parte a acestuia".

Dat fiind faptul că procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, iar pe de altă parte că art.7 din Legea nr.554/2004 stipulează anumite condiții de formă și fond ale acestei proceduri care au caracter imperativ, însă înscrisul depus la fila 203 neîntrunind aceste cerințe s-a admis excepția invocată din oficiu și s-a respins acțiunea astfel cum a fost precizată și extinsă, ca inadmisibilă.

Având în vedere că prin Încheierea civilă nr.166/2006 a Curții de Apel Clujs -a statuat că și petitul având ca obiect constatarea nulității sau rezilierea unor contracte de concesiune este de natură contencioasă, instanța a avut în vedere lipsa procedurii prealabile și față de acest petit în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât înscrisul depus la fila 203 nu face dovada parcurgerii acestei proceduri.

având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul restitutit în baza dispoziției atacate și întabularea dreptului special de folosință în cartea funciară, au fost respinse conform principiului de drept accesorium sequitour principale.

Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.

În motivarea recursului reclamanții au arătat că instanta a incalcat competența altei instanțe. Curtea de Apel Cluj N Sectia contencios administrativ a retinut prin incheierea civila nr. 166/2006 ca numai cererea privind constatarea nulitatii contractelor de concesiune atrage competenta de solutionare de catre Tribunalului Cluj Sectia contencios administrativ, dar curtea nu a stabilit nici o competenta de solutionare privind ieșirea din indiviziune fata de Statul R, si intabularea dreptului de folosinta special in favoarea Tribunalului Cluj Sectia contencios administrativ. In consecința, instanța competenta pentru soluționarea cererilor privind iesirea din indiviziune fata de Statul R, si intabularea dreptului de folosința special a ramas Tribunalul Cluj Sectia Civila, in temeiul legii 10/2001. Tribunalul Cluj Sectia contencios administrativ a pronuntat asupra solutionarea cererilor privind iesirea din indiviziune fata de Statul R, si intabularea dreptului de folosința special, incalcand competența Tribunalului Cluj Sectia Civila.

Sentința civila nr. 1734/2007 este nelegala in baza art. 304 alin. 9 din Codul d e procedura civila, intrucat sentința pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu incălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenții mai arată ca în textul art.7 din Legea nr.554/2004 se vorbeste de "act administrativ unilateral". O singura persoana nu poate incheie un contract, intrucat contractul de concesiune este un act juridic bilateral. In textul legii se prevede că procedura prealabilă este obligatoria, cand o persoana se consideră vătămată printr-un act administrativ unilateral. In cazul in care o persoana se consideră vătămată printr-un contract administrativ, un act bilateral, procedura prealabilă nu este obligatoria, ci numai facultativa.

S-a mai arătat că și în art 272 din Legea 218/1998 se vorbeste de facultativitatea procedurii prealabile, cand se prevede ca "actele emise cu incalcarea prevederilor prezentei legi pot fi atacate pe cale administrativa și/sau justitie." (Totodata Legea nr.554/2004 și art 272 din legea 218/1998 nu sunt aplicabili, intrucat au intrat in vigoare in anul 2005, și incheierea contractelor de concesiune nu incalca legea 218/1998, ci incalca art. 14 și art. 31 alin. (2) din legea 50/1991). Instanta a interpretat gresit normele de mai sus, in consecinta sentința civilă nr. 1734/2007 este nelegala in baza art. 304 alin. 9 din Codul d e procedura civilă.

Prin sentinta recurat instanta a incalcat principiul neretroactivitatii al legii civile. Legea nouă nu modifică si nici nu desfiintează efectele deja produse ale unei situatii juridice stinse sau aflate în curs de realizare. Actele juridice la data intrării în vigoare a legii noi rămân supuse legii vechi. Actiunea introdus înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi. Potrivit art. 27. din legea 554/2004 cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței. Textul legii 554/2004 a fost publicat în Of. nr. 1154/7 dec. 2004, și a intrat în vigoare la data de 7 ian. 2005, cand cauza era aflata pe rolul, in consecinta legea aplicabilă este Legea nr. 29/1990.

In conformitate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Nu pot fi atacate in justitie, insa, in conformitate cu art. 2 din aceeasi lege, printre altele, actele de gestiune savârsite de stat in calitate de persoana juridica și pentru administrarea patrimoniului sau (lit. d).

Contractul de concesiune nr. 12642/07.03.2000, nr. 12640/07.03.2000, nr. 12636/07.03.2000, precum și nr. 12638/07.03.2000 Primariei municipiului CNi ncheiat cu parati prin care a concesiunat suprafata de teren in litigiu in schimbul unui pretul derizoriu este incheiat de primarie in calitatea sa de persoana juridica și pentru administrarea patrimoniului sau, și nu in calitate de subiect de drept administrativ.

Fiind emise în exercitarea acestor atribuții de administrare a unui bun public, actele contestate în cauză reprezintă acte administrative de gestiune, exceptate de la regimul juridic legii nr. 29/1990, conform dispozițiile art.2lit.d din Legea nr.29/1990.

Asa fiind, un astfel de contract, chiar daca vatama interesele unei alte persoane, ca in speta, nu s-a putut ataca la instanta de contencios administrativ si Legea nr. 29/1990 nu a prevazut pentru recurenti o procedura administrativa prealabila. Prin urmare tribunalul a retinut greșit ca o actiune privind anularea unui contract, act tipic de gestiune, ar fi trebuit sa fie solutionată in procedura administrativa prealabila, și in cazul in care cel care se considera vatamat nu era multumit de solutia data reclamației sale, el putea sesiza sectia contentios administrativ a tribunalului. In momentul sesizării instanței controlul contractelor de concesiune era supus dreptului comun, și instanța de drept comun era competentă.

Sentința civila nr. 1734/2007 a incalcat principiul neretroactivitații al legii, in consecința este lipsită de temei legal, și a fost dată cu încălcarea a legii și a Constitutiei.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Primarul municipiului C-N a solicitat respingerea recursului si mentinerea înb întregime a hotărârii atacate, susținând, în esență, legalitatea hotărârii atacate.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis.

În conformitate cu art. 7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea in tot sau in parte a acestuia.

Textul nu impune nici o cerință anume de formă sau de fond, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, fără să arate care ar fi acestea. Este suficient ca manifestarea de voință în sensul solicitării anulării actului administrativ să existe.

Tribunalul a restrâns analiza procedurii prealabile la înscrisul de la fila 203 însă la dosarul cauzei se găsesc mai multe acte care țin loc de procedură prealabilă (, filele 95, 101, 119 etc.).

Exprimarea voinței în sensul revocării Dispoziției nr.16 din 6.01.2004 este suficientă și față de contractele de concesiune (menționate în dispoziție), nefiind necesară o nouă solicitare, principiul accesorium sequitur principale fiind aplicabil și în această materie.

Având în vedere aceste aspecte, excepția lipsei procedurii prealabile a fost admisa de către prima instanță în mod greșit.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312. pr. civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre soluționare în fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1734 din 31 august 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare în fond aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2008.

PRESEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - -

Red.slr/mr

2 ex.

Președinte:Sergiu Leon Rus
Judecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Eleonora

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Cluj