Alte cereri. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.438/CA
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ și fiscal declarat de reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.177 din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU, și - comuna, județul T, ca obiect stabilire răspundere juridică.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimații-pârâți prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/ 7.09.2009 (fila 41 dosar), lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de grefierul de ședință, după care;
Cu privire la stadiul procesual, apărătorul intimaților arată că nu are alte cererii de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru intimații pârâți Serviciul Public de Alimentare cu și -, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței civile nr. 177/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, ca fiind temeinică și legală, pentru considerentele expuse în concluziile scrise depuse la dosar. Solicită a se avea în vedere practica judiciară depusă la termenul anterior iar astăzi depune copia sentinței civile nr.320/2009 a Tribunalului Tulcea. Solicită și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față:
Prin încheierea nr. 41 din 2 decembrie 2008, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tas esizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr-, solicitând stabilirea răspunderii juridice, obligarea la plată, în favoarea Serviciului public de alimentare cu a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 17.390 lei și dobânda de 2044 lei, precum și pentru dobânda calculată după data de 14 noiembrie 2008 și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Prin încheierea menționată, s-a reținut că potrivit punctului 1 din Raportul de control intermediar examinat, instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 17.390 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II "bunuri și servicii".
Sumele au fost achitate prin casieria instituției, în numerar, ca drepturi speciale pentru "menținerea sănătății și asigurarea protecției personalului, funcționari publici și personal contractual", în cuantum de 300 lei lunar, precum și pentru "asigurarea unei ținute decente și a unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul în sumă de 500 lei pe semestru, prin registrele de casă și tabelele nominale anexate la acestea.
Prin această faptă a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 17.390 lei, neexistând temeiul legal pentru acordarea drepturilor speciale, legislația în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituțiilor publice, neprevăzând posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzicând negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Alăturat încheierii din 2 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 14 noiembrie 2008, cu anexele acestuia, state de plată, explicațiile scrise ale pârâților, acordul de muncă nr. 5928/1 noiembrie 2006, situația sumelor acordate nelegal, precum și alte înscrisuri.
În apărare, pârâtele și au depus întâmpinare, precum și înscrisuri.
Prin sentința nr.177/06.02.2009 Tribunalul Tulceaa respins ca inadmisibilă sesizarea Curții de Conturi reținând, în esență, că potrivit art. 31 alin. 3 din Legea 94/1992 modificată prin Legea 217/2008 în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.
Relativ la aplicarea legii în timp, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 725 alin. 1 și 2 Cod proc. civ. potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată, începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege, în timp ce procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe.
În opinia instanței de fond, art. 725 alin. 2 are în vedere ipoteza în care acțiunile aflate în curs de judecată rămân în competența instanțelor judecătorești, doar că se modifică instanța competentă să judece respectivul tip de cauză, nu însă și situația în discuție când se aplică regula instituită prin alin. 1 pentru că nu se mai poate stabili răspunderea unor persoane pentru prejudicii aduse instituțiilor în cadrul cărora funcționează la cererea unui terț - organ de control, în lipsa solicitării entității publice păgubite, numai aceasta din urmă fiind în măsură să decidă modul de acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Curtea de Conturi criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate astfel:
- disp. art. 40 și următoarele din Legea 94/1992 privind Organizarea și funcționarea Curții de Conturi au fost abrogate la 29.10.2003; în temeiul prevederilor art.140 din Constituție coroborate cu art.1 din OUG117/2003 aprobată prin Legea 49/2004, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi au fost preluate de instanțe judecătorești ordinare;
- art.31 din Legea 94/10992 a fost modificat în totalitate prin disp. art.1 pct. 39 din 217/2008 dându-i-se un alt conținut; prin noua lege a fost adoptată o nouă procedură de valorificare a raporturilor de audit ce urmează să fie adoptată printr-un regulament aprobat prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi. Pentru suplini inexistența acestui regulament, Curtea de Conturi a României a aprobat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni pentru valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii și ulterior acesteia, instrucțiuni ce au fost comunicate tuturor Camerelor de Conturi teritoriale și în baza cărora s-au efectuat aceste sesizări.
- art.4 din OUG117/2003 nu a fost abrogat prin Legea 217/2005 și reprezintă fundamentul legal al sesizării instanței de judecată de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene pentru stabilirea răspunderii juridice.
- a admite soluția inadmisibilității sesizării instanței de judecată de către Curtea de Conturi a României este echivalent cu a se permite constatarea de către acest organ faptului că deși s-au săvârșit nereguli și abateri financiar-contabile, deși există vinovați de comiterea lor, nu poate solicita să fie antrenată răspunderea lor materială în condițiile în care este vorba despre bani publici din resurse financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului de folosire a acestor resurse este o obligație pentru această instituție cât și pentru instanță. În speță este vorba despre un caz de ultraactivitate a legii civile, când legea veche trebuie să-și producă efectele până când o altă reglementare o va înlocui.
Verificând legalitatea sentinței recurate din prisma criticilor formulate Curtea apreciază neîntemeiat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 /2003 aprobată prin Legea 49 din 23 martie 2004: "până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești ordinare" iar art.4 prevede că, învestirea instanțelor judecătorești, competente se realizează prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi.
Prin urmare, ordonanța susmenționată reglementează competența instanțelor judecătorești în stabilirea răspunderii juridice pentru prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, instanțele urmând a fi învestite prin încheierea completelor Curții de Conturi.
Art.1 alin 4 din Legea 217/2008, care modifică Legea nr. 94/ 1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi menține competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi însă, în articolul 31alin 3 se prevede că revine entității publice auditată învestirea instanței de judecată.
Din succesiunea dispozițiilor legale sus menționate rezultă că Legea 217/2008 modifică esențial modul în care se va realiza activitatea de control a Curții de Conturi precum și modalitatea de sesizare a instanței.
Legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare. Ieșirea din vigoare a legii se produce prin abrogarea ei expresă sau implicită dar, în caz de succesiune a legilor, se ține cont de principiul neretroactivității legii civile noi, principiu de drept consacrat în art.15 alin.2 din Constitutie.
Orice lege nouă reglementează numai situațiile juridice ivite după intrarea ei în vigoare iar legea veche se aplică situațiilor juridice care s-au constituit înainte de abrogarea ei.
În cauză, activitatea de control, finalizată prin raportul de control intermediar din 14.11.2008, a fost efectuată de către Curtea de Conturi în perioada 05.11.-14.11.2008.
Acest raport a determinat sesizarea Tribunalului Tulcea prin încheierea nr.41/2007/02.12.2008 solicitându-se stabilirea răspunderii juridice a pârâților și pentru prejudiciul produs Primăriei Comunei.
Rezultă astfel că, în speță, Curtea de Conturi și -a desfășurat activitatea de control potrivit legii de organizare, aplicabilă la data desfășurării controlului respectiv, Legea 94/1992 așa cum a fost modificată prin Legea 217/2008, modificare aplicabilă din data de 27.10 2008.
Art. 33 alin. 3 prevede că "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".
În loc să facă aplicarea legii în vigoare, la data de 02.12.2008 se întrunește completul Direcției de Control Financiar Ulterior care, examinând raportul în conformitate cu dispoziții legale abrogate, hotărește sesizarea instanței de judecată pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate.
Prin urmare, nu se poate reține susținerea recurentei în sensul ultraactivității legii civile întrucât, la data de 02.12.2008 legea nu mai permitea constituirea completelor direcțiilor de control financiar ulterior, acestea nemaifiind prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, chiar activitatea de control s-a desfășurat pe tărâmul noii legi.
În condițiile în care activitatea de control a fost efectuată după intrarea în vigoare a Legii 217/2008, sesizarea instanței de judecată este supusă tot acestor dispoziții legale, aplicabile tuturor situațiilor juridice născute după adoptarea acestora.
Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, Curtea apreciind neîntemeiate criticile recurentei va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ și fiscal declarat de reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.177 din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU, și - din comuna, județul T, ca obiect stabilire răspundere juridică.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
30 octombrie 2009
jud.fond.
red.dec.jud. - 25.11.2009
2ex/25.11.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Kamelia Vlad