Alte cereri. Sentința 458/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 458/2008

Ședința publică din 28 MAI 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul PENTICOSTAL - LUI DUMNEZEU, COMUNITATEA REGIONALĂ în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU cultelor DIN ROMÂNIA și cu STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, având ca obiect anulare decizie de retrocedare.

dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.05.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 14.05.2008, 21.05.2008 și ulterior pentru data de astăzi.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la data de 05.04.2007 sub numărul de mai sus, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul PENTICOSTAL - LUI DUMNEZEU - COMUNITATEA REGIONALA Cac hemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, solicitând desființarea Deciziei nr. 1.223/07.02.2007 a Comisiei Speciale de, constatarea nulității absolute a contractului de donație încheiat între Statul ROMÂN și Penticostal din, în calitate de donator, având ca obiect imobilul casă și teren situat în C-N,-, în prezent-, înscris în nr. 2.704 proiect de evidență C-N, nr. top. 9355, pentru lipsa cauzei; constatarea preluării abuzive de către Statul Român a acestui imobil, cu consecința restituirii sale în întregime în natură și a restabilirii situației anterioare de, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare operativă a Consiliului Popular al Municipiului C-N și reînscrierea în favoarea reclamantului.

În motivare s-a reținut că imobilul ce face obiectul litigiului a aparținut reclamantului, terenul fiind cumpărat prin act autentic, iar clădirea fiind edificată de către acesta, în baza autorizației de construire nr. 318/03.08.1957, cu destinația casă de rugăciune.

Prin decizia nr. 551/1959 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular C-N, s-a hotărât preluarea acestui imobil de către stat, menționându-se și necesitatea despăgubirii proprietarului, prin atribuirea unui alt teren pentru construcție și plata materialelor încorporate în clădire.

Ca urmare, a fost schimbată destinația imobilului în unitate de învățământ, în prezent funcționând aici Scoala Populară de Artă.

Dată fiind decizia mai sus amintită și în acordării despăgubirilor la care ea face referire, urmare a presiunilor exercitate de către autorități, a fost întocmită oferta de donație a imobilului, autentificată sub nr. 1.430/1971, acceptată de către Statul Român, fără însă ca ulterior să se concretizeze în vreun fel oferta de despăgubiri.

În aceste condiții, contractul de donație este lipsit de cauză, neexistând animus donandi.

Prin sentința nr. 453/C/2007 din 07.07.2007 dată în dosarul Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, declinându-se competența în favoarea Curții de Apel Cluj, conform disp. art. 3 alin. 7 din nr.OUG 94/2000 rap. la art. 10 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1.pr.civ.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare faptul că petitul privind anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare () este principal, iar cele având ca obiect constatarea nulității contractului, a preluării abuzive a imobilului și rectificarea de carte funciară sunt circumscrise contestației formulate împotriva deciziei, fiind aplicabile prev. art. 17.pr.civ. operând prorogarea de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23 iulie 2007, iar reclamantul a depus la dosarul cauzei o precizare și extindere a acțiunii introductive ( 47 și urm.), prin intermediul căreia a învederat că înțelege să cheme în judecată pârâții COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și JUDEȚUL C, prin CONSILIUL JUDEȚEAN

De asemenea, la data de 03.03.2008, reclamantul și-a precizat petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de donație al imobilului în litigiu, în sensul în care el se întemeiază și pe lipsa avizului ministerial prev. de disp. art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954, referitor la donațiile făcute statului.

În motivare s-a relevat că, în baza acestui text, era necesar avizul prealabil al Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, ale cărei atribuții în domeniu au fost preluate, în urma desființării sale, de către Ministerul Finanțelor, iar în condițiile în care nu a existat acest aviz, donația este lovită de nulitate absolută.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductive, susținându-se faptul că decizia nr. 1.223/2007 este temeinică și legală, în condițiile în care imobilul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, la baza emiterii acestui act administrativ stând sentința civilă nr. 14.980/1997, pronunțată în dosarul nr. 10.216/1997 al Judecătoriei Cluj -N, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins cererea reclamantului pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 1.430/1971.

Întâmpinare a depus și pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește petitele având ca obiect anularea deciziei nr. 1.223/2007 și restituirea în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât imobilul în litigiu este înscris în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului C, iar nu al municipiului C-

Pe fondul cauzei, s-a relevat că reclamantul a învestit anterior instanțele cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de donație, care a fost respinsă în mod irevocabil.

Prin întâmpinarea depusă de către Statul Român, prin, s-a solicitat respingerea cererii, invocându-se excepțiile lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, imobilul nefăcând parte din domeniul public de interes național, a autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 14.980/1997 a Judecătoriei Cluj -N, precum și a "tardivității dreptului la acțiune" conform art. 9 din Decretul-Lege nr. 167/1958, potrivit căruia acțiunea în anulare pentru vicii de consimțământ este prescriptibilă. ( 95 - 96).

Județul Cai nvocat, la rândul său, excepțiile tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr. 1.223/2007 a, raportat la prev. art. 3 alin. 7 din nr.OUG 94/2000, lipsa dovezii calității de reprezentant pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată acordat de Penticostal Comunității Regionale C și lipsa calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care oferta de donație a fost făcut de Penticostal din, Comunitatea nr. 1 din C ( 81 - 82).

De asemenea, s-a relevat faptul că imobilul nu intră sub incidența nr.OUG 94/2000, întrucât avea, la data preluării, destinația de lăcaș de cult, iar potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OUG 94/2000, regimul juridic al acestora va fi stabilit printr-o lege specială.

Pe fond, s-a arătat că atâta vreme cât reclamantul nu este în măsură să se prevaleze de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea absolută a donației, nu este îndreptățit la restituirea imobilului.

S-a mai învederat că scopul imediat al unui contract de donație, respectiv voința de gratificare, se prezumă până la proba contrarie, reclamantul făcând referire la scopul mediat, respectiv motivul determinant al încheierii actului, iar în condițiile în care donația nu a fost făcută cu sarcini, nu se poate susține că intenția de aaf ost determinată de obținerii unui alt imobil.

Prin completarea la întâmpinare depusă de către Statul Român ( 177 și urm.), au fost invocate și excepțiile inadmisibilității precizării de acțiune în ceea ce privește lipsa avizului ministerial, a necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea aceleiași precizări de acțiune, depuse la dosarul cauzei la data de 03.03.2008, precum și a tardivității cererii de constatare a nulității absolute a contractului de donație pentru lipsa aceluiași aviz, prin raportare la prev. Titlului II art. III din Legea nr. 247/2005, dreptul la acțiune prescriindu-se în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Pârâtul Județul Caa chiesat la această poziție procesuală, iar în motivarea excepțiilor s-a învederat faptul că este inadmisibil ca reclamantul să invoce, direct în fața instanței, motive de nulitate care nu au fost dezvăluite și în fața comisiei speciale de retrocedare, care are plenitudine de competență pentru faza administrativă.

De asemenea, chiar dacă nu ar fi așa, nu Curții de Apel Cluj - Secția de contencios administrativ îi revine competența de a soluționa această precizare de acțiune, întrucât este vorba despre un litigiu care are în mod evident o natură civilă, competența revenind instanțelor civile, iar fiind vorba despre competență materială, care este de ordine publică, nu poate opera prorogarea legală de competență.

Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a inadmisibilității precizării de acțiune înregistrate la data de 03.03.2008, au fost unite cu fondul cauzei, conform disp. art. 137 alin. 2.pr.civ., iar toate celelalte excepții invocate au fost respinse de către instanță, pentru considerentele expuse în cadrul încheierilor ședințelor publice din data de 23.01.2008 ( 127 - 128) și din data de 07.05.2008 ( 199 - 200).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, Curtea urmează aor espinge ca nefondată, achiesând în totalitate la susținerile făcute de reclamant în privința acestor aspecte, după cum urmează:

Acest incident procedural a fost argumentat pe împrejurarea că nu este certă identitatea dintre persoana care a făcut oferta de donație și s-a desesizat de imobil prin actul de donație din anul 1971 și cea care a introdus contestația.

Analizând conținutul ofertei de donație ( 63), rezultă că persoana care a făcut această ofertă a fost Comunitatea nr. 1 din C-N a ui Penticostal din

Din probațiunea existentă la dosar reiese însă împrejurarea că imobilul a fost preluat de la Penticostal și că, în prezent, este revendicat tot de către Penticostal, conform adresei nr. 2.929/03.03.2008 a Direcției Relații Culte din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor neexistând de-a lungul timpului mai multe culte penticostale în România, ci doar unul singur cu variante de denumire ( 146).

Relevantă este și adresa nr. 103/29.01.2008 emisă de către Creștin Penticostal - lui Dumnezeu din România ( 133), prin Comitetul executiv, conform căreia actuala Comunitate Regională C este continuatoarea patrimonială a fostei Comunități nr. 1 ui, având dreptul de a introduce orice acțiune vizând imobilul în litigiu.

În condițiile în care conducerea ui Penticostal din România a recunoscut reclamantului dreptul de a acționa în vederea restituirii în natură a imobilului în litigiu, prin atestarea faptului că acesta este continuatorul proprietarului Comunitatea nr. 1 C, Curtea apreciază că orice altă discuție pe marginea acestui aspect este de prisos, întrucât este o chestiune care ține de modului de organizare internă a ui Penticostal, cu privire la care nu sunt admisibile intervenții din exterior.

În același context, este de menționat că martorul, audiat în ședința din 26 martie 2008, arătat că terenul pe care se află în prezent Scoala Populară de Arte, a fost cumpărat de "filială", prin "filială", martorul înțelegând una din cele 5 structuri teritoriale de atunci ale ui.

De asemenea, martorul a relevat că imobilul-construcție a fost folosit o perioadă inclusiv ca sediu al filialei, iar conform susținerilor reclamantului, necontestate, actualele comunități regionale sunt corespondentele fostelor "filiale", grupând la nivel regional credincioșii de pe raza mai multor județe, aspecte ce rezultă din conținutul statutului de organizare și funcționare ale cultului, atât cel în vigoare la momentul donării imobilului, cât și cel aplicabil la data introducerii cererii ( 89 și urm. și 103 și urm.).

Reclamantul a subliniat și faptul că, potrivit art. 4 din nr.OUG 94/2000, cererile de retrocedare se depun prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult. iar art. 1 alin. 8 din același act normativ, definește centrul de cult ca fiind acea instituție cu sediul în România care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios; centrul eparhial a fost definit, pe de altă parte, ca instituția care are jurisdicție asupra unui număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării, legea permițând ori centrului de cult, ori centrului eparhial să introducă contestația, putându-se aprecia că cererile referitoare la imobile de importanță zonală se fac prin centrul eparhial.

In speță, Comunitatea Regionala Ca D.ui Penticostal este centrul eparhial în sensul art. 4 alin. 1 al nr.OUG 94/2000, ea fiind veriga de legătura între bisericile locale de pe raza câtorva județe, a căror activitate o coordonează și conduce.

Urmează a fi respinsă ca nefondată și excepția inadmisibilității precizării de acțiune referitoare la constatarea nulității contractului de donație pentru lipsa avizului ministerial, constatându-se că această cerere, așa cum a fost ea precizată, se sprijină pe doua temeiuri: lipsa, falsitatea cauzei contractului de donație în privința donatorului, temei legat de fondul contractului și lipsa avizului ministerial cerut de legea specială pentru încheierea contractului de donație, temei legat de forma contractului.

Excepția invocată se axează, în principal, pe ideea că instanța de contencios administrativ, fiind învestită cu cenzurarea deciziei nr. 1.223/07.02.2007 a, nu mai poate fi investită și cu alte capete de cerere, independente de respectiva decizie și care exced acesteia. Odată formulate, aceste cereri sunt inadmisibile, pentru că nu pot fi judecate. O cerere de constatare a nulității absolute a unui contract care nu a fost analizată de și nu a făcut, deci, obiectul cererii de retrocedare înaintată acestei entități, nu poate fi analizată de instanță, care este ținută doar de analiza deciziei deduse judecății.

Curtea achiesează la poziția exprimată de către reclamant, conform căreia această interpretare este insolită si nu se bazează pe nici un text de lege. Astfel, art. 3 alin. 7 din nr.OUG 94/2000, invocat în susținerea excepției, arată că deciziile sunt atacabile în instanța de contencios-administrativ, dar acest text nu interzice petentului să formuleze în cadrul contestației și alte cereri, incidentale și accesorii acesteia.

Alegațiile pârâtului, întemeiate și pe disp art. 6 alin. 2 - 4 din nr.OUG 94/2000, prin care acesta deduce că, constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul ordonanței se poate face si de către Comisia Specială de, sunt criticate de reclamant care consideră, în mod întemeiat, că declararea nulității unui act juridic ține exclusiv de resortul instanței de judecată.

De asemenea, Curtea apreciază că ideea potrivit căreia instanța de contencios-administrativ poate soluționa o cerere de nulitate a actului prin care statul a preluat bunul doar dacă aceasta este implicită deciziei si dacă a fost analizată si de comisia de retrocedare este complet eronată, deoarece nici un text de lege nu justifică o asemenea concluzie și nu restrânge dreptul contestatorului de a solicita în instanță desființarea actului prin care statul a preluat bunul și nici un text de lege nu îl obligă să ceară această desființare anterior formulării contestației.

Mai mult decât atât, această desființare nu poate fi dispusă decât de o instanța judecătorească, iar emiterea deciziei de respingere a retrocedării nu anulează dreptul unui cult religios de a se adresa justiției, în cadrul contestației sau separat, și de a cere desființarea actului prin care imobilul a fost preluat abuziv de stat, evident dacă acțiunea nu s-a prescris.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a luat în considerare și prev. art. 21 alin. 2 din Constituția României conform cărora, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile CEDO, acestea din urmă au prioritate.

De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."

S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."

În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).

În ceea ce privește durata procedurii, s-a consacrat și teza conform căreia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată la data de 21.11.2005, respectiv în urmă cu cca 2 ani și J, fără ca până în prezent reclamantului să-i fie analizate efectiv toate susținerile legate de preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, prevalându-se doar de sentința civilă nr. 14.980/1997 a Judecătoriei Cluj -N prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație pentru vicii de consimțământ, respectiv dol.

Or, respingerea acțiunii a fost motivată de către instanță prin prisma faptului că actul făcut prin dol nu este nul de drept, ci dă loc doar acțiunii în anulare, care este prescriptibilă, fără a fi realizată o analiză asupra existenței și validității cauzei acestui contract de donație.

Curtea apreciază că dreptul reclamantului la un proces echitabil implică și posibilitatea sa de a solicita analizarea tuturor condițiilor de validitate ale donației, independent de motivele invocate în fața, cu atât mai mult cu cât această instituție nu are competența de a se pronunța asupra cererii de constatare a nulității absolute a contractului.

Revenind la ideea unei durate rezonabile a procedurii și luând în considerare intervalul de timp scurs de la data depunerii cererii de retrocedare, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamantul ar mai fi ținut să mai aștepte o perioadă care este previzibil că va fi cel puțin de cca 1-2 ani, o durată totală a procedurii de cel puțin 4-5 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

În general, din jurisprudența CEDO în materie se desprinde ideea că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, iar aceste rațiuni sunt prezente și în această cauză.

Pe altă parte, posibilitatea disjungerii petitelor având ca obiect constatarea nulității contractului de donație și a trimiterii acestora spre competentă judecată instanțelor civile, este una care ar determina suspendarea soluționării prezentei contestații pe o perioadă care va fi, previzibil, îndelungată ceea ce nu poate fi acceptat prin prisma prev. art. 6 parag. 1 din, nefiind o măsură eficientă în vederea salvgardări drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului.

După cum s-a pronunțat instanța în cadrul ședinței publice din data de 07.05.2008, fiind vorba despre cereri incidentale, aceste petite intră sub incidența disp. art. 17.pr.civ. în temeiul cărora sunt permise derogări chiar și de la normele de competență absolută, în acest sens pronunțându-se și doctrina ( - Drept procesual civil, vol. I, 285).

De altfel, considerentele pentru care instanța a hotărât conform celor de mai sus au stat și la baza pronunțării deciziei nr. XX/19.03.2007 a, care, deși nu se referă expres la OUG nr. 94/2000, ci la modul în care trebuie interpretate prev. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a consacrat principiul conform căruia instanțele judecătorești sunt cele care trebuie să judece pe fond cererea de retrocedare, chiar dacă comisiile special constituite nu le-au analizat deloc în interiorul termenului legal.

Pe fondul cauzei se reține că, imobilul în litigiu, situat în C-N,-, fostă -, nr. 1, este înscris în nr. 2.704 proiect de evidență C-N, nr. top. 9.355 și constă în casă din cărămidă acoperită cu țiglă, formată din 4 camere, bucătărie, antreu, 1 cameră de baie, 1 de alimente, pivniță, curte și grădină, suprafața terenului fiind de 195 stj.( 65, 66).

Sub 1, 2 s-a înscris, la data de 08.03.1938, dreptul de proprietate al lui și soția.

Ulterior, la data de 07.12.1971, în baza ofertei de donație din 22.02.1971 și a deciziei nr. 331/03.06.1971 a Consiliului Popular al Județului C, s-a înscris, sub 3, 4, dreptul de proprietate al Statului Român și cel de administrare operativă al Consiliului Popular al Municipiului C-N - Comitetul executiv, atestându-se implicit dreptul de proprietate extrafunciară al ui Penticostal din, Comunitatea C nr. 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1.197/308 din 4.07.1955 autentificat de către notariatul de Stat

Din cuprinsul acestui contract de vânzare-cumpărare ( 29), rezultă că proprietarii tabulari au transmis în favoarea Comunității ui Penticostal, Filiala C, nr. 1, dreptul lor de proprietate asupra terenului înscris în nr. 2.704 C, nr. top. 9.355, clădirea înscrisă în fiind complet dărâmată în urma bombardamentelor.

La data de 03.08.1957, Penticostal a obținut autorizație de construire nr. 318/1957, în baza căreia au fost demarate lucrările de edificare a unui lăcaș de cult.

Din declarațiile celor 2 martori audiați în cauză, respectiv și ( 166, 170) rezultă că la momentul la care au început represaliile din partea autorităților comuniste, clădirea era deja acoperită.

Primul dintre cei doi martori a relevat instanței că la momentul când Școala Populară de Arte s-a mutat în imobilul în litigiu exista o sală mare și o sală mică la parter, nu era terminată casa scărilor, la etaj nu erau închise cele 2 încăperi proiectate și nu era finalizat balconul, neexistând grup social. Ulterior, în 1970, s-a reconfigurat instalația de gaz care era subdimensionată, iar în 1991 s-au construit în interior cuptoare de sticlă cu ajutorul Uniunii Artiștilor Plastici și datorită instalării acestor cuptoare a fost nevoie de reconfigurarea instalației de gaz. De asemenea, înainte de anul 1970, au fost introduse în clădire instalațiile de apă și canalizare pentru realizarea grupului social.

În cursul anului 1959, prin decizia Comitetului executiv al Sfatului Popular al Orașului C nr. 1.057/1959 ( 83, 84) s-a aprobat preluarea în folosință și trecerea în administrarea Secțiunii de învățământ și cultură a imobilului în litigiu, situat în C-N,-.

Art. 2 al acestui act stipulează că proprietarul, respectiv Penticostal urmează a fi despăgubit prin atribuirea altui teren potrivit pentru construcție și prin plata materialului încorporat clădirii.

Din expunerea de motive rezultă că a existat un referat al oficiului juridic, din data de 10.11.1959, prin care se face propunere de a se da o destinație utilă clădirii situate la adresa de mai sus, aparținătoare ui Penticostal, în condițiile în care nici amplasarea și nici executarea lucrărilor de construire nu s-au făcut conform planului, motiv pentru care s-a dispus demolarea.

Având în vedere însă că, prin efectuarea unor lucrări de consolidare această clădire ar putea fi afectată pentru uzul învățământului și culturii, care are mare nevoie de asemenea spațiu, s-a decis preluarea imobilului.

Pârâtul Județul C s-a prevalat de această decizie, relevând faptul că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, iar contractul de donație este perfect valabil, în condițiile în care la edificarea clădirii nu a respectată autorizația de construire nr. 318/1957.

Deși aceste aspecte nu au fost dovedite prin probațiunea administrată, Curtea apreciază că, independent de aceste împrejurări, relevant este faptul că a fost dispusă despăgubirea proprietarului, prin atribuirea unui teren și plata materialelor, fără ca această dispoziție să fie adusă la îndeplinire.

Mai mult, intenția autorităților comuniste de a naționaliza acest imobil, mascată de presupusa nerespectarea a autorizației de construire, reiese tocmai din împrejurarea că în preambulul deciziei mai sus arătate se arată că sunt necesare unele lucrări de consolidare, aspecte care sunt contrazise de către declarațiile ambilor martori audiați în cauză, conform cărora au fost efectuate, după preluare, doar lucrări de branșare la utilități și compartimentări interioare.

Ulterior, la data de 22.02.1971, sub nr. 1.430/1971, a fost autentificată de către Notariatul de Stat Județean C oferta de donație de bunuri imobile depusă la dosar la fila 63.

Din conținutul acesteia rezultă că oferta emană de la Penticostal din - Comunitatea nr. 1 din C prin delegații, G și, ea având ca obiect imobilul situat în C,-, înscris în nr. 2.704 C, nr. top. 9355, dobândit prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr-.

În cuprinsul acestui act juridic se menționează că imobilul este folosit ca local de școală din anul 1958, făcându-se diferite construcții de către Inspectoratul școlar, iar donatarul este Statul Român, prin Consiliul Popular al Municipiului

Această ofertă a fost acceptată prin decizia nr. 331 din 03.06.1971 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Județului C ( 64), la baza emiterii acestui act stând doar avizul nr. 182/1971 al Direcției de, și Controlul Construcțiilor din cadrul C ( 86).

În prezent, imobilul în litigiu face parte din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului C, conform anexei 1 HG nr. 969/2002 ( 37 și urm.), aici funcționând Școala Populară de Arte.

Conform art. 1 alin. 1 din nr.OUG 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public se retrocedează foștilor proprietari.

Din perspectiva celor mai sus expuse, Curtea s-a pronunțat în sensul în care nu poate fi reținută apărarea Județului C conform căreia imobilul în litigiu nu ar intra sub incidența nr.OUG 94/2000, întrucât destinația de lăcaș de cult trebuia să existe doar la momentul preluării imobilului, condiție îndeplinită, iar nu și la acela al formulării cererii de retrocedare.

În temeiul acestui act normativ, la data de 21 noiembrie 2005, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. -/C, formulată de către Penticostal - lui Dumnezeu, Comunitatea Regională C, s-a solicitat restituirea imobilul situat în municipiul C-N,-, jud. C, înscris în nr. 2704 localității C-N, nr. top. 9.355.

În urma analizării înscrisurilor depuse de către solicitant s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile nr.OUG 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, în consecință, s-a dispus, prin ecizia nr. 1.223/07.02.2007, respingerea cererii de retrocedare, având în vedere următoarele motive:

Imobilul solicitat nu a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român; imobilul a fost donat de către Penticostal prin act încheiat în formă autentică cu respectarea dispozițiilor art. 813 cod civil coroborate cu art. 1.171 Cod civil, Statului Român; prin sentința civilă nr. 14.980/1997 pronunțată de către Judecătoria Cluj N în dosarul nr. 10.216/1997, rămasă definitivă si irevocabilă, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 1.430/22.02.1971 de către Notariatul de Stat Județean C, prin care Penticostal din, în calitate de donator, a donat Statului Român imobilul înscris în cartea funciară nr. 2.704 C, nr. top. 9.355, ofertă de donație acceptată de către stat, care și-a intabulat dreptul de proprietate.

În ceea ce privește capetele 1 și 2 ale cererii prin care reclamantul solicită să se constate nulitatea absolută a Contractului de donație încheiat între Statul Român, în calitate de donatar și Penticostal din în calitate de donator, precum și constatarea preluării abuzive de către Statul Român a imobilului, pârâta, prin întâmpinare, a invocat prev. pct. 9 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din nr.OUG 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin nr.HG 1.164/2002, modificată ulterior prin nr.HG 1.094/2005, conform cărora Comisia specială de retrocedare are plenitudine de competentă în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, la calificarea preluărilor ca fiind cu titlu sau fără titlu.

În virtutea acestor dispoziții legale, comisia a stabilit că imobilele care au făcut obiectul donațiilor pot fi considerate ca fiind preluate în mod abuziv de către Statul Român și, în consecință, supuse retrocedării doar în anumite cazuri, în funcție de respectarea dispozițiilor art. 813 Cod civ. coroborate cu art. 1171 Cod civil la întocmirea actului de donație.

a) În ceea ce privește imobilele donate prin înscrisuri autentice, contracte de donație autentificate la notar sau oferta de donație urmată de acceptarea donației, ambele încheiate în formă autentică, pentru a putea beneficia de prevederile ordonanței, solicitantul trebuie să obțină constatarea nulității absolute a contractului de donație prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Pentru a decide în acest sens, Comisia specială de retrocedare, a pornit, pe de-o parte, de la noțiunea de act autentic ca fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public competent, adică acela care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut (art. 1.171.civ.), iar, pe de altă parte, de la natura contractului de donație. Astfel, pentru valabilitatea unui contract de donație, trebuie ca elementele donației, animus donandi și corpus donandi, să îmbrace forma autentică, solemnă, prevăzută de lege. Forma solemnă a contractului de donație este cerutăad validitatem, lipsa formei autentice echivalând cu nevalabilitatea acestuia. De asemenea, caracteristic pentru contractul de donație este animus donandi, mai exact intenția de a, de a gratifica.

În consecință, un imobil donat în formă autentică, nu poate fi considerat imobil preluat abuziv în întelesul nr.OUG 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest caz, pentru a putea beneficia de prevederile legii, este necesară anularea sau constatarea nulității absolute a contractului de donație de către instanța judecătorească prin hotărâre definitivă și irevocabilă, instanța judecătorească fiind singura în măsură să dispună anularea sau nulitatea absolută a unui contract si să analizeze în ce măsură au fost respectate condițiile de valabilitate ale contractului.

b). În ceea ce privește, imobilele "donate" pentru care contractul nu s-a încheiat în forma autentică sau cele donate în baza unor acte normative speciale, pârâtul precizează că acestea pot face obiectul retrocedării fără a mai fi necesară vreo condiție suplimentară, ceastă soluție este justificată de faptul că, valabilitatea donației este condiționată de îndeplinirea formei solemne autentice, în lipsa acesteia neputând fi vorba de donație.

În consecință, având în vedere întreaga documentație depusă la dosarul aferent cererii de retrocedare cu nr. -/C/21.11.2005, Comisia specială de retrocedare a decis respingerea cererii de retrocedare ce are ca obiect imobilul situat în municipiul C-N,-, jud. C, și ținându-se cont de faptul că imobilul se încadrează în prima dintre situațiile descrise mai sus, fapt confirmat și de respingerea acțiunii în constatarea nulității absolute a donației prin entința civilă nr. 14.980/1997 pronunțată de către Judecătoria Cluj N, rămasă definitivă și irevocabilă.

Reclamantul a solicitat anularea acestei decizii, considerând că actul de donație de care s-a prevalat pentru respingerea cererii de retrocedare este nul absolut, atât pentru lipsa cauzei, cât și pentru lipsa avizului ministerial cerut de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954.

În esență, se afirmă că reclamantul nu a avut intenția de a gratifica Statul Român, oferta de donație fiind emisă în condițiile în care au fost făcute mai multe presiuni de către autoritățile comuniste în vederea eliberării imobilului și în care acordarea despăgubirilor la care se face referire în decizia Comitetului executiv al Sfatului Popular C nr. 1.057/1959 a fost condiționată de semnarea acestei oferte.

Conform art. 948 Cod civil, printre condițiile de validitate ale unui contract se numără și cauza, aceasta trebuind să existe, să fie reală, licită și morală.

În cazul contractului de donație, cauza presupune două elemente: scopul imediat, respectiv voința de gratificare, care se prezumă până la proba contrară și scopul mediat, înțeles ca motiv determinant al încheierii actului.

Pârâții au arătat că invocată de reclamant ca scop mediat nu poate răsturna prezumția legală relativă de existență a cauzei, însă Curtea nu achiesează la această susținere, în condițiile în care din probațiunea administrată rezultă că motivul determinant al încheierii actului a fost obținerea de despăgubiri care exclude, de plano, orice voință de gratificare.

S-a mai relevat că, întrucât donația nu a fost una cu sarcini, nu se susține teza avansată de reclamant, însă și aceste aspecte sunt contrazise de către circumstanțele speței și cele ale perioadei comuniste, fiind cunoscute mijloacele de presiune utilizate de către autorități și care nu sunt compatibile cu ideea că un particular ar fi fost în măsură să impună Statului Român orice fel de condiții sau sarcini, în contrapartidă pentru un imobil preluat în acea perioadă.

Astfel, relevant este faptul că din delegația numiților, G și, emanând de la Penticostal din, și care constituie anexă a ofertei de donație ( 85), rezultă că mandatarii au fost împuterniciți să semneze actele necesare pentru donarea imobilului din- în favoarea Statului Român și dobândirea imobilului din-, prin aprobarea actelor necesare pentru întabulare și renovare.

Or, pârâții nu au fost în măsură să producă dovezi în sensul în care imobilul din- ar fi reprezentat despăgubirea pentru cel din-, cu atât mai mult cu cât din declarația martorului rezultă că primul a fost proprietatea cultului, anterior evenimentelor în discuție, iar lucrările de renovare ale acestuia s-au realizat exclusiv prin contribuția enoriașilor.

Chiar martorul propus de către Județul C atestă faptul că, din cunoștințele sale, donația s-a făcut cu asigurarea, în contrapartidă pentru Penticostal a unui ajutor constând în materiale de construcții, fără a putea da însă detalii.

Reclamantul a relevat în mod corect că, dacă sensul acestei propoziții este că acele despăgubiri s-au acordat efectiv, darea si primirea lor nu poate fi dovedită cu martori, ci doar cu acte scrise. Oricum, martorul cunoaște această împrejurare indirect, de la alte persoane, fără posibilitatea verificării, neexistând nici o dovadă scrisă că ar fi fost acordate ui Penticostal despăgubiri pentru imobilul din fosta-.

Relevantă este însă declarația martorului care arată că, ulterior anului 1955 îndeplinit funcția de secretar al Filialei C din cadrul ui Penticostal, iar în această calitate, n cursul anilor 1958 - 1959, fost chemat în fața unei comisii constituite din reprezentanții ai primăriei, poliției, inspectoratului Școlar, Inspectoratul de Culte, etc. care l-au somat să semnez un act prin intermediul căruia să se oblige la predarea imobilului de mai sus către Primărie, urmând să primească în schimb un alt imobil.

Martorul a refuzat semnarea oricărui act de dispoziție, explicând comisiei faptul că nu a fost mandatat în acest sens de către cei care au investit în edificarea clădirii. În acel moment membrii comisiei au proferat la adresa sa amenințări, spunându-i că îi va părea rău că nu s-a conformat acestei dispoziții.

O altă formă de presiune a fost reprezentată de împrejurarea că autoritățiile statului neglijau în mod constant orice solicitare care le era adresată din partea filialei, astfel încât, deși cultul era recunoscut în mod oficial, aveau statutul unor tolerați.

Relevantă este și susținerea conform căreia casa de rugăciune din str. C avea o suprafață de circa 90 mp. la care se adăuga un balcon de circa 30 mp. spre deosebire de cea situată pe str. - care avea circa 30 mp.

Martorul mai arată că după ce a fost sigilat imobilul în litigiu s-a realizat de către primărie o "expertiză", iar concluziile acesteia au fost în sensul în care clădirea nu corespunde din punct de vedere tehnic pentru oficierea unor servicii divine. a efectuat la rândul său, "o contraexpertiză " prin care s-a încercat dovedirea faptului că aceste concluzii sunt eronate, însă acest act nu a fost luat în considerare.

În legătură cu această chestiune s-a purtat și un litigiu care a fost înregistrat pe rolul instanțelor din C-N, litigiu care a fost căștigat de către autorități. De asemenea, s-a relevat că, în opinia martorului, imobilul era pe deplin corespunzător cultului, fiind într-o stare tehnică bună, dovadă fiind și faptul că în el a funcționat de 50 de ani o școală, fără să mai fie nevoie de vreo consolidare sau de altă intervenție constructivă.

Din coroborarea tuturor acestor aspecte rezultă faptul că s-a făcut dovada că donația a fost încheiată în obținerii unor compensații de orice natură si că aceste compensații nu au fost acordate nici până în prezent, împrejurare care echivalează cu inexistența animus donandi, respectiv cu inexistența cauzei contractului de donație, sancționată cu nulitatea absolută a acestuia, conform dispozițiile art. 966 Cod civil.

Al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant este lipsa avizului ministerial prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului.

Reclamantul a precizat că respectivul decret este încă în vigoare, fapt necontestat de nimeni, așadar acest aviz este încă impus de lege, că în această cauză nu a fost scos la iveala nici un aviz ministerial anterior încheierii contractului de donație din 1971, în plus actul de donație este un act în privința căruia legea prescrie formele sub sancțiunea nulității absolute, deci și lipsa avizului ministerial este sancționată tot cu nulitatea absolută.

Curtea achiesează la poziția exprimată de către reclamant, considerând că actul juridic dedus judecății este lovit de nulitate absolută și din perspectiva nerespectării prevederilor imperative ale art. 4 alin. 1. din Decretul nr. 478/1954, în condițiile în care acceptarea donației a fost precedată, așa cum s-a arătat mai sus, doar de avizul comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Popular

Este real că Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale a fost desființat la data de 19 februarie 1957, în timpul guvernului, reclamantul nefiind în măsură să indice actul normativ de care s-a prevalat în susținerea afirmației conform căreia atribuțiile sale de avizare a donațiilor ar fi fost preluate de către Ministerul Finanțelor, însă aceste aspecte nu sunt în măsură să înlăture sancțiunea nulității absolute.

Aceasta întrucât acest aviz este cerut de către legiuitor în mod imperativ și este unul ministerial, independent de denumirea concretă a organului central competent să-l emită, iar în cauză nu a fost exhibat de către pârâți un astfel de act.

Abia în ipoteza în care el ar fi existat și ar fi fost depus la dosar, instanța urma a verifica dacă el emană de la instituția competentă să îl emită, ceea ce nu a mai fost cazul, raportat la probațiunea existentă la dosar.

Nu poate fi reținută apărarea Județului C conform căreia acest act nu era necesar în cauză, raportat la faptul că obiect al contractului de donație l-a constituit doar terenul, întrucât din cuprinsul ofertei de donație rezultă fără echivoc că ea se referă și la construcția edificată pe terenul înscris în nr. 2.704 C, iar faptul că descrierea acesteia nu corespunde celei menționate în, nu are nici o relevanță din perspectiva prevederilor legale invocate de către reclamant în susținerea cererii introductive.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 8, art. 4 alin. 1 din nr.OUG 94/2000, art. I pct. 5 - 12 și art. IV pct. 1 - 4 din nr.HG 1.094/2005, acțiunea precizată și extinsă a reclamantului urmează a fi admisă în întregime, conform dispozitivului.

Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare și faptul că sunt reale susținerile reclamantului conform cărora nu poate fi reținută apărarea Comisiei speciale de retrocedare referitoare la faptul că sunt aplicabile în materia analizată, de plano, prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât aceasta nu este față de nr.OUG 94/2000 o lege cu caracter general, ambele fiind legi speciale, legiuitorul prevăzând în normele de aplicare ale nr.OUG 94/2000, în mod expres, ce înseamnă caracterul abuziv al preluării, astfel încât nu se poate prevala de lipsa unor norme specifice pentru a se "inspira" dintr-o altă lege.

Astfel, conform pct. 1 din nr.HG 1.094 din 15 septembrie 2005, dat pentru explicarea art. 1 al nr.OUG 94/2000, "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile în raport cu perioada preluării."

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului PENTICOSTAL - LUI DUMNEZEU, COMUNITATEA REGIONALĂ, cu sediul în C-N,-, jud. C și a inadmisibilității precizării de acțiune referitoare la constatarea nulității contractului de donație pentru lipsa avizului ministerial prev. de disp. art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954.

Admite acțiunea precizată, completată și extinsă formulată de către reclamantul PENTICOSTAL - LUI DUMNEZEU, COMUNITATEA REGIONALĂ împotriva pârâților COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, sector 1, Cl., nr. 202, STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, cu sediul în C-N,- - 3, jud. și JUDEȚUL C, prin CONSILIUL JUDEȚEAN C, cu sediul în C-N, B-dul 22 decembrie 1989, nr. 58, jud. C și în consecință:

Dispune anularea deciziei nr. 1.223/7.02.2007 emise de către pârâta Comisia Specială de a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Constată nulitatea absolută a contractului de donație încheiat între Statul Român, în calitate de donatar și Penticostal din - Comunitatea nr. 1 din C, în calitate de donator, în baza ofertei de donație autentificate sub nr. 1.430/22.02.1971 de către Notariatul de Stat Județean C, având ca obiect imobilul situat în C-N,-, fostă -, nr. 1, înscris în nr. 2.704 proiect de evidență C-N, nr. top. 9.355, constând în casă din cărămidă acoperită cu țiglă, formată din 4 camere, bucătărie, antreu, 1 cameră de baie, 1 de alimente, pivniță, curte și grădină, suprafața terenului fiind de 195 stj.

Constată că imobilul mai sus descris a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român și în consecință:

Dispune retrocedarea lui în întregime, în natură, în favoarea reclamantului și radierea dreptului de proprietate al pârâtului Statului Român și al dreptului de administrare operativă al Consiliului Popular al municipiului C-N, înscrise în CF nr. 2.704 proiect de evidență C-N, sub 3,4, precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului Penticostal - lui Dumnezeu, Comunitatea Regională

Constată că imobilul retrocedat conform celor de mai sus intră sub incidența prev. art. 1 alin. 10 din nr.OUG 94/2000.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 458/2008. Curtea de Apel Cluj