Alte cereri. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.459/CA
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursurilor promovate în contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, jud.T, împotriva încheierii din 13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- și recurenții-pârâțiINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T- cu sediul în T,-, jud.T,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE- cu sediul în B,-, sector 1 șiINSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI B- cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B,--3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.836/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.09.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 22.09.2008 și, respectiv, la 29.09.2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Cu privire la recursurile de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 3135/88/11 decembrie 2007, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor bănești reprezentând sporul de 30 - 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată cu indic ele de inflație la data plății, pentru perioada 1 octombrie 2004 și până în prezent, în raport de intervalul de timp efectiv lucrat de fiecare și a dobânzii legale calculată pentru aceeași perioadă.
Mai solicită reclamantul și obligarea pârâților la anularea situației creată prin discriminare, plătind și pentru viitor drepturile bănești de mai sus, dar și la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
In motivare, se arată că acesta își desfășoară activitatea potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului și efectuează acte de cercetare penală, conform art. 9 din Legea nr. 508/2004, sub supravegherea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale căror dispoziții sunt obligatorii, însă colegi ai lor, ofițeri de poliție judiciară, detașați la. și având aceleași atribuții, sunt salarizați diferențiat, deși complexitatea cauzelor în care sunt implicați cu toți este ridicată, condiții în care se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
Se mai susține că, discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
In dovedirea cererii, reclamantul au depus la dosar, în copie Hotărârea nr. 219/1 august 2007
În apărare, Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare.
Pârâta Tad epus întâmpinare, prin care invocă necompetența materială a instanței, ca și - instituție ce invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2002 - 11 decembrie 2004.
La solicitarea instanței, Tac onfirmat calitatea reclamantului de organe de cercetare penală ale poliției judiciare.
Prin sentința civilă nr.836/10.04.2008, Tribunalul Tulceaa respins excepțiile prescrierii dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a; a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis acțiunea formulată de reclamantul -; a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de OUG nr. 43/2002, în raport de perioada în care reclamantul a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 01.09.2002 - 31 martie 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești recunoscute reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamantul are dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Cu privire la excepția de necompetență materială, instanța a reținut că, având în vedere calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, litigiile derivând din raporturile de serviciu se judecă de instanța/completul de contencios administrativ, ceea ce în cauză s-a întâmplat, cauza fiind trimisă la completul specializat 11 prin încheierea din 9 ianuarie 2008.
În ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între acesta și celelalte părți nu există nici un fel de raporturi juridice prin prisma raporturilor de serviciu ale reclamantului, din care decurg drepturile bănești solicitate, ministerul fiind un terț față de acestea. Totodată MEF nu poate avea calitatea de ordinator principal de credite pentru alte autorități sau instituții publice, deci nici pentru restul pârâților, neputând repartiza acestora direct sume la bugetul de stat.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1 09.2002 - 11.12.2004, instanța a reținut că este nefondată, Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data săvârșirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoștință de săvârșirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunțat Hotărârea nr.219 a
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție T și reclamantul -.
Prin recursul său MIRA critică modul de soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune, prevederile legale aplicabile făcând referire la termenul de prescripție de 3 ani. Data la care reclamantul a luat cunoștință de discriminare este data la care a fost publicată în nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție. Data pronunțării hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu poate fi momentul luării la cunoștință de discriminare atâta timp cât legea nu condiționează formularea acțiunii de sesizarea în prealabil a CNCD.
În privința fondului cauzei se arată că un act normativ nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este ea definită de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000.Legea nu poate constitui temei al discriminării, întrucât fapta de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute de lege.
Diferențierea de tratament are la bază criteriul obiectiv al detașării într-o instituție care nu face parte din structura MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și criterii obiective conexe, astfel că cele două categorii de polițiști nu se află în situații identice.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mai multe rânduri în sensul că nu există discriminare între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției naționale Anticorupție din cadrul MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
Inspectoratul de Poliție al Județului consideră că prima instanță nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, acordând drepturi salariale în loc de despăgubiri, așa cum s-a solicitat. De asemenea, chiar dacă cele două categorii de polițiști au aceleași atribuții, temeiul de drept în baza căruia exercită aceste atribuții diferă.
Recurentul mai arată că, din cuprinsul titlului nu se înțelege dacă drepturile sunt acordate de la data apariției ordinului de numire individuală sau pentru toată perioada avută în vedere de reclamant.
Inspectoratul General al Poliției Române critică prin motivele de recurs modul de soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că pretențiile puteau fi formulate doar pentru 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
În privința fondului cauzei se arată că instituția pârâtă nu poate fi obligată decât la plata unor drepturi salariale stabilite de lege, în speță OG nr. 38/2003.Legea este cea care stabilește dreptul la sporul de 30% numai în favoarea ofițerilor și agenților detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție iar diferențierea are la bază criteriul obiectiv al detașării precum și alte criterii obiective conexe. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat deja în spețe similare, apreciind că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu.
Împotriva soluției de respingere a cererii de îndreptare eroare materială reclamantul a declarat recurs, acesta nefiind motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele semnalate, instanța de recurs a avut în vedere următoarele argumente pentru fundamentarea soluției:
Recursul reclamantului:
Față de prevederile art. 306 alin. 1.pr.civ. s-a constatat nulitatea acestuia pentru nemotivare.
Recursurile pârâților:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Potrivit OG nr. 137/2000, persoana discriminată poate cere despăgubiri conform dreptului comun, respectiv în 3 ani, termen care "curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" - art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000.
În speță, fapta se consideră că a fost săvârșită la momentul apariției dispoziției legale care acordă sporul de 30% ofițerilor de poliție judiciară detașați în DNA, respectiv momentul publicării în monitorul oficial a OUG nr. 43/2002. Momentul publicări în Monitorul Oficial este și cel la care reclamantul a luat cunoștință de presupusa discriminare, nimeni neputând să invoce necunoașterea legii.
Așa cum rezultă din art. 20 din OUG nr. 137/2000, sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării se face de către persoana ce se consideră discriminată, Consiliul nefăcând decât să constate această stare. Concluzia este aceea că la momentul sesizării persoana cunoaște situația de discriminare la care a fost supusă și încearcă să o dovedească prin administrarea de probe (art. 20 alin. 6), urmărind recunoașterea oficială a acestei stări, înlăturarea consecințelor și restabilirea situației anterioare.Nimic nu îl împiedică să sesizeze instanța de judecată pentru obținerea de despăgubiri, cu atât mai mult cu cât, conform art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 "cererea nu este condiționată de sesizarea consiliului" iar hotărârea consiliului nu are nici o valoare probatorie, în fața instanței administrându-se în mod obligatoriu probe pentru dovedirea discriminării (art. 27 alin. 4) - reclamantul are cunoștință deja despre existența discriminării și încearcă să o dovedească în condițiile legii pentru a obține despăgubiri. față de hotărârea Consiliului nu pot afirma că au luat cunoștință de discriminare ca urmare a constatării discriminării față de o persoană aflată într-o situație similară, așa cum am arătat, aceștia luând cunoștință de fapta presupus discriminatorie la data apariției textului de lege care acorda un spor doar anumitor categorii de polițiști.
Pentru aceste considerente se apreciază că excepția prescrierii dreptului la acțiune este fondată, reclamantul putând să ceară despăgubiri doar pentru 3 ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada cuprinsă între 11 decembrie 2004 și 11 decembrie 2007.
Cum acțiunea vizează perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, s-a constatat că cererea este prescrisă pentru perioada 01.09.2002 - 11.12.2004.
Fondul cauzei pentru perioada 11.12.2004 - 31.03.2006:
OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în MO nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție stabilește pentru prima oară în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% în textul art. 28 alin. 4 potrivit cu care "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului național anticorupție.
OUG nr. 43/2002 a suferit numeroase modificări, sporul de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară fiind menținut (OUG nr. 24/2004, legea nr. 601/2004 - art. 28 alin. 5) până la apariția OUG nr. 27/2006 care îl abrogă potrivit art. 41 lit. e) începând cu luna aprilie 2006 (07.04.2006) - art. 40 din ordonanță.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în MO nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art. alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție presupune același regim juridic pentru situații identice. Totodată, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că, principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, astfel că, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Reclamantul invocă în apărarea sa Hotărârea Consiliului Național pentru combaterea discriminării nr. 219/2007. Această hotărâre nu are, așa cum s-a arătat deja, nici o valoare probatorie față de prevederile art. 27 alin. 4 din OUG nr. 137/2000.
În speța de față avem de a face cu următoarea situație:
- sporul de 30% se acordă ofițerilor de poliție judiciară în temeiul OUG nr. 43/2002 determinat de detașarea lor și numirea cu respectarea unor criterii impuse de lege în DNA, reclamantul neputând să beneficieze de aceeași salarizare ca unei persoane detașate într-o altă structură, neaflându-se în aceeași situație.
În concluzie, instanța reține că nu există o discriminare între reclamant, ofițer de poliție judiciară în cadrul MIRA și ofițerii de poliție judiciară detașați în DNA, situațiile lor nefiind identice.
Nu în ultimul rând trebuie să amintim textul art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, potrivit cu care "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului".
Astfel, drepturile de natură salarială nu pot fi acordate decât în temeiul unei legi care le prevede. În baza art. 27 din OG nr. 137/2000 nu pot fi acordate decât despăgubiri în cazul în care se constată existența unei discriminări, iar repararea prejudiciului poate presupune ca aceste despăgubiri să fie egale (sau nu ) cu drepturile salariale acordate diferențiat.
Deși prima instanță a folosit noțiunea de "drepturi salariale", din considerente rezultă că au fost avute în vedere exclusiv prevederile OUG nr. 137/2000
În ceea ce privește art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, și Curtea Constituțională a stabilit că textul este neconstituțional "în măsura în care din acesta se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Pentru aceste considerente instanța a admis recursul pârâților, apreciind că nu există discriminare în raport de ofițerii de poliție detașați în DNA, cererea fiind și prescrisă pentru o parte din perioadă.
Pe cale de consecință, nu se mai pune problema efectuării mențiunilor în carnetul de muncă.
Instanța a menținut dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR și la respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, jud.T, împotriva încheierii din 13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Admite recursurile promovate în contencios administrativ și fiscal de recurenții-pârâțiINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T- cu sediul în T,-, jud.T,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE- cu sediul în B,-, sector 1 șiINSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI B- cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B,--3, sector 1 și intimatul-reclamant - cu domiciliul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.836/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că admite excepția prescripției acțiunii pentru perioada 1.09.2002-11.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca prescrisă.
Respinge acțiunea ca nefondată pentru restul perioadei.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:-
Red.jud.-
Tehnored.-gref.
4ex./15.11.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore
