Alte cereri. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 465/R-CONT
Ședința publică din 24 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
- -, președinte secție
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, sat, nr.1, județul A, împotriva sentinței nr.6/CA din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- reclamant CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul- reclamant prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsit recurentul- pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.-/2009, emisă de Primăria mun.P, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse o cerere din partea recurentului- pârât, prin care se solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător și întâmpinare din partea intimatului-reclamant.
Reprezentantul intimatului- reclamant, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei, formulată în scris de recurentul-pârât, apreciind că acesta a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător de la data primirii procedurii de citare și până la acest termen, după care, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Av. având cuvântul pentru intimatul- reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oral în ședință publică.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea depusă la data de 22 septembrie 2008 la Tribunalul Argeș, reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. din Pac hemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local, județul A, solicitând obligarea acestuia să răspundă la cererea pentru îndeplinirea procedurii stabilite de OUG nr.68/28.05.2008, în sensul fie de a vinde cabinetul medical - cu terenul aferent - către reclamant, fie de a-l amenaja și a-l dota pe cheltuiala sa, conform standardelor stabilite prin acte normative. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost înființat și organizat în baza OG nr.124/1998. Potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr.68/2008, pârâtul avea obligația de a aproba lista spațiilor cu destinație medicală și a terenurilor aferente acestora din proprietatea privată a județului ori a statului, ce urmează a fi vândute. Conform aceluiași act normativ, în situația în care spațiile medicale nu sunt vândute, pârâtul are obligația să le amenajeze și să le doteze pe cheltuiala sa în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanței. Reclamantul a solicitat pârâtului cumpărarea spațiului în care medicul își desfășoară activitatea sau dotarea cabinetului medical, însă pârâtul nu a emis răspuns, deși era obligat în acest sens potrivit art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, coroborat cu art.4 alin.2 și art. 32 alin. 1 din OUG nr.68/2008.
Prin sentința nr.6/CA/ianuarie 2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât să se pronunțe efectiv în legătură cu aplicarea OUG nr.68/2008.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că prin nr.OUG68/2008 a fost reglementată vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.
Prin art. 1 - 4 alin. 1 a fost reglementată sfera de aplicare a ordonanței, respectiv au fost enumerate spațiile medicale, construcții și terenuri, ce pot fi vândute, persoanele care pot solicita cumpărarea, faptul că vânzarea spațiilor medicale care se află în sediile consiliilor locale și județene se face în baza hotărârii consiliului local sau a consiliului județean, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, faptul că, după caz, consiliile județene sau consiliile locale pot aproba prin hotărâre lista spațiilor și a terenurilor aferente din proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale ori din proprietatea privată a statului, pentru care sunt mandatate să vândă, ce urmează să fie vândute potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, listele urmând a fi afișate.
De la art.4 alin.2 până la art.31, inclusiv, a fost reglementată procedura de urmat în cazul vânzării, atât de către autoritatea publică, cât și de cumpărător.
La art. 32 s-a reglementat că spațiile medicale care intră sub incidența acestei ordonanțe, care nu sunt vândute de consiliile locale și consiliile județene, vor fi amenajate și dotate în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanței, conform standardelor stabilite prin ordinul ministrului sănătății publice, urmând ca fondurile necesare dotării și amenajării să fie alocate din bugetele locale ale consiliilor locale și județene în a căror rază teritorială se află spațiile medicale.
Pârâtul, așa cum el însuși a recunoscut, nu a adoptat nicio hotărâre în legătură cu aplicarea nr.OUG68/2008.
Singura conduită pe care o poate impune instanța este de a-l obliga pe pârât să se pronunțe în plen în legătură cu aplicarea acestuia act normativ, președintele consiliului neavând o asemenea competență. Acesta din urmă are obligația, potrivit Legii nr.215/2001- modificată, de a înscrie pe ordinea de zi a ședinței de consiliu proiectul de hotărâre care să fie adoptat de către consiliu, care să prevadă fie vânzarea, fie amenajarea și dotarea spațiilor medicale, la proiect urmând a fi anexată documentația care să cuprindă lista spațiilor medicale și terenurilor aferente, ce intră sub incidența nr.OUG68/2008, lista concesionarilor, regimul juridic al construcțiilor și terenurilor, lista dotărilor și fondurilor necesare ce trebuie cuprinse în bugetul local, etc. documentație de natură a duce la adoptarea unei hotărâri legale de către consiliu.
Numai după adoptarea unei asemenea hotărâri reclamantul poate solicita pârâtului fie cumpărarea potrivit procedurii impuse de ordonanță, fie amenajarea și dotarea spațiului.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul care, invocând dispozițiile art. 304 pct.6, 7, 9 și art.3041Cod pr.civilă, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, a adus la cunoștința reclamantului instanța de a dota și a amenajat spațiul, cum se prevede în art.32 alin.1 din OUG nr.68/2008. Într-adevăr nu a adoptat nici o hotărâre cu privire la intenția de a dota cabinetul medical dar se va face această dovadă la primul termen de judecată, procedându-se la dezbaterea în plen în legătură cu aplicarea acestui act normativ.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că pârâtul este obligat să se pronunțe în legătură cu procedura pe care înțelege să o urmeze în aplicarea OUG nr.68/2008.
Potrivit OUG nr.68/2008, consiliile județene sau locale au o posibilitate să își manifeste acordul în sensul vânzării spațiilor medicale aflate în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, iar în ipoteza în care aleg să nu le vândă, le revine obligația să le amenajeze și doteze în termen de un an de la data intrării în vigoare a ordonanței.
În cazul în care consiliile județene sau locale sunt de acord cu vânzarea spațiilor din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, acestea pot aproba lista spațiilor și terenurilor aferente acestora ce urmează a fi vândute. Potrivit art. 5 din OUG nr.68/2008, în termen de 45 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, în fiecare localitate sau județ în care există spații ce intră sub incidența ordonanței se constituie o comisie de vânzare.
Obligația impusă de art. 5 și procedura de vânzare reglementată în articolele ulterioare sunt imperative în situația în care consiliile locale/județene se hotărăsc să vândă spațiile ce intră sub incidența ordonanței.
Împlinirea termenului de 45 de zile sus arătat, fără ca pârâtul Consiliul local să stabilească dacă în domeniul privat al localității există spații ce intră sub incidența ordonanței și dacă alege să le vândă, nu poate fi apreciată ca o renunțare implicită a pârâtului la posibilitatea de vânzare.
Caracterul explicit al unei astfel de renunțări a pârâtului în sensul de a nu vinde spațiile medicale rezultă din interpretarea OUG nr.68/2008, care implică pe actualii utilizatori ai spațiilor și pe orice altă persoană interesată în procedura respectivă, în sensul că recunoaște dreptul acestora de a fi încunoștințați prin comunicare directă și, respectiv, prin afișare publică, a listei cu spațiile și terenurile de vânzare.
A împărtăși punctul de vedere că pârâtul nu este obligat să arate explicit, în concret, că nu are spații care să intre sub incidența OUG nr. 68/2008, înseamnă a admite că pârâtul are posibilitatea să nesocotească dreptul celorlalți destinatari ai ordonanței de a cunoaște poziția pe care și-a ales-o acesta și obligațiile ce-i incumbă în funcție de alegerea făcută.
Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului în sensul că nu i-a impus pârâtului să se pronunțe într-unul sau în celălalt sens permis de lege (vânzarea ori amenajarea spațiilor medicale), ci doar să arate poziția aleasă în aplicarea OUG nr.68/2008.
Prima instanță nu a acordat altceva sau mai mult decât a cerut reclamantul, având în vedere că acesta a solicitat ca pârâtul să-i comunice un răspuns la cererea sa privind procedura OUG nr.68/2008, respectiv să-i vândă spațiul medical cu terenul aferent ori să-l amenajeze sau să-l doteze pe cheltuiala sa.
Obligația impusă de către instanță nu excede obiectului dedus judecății de către reclamant și, așa cum s-a arătat mai sus, nici dispozițiilor OUG nr.68/2008, care trebuie interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ce obligă autoritățile publice cărora li s-a adresat o cerere referitoare la un drept să răspundă solicitantului în termenul legal.
Răspunsul pârâtului la cererea reclamantului în legătură cu aplicarea OUG nr.68/2008, trebuie să fie neechivoc și să fie bazat pe rezultatul unor dezbateri ale Consiliului local - ca autoritate deliberativă a administrației publice locale.
În speță, răspunsul verbal despre care se susține că ar exista nu suplinește obligația de a dezbate în plenul Consiliului local aplicabilitatea actului normativ în discuție.
Prima instanță, prin sentința pronunțată, nu a adus atingere principiului autonomiei locale întrucât nu a impus pârâtului să adopte una din cele două conduite permise de OUG nr.68/2008, ci a lăsat exclusiv la aprecierea acestuia alegerea în sine. Ceea ce s-a impus a fost, însă, exercitarea alegerii, pentru ca toți destinatarii actului normativ să cunoască poziția pârâtului și să fie înlăturat orice echivoc în legătură cu obligațiile pârâtului atrase de poziția pe care a înțeles să o agreeze. Este adevărat că pârâtul nu poate fi obligat să adopte o hotărâre, dar poate fi obligat să își exprime punctul de vedere cu privire la obligațiile pe care alege să și le însușească în aplicarea OUG nr. 68/2008, fără a se considera că în acest fel este nesocotită autonomia locală.
Se va reține în plus că deși s-a susținut că până la primul termen de judecată din recurs va fi depusă dovada discutării în plen a cererii reclamantului, nu s-a procedat în sensul celor arătate.
Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, sat, nr.1, județul A, împotriva sentinței nr.6/CA din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- reclamant CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
30.04.2009
jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid