Alte cereri. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 471
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
-
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 19 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B, str. - -, - 15,. C,. 1, județul
Recurs este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurenta pârâtă a solicitat și judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, iar prin Serviciul Registratură al acestei instanțe s-a depus cerere de amânare a cauzei formulată de avocat din cadrul Baroului B pentru intimatul reclamant, prin care solicita amânarea cauzei, motivat de faptul că nu se poate prezenta în instanță la acest termen de judecată, întrucât susține mai multe cauze pe rolul instanțelor din B (cerere înregistrată sub nr. 7175 din 20 martie 2009), după care,
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocat din cadrul Baroului B pentru intimatul reclamant, apreciind-o ca neîntemeiată și ținând seama și de faptul că recurenta pârâtă a solicitat și judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 2868/114/30.07.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B- Administrația Finanțelor Publice B, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 6.287 lei plus dobânda legală calculată de la data de 25.06.2007 și până la restituirea sumei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în luna iunie 2007 achiziționat un autoturism Volkswagen Golf și în vederea înmatriculării acestuia pârâta l-a obligat să achite taxa specială în sumă de 6.287 lei, plătită cu chitanța seria - nr. -.
A mai susținut creclamantul că în data de 24.05.2008 a solicitat restituirea sumei respective, însă prin adresa nr. 13455 din 27.05.2008 pârâta a refuzat restituirea sumei cu motivarea că în baza art. 214 din Legea nr. 571/2003 aceasta reprezintă taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismului său.
Reclamantul a apreciat că suma respectivă este nelegal încasată de către pârâtă, cu nerespectarea art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 90 paragraful I din Tratatul CE.
Pârâta B în numele a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că B este autoritatea care a încasat suma solicitată de către reclamant cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în acest sens dispozițiile nr.OUG 50 din 21.04.2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, despre care se susține că deși abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, menține obligația de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pârâta Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii întemeiată pe dispoziția art. 2 din Legea nr. 146/1997 și excepția inadmisibilității acțiuni motivându-se că chitanța nr. - nr. - și răspunsul emis nu reprezintă acte administrativ fiscale astfel cum prevede dispoziția art. 41 și art. 43 din nr.OG 92/2003.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a apreciat că plata taxei s-a făcut în baza unor dispoziții legale imperative, că în condițiile în care dispozițiile art. 2141-. 2143Cod fiscal nu sunt abrogate și nici nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt aplicabile.
Pârâta a considerat că prin nr.OUG 50 din 21.04.2008, legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule.
Prin încheierea din 26.11.2008 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale invocata de pârâta DGFP B, întrucât suma solicitata de reclamant a fost încasata cu titlu de taxa speciala de câtre
Prin sentința nr.19/13.01.2009 Tribunalul Buzăua respins excepția de netimbrare și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâta B, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B la plata către reclamant a sumei de 6.287 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, plus dobânda legală calculată de la data de 25.06.2007 și până la restituirea sumei, precum și a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În ceea ce privește excepția de netimbrare și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâta B tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate și, în consecință le-a respins ca atare, întrucât reclamantul a timbrat legal acțiunea formulată, astfel cum rezultă din chitanța seria - nr. - din 28.07.2008 și timbrele judiciare atașate, iar actul - nr. - din 25.06.2007 poate fi asimilat unui act administrativ fiscal având în vedere efectul juridic al acestuia de încasare la bugetul statului a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în luna iunie 2007 un autoturism Volkswagen Golf, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6.287 lei, astfel cum rezultă din actul aflat la fila 7 dosar, iar prin cererea înregistrată sub nr. 13455 din 27.05.2008, reclamantul a solicitat pârâtei B restituirea sumei încasate însă aceasta a refuzat motivând că suma a fost reținută conform art. 214.1, alin.1-5 și art. 214.2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Tribunalul a reținut faptul că la înmatricularea în țară a autoturismului, potrivit art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal și pct. 31 ind. 1 - 31 ind. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de primă înmatriculare în sumă de 6287 lei, încălcându-se astfel prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, în care se arată că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, această reglementare comunitară având drept scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Deoarece România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității, dinainte de aderare, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aderare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, astfel că discriminarea regimului fiscal este evidentă și contravine dispozițiilor Tratatului CEE.
În această situație, tribunalul a constatat că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, considerente pentru care a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 6287 lei, cu dobânda legală aferentă, conform art.3 alin.3 din nr.OG92/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, criticând-o pentru motive de nelegalitate, susținând că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât în aceste spețe nu există un act administrativ în sensul dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004, deoarece nu există un "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică- care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", ceea ce ar fi determinat nu numai inadmisibilitatea cererilor, ci și necompetența de soluționare a cauzelor de către secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Buzău.
Susține recurenta că chiar dacă s-ar considera acea chitanță de plată ca fiind un act administrativ fiscal, legea specială aplicabilă în materie, respectiv Codul d e procedură fiscală, reglementează în Titlul IX o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale, iar inexistența unei decizii pronunțată în temeiul art.210 Cod procedură fiscală care să fie contestată la instanța de contencios administrativ ar fi trebuie să oblige instanța de fond la respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Precizează recurenta că elementul determinant în soluționarea cauzei ar fi trebuit să-l constituie faptul că prin nr.OUG50/2008 legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare reglementată de art.2141- 2143Cod fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule, acest act normativ asigurând respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene și, prin urmare, reclamantul intimat, plătitor al taxei de primă înmatriculare, își putea exercita dreptul conferit de art.11 din nr.OUG50/21.04.2008 de a solicita restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa de poluare pentru autovehicule și numai ulterior exerrcitării acestui drept acesta se putea adresa instanței judecătorești competente.
A arătat recurenta că instanța de fond a ignorat faptul că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nicidecum restituirea integrală a acesteia.
Pe fondul cauzei, recurenta precizează că soluția este netemeinică, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că în condițiile în care dispozițiile art.2141-2143din Codul Fiscal nu erau abrogate și nici nu au fost declarate neconstituționale, taxa a fost încasată în mod legal.
Prin urmare, recurenta susține că acțiunea era inadmisibilă, motivat de faptul că legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-2143din Codul Fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule, procedura ce n-a fost exercitată de către reclamant; acțiunea era prematur formulată ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale" din Codul d e procedură fiscală, iar pe fond acțiunea era neîntemeiată.
Solicită recurenta a se admite recursul, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind prematur formulată, iar pe fond ca neîntemeiată.
Legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste primul motiv de recurs declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Curtea constata ca Legea 554/2004 reglementeaza si situatia vatamarii reclamantului intr-un drept recunoscut de lege atat printr-un act administrativ, cat si prin refuzul nejustificat al autoritatii publice de a solutiona o cerere privind acel drept, situatie ce se regaseste in prezenta cauza.
Pe fondul cauzei, reclamantul a achitat suma de 6287 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, pentru autoturismul proprietate personală marca Volkswagen Golf, astfel cum rezultă din chitanța seria -, nr. -/25.06.2007.
In temeiul dispozițiilor art. 2141- art. 2143Cod fiscal, reclamantul a fost obligat să plătească o nouă taxă de înmatriculare, în cuantum de 6287 lei, în vederea înmatriculării în România.
Potrivit art. 2141- art. 2143Cod fiscal și pct. 311- pct. 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, forma consolidată, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare iar potrivit art.90 par. 2 din Tratat, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Prin urmare, scopul acestei reglementari o constituie interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Sub acest aspect, este de reținut faptul că, potrivit legislației interne, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate în țară.
Curtea nu poate reține critica recurentei în sensul legalității încasării taxei auto, ca efect al aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
In același sens este și jurisprudența Curții de Justiție Europene,care, prin Decizia în cauzaCosta/Enel(1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Curtea reține și faptul că în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Se constată, astfel, o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor.
Curtea constată faptul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, în mod corect instanța de fond dispunând restituirea acesteia.
In ceea ce priveste incidenta in cauza a prevederilor OUG 50/2008, Curtea constata ca raportul juridic de drept fiscal s-a nascut la momentul achitarii taxei de prima inmatriculare, fiind guvernat, potrivit principiului tempus regit actum, de disp. art. 2141-2143fiscal, plata ce a fost efectuata in temeiul unui act normativ ce contravine dispozitiilor comunitare. Intr-o atare situatie, statului membru care a impus o taxa contrara dreptului comunitar ii revine obligatia de a restitui taxa astfel perceputa.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, decizand ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu incalcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guverneaza autonomia procedurala si imbogatirea fara justa cauza.
In acest context, Statul R nu are un temei legal de retinere a unei parti din taxa incasata ilegal, anterior datei de 1 iulie 2008, pe care sa o compenseze cu o alta taxa reglementata printr-un act normativ ulterior raportului juridic de drept fiscal in baza caruia s-a incasat nelegal taxa de prima inmatriculare. Mai mult, principiile, modul de calcul si destinatia noii taxe sunt total diferite de cele ce au stat la baza taxei de prima inmatriculare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 19 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B, str. - -, - 15,. C,. 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
- - - - - -
Grefier,
Nora
Red.VG/CC
2 ex/21 aprilie 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu