Alte cereri. Sentința 504/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 504

Ședința publică de la 17 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție

Grefier: - -

*********

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CASA ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE ȘI CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat - pentru reclamantul, lipsind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CASA ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE ȘI CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE a depus întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.

Instanța comunică apărătorului reclamantului întâmpinarea depusă la dosar; acesta arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a observa întâmpinarea comunicată, în vederea pregătirii apărării.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra acțiunii.

Avocat - pentru reclamantul, solicită admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului comun al Ministerului Sănătății Publice / CNAS/CV/558/2006 care a stat la baza refuzului justificat al decontării contravalorii celor două proteze auditive.

Consideră că Ordinul menționat este nelegal datorită faptului că impune condiții suplimentare față de cele prevăzute în legea specială, respectiv în art. 79 din Legea nr. 303/2004 și art. 25 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 - ultimele două acte normative cu putere juridică superioară impunând doar condiția plății contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate (condiție pe care reclamantul apreciază că a îndeplinit-o).

Susține că ordinul respectiv încalcă principiul în conformitate cu care actul normativ cu caracter administrativ trebuie să fie conform cu legea pe care o pune în aplicare și cu toate celelalte acte normative în vigoare.

Învederează că dispozițiile art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 au fost abrogate prin art. 1 pct. 4 din OUG nr. 50/2006, dar au intrat în vigoare dispozițiile din OUG nr. 27/2006 - propriu-zis art. 25 din OUG nr. 27/2006 prelua esența reglementării anterioare.

Menționează că Ordinul comun contestat cuprinde cerințe suplimentare care sunt neconforme cu cerințele cuprinse în lege; acesta este motivul pentru care apreciază că dispozițiile acestui ordin nu pot fi asimilate unor simple norme metodologice care să pună în aplicare dispoziții legale, ci acestea constituie adăugiri nepermise la textul legii - exemplifică art. 6 alin. 6 din Anexa 33 Ordinului menționat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 solicită să se admită excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/CV/558/206 al și CNAS și pe cale de consecință să nu se ia în considerare acest ordin la soluționarea prezentei acțiuni.

Pe fond, solicită admiterea acțiunii conform motivelor scrise, anularea celor două adrese - acte administrative - emise de Ministerul Justiției prin care i se refuză reclamantului în mod nejustificat dreptul de a beneficia în mod gratuit de cele două proteze, încălcându-se în acest fel prevederile art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 și art. 25 din OUG nr. 27/2006.

Apreciază că a îndeplinit condițiile acestui ordin: a efectuat audiograma necesară, tonală și vocală, atât în Spania cât și în România, a avut bilet de trimitere de la medic specialist - cel care constatase în luna aprilie 2005 că reclamantul suferă de hipoacuzie medie bilaterală care necesita protezarea retroauriculară.

Avocat - pentru reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea adreselor nr. 10578/31.01.2008 și 56435/15.05.2008 emise de Serviciul de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Justiției care reprezintă acte administrative cu caracter individual prin care s-a refuzat acestuia dreptul legal de a beneficia de gratuitatea a două proteze auditive; de asemenea solicită admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului comun al Ministerului Sănătății Publice/CNAS/CV/558/2006 care a stat la baza refuzului nejustificat al decontării contravalorii celor două proteze auditive prin cele două adrese menționate și obligarea pârâtelor în solidar la acoperirea prejudiciului în cuantum de 1575, 68 Euro în lei la data efectuării plății. Depune concluzii scrise. Nu solicită acordarea unor cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra acțiunii de față;

Prin sentința nr. 236 din 25.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MEHEDINȚI,

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut:

Prin acțiunea formulată la data de 30.06.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul justiției, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și A J, solicitând instanței obligarea pârâților să-i respecte dreptul legal privind gratuitatea a două proteze (aparate auditive) prin decontarea contravalorii acestora în temeiul art.79 alin.5 din Legea 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2005 fost diagnosticat cu "hipoacuzie bilaterală medie cu componentă senzorială" și, deși a urmat tratamentul prescris, boala s-a agravat, provocând diminuarea continuă a auzului, iar în anul 2008 cu ocazia unei vizite în Spania a fost consultat de un medic care a confirmat diagnosticul de hipoacuzie și a achiziționat 2 aparate auditive retroauriculare la un preț promoțional, respectiv la 1650 euro.

S-a mai arătat că TRIBUNALUL MEHEDINȚIa refuzat decontarea contravalorii celor două proteze, cu motivarea că este necesară aprobarea Ministerului Justiției și că s-a adresat Ministerului Justiției cu memoriile nr.10578/31.01.2008 și nr.56435/15.05.2008 cu caracter de plângere prealabilă la care a primit răspuns la data de 01.02.2008 și 15.05.2008, în sensul că cererile de decontare sunt neîntemeiate.

Reclamantul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art.79 alin.5 din Legea 303/2004, întrucât acordarea gratuității protezelor este condiționată de plata contribuției la asigurările sociale.

Motivarea refuzului decontării protezelor se bazează pe Ordinul Comun 1781/558/2006 emise de Ministerul Sănătății Publice și CNAS, care este nelegal și netemeinic, pentru că impune condiții suplimentare și ineficiente, întrucât se aplică doar în anul 2007, nu și în anul 2008 când s-a solicitat decontarea protezelor.

De asemenea, s-a susținut că ordinul este nelegal, întrucât doar prin hotărâre a guvernului se puteau stabili condițiile acordării gratuite a asistenței medicale și a protezelor potrivit art.25 alin.2 din OUG 27/2006.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresele nr.10578/31.01.2008 și nr.56435/15.05.2008 contestate, decizia de pensionare -/15.09.2000, Primul cupon de pensie, biletul de trimitere la medicul specialist, carnetul de asigurare CASA, copie cartea de identitate, audiograme tonale și vocale, copie rețetă medicală, facturile nr.8/02.01.2008 și nr.59/11.01.2008.

S-a solicitat obligarea în solidar a celor 3 pârâți la plata contravalorii celor 2 proteze în sumă de 5600 lei.

La data de 26.08.2008, pârâta CASAP. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că rețeta eliberată de medicul specialist din data de 15.04.2005 reprezintă o recomandare de tratament medicamentos și nu de protezare auditivă, iar recomandarea medicală nr.1140/14.04.2008 a fost eliberată după achiziționarea celor două proteze auditive.

S-a mai susținut că pentru asigurarea gratuității protezelor în conformitate cu Contractul cadru și Ordinul comun /CNAS nr.1781//2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Contractului cadru pe anul 2007 trebuie să existe bilet de trimitere de la medicul specialist care să indice tipul de proteză auditivă recomandat, recomandare necesară pentru a face concordanța între proteza auditivă recomandată și cea achiziționată și constituirea unui dosar la CASAP. ce trebuie să conțină: cerere prin care se solicită dispozitivul medical, însoțită de copie de pe actul de identitate, audiometria totală liminară și audiograma vocală efectuată de un serviciu autorizat CASAP.

La data de 11.09.2008 pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.

S-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, susținând-se că adresele contestate nu reprezintă acte administrative cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, nemulțumirile reclamantului față de răspunsurile primite neconstituind o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege.

S-a arătat că potrivit art.187 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr.3507/C/14.12.2007, Serviciul de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Justiției are competența de a analiza cererile referitoare la modalitatea de decontare a protezelor de care a beneficiat personalul în activitate sau pensionari din cadrul Ministerului Justiției.

Pârâta a mai arătat că refuzul de decontare este justificat, întrucât nu s-a făcut dovada unei recomandări medicale cu specificația diagnosticului și a protezei necesare pentru corectarea deficienței în conformitate cu dispozițiile art.1,2 și 3 din anexa 33 din contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat prin Ordinul Comun /CNAS nr.1781/CV/558/2006.

Pârâta a arătat că aplicabilitatea contractului cadru pe anul 2007 s-a prelungit până la data de 01.04.2008, când a fost aprobat noul contract cadru pentru anul 2008, prin Ordinul 522/27.03.2008, în care s-a prevăzut în art.2 că intră în vigoare la 01.04.2008.

S-a mai arătat că reclamantul avea posibilitatea de a beneficia de proteze auditive în mod gratuit, fără însă a suporta vreo diferență de coplată prin sistemul asigurărilor de sănătate, condiționat însă de respectarea procedurii prevăzute de contractul cadru.

La termenul de judecată de la 11.09.2008, reclamantul a precizat verbal acțiunea, arătând că solicită anularea celor două adrese emise de Ministerul Justiției sub nr.10578/01.02.2008 și 56435/15.05.2008, prin care s-a refuzat decontarea celor două proteze auditive, obligarea pârâtelor să recunoască dreptul de a beneficia de gratuitatea celor două proteze și să fie obligate în solidar la repararea pagubei pricinuite prin refuzul recunoașterii dreptului legal de a beneficia de gratuitatea celor două proteze, precizând că nu invocă excepția de nelegalitate a Ordinului 1781/CV/558/2006 și nici nu solicită anularea acestuia.

Analizând legalitatea actelor administrative contestate de reclamant, s-au reținut următoarele aspecte:

Este adevărat că potrivit art.25 alin.2 din OUG 27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate", dar realizarea în concret a acestui drept al reclamantului este condiționată de respectarea termenelor și condițiilor impuse de Ordinul comun /CNAS nr.1781/CV/558/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.1057 și 1057 bis din 30.12.2006, cu modificările și completările ulterioare.

Motivele invocate de reclamant vizând nelegalitatea Ordinului nr.1781/CV/558/2006, emis de Ministerul Sănătății Publice și CNAS, ca urmare a adăugării unor condiții suplimentare neprevăzute de legile pe care le pun în aplicare, precum și a neemiterii unei hotărâri de Guvern pentru punerea în aplicare a legii, potrivit art.25 alin.2 din OUG 27/2006, nu vor forma obiectul analizei în prezenta cauză, în absența invocării excepției de nelegalitate cu privire la acest ordin, precum și a formulării unei acțiuni în anularea acestui ordin.

Nu a putut fi reținută nici motivarea reclamantului, în sensul că Ordinul 1781/CV/558/2006 nu se aplică cererilor reclamantului de acordare a gratuității protezelor, formulate în ianuarie 2008, având în vedere că prin dispozițiile art.II din Ordinul /CNAS nr- publicat în Monitorul Oficial nr.893/28.12.2007 s-a prelungit până la 31.03.2008 aplicarea prevederilor Ordinului 1781/CV/558/2006, Ordinul 522/27.03.2008, prin care a fost aprobat contractul cadru pe aul 2008, fiind aplicabil începând cu 1 aprilie 2008.

Sub aspectul respectării de către reclamant a dispozițiilor art.1-3 din Anexa 33 la Ordinul nr.1781/CV/558/2006, privind procedura și condițiile acordării gratuității protezelor, se reține că documentația înaintată de reclamant nu a fost completă, în sensul dispozițiilor art.1 din anexa 33, lipsind un bilet de trimitere de la medicul specialist anterioare achiziționării protezelor în care să se indice felul de proteză auditivă.

De asemenea, s-a constatat că reclamantul nu a respectat procedura prevăzută de art.2 și 3 din anexa 33 la Ordinul nr.1781/CV/558/2006, întrucât a achiziționat dispozitivul anterior formulării unei cereri de acordare de proteze auditive în mod gratuit și anterior aprobării acesteia de către casa de asigurări de sănătate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând că instanța a reținut greșit că reclamantul nu a solicitat anularea Ordinului Comun nr. 1781/558/2006 emis de Ministerul Sănătății Publice și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004; că în mare parte a respectat dispozițiile din ordin; că nu s-a ținut seama că plătește asigurări de sănătate și trebuie să beneficieze de gratuitate pentru cele două proteze auditive.

Prin decizia nr. 1605 din 20.03.2009 pronunțată de în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de către reclamantul, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie civilă, instanța de recurs a reținut că soluția instanței de fond este bazată pe nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 1781/558/2006 fără să fie analizată nelegalitatea acestui act, deși reclamantul s-a referit în mod constant la faptul că dispozițiilor acestui act administrativ contravin dispozițiilor Legii nr. 303/2004.

Ca atare s-a impus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se analiza excepția de nelegalitate a ordinului sus-precizat, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

La data de 21.05.2009 s-a reînregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ și fiscal prezenta cauză sub nr. dosar -.

La termenul din data de 24 septembrie 2009 reclamantul a depus o precizare a acțiunii prin care, în motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului comun nr.1781/558/2006 a susținut că acesta a fost emis cu încălcarea normelor de competență materială, deoarece în conformitate cu disp. art.25 alin.2 din OUG nr.27/2006, condițiile acordării gratuite a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor se stabilesc prin Hotărârea a Guvernului deci nu prin ordin comun. Mai mult, ordinul comun încalcă disp. art.79 din Legea nr. 303/2004 și art.25 alin.1 din OUG nr. 27/2006, cele două acte normative cu forță juridică superioară impunând pentru acordarea gratuității doar condiția plății la asigurările sociale de sănătate. Ca urmare, ordinul încalcă principiul în conformitate cu care actul normativ cu caracter administrativ trebuie să fie conform cu legea pe care o pune în aplicare.

Pe fondul cauzei, reclamantul a susținut că i s-a refuzat în mod nejustificat dreptul de a beneficia în mod gratuit de cele două proteze auditive încălcându-se în acest fel prevederile art.79 alin.5 din Legea nr.303/2004 și art.25 alin.1 din OUG nr.27/2006, solicitând în consecință anularea adreselor nr.10578/31.01.2008 și nr. 56435/15.05.2008 emise de Serviciul de asistență medicală din cadrul Ministerul Justiției și obligarea pârâtelor în solidar la acoperirea prejudiciului în cuantum de 1575,68 EUR.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta CASAP. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de către reclamant.

S-a apreciat că reclamantul nu a respectat procedura prevăzută de art. 2 și 3 din Anexa nr. 33 la Ordinul nr. 1781/CV/558/2006 întrucât a achiziționat dispozitivul anterior formulării unei cereri de acordare a unei proteze auditive în mod gratuit și anterior aprobării acesteia de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Pârâta CASAP. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, susținând că reclamantul era obligat să se fi adresat unui furnizor aflat în relație contractuală cu CASAP. întrucât decontarea contravalorii dispozitivului medical se face doar între casa de asigurări și furnizor, niciodată asiguratului.

Prin întâmpinare depusă, pârâtul a apreciat că acțiunea formulată de către reclamant este neîntemeiată întrucât acesta avea posibilitatea de a beneficia în mod gratuit de proteză auditivă dacă ar fi respectat dispozițiile legale aplicabile, din fondul asigurărilor sociale și nu din bugetul Ministerului Justiției și Libertăților.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în întâmpinarea depusă la dosar a apreciat că Ordinul nr. 1781/CV/558/2006 nu contravine prevederilor Ordonanței nr. 27/2006, ci doar stabilește condițiile pentru acordarea asistenței medicale pentru anul 2007. S-a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului ministrului sănătății și a președintelui CNAS nr. 1781/CV/558/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului - cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007.

La data de 19.11.2009, pârâtul Ministerul Sănătății a depus întâmpinare apreciind că potrivit prevederilor art. 25 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 "Judecătorii, procurorii - în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, " în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate" deci, cu respectarea prevederilor legale menționate, și anume nr.HG 1842/2006 și Ordinul nr-. A solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate a Ordinului comun nr- pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului - cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007.

Analizând cu prioritate excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr- emis de Ministerul Sănătății/CNAS Curtea o consideră neîntemeiată și o va respinge.

Prin prisma dispozițiilor art.4 din Legea nr.554/2004 instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepția de nelegalitate are de examinat concordanța actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art.1 alin.5 din Constituția României și art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, obiectul analizei îl constituie concordanța dintre dispozițiile Ordinului comun nr- emis de MS/CNAS Ș și cele ale art.79 alin.5 din Legea nr.303/2004 și art.25 alin.1 din OUG nr.27/2006 în ceea ce privește condițiile acordării gratuite a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor.

Potrivit dispozițiilor art.25 alin.1 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției magistrații în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze,în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

Dispozițiile HG nr. 409/1998 emisă în aplicarea OUG nr.27/2006 reglementează dreptul magistraților de a beneficia gratuit de servicii medicale, medicamente și proteze în condițiileLegii asigurărilor sociale de sănătate și a normelor comune ce se vor emite pentru aplicarea acestui act administrativ cu caracter normativ(art.1 și art.5).

În temeiul acestui act administrativ cu caracter normativ, anual prin hotărâre a Guvernului de aprobă un contract cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru anul 2007 fiind emisă HG nr. 1842/2006 vizând aprobarea Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007.

Normele metodologice de aplicare Contractului cadru pentru anul 2007 au fost aprobate prinOrdinul comun nr- emis de și CNAS, astfel cum dispune art.217 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În consecință, temeiul legal al condițiilor și limitelor exercițiului dreptului magistraților de a beneficia de gratuitate în privința serviciilor medicale, medicamentelor și protezelor, pentru anul 2007, îl constituie Ordinul nr- emis de și CNAS prin care au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a Contractului - cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2007.

Potrivit dispozițiilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederile acestora.

Altfel spus, în speță, atributul și CNAS de a stabili prin ordin comun condițiile în care se acordă magistraților gratuitate în privința asistenței medicale, a medicamentelor și protezelor a fost delegat de legiuitor, prin respectarea ierarhiei actelor normative în sistem.

Ca urmare, faptul că prin ordin au fost impuse condiții suplimentare pentru acordarea gratuității nu este în măsură să conducă la concluzia că acesta este în contradicție cu dispozițiile legii, întrucât prin însăși aceste prevederi a fost reglementată necesitatea stabilirii prin ordin comun a condițiilor în care se poate acorda gratuitatea medicală.

Față de aceste aspecte, Curtea constată neîntemeiată excepția de nelegalitate și o va respinge.

Pe fondul cauzei, din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a respectat procedura instituită de dispozițiilor art.1-3 din Ordinul nr. 1781/CV/558/2006 întrucât nu a făcut dovada că achiziționarea protezelor s-a realizat în baza unei prescripții medicale eliberată de la medicul specialist care să conțină denumirea și tipul dispozitivului medical din Lista de medicamente și că anterior achiziționării acestora a formulat cerere la casa de asigurări de sănătate, însoțită de prescripția medicală și de alte acte prevăzute de art.2 din Ordinul nr-. Asupra cererii, casa de asigurări se pronunță prin hotărâre care dacă dispune acceptarea acesteia va trebui aprobată și emisă o decizie.

Întrucât reclamantul a achiziționat cele două proteze auditive fără ca anterior să urmeze procedura reglementată de Ordinul -, acțiunea acestuia este neîntemeiată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/CV/558/206 al și CNAS invocată de reclamantul în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE ȘI CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în mun. Dr. Tr. S,-, -. 2,. 8, Jud. M în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, Sector 5, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, cu sediul în dr. Tr. S, Bulevardul I, nr. 14, Jud. M, CASA ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI, cu sediul în B,-, Sector 1, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B,--3, Sector 1 ȘI CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în B,-, - 19, Sector 3.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce privește excepția de nelegalitate.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ceea ce privește acțiunea.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

.red. jud.

28.01.2010

29 2009

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 504/2009. Curtea de Apel Craiova