Alte cereri. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 511/CA
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursurilor promovate în contencios administrativ și fiscal de recurenții-pârâțiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- cu sediul în B, sector 5,--14,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA- cu sediul în C,-, jud.C,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA- cu sediul în T,-, jud.T șiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin T- cu sediul în T,- Bis, jud.T, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - cu domiciliul procesual ales în T,-, jud.T ( la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA ), împotriva sentinței civile nr.1383/13.07.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA în dosarul nr-, având ca obiect restituire impozit.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- la TRIBUNALUL TULCEA, reclamanta -, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, restituirea sumelor reprezentând impozitul reținut nelegal pentru cheltuielile de transport, acordate în baza Legii nr.303/2004, republicată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că actele administrative emise pe lunile februarie 2008, septembrie 2008, noiembrie 2008 și decembrie 2008 de către Departamentul Economico-Financiar, referitoare la reținerea ilegală a impozitului și a cotei de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate pentru contravaloarea transportului efectuat în interes personal și care se decontează conform disp.art.80 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt nelegale.
Reclamanta a arătat că a decontat cu documente justificative cheltuielile efectuate cu transportul în interes personal. Ulterior, în momentul plății contravalorii, i-au fost reținute ilegal impozitul și cota de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate, invocându-se procedura privind decontarea cheltuielilor de transport emisă de
Potrivit art.80 din Legea 303/2004, magistrații beneficiază anual de 6 călătorii în țară, dus-întors, gratuite.
În condițiile în care legea specială stabilește facilitățile fără a indica în mod expres impozitarea sumelor cuvenite, nu se poate adăuga la aceasta. De altfel, când legiuitorul a dorit în mod expres să reglementeze reținerea unor sume, a făcut-o chiar în cuprinsul acestei legi - în art.81 - conform căruia judecătorii și procurorii beneficiază la data pensionării de o indemnizație egală cu 7 îndemnizații de încadrare lunară brute, care se impozitează conform legii. Mai mult decât atât, nici dreptul comun în materie de taxe și impozite - Legea 571/2003 (Codul Fiscal) la care se referă procedura sus amintită, nu prevede asemenea situații.
Astfel, art.55 alin.1 pct.4 lit.a din Legea nr.571/2003, modificată, definește veniturile și sumele ce nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit, iar alin. ultim al aceluiași articol prevede clar faptul că "nu sunt incluse în venituri salariale și nu sunt impozabile veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoanele fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget".
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâtul, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii față de dispoz.art.36 din OUG nr.-27/2006 potrivit cu care competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciare, revine Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 1383/13.07.2009a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului și a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligați pârâții la restituirea sumelor reprezentând impozit și cotă de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate aferente cheltuielilor de transport pentru lunile februarie, septembrie, noiembrie și decembrie 2008. Chematul în garanție a fost obligat să pună la dispoziție sumele respective.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor de a nu mai proceda pe viitor la reținerea acestor sume.
În privința excepție necompetenței materiale a Tribunalului, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta solicită restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și cote de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate aferente plăților din lunile februarie, septembrie, noiembrie și decembrie 2008 pentru transportul efectuat în interes personal. Natura litigiului este aceea de contencios fiscal, situație în care sunt incidente dispoz.art.1 din Legea nr.554/2004.
Cu privire la fondul cauzei au fost avute în vedere următoarele argumente:
Conform Legii 303/2004, art.79, 80, magistrații, procurorii, judecătorii, beneficiază în mod gratuit de medicamente, cât și decontarea a 6 călătorii dus-întors și cu autoturismul în limita a 7,5 l/100/km.
În condițiile în care legea specială stabilește niște facilități fără a indica în mod expres impozitarea sumelor cuvenite, nu se poate adăuga la aceasta.
Când legiuitorul a dorit în mod expres să reglementeze aceasta, a făcut-o în chiar cuprinsul aceleiași legi - acordarea celor 7 salarii brute, la pensionare, care se impozitează etc.
Mai mult decât atât, nici dreptul comun în materie de taxe și impozite - codul fiscal - la care fac trimitere pârâtele, nu prevede asemenea situații.
Textul art.56 alin.4 din codul fiscal prevede o serie de venituri ce nu sunt impozabile, ca acelea primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget.
La capitolul medicamente și cheltuieli de transport ordonatorii terțiari de credite transmit ordonatorului principal necesarul pentru fiecare lună în parte, pentru care se deschide finanțarea și se primește suma solicitată în limita plafonului primit și pe baza actelor justificative prezentate se efectuează plata reprezentând contravaloarea transportului sau, după caz, a medicamentelor.
Pentru asistența medicală care înseamnă și prescrierea și eliberarea de medicamente magistraților, se reține lunar impozitul prevăzut de lege, ca de altfel oricărui beneficiar al acestor servicii.
Un argument în plus ar fi și acela că specialul derogă de la general și se aplică prioritar.
Potrivit disp.art.35 din legea nr.500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune până la 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2000, toate instanțele publice din sistemul jurisdicțional românesc, sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.
Capătul de cerere privind obligarea pârâților de a nu mai proceda pe viitor la reținerea acestor sume reprezentând impozit și cota de contribuție pentru asigurări sociale și de sănătate și pentru cheltuieli de transport a fost respins pentru că privește raporturi juridice viitoare între părți și care nu pot fi avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii.
Soluția a fost atacată cu recurs de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA și Ministerul Finanțelor Publice.
În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA arată că cererea este inadmisibilă întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, procedură prevăzută de legea aplicabilă, respectiv OG nr. 92/2003.
Această excepție este susținută și de către Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA.
Astfel, art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004 invocată de către reclamantă impune efectuarea unei astfel de proceduri.
În privința fondului cauzei se arată că sumele reprezentând contravaloarea călătoriilor efectuate de către magistrați și la care aceștia au dreptul potrivit art. 80 din legea nr. 303/2004 nu sunt excluse de la impozitare potrivit legii nr. 571/2003.
Recurenții apreciază că sumele care fac obiectul acțiunii sunt de natură salarială deși nu se acordă lunar și sunt supuse impozitării în procentul prevăzut de lege.
Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea cererii de chemare în judecată întrucât veniturile dobândite de către reclamantă sunt supuse impozitării. nefiind exceptate de la impozitare de către Codul fiscal.
Recursul pârâților a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta afirmă că a contestat prin prezenta acțiune actele administrative fiscale (decizii de impunere) prin care i-au fost reținute impozit și contribuții de asigurări de sănătate la suma reprezentând contravaloarea transportului la care avea dreptul potrivit art. 80 din legea nr. 303/2004.
Potrivit art. 41 din OG 92/2003 ( codul d e procedură fiscală) "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".
Conform art. 58 din legea nr. 571/2003 (codul fiscal) " de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri".
că prin acțiune se contestă acte administrative fiscale, reclamanta face în realitate referire la înscrisul eliberat de către angajator prin care sunt evidențiate drepturile salariale - filele 4,5. În virtutea art. 58 din codul fiscal, mai sus citat, între salariat și organul fiscal nu sunt tabilite raporturi directe care să implice emiterea de acte administrative fiscale care pot fi contestate în temeiul art. 205 din pr.fiscală.
De altfel, art. 206 alin. 2 și 3 prevede că "obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru". Astfel, angajatorul reclamantei nu este un organ fiscal sau vamal, astfel cum acestea sunt definite de lege.
Mai mult decât atât, reclamanta contestă și reținerea nelegală a unei sume cu titlu de asigurare socială de sănătate, sumă care nu face obiectul de reglementare al Codului fiscal.
În acest sens, art. 8 din OUG 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale desănătate prevede că"obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor".
ART. 9 din aceeași ordonanță stabilește că "în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, CNAS, direct sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de legislația privind executarea creanțelor bugetare".
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că în speță nu este contestat un act administrativ fiscal care să atragă procedura stabilită de codul d e procedură fiscală pentru contestare, respectiv existența unei plângeri prealabile.
Pentru aceleași considerente cererea reclamantei nu se încadrează nici în prevederile legii contenciosului administrativ care impune existența plângerii prealabile.
Cererea reclamantei intimate nu poate fi încadrată nici în prevederile art. 36 din OUG nr. 27/2006, procedura reglementată de acest text de lege fiind destinată celor nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale. Reclamanta nu contestă modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale ci reținerea nelegală a unor sume. Pe de altă parte, în motivarea fondului cauzei se va demonstra excluderea dreptului la contravaloarea transportului din cadrul drepturilor salariale.
În baza rolului său activ, instanța nu se va orienta după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți ci după cel pe care reclamanta a înțeles să-l atribuie acestor termini, fiindîn eroareasupra temeiului dedrept și denumirii cererii.
În fapt, reclamanta solicită restituirea sumelor reținute nelegal de către angajator în baza unei adrese interne, cu titlu de impozit și contribuție de asigurări de sănătate la suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport la care avea dreptul potrivit legii nr. 303/2004, litigiul fiind unul ce privește raporturile de muncă în care competența materială în primă instanță aparține tribunalului.
Drept urmare, excepția inadmisibilității invocată de către recurenți pentru lipsa plângerii prealabile cerută de codul d e procedură fiscală sau legea contenciosului administrativ nu se justifică.
Fondul cauzei:
Potrivit art. 80 din legea nr. 303/2004 "Judecătorii și procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în țară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la de kilometri pentru 6 călătorii în țară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul".
Legea nr. 303/2004 reglementează cu valoare de principiu o serie de alte drepturi, acestea fiind detaliate în OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Astfel, art. 23 din OUG nr 27/2006 stabilește dreptul la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, cu specificarea că acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează.
Art 25 stabilește că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate iar aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează".
Totodată, magistrații delegați sau detașați au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, la fel ca și cei care își desfășoară activitatea în alte localități decât cele de unde își au domiciliul sau reședința în cazul în care nu beneficiază de o locuință de serviciu sau de compensarea chiriei. Aceste drepturi nu se impozitează potrivit codului fiscal care le exclude din cadrul veniturilor salariale.
Tot în această categorie se încadrează și dreptul la decontarea costului transportului în baza art. 80 din legea nr. 303/2004, situația fiind prevăzută expres în art. 55 din legea 571/2003.
Astfel, art. 55 alin. 4 stabilește că u sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit "contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget".
În concluzie, costul transportului în interes personal (pentru odihnă) nu este considerat drept salarial și nu se impozitează, magistrații beneficiind de un astfel de drept în baza unei legi speciale, în limita a 6 călătorii, finanțate din buget.
Deși legea 303/2004 nu prevede expres faptul că acest drept nu se impozitează, se constată că nu este vorba de o scăpare a legii, codul fiscal reglementând expres o astfel de situație.
Un argument în plus este și menționarea expresă a impozitării în cazul indemnizației acordată la pensionare.
Pentru aceste considerente a fost respins recursul formulat de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA precum și de către Ministerul Finanțelor Publice, cu mențiunea pentru acesta din urmă că a adus prin recurs critici referitoare exclusiv la fondul cauzei și nu cu privire la obligația sa - ori inexistența obligației - de a pune la dispoziția pârâților sumele necesare, instanța neputându-se pronunța decât în limitele sesizării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile promovate în contencios administrativ și fiscal de recurenții-pârâțiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- cu sediul în B, sector 5,--14,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA- cu sediul în C,-, jud.C,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA- cu sediul în T,-, jud.T șiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin T- cu sediul în T,- Bis, jud.T, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - cu domiciliul procesual ales în T,-, jud.T ( la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA ), împotriva sentinței civile nr.1383/13.07.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
2ex./15.12.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu, Revi Moga
