Alte cereri. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.521/CA

Ședința publică in data de 22 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul contencios-administrativ formulat de recurentul revizuent - cu domiciliul în C,-,. 41,.61, județul C,împotriva Sentinței civile nr.904 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța- Secția comercială, contencios-administrativ și fiscalîn dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI - cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul reprezentat prin avocat în substituire av., în baza delegației de substituire depusă la dosar, lipsind recurentul revizuent.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, nemotivat și netimbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul învederează obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual; că recursul este declarat în termenul legal, nemotivat și netimbrat, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrării recursului.

Avocat, pentru intimat, invocă excepția de netimbrare a recursului formulat de revizuent, solicită admiterea acestei excepții cu consecința anulării recursului ca netimbrat. În condițiile în care recurentul revizuent se va prezenta până la sfârșitul ședinței și va face dovada achitării taxei judiciare de timbru, înțelege să invoce excepția nulității recursului ca fiind nemotivat, conform art.306 cod procedură civilă.

Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, delegație de substituire avocat și chitanță reprezentând plata onorariului avocat.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate.

CURTEA

Asupra recursului în contencios-administrativ de față:

Prin cererea înregistrată la data de 06.08.2007 pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr.421/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța și a deciziei civile nr.295/13.07.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.

In motivarea cererii revizuentul a invocat dispozițiile art.322 pct.2, 5, 6 respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și anume aplicarea art.11 din legea 38/2003 și existența unui act doveditor nou ce nu a putut fi înfățișat atât la fond cât și la recurs.

Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr.387/19.09.2007 a luat act de renunțarea la judecata cererii de revizuire formulată de revizuient împotriva deciziei civile nr.295/13.07.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, a disjuns cererea de revizuire împotriva sentinței civile nr.421/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța și a declinat cauza la Tribunalul Constanța.

La Tribunalul Constanța cererea a fost înregistrată la 11.10.2007 sub nr-.

Prin Sentința civilă nr.904 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal în dosarul nr- s-a respins ca inadmisibilă cererea revizuentului de revizuire a sentinței civile nr.421/23.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, reținând că motivarea revizuentului nu se încadrează în disp.art.21 alin.2 din Legea 554/2004 ce reglementează un motiv de revizuire, iar hotărârea nu a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurentul revizuent, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-l motiva în drept sau în fapt.

Pentru termenul de judecată din 22 octombrie 2008, recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, însă aceasta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilită de instanță.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2008, intimatul invocă excepția anulării recursului ca netimbrat; în subsidiar, în cazul în care până la sfârșitul ședinței se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, înțelege să invoce excepția nulității recursului ca fiind nemotivat, conform art.306 cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Cu privire la excepția anulării recursului pentru netimbrare,excepție care primează excepției de nulitate a recursului ca urmare a nemotivării lui;

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța reține că deși recurentul revizuent a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei (conform dovezii de citare de la filele 5 din dosar), aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 3021alin. 2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004 de completare și modificare a Codului d e procedură civilă " la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii".

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se depun anticipat, iar conform prevederilor alin.3 al aceluiași text de lege, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Întrucât recurentul revizuent, deși legal citat, nu s-a conformat acestor dispoziții legale și până la termenul stabilit nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, se va admite excepția invocată și se va anula recursul ca netimbrat.

Față de prevederile art. 20 din legea nr. 146/1997, plata taxei de timbru este o obligație care se îndeplinește până la primul termen de judecată, iar excepția nulității recursului pentru netimbrare este dirimantă și face inutilă analiza excepției de nemotivare a recursului.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 800 lei în favoarea intimatului, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursulîn contencios-administrativ formulat de recurentul revizuent - cu domiciliul în C,-,. 41,.61, județul C, împotriva Sentinței civile nr.904 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatulPRIMARUL MUNICIPIULUI- cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, ca netimbrat.

Obligă recurentul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Jud. fond:,

Red.hot.gref.

4 ex/ 10 2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Constanta