Alte cereri. Decizia 528/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 528/CA
Ședința publică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
S-a luat spre examinare recursul introdus de recurenta " " I împotriva sentinței civile nr.609/CA pronunțată de Tribunalul Iași la data de 06.05.2008, în dosarul -, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice I, având ca obiect alte cereri anularea deciziei de impunere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru recurentă, lipsă fiind reprezentanta intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța învederează reprezentantei recurentei, să-și exprime opinia, având în vedere emitentul actului preluat în decizia emisă de intimat, cu privire la cadrul procesual stabilit.
Avocat apreciază că acesta este corect.
Având cuvântul, pe fondul cauzei, reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consideră că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile și cu înlăturarea unor dovezi esențiale în pronunțarea ei care constituie autoritate de lucru judecat.
Arată că, hotărârea instanței de fond, din punctul lor de vedere este nemotivată, în sensul că nu a răspuns niciunuia dintre motivele invocate în contestație. Consideră că întregul controlul efectuat de către inspectorii vamali a fost nelegal efectuat și peste termenul legal permis de lege, astfel că actele încheiate în baza lui sunt nule.
În privința nerespectării termenului de 5 ani de control s-a enunțat hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă cu autoritate de lucru judecat - sentința civilă 728/2007, cât și faptul că toate concluziile actului de control se întemeiază doar pe interpretări subiective, mai ales că la momentul controlului actele normative avute în vedere erau deja abrogate. Menționează că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 609/CA/6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Comercial și Contencios Administrativ a fost respinsă contestația formulată de împotriva deciziei 176/8 decembrie 2006 emisă de I și a procesului verbal de control nr. 16855/CUI/8 septembrie 2006.
În motivarea acestei sentințe a reținut instanța că în perioada 26.04.2002 - 22.10.1001 reclamanta a importat un număr de 11 mijloace de transport necesare desfășurării activității în baza unui contract de leasing având beneficiul prevederilor Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați mici și mijlocii.
În urma controlului s-a constatat prin procesul verbal de control nr. 16855/CUI/08.09.2006 că mijloacele de transport importate cu declarațiile vamale de import nr. 14542/22.10.2001 și 14543/22.10.2001 au fost vândute fără a se achita drepturile vamale de import, situație care a determinat regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal prin emiterea Deciziei nr. 176/08.12.2006.
Pentru cele două mijloace de transport importate și vândute reclamanta a avut beneficiul scutirii la plata drepturilor vamale conf. art. 211din Legea nr. 133/1999 iar potrivit art. 71 din Legea nr. 141/1997 societatea avea obligația ca înainte de înstrăinarea bunurilor să înștiințeze autoritatea vamală pentru aplicarea tarifului vamal corespunzător noii utilizări, astfel că, în baza art. 144 lit. c din aceeași lege, a luat naștere o datorie vamală reprezentând taxa pe valoare adăugată.
Pentru a avea beneficiul scutirii de la plata taxelor vamale conform art. 211din legea nr. 133/1999 bunurile care se importă trebuie folosite în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii, condiție care nu a fost respectată de reclamantă prin vânzarea celor două mijloace de transport importate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta susținând că au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile legale aplicabile și cu înlăturarea unor dovezi esențiale, ce constituie autoritate de lucru judecat.
Arată recurenta că în perioada 26 aprilie 2001 - 22 octombrie 2001 importat, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați mici și mijlocii, prin Biroul Vamal I, un număr de 11 mijloace de transport necesare desfășurării propriei activități, în baza unui contract de leasing, mai întâi prin import temporal, apoi prin import definitiv, cu plata obligațiilor vamale.
La începutul lunii septembrie 2006, inspectori ai I - Serviciul Supraveghere și Control Vamal au efectuat un control și au apreciat că pentru două mijloace de transport nu au achitat drepturile vamale aferente, întocmind proces verbal de control nr. 16855/CUI/8 septembrie 2006.
În baza acestui proces verbal a fost emisă Decizia pentru regularizarea situației, cu aceleași număr.
Prin decizia 176/8 decembrie 2006 s-a respins contestația formulată conform prevederilor OG93/2003 de Legea nr. 133/1999, Legea nr. 415/2001, Legea nr. 141/1997, Legea nr. 346/2004.
Deși s-a susținut, în cadrul contestației formulate la instanța de fond că a fost nelegal controlul, efectuat peste termenul legal, iar concluziile inspectorilor se bazează pe interpretări subiective, instanța nu și-a însușit acest punct de vedere. Mai mult, susține recurenta că hotărârea instanței nu este motivată și nu răspunde nici unuia dintre motivele de contestație.
Prin întâmpinare, intimata Iar ăspuns criticilor formulate și a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea adresată instanței de fond, reclamanta a contestat atât decizia 176/8 decembrie 2006 emisă de către I, cât și decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite prin controlul vamal și procesul verbal de control nr. 16855/CUI/8 septembrie 2006.
Dacă decizia nr. 176/8 decembrie 2006 a fost emisă de către pârâta citată în cauză, respectiv a Județului I, celelalte două acte, respectiv procesul - verbal de control vamal și decizia emisă în considerarea acestuia, provin de la Serviciul de Supraveghere și Control Vamal. Acest emitent al celor două acte contestate, singurele ce au constituit fundamentul Deciziei nr. 126/8 decembrie 2006 emisă de I nu a fost citat în cauză.
Reclamantul a chemat în judecată, într-adevăr, doar pârâta I, însă determinând exact obiectul acțiunii, cu toate capetele de cerere, se impunea discutarea cadrului procesual conform normelor procedurale civile precum și în aplicarea dispozițiilor art. 165 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecți de drept".
Raportat la aspectele reținute, ce fac de prisos cercetarea celorlalte motive invocate Curtea va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul introdus de recurenta împotriva sentinței nr. 609/CA/6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
22.12.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc