Alte cereri. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 53/CA
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în T,-, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1594 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și - toate cu domiciliul ales în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei în care grefierul învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru; intimatele reclamante au depus întâmpinare. S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 517/88/22 februarie 2007 reclamantele, și au chemat în judecată Casa Județeană de Pensii T, pentru a se dispune obligarea acesteia la plata primei de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivare, reclamantele au arătat că în calitate de funcționari publici s-au aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, calitate ce le dă dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Au mai susținut reclamantele că aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004, și prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, legi ale bugetului de stat care prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv, astfel că dreptul de acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
In continuare, se argumentează că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
Or, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin Legile nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, și nr. 511/2004 a anulat acest drept în mod nelegal.
In apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 503/04.04.2007 Tribunalul Tulceaa admis cererea reclamantelor așa cum au formulat-
Prin Decizia civilă nr.226/CM/26.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- a fost admis recursul pârâtei, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Tulcea - secția de contencios administrativ, competent să judece.
După casare, cauza a fost înregistrată sub nr- și prin Sentința civilă nr.1594/20.09.2007 instanța a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor solicitate de reclamante.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, respectiv prin art. 3 al. 1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că disp. nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T care a criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Susține recurenta în esență că dreptul la prima de vacanță nu este un drept de natură constituțională, legiuitorul putând să dispună suspendarea aplicării unui act normativ, acest aspect legislativ fiind reglementat expres de lege, tocmai pentru a nu aduce atingere drepturilor sau libertăților fundamentale ale persoanelor.
Legal citate, intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate ce pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.
Reclamantele au avut raporturi de serviciu cu recurenta în calitatea de funcționari publici beneficiind în conformitate cu dispozițiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) și Legea nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004 și 2005 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Guvernul României a recunoscut această stare de fapt prin OUG nr.146/2007 prin care a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
S-a motivat că situația s-a datorat constrângerilor bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, care nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, plata acestor drepturi urmând a fi făcută așa cum a stabilit legiuitorul pentru întreaga perioadă, chiar și peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate mai sus și în condițiile apariției noului act normativ, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, măsura suspendării acordării primei de concediu afectând doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în T,-, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1594 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și - toate cu domiciliul ales în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud. fond:,
tehnoredactat dec.jud.-- -/2 ex/27.02.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban
