Alte cereri. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.56/CA
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ de reclamanții, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Primăria Comunei l, județul T, împotriva sentinței civile nr.2580/28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect alte cereri drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că recurenta solicită judecata în lipsă, în temeiul art.242 alin. (2) Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 2702/88/30 octombrie2008, reclamanții, și au chemat în judecată COMUNA, județ T, prin Primar, CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA COMUNEI, pentru a se dispune obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv aferentă perioadei octombrie 2005 - octombrie 2008, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății,precum și la alocarea în continuare a acestei indemnizații, începând cu luna noiembrie 2008.
În motivare, reclamanții arată că sunt funcționari publici în cadrul Primăriei Comunei, județ T, calitate în care beneficiază de plata indemnizației de dispozitiv reprezentând 25% din salariul de bază, conform Ordinului nr. 496/2003, ce modifică și completează Ordinul nr. 275/2002, însă aceste prevederi nu au fost respectate de către instituțiile pârâte.
Se mai susține că, modificare legislativă este clară în sensul că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală pentru că, interpretarea prevederilor Ordinului nr. 496/2003 în sensul că nu se aplică decât personalului din prefecturi ar conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție, în și crează o situație ce contrazice prevederile Legii nr. 188/1999.
În continuare, reclamanții învederează că, prin nr.OUG 30/2007 s-a organizat și funcționează Ministerul Internelor și Reformei Administrative, organ de specialitate al administrației publice centrale ce exercită atribuțiile ce-i revin potrivit Constituției, al legilor țării, cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea Programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice, iar conform prevederilor art. 7 alin. 4 din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual.
Or, actul normativ prevede, în art. 3 alin. 1 lit. a pct. 1 și 4, printre principalele atribuții ale ministerului, atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și a aparatului de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege și de asigurare a aplicării strategiei și a Programului de guvernare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici și cum în organigrama ministerului sunt prevăzute direcțiile pentru administrația publică, conduse de către un secretar de stat pentru reforma în administrația publică, pentru relația cu prefecturile și pentru comunitățile locale, rezultă că dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Cuantumul acestei indemnizații de dispozitiv de 25% din salariul de bază, conform art. 13 din Legea nr. 139/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, ca urmare a prevederilor nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Se apreciază în continuare că, un alt act normativ care duce la argumente în sprijinul legalității măsurii acordării indemnizației de dispozitiv și personalului din aparatul de specialitate al consiliilor locale și nu numai prefecturilor îl reprezintă și nr.OUG 92/2004 care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 au avut în vedere art. 1 alin. 2 din ordonanța în care se prevede ca sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește: "crearea premiselor pentru implementarea, din anul 2006, sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici", apreciind că: "în contextul în care actualul sistem legislativ românesc se tinde atingerea valorilor europene, spre crearea unei societăți în fiecare sistem și domeniu funcționează pe criterii egale, unitare, în acord cu normele europene".
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar solicitarea nr. 5005 din 12 septembrie 2008 adresată Primăriei Comunei, județ T și dispozițiile de numire în funcția publică.
Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.2580 din 28.10.2008 Tribunalul Tulcea, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, a reținut prima instanță că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei l, județul T, reprezentând personal civil din cadrul administrației publice locale.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2, introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev.în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că, ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul târâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrație publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) - or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Instanța a apreciat, de asemenea, că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
3. Recursul
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții, invocând nelegalitatea acesteia pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sub aspectele:
- interpretarea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor 496/2003 în sensul că nu s-ar cuveni indemnizația de dispozitiv și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în administrația publică centrală și locală, vine în contradicție cu prevederile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a autonomiei locale;
- acordarea indemnizației de dispozitiv numai personalului prefecturilor ar conduce la o diferențiere în rândul funcționarilor publici din prefecturi, consilii locale și județene, deși toate categoriile sunt salarizate în baza acelorași acte normative;
- instanța de fond a greșit când a apreciat că pentru a se acorda acest spor prevăzut de Legea nr.138/1999 trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv militar.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct. 9 Cod proc. civilă.
Legal citați, intimații pârâți nu au formulat apărări în cauză.
4. Curtea
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la criticile aduse se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Prin ordinul I nr.496/28.07.2003 au fost aduse modificări și completări la anexa nr. 1 din Ordinul nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost aprobate "Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții".
Cele două acte administrative, respectiv Ordinul nr. 275/2002 și Ordinul nr. 496/2003, emise de către Ministerul Administrației și Internelor, au fost date în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Astfel, Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de aceste prevederi exprese cuprinse în norma legală, reiese fără echivoc faptul că doar categoriile de persoane angajate la instituțiile publice limitativ enumerate în dispozițiile Legii nr. 138/1999 se pot bucura de beneficiul drepturilor arătate în respectiva lege.
În prezenta cauză recurenții reclamanți au calitatea de funcționari publici angajați în cadrul unei administrații publice locale, nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Chiar dacă, prin dispozițiile art. 9, pct.2 al Ordinului nr. 496/2003 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", Curtea reține că nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii nr. 138/1999 și către funcționarii publici din administrația locală, fără distincție.
Ceea ce trebuie înțeles prin interpretarea logică a actelor normative incidente în cauză, respectând criterii de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, este faptul că are vocație să beneficieze de indemnizația de dispozitiv și personalul civil din administrația publică, în condițiile în care are calitatea de salariat într-o instituție publică de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Nu se poate reține că, în această modalitate de aplicare a normelor legale ce reglementează sporul de dispozitiv se creează o discriminare în rândul funcționarilor publici, deoarece legea nu trebuie să fie uniformă atunci când sunt condiții de muncă diferite, un alt specific de activitate și diferențe de competențe între diverse structuri ale administrației publice.
Concluzionând se reține de instanța de recurs că administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor iar primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice.
În acest caz refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului MAI nr.96/2003. Prevederile Legii nr.138/1999, se adresează strict categoriei de personal prevăzut expres la art.1.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod proc. civilă, urmează a fi menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr.2580/28.11.2008 a Tribunalului Tulcea prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de reclamanții, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Primăria Comunei l, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2580/28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect alte cereri drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24 februarie 2009
Jud. fond.
red.dec.jud. -25.05.2009
tehnored.Gref.
2ex/02.03.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea
