Alte cereri. Sentința 595/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 595/2008
Ședința publică din 15 septembrie 2008
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligarea la emiterea deciziei de despăgubire.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să procedeze la soluționarea dosarului reclamantei în sensul emiterii deciziei pentru despăgubirile care i se cuvin.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru imobilul revendicat, reclamanta a obținut din partea Comisiei Județene C de aplicare a Legii nr.290/2003 dispoziția cu propunere de despăgubiri, înregistrată sub nr.31869 din 04 martie 2004 care a fost înaintată ulterior pârâtei, însă, aceasta nu a procedat la soluționarea cererii formulate.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată. În susținerea poziției sale procesuale pârâta învederează faptul că, entitatea competentă în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv Comisia Centrală trebuie să respecte dispozițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în sensul că va emite această decizie numai după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit, aspect ce include selectarea în baza ordinii stabilite în Decizia nr. 2/28.02.2006 de către Comisia Centrală a dosarului în vederea transmiterii spre evaluare a imobilului solicitat de către reclamantă. De asemenea, a arătat pârâta că solicitarea reclamantei nu poate fi soluționată întrucât actele solicitate de către autoritate nu au fost depuse.
Analizând probatoriul administrat în cauză din perspectiva dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr.290/2003, prin hotărârea nr. 6 din 06 martie 2007, aprobat cererea formulată de reclamanta și stabilit acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea acesteia constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale în sumă de 292.256,96 RON.
Ulterior, această dispoziție împreună cu dosarul întocmit în baza notificării și documentația aferentă au fost transmise Secretariatului Comisiei de către emitentul notificării.
Autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - are, potrivit legii, competența de a stabili ordinea soluționării dosarelor, însă, în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legi.
Criteriul aleatoriu stabilit de comisie în funcție de care se vor soluționa dosarele nu prezintă o garanție suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau a altuia din dosarele ce-i sunt transmise comisiei. Altfel spus cetățeanului nu-i sunt oferite și alte criterii obiective pentru ca acesta să poată întrevedea și apoi controla modul cum autoritatea învestită de lege își exercită atribuțiile și apoi să poată evalua în ce măsură drepturile sale îi sunt lezate prin conduita adoptată de autoritate.
Justificarea autorității prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare. Curtea are în vedere că odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea implicată cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor i se creează acestuia convingerea și legitimă că cererea sa va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. A condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii de despăgubire la care acesta este îndreptățit potrivit legii.
Prin urmare, față de toate aceste considerente, instanța reține că pârâta nu poate susține cu temei prematuritatea acțiunii reclamantei, ca mijloc de paralizare a acțiunii acesteia. A admite teza contrară ar însemna să supunem hazardului modalitatea de soluționare a cererii la care cetățenii sunt îndreptățiți și să anulăm astfel legitimă a acestora că într-un interval de timp rezonabil și previzibil, cererea le va fi soluționată iar dreptul urmărit va fi realizat.
Potrivit art. 10 alin.2 din Legea nr.290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B, după caz, sau a hotărârii pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate, iar conform art.11 alin.1 din același act normative, plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea <LLNK 12003 290 10 201 0 18>Legii nr. 290/2003.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să procedeze la efectuarea plăților către toți beneficiarii despăgubirilor stabilite ca atare prin hotărâri ale comisiilor județene special constituite în acest scop.
În speță ipoteza normelor legale edictate sunt întrunite, reclamanta este beneficiara despăgubirilor stabilite de către Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr.290/2003 astfel că pârâtei îi revine obligația potrivit legii de a proceda la soluționarea cererii reclamantei privind efectuarea plății efective.
În consecință, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată, iar în temeiul art. 11 din Legea nr.554/2004 raportat la art.10 și 11 din Legea nr.290/2003 o va admite și va obliga pârâta să să procedeze la soluționarea cererii formulate de către reclamantă la data de 27 martie 2007 și înregistrată sub nr.1483/2007 în sensul de a efectua plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri.
Apărările formulate de către pârâtă și care vizează neefectuarea plății datorită necesității efectuării de noi verificări nu au fost reținute de instanță la soluționarea cauzei întrucât în această etapă a procedurii reglementată de Legea nr290/2003, efectuarea unor noi verificări sau aprecieri asupra legitimității despăgubirilor solicitate nu mai este posibilă.
De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau unei hotărâri, indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel calificat de Convenție.
Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Imobiliara împotriva Italiei ) sau să se bucure de efect parțial.
Curtea a admis că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă, dacă administrația refuză sau omite să se conformeze, sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
procedurii instituite de legea care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în jurisprudența sa că ea a considerat deja că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Curtea reține astfel că reclamanta este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Prin urmare, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României, Curtea are în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele și și Jujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și, Curtea reține, totodată, că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamantul arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
Curtea reține că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanta și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg astfel că va admite acțiunea și în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus va obliga pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul în C-N,-,. 4, jud. C în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B,- și în consecință:
Obligă pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de către reclamantă la data de 27 martie 2007 și înregistrată sub nr.1483/2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2008.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact.MS/MS
03.10.2008.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
