Alte cereri. Decizia 60/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 60
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ
- -- JUDECĂTOR
- -- JUDECĂTOR
- -- GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC, B, împotriva deciziei civile NR.299/26.04.2007,pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că s-a solicitat de către contestatoare judecata în lipsă.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
După dezbateri se prezintă consilier juridic pentru intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B, care depune delegație la dosar.
Consilier juridic pentru intimată consideră că decizia instanței de fond este legală și temeinică și solicită respingerea contestației în anulare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr. 2241 din 19 iunie 2006 - număr nou de dosar - - reclamanta Bas olicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Controlului Fiscal următoarele:
- anularea parțială a raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2287/7.04.2006;
- anularea parțială a deciziei de impunere nr. 2366/12.04.2006;
- anularea deciziei nr. 180/2.06.2006 și constatarea ca întemeiată a cererii sale de deducere și rambursare a sumei de 52.240 Ron reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă perioadei 1 mai -31 decembrie 2005.
Prin sentința civilă nr. 534 din 11.10.2006 Tribunalul Bacău - astfel cum a fost a fost întregită prin încheierea din 22.12.2006 pronunțată în temeiul art. 281 din Codul d e procedură civilă - a respins acțiunea ca nefondată pentru următoarele considerente:
În baza autorizației de construcție nr. 17/24.03.2005 reclamanta a edificat un imobil cu destinația de,locuință de serviciu cu utilități aferente, magazie, garaj și împrejmuire". După ce, la data de 1.05.2005, reclamant a devenit plătitoare de taxă pe valoare adăugată a solicitat restituirea acestei taxe în sumă de 51.858 lei pentru construcția edificată. În luna aprilie 2005 mai achiziționat un generator pentru care taxa pe valoarea adăugată are o valoare de 382 lei.
Prin actele administrativ fiscale contestate organele fiscale au refuzat restituirea taxei pe valoarea adăugată.
Problema de drept dedusă judecății este aceea dacă imobilul construit de reclamantă din surse financiare proprii pe terenul său dar cu destinația de locuință înscrisă în autorizația de construcție reprezintă investiție destinată utilizării în folosul direct sau indirect al operațiunilor sale taxabile conform dispozițiilor al. 4 al. articolului 145 din legea nr. 571/2003.
Reclamanta a deținut autorizație de construcție pentru locuința de servici conform Legii nr. 50/1991, republicată.
În prealabil autorizației de construcție s-a emis certificatul de urbanism care în conformitate cu art. 31 al. 3 lit. b) din Normele Metodologice din 26.08.2005 ale, a avut în vedere regimul economic al construcției.
Potrivit art. 15 al. 3 din aceleași norme metodologice "certificatul de urbanism este un act de informare privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilului precum și cerințele urbanistice specifice amplasamentului".
Conform art. 71 din norme reclamanta a declarat construcția în vederea impunerii, conform Normelor Metodologice de aprobare a Legii 571/2003 aprobate prin HG44/2002.
Pentru schimbarea destinației bunului ar fi trebuit să obțină autorizația pentru desfășurarea unei activități economice în condițiile aceluiași art. 71 al. 2 lit. c) în coroborare cu OG99/2000.
La data solicitării restituirii TVA-ului construcția are regimul juridic de locuință nefiind schimbată destinația din autorizația de construcție.
Simpla ipoteză că reclamanta ar putea schimba destinația nu îi conferă dreptul de a obține facilitatea deducerii TVA-ului chiar dacă edificiul este construit din sursele societății deoarece în prezent aceasta face parte doar din patrimoniul societății nu și din fondul de comerț, nefiind destinată realizării obiectului de activitate al societății în scopul obținerii de profit.
Cererea reclamantei că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 145 al. 3 lit. a) din Legea 571/2003.
Cu privire la suma de 382 RON, aferentă facturii fiscale -/05.04.2005 se constată că aparține perioadei anterioare înregistrării reclamantei ca plătitoare de TVA, astfel că TVA-ul nu poate fi restituit.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta arătând în motivare că spațiul construit are o destinație economică, fiind proiectat și construit în interesul societății.
Curtea, prin decizia civilă nr. 299/26 aprilie 2007, a respins ca nefondat recursul reclamantei arătând în motivare următoarele:
Recurenta B este titulara autorizației de construire nr. 17 din 24 martie 2005, lucrările de construire autorizate fiind următoarele: locuință P + 1, magazie, garaj și împrejmuire; amplasarea acestor lucrări este în B, str. T, fără număr. După data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoare adăugată - la 1 mai 2005 - societatea a solicitat rambursarea taxei aferente realizării investiției înscrisă în autorizația de construire. Perioada verificată de organele fiscale - în urma depunerii de către societate a decontului de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare pe luna decembrie 2005 - cuprinde perioada mai 2005 - decembrie 2005.
Pentru a putea beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată este necesar, potrivit art. 145 alin. (3) din Codul Fiscal, ca bunurile și serviciile achiziționate să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile. În cauză, imobilul pentru care s-a eliberat autorizația de construire nu poate fi considerat ca fiind destinat realizării de operațiuni taxabile atâta vreme cât în obiectul de activitate al societății nu figurează închirierea de imobile și nici nu s-a făcut dovada că imobilul ar avea destinația de locuință de serviciu pentru angajații societății.
Nu pot fi reținute apărările recurentei că avea dreptul de a schimba destinația imobilului stabilită prin autorizația de construire. Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991 autorizația de construire se eliberează pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11; potrivit art. 11 alin. (1) se pot executa fără autorizație de construire lucrări care nu modifică structura de rezistență, caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural al acestora, schimbarea destinației construcției neregăsindu-se în enumerarea prevăzută în acest text. Mai este de menționat că pentru schimbarea destinației de locuință a clădirilor existente, precum și a spațiilor cu aceeași destinație din aceeași clădire, dacă prin natura activităților se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații) este necesar acordul vecinilor, astfel cum se prevede prin pct. 4. din Lista Ba A nexei nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1430/2005; verificarea necesității unui astfel de acord trebuia făcută de organul administrației publice locale care avea și competența de emitere a autorizației pentru schimbarea destinației construcțiilor. Așadar, în condițiile în care pentru schimbarea destinației construcției din locuință în sediu de societate reclamanta nu are autorizație de construire acesta nu este îndreptățită să pretindă recunoașterea destinației ulterioare a imobilului. De aceea, nu are relevanță autorizația de funcționare și profil de activitate, această autorizație fiind necesară, dar nu și suficientă.
Nu poate fi luat în considerare nici faptul că prin actul adițional la actele constitutive ale societății, aceasta și-a schimbat sediul în B, str. T, stabilindu-și astfel sediul în imobilul în discuție. Aceasta întrucât modificarea actelor constitutive a fost făcută pro causa, la data de 2 aprilie 2006, în timpul controlului fiscal, control care a avut loc în perioada 10- 29 martie 2006, fiind finalizat la data de 7 aprilie 2006 când a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 2287.
În ceea ce privește suma de 382 lei aferentă unui generator electric achiziționat în luna aprilie 2005, anterior înregistrării reclamantei ca plătitor de taxă pe valoare adăugată se constată că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției reglementate de art. 145 alin. (12) lit. a) din Codul Fiscal, respectiv că bunul respectiv urma să fie folosit pentru operațiuni cu drept de deducere.
Împotriva deciziei a declarat contestație în anulare recurenta; contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
În motivare contestatoarea a arătat că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale constând în aceea că instanța de recurs a invocat în susținerea hotărârii sale texte de lege care nu au legătură cu cauza și problemele deduse judecății. În opinia contestatorului instanța nu trebuia să aducă în discuție prevederile Legii nr. 50/1991 câtă vreme litigiul dedus judecății privesc o aplicare a dispozițiilor Codului Fiscal.
Totodată s-a arătat că soluționând recursul instanța a omis să se permită asupra celorlalte obiective de investiție înscrise în autorizația de construcție, respectiv garaj, magazie și împrejmuiri.
Curtea, analizând contestația în anulare, constată că nu este fondată pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În ceea ce privește primul motiv al contestației în anulare curtea constată că nu ne aflăm în situația unei greșeli materiale a instanței de recurs. Greșeala materială, în sensul avut în vedere de legiuitor, vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale procedurii recursului și care a avut drept consecință darea unor soluții greșite. Ori întreaga argumentație a contestatoarei vizează nu doar o astfel de eroare a instanței ci chiar fondul cauzei dedus judecății, reproșându-se instanței de recurs că nu a observat că imobilul a avut ca destinație satisfacerea nevoilor societății. Așa cum s-a arătat însă pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate erori de judecată astfel că acest motiv nu poate fi primit.
Cât privește, faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra celorlalte obiective de investiție înscrise în autorizația de construcție, acest motiv nici măcar nu se încadrează în dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă textul vorbind de omisiune de a cerceta vreunul din motivele de casare sau modificare a hotărârii.
În consecință, față de cele de mai sus contestația în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatoarea L cu sediul în B,-, județul B, împotriva deciziei nr. 299/26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr. - în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE șiACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL Bambele cu sediul în B, str. - Roșie, nr. 1 -3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cătălin Șerban, Loredana Albescu, Violeta Chiriac
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red. tehnored. 2 ex. 20/20 febr. 2008
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Loredana Albescu, Violeta Chiriac
