Alte cereri. Sentința 63/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 63/
Ședința publică din 31 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamanții, -, -, și, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 303 din 24.09.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, și, iar pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor au fost obligați să achite reclamanților primele de vacanță pe perioada 2001-2006 în cuantumurile prevăzute în anexele la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, precum și deciziile nr. XII din 05.02.2007 și nr. XXIII din 12 decembrie 2005 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit că dreptul la prima de concediu de odihnă și-a produs efectele cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care a considerat sentința ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că, greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui invocată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea de APEL IAȘI fiind competentă a judeca cererile în materia contenciosului administrativ privind autoritățile și instituțiile publice centrale.
De asemenea, s-a arătat că greșit a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a ANPC, deoarece acesta nu este inițiatorul și nici emitentul actelor normative prin care a fost suspendată acordarea primelor de vacanță.
Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr. 33/CA/21.01.2008, a admis recursul introdus de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului împotriva sentinței 303//24.09.2007 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care a casat-o în partea referitoare la admiterea acțiunii reclamanților în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a trimis dosarul cauzei la Curtea de APEL IAȘI, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, în vederea soluționării acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, și a menținut hotărârea atacată în partea referitoare la admiterea acțiunii reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor
Ca urmare, pe rolul Curții de APEL IAȘIa fost înregistrată cauza cu nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului în limitele acțiunii formulate de reclamanți împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, instanța, având în vedere dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, va soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Drepturile funcționarilor publici se acordă de către instituția cu care aceștia se află în raporturi de serviciu și în care își desfășoară activitatea.
În speță nu s-a contestat că reclamanții se află în raporturi de serviciu cu Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor V și nici că pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu se află în raporturi de serviciu cu aceștia.
reptului reclamanților la sumele reprezentând prima de concediu de odihnă îi corespunde obligația corelativă de plată a acestora doar de către instituția publică pârâtă cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu, nu și de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care reclamanții nu se află în raporturi de serviciu.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, și împotriva pârâtei Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, și, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2008.
Președinte judecător
- - --- -
Grefier
- -
și tehnoredactat:, 14 ex.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Iustinian Obreja Manolache