Alte cereri. Decizia 646/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.646/CA
Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ privind pe recurenții reclamanți, -, cu domiciliul ales la Primăria comunei, județul T, împotriva sentinței civile nr.2031 din 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1. Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.1811/88/26 iunie 2008 reclamanții, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Primarul com. și Consiliul Local al com. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv, aferentă perioadei iunie 2005 - iunie 2008, suma actualizate în funcție de rata inflației, la data plății și obligarea pârâților la alocarea în continuare a indemnizației de dispozitiv, începând cu luna iulie 2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Primăriei, județul T, având calitatea de funcționari publici și angajați contractuali.
Au susținut reclamanții că prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor s-a completat și modificat Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
În cauză sunt relevante punctele nr.9.2 și 31.1 din ordin, la emiterea căruia a fost avută în vedere Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, OUG nr.192/2000 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, OUG nr.63/2003 și HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, Ordonanța nr.137/2000 art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și cap.V din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Conform art.9.2 din Ordinul nr.496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Modificarea este clară, în sensul că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală.
Astfel, conform acestui ordin, trebuie să beneficieze de îndemnizația de dispozitiv de 25%, calculate la salariul de bază, nu numai personalului din prefecturi, ci și personalului din aparatul propriu al consiliilor județene. Și cel din cadrul consiliilor locale.
Se specifică în ordin că personalul civil din administrația publică beneficiază de dreptul prevăzut la art.13 din Legea nr.138/1999, deci de îndemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.
Art.13 din Legea nre.138/1999 reglementează tocmai acest drept salarial, drept de care beneficiază, alături de salariații din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de lucrători administrația publică, personalul din Agenția Națională a Funcționarilor Publici din prefecturi, din cadrul multor consilii locale și județene din țară.
O astfel de interpretare a acestui text de lege vine în contradicție cu prevederile din Constituția României, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu dispozițiile din Cartea Europeană a autonomiei locale.
Interpretarea prevederilor Ordinului nr.496/2003, în sensul că nu se aplică decât personalului din prefectură, conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează o situație care contrazice prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
Prin OUG nr.30/2007, s-a organizat și funcționează Ministerul Internelor și Reformei Administrative, organ de specialitate al administrației publice centrale ce exercită atribuțiile ce-i revin potrivit Constituției al legilor țării, cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea Programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice.
Conform prevederilor art.7 alin.4 din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual.
Actul normativ prevede, în art.3 alin.1 lit.a, pct.1 și 4, printre principalele atribuții ale ministerului, atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și a aparatului de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege și de asigurare a aplicării strategiei și a Programului de Guvernare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
În organigrama ministerului sunt prevăzute direcțiile pentru administrația publică, conduse de către un secretar de stat pentru reforma în administrația publică, pentru relația cu prefecturile și pentru comunitățile locale.
Dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Cuantumul acestei indemnizații de dispozitiv de 25% din salariul de bază, conform art.13 din Legea nr.139/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, ca urmare a prevederilor OG nr.137/200o privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Este în sprijinul Convenției Europene, al Constituției României, al Legii nr.188/1999 și al celorlalte acte normative amintite că funcționarii publici din consiliile locale să nu fie discriminate din punctul de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cei din prefecturi.
Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai personalului prefecturilor se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004, rezultă necesitatea creării premiselor pentru implementarea sistemului unitar de salarizare, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici fiind asigurată de fiecare ordonator principal de credite. Ordonanța a avut în vedere asigurarea unor drepturi salariale pentru funcționarii publici care, potrivit legii, îndeplinesc prerogative de putere publică și sunt supuși unui regim sever al incompatibilităților și conflictului de interese.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic, salarial, a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr.496/2003, care se aplică și în cazul autorității publice locale și se respectă principiul asigurării, de fiecare ordonator principal de credite, a gestiunii sistemului de salarizare.
Astfel, sporul prevăzut într-un ordin al Ministerului Administrației și Internelor, care are competența de reglementare în domeniul administrației publice locale, se regăsește în categoria "alte sporuri", prevăzute în art.4 alin.2 din OUG nr.92/2004.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004 rezultă necesitatea cererii permiselor pentru îndeplinirea sistemului unitar de salarizare și că, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu atât mai mult cu cât în bugetul de venituri și cheltuieli al Județului Top ondere însemnată o constituie veniturile proprii.
Îndemnizația de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, înlăturându-se astfel discriminarea în ceea ce privește acordarea drepturilor de natură salarială personalului din cadrul aceluiași minister și instituie un tratament egal între salariații acestuia.
Constituția României tratează în cap.V "Administrația publică" atât administrația publică centrală cât și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.
Ori, conform art.16 alin.1 din Constituția României: "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
În art.14 din "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" se consacră principiul nediscriminării, iar în art.17 se prevede interzicerea abuzului de drept.
În art.1 din Protocolul nr.12 sem,nat și de România, se arată că: "dreptul de a se bucura de oricare dintre prevederile prevăzute de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine națională sau socială, avuție, naștere sau oricare altă situație".
La alin.2 al acestui articol se prevede că "nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1, din partea niciunei autorități publice".
Legea nr.188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public, fără deosebire, raportat la instituție.
A acorda indemnizația de dispozitiv numai personalului prefecturilor ar conduce la o gravă diferențiere în radul funcționarilor publici din prefecturi și cei din consiliile locale și județene, deși toate categoriile sunt salarizate în baza acelorași acte normative, beneficiind de aceleași drepturi salariale, grile sporuri, premii.
Un alt act normativ care duce la argumente în sprijinul legalității măsuri acordării indemnizației de dispozitiv și personalului din aparatul de specialitate al consiliilor locale și nu numai prefecturilor, îl reprezintă și OUG nr.92/2004 care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 au avut în vedere art.1 alin.2 din ordonanța în care se prevede ca sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește: "crearea permiselor pentru implementarea, din anul 2006, sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici", apreciind ca: "în contextul în care actualul sistem legislativ românesc se tinde atingerea valorilor europene, spre crearea unei societăți în fiecare sistem și domeniu funcționează pe criterii egale, unitare, în acord cu normele europene. A gândi că administrația publică nu este un sistem, ci o unitate duală (pe de o parte administrație publică centrală și pe de altă parte cea locală) ar constitui un pericol pentru înfăptuirea reformei administrației, o în consolidarea unui statut European al funcționarului public".
Consiliul Local al Comunei gestionează resursele umane, materiale, financiare la nivel de comună "asigură dezvoltarea comunității locale, implementează strategii și proiecte, este instituție care gestionează fonduri europene de dezvoltare locală, gestionează eventuale stări provocate de situații de criză, de urgență și de necesitate.
Este în spiritul Convenției europene, al Constituției României, al Legii nr.188/1999 să nu fie discriminat din punctul de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cel din prefectură.
2. Hotărârea Tribunalului
Prin sentința civilă nr.2031 din 11.09.2008 Tribunalul Tulcea, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, a reținut prima instanță că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei județul T, reprezentând personal civil din cadrul administrației publice locale.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2, introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev.în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că, ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul târâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrație publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) - or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Instanța a apreciat, de asemenea, că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
3. Recursul
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții, invocând nelegalitatea acesteia pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sub aspectele:
- interpretarea Ordinului 496/2003 în sensul că nu s-ar cuveni indemnizația de dispozitiv și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în administrația publică centrală și locală, vine în contradicție cu prevederile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a autonomiei locale;
- acordarea indemnizației de dispozitiv numai personalului prefecturilor ar conduce la o diferențiere în rândul funcționarilor publici din prefecturi, consilii locale și județene, deși toate categoriile sunt salarizate în baza acelorași acte normative;
- instanța de fond a greșit când a apreciat că pentru a se acorda acest spor prevăzut de Legea nr.138/1999 trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv militar.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct. 9 Cod proc. civilă.
Legal citați, intimații pârâți nu au formulat apărări în cauză.
4. Curtea
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la criticile aduse se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Prin ordinul I nr.496/28.07.2003 au fost aduse modificări și completări la anexa nr. 1 din Ordinul nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost aprobate "Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții".
Cele două acte administrative, respectiv Ordinul nr. 275/2002 și Ordinul nr. 496/2003, emise de către Ministerul Administrației și Internelor, au fost date în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Astfel, Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de aceste prevederi exprese cuprinse în norma legală, reiese fără echivoc faptul că doar categoriile de persoane angajate la instituțiile publice limitativ enumerate în dispozițiile Legii nr. 138/1999 se pot bucura de beneficiul drepturilor arătate în respectiva lege.
În prezenta cauză recurenții reclamanți au calitatea de funcționari publici angajați în cadrul unei administrații publice locale, nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Chiar dacă, prin dispozițiile art. 9, pct.2 al Ordinului nr. 496/2003 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", Curtea reține că nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii nr. 138/1999 și către funcționarii publici din administrația locală, fără distincție.
Ceea ce trebuie înțeles prin interpretarea logică a actelor normative incidente în cauză, respectând criterii de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, este faptul că are vocație să beneficieze de indemnizația de dispozitiv și personalul civil din administrația publică, în condițiile în care are calitatea de salariat într-o instituție publică de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Nu se poate reține că, în această modalitate de aplicare a normelor legale ce reglementează sporul de dispozitiv se creează o discriminare în rândul funcționarilor publici, deoarece legea nu trebuie să fie uniformă atunci când sunt condiții de muncă diferite, un alt specific de activitate și diferențe de competențe între diverse structuri ale administrației publice.
Concluzionând se reține de instanța de recurs că administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor iar primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice.
În acest caz refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului MAI nr.96/2003. Prevederile Legii nr.138/1999, se adresează strict categoriei de personal prevăzut expres la art.1.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod proc. civilă, urmează a fi menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr.2031/11.09.2008 a Tribunalului Tulcea prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ privind pe recurenții reclamanți, -, cu domiciliul ales la Primăria comunei, județul T, împotriva sentinței civile nr.2031 din 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect drepturi bănești, ca nefonda
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
2 ex./12.01.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim