Alte cereri. Sentința 67/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.67/CA
Ședința publică de la 9 februarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta C, cu domiciliul în C,-, -.D,.35, județ C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE - DIRECȚIA PENTRU MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ, cu sediul în C,- C, județ C, având ca obiect Legea 554/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru reclamanta C, în baza împuternicirii avocațiale nr. 15871, lipsind pârâtul Ministerul Muncii și - Sociale - Direcția pentru Muncă și Solidaritate Socială.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Ca chestiune prealabile, avocat, pentru reclamanta C, învederează că, întrucât prin cererea introductivă a solicitat constatarea nelegalității unor articole din HG nr.1025/2006 - act normativ emis de Guvernul României, solicită soluționarea cererii să se facă în contradictoriu și cu acest organ și să fie citat în cauză. Arată că solicită aceasta, întrucât prin hotărâre ÎCCJ, într-o cerere de revizuire introdusă de A (dosar r-) a casat cu trimitere spre rejudecare cauza pe motiv că, nu s-a judecat în contradictoriu și cu Guvernul României. Depune la dosar precizări în acest sens și hotărârile invocate.
Cu privire la cadrul procesual instanța ia act de susținerea reclamantei în sensul că pârâți în cauză sunt: Direcția de Muncă și Socială C și Guvernul României.
Instanța, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei și acordă cuvântul apărătorului reclamantei.
Având cuvântul, avocat apreciază că Curtea de Apel Constanța este competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată; și pe fond competentă este Curtea de Apel Constanța chiar dacă fondul este recunoașterea unui drept.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra excepției necompetenței materiale:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Constanța reclamanta Caî nvestit instanța, în contradictoriu cu Direcția Pentru Muncă și Solidaritate Socială C, solicitând recunoașterea dreptului de a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului prevăzută de OUG nr.148/2005 pentru ambii copii născuți gemeni și nu numai pentru un singur copil; obligarea pârâtei să emită decizia pentru acordarea indemnizației pentru creșterea și a celui de-al doilea copil.
Totodată, a solicitat reclamanta obligarea pârâtei la repararea pagubei pe care i-a cauzat-o cuantificată la suma de 16.400 lei reprezentând indemnizația neacordată în perioada 01.03.2006-01.01.2007 în cuantum de 800lei/lună și pentru perioada 01.01.2007-01.03.2008 în cuantum de 600 lei /lună precum și plata cheltuielilor de judecată.
Motivează reclamanta că este mama a două fetițe născute la data de 14.02.2006 a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, conform OUG 148/2005 și a Normelor metodologice aprobate de HG nr.1025/2006,în sumă de 800 lei /lună până la 01.01.2007și 600 lei/lună până la 14.03.2008 pentru un singur copil și nu pentru ambii.
Susține reclamanta că a solicitat prin cererea înregistrată sub nr.34877/22.10.2008 să emită decizia și pentru cel de-al doilea copil, pârâta a respins cererea cu motivarea că, față de dispozițiile art.6 din OUG nr.148/2005 și art 2.1 din Norme, pentru gemeni, tripleți etc se acordă o singură indemnizație pentru creșterea copilului.
Reclamanta invocă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.6 din OUG nr.148/2005 și art.2 alin.1 din HG nr.1025/2006 întrucât încalcă dispozițiile art.6 lit.b din Legea 272/2004 privind protecția copilului, dispozițiile art.14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 din 04.11.2000.
În motivarea acestei excepții reclamanta susține că prin dispozițiile legale contestate a fost discriminat cel de-al doilea copil și nu i s-a asigurat egalitatea de șanse în fața legii, ceea ce conduce la constatarea că nelegalității celor două texte de lege.
În susținerea cererii sub aspect probator reclamanta a depus certificatele de naștere ale minorelor C - și - născute la 14.02.2006, cererea adresată pârâtei și înregistrată sub nr.34877/22.10.2008, răspunsul pârâtei, literatură juridică.
În întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța apreciind că, în raport de dispozițiile art. 8 și 10 alin.1 din Legea 554/2004 tribunalul este competent în soluționarea prezentei cauze precum și excepția lipsei calității procesuale pasive raportată la dipozițiile OUG nr.116/2007 și OUG nr.108/2008.
La termenul de judecată din 05.01.2009 reclamanta a solicitat completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale
Pârâta Agenția Naționale pentru Prestații Sociale Caf ormulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța iar pe fondul cauzei și-a prcizat poziția procesuală în sensul respingerii acținii și a excepției de nelegalitate.
Reclamanta a depus precizări prin care arată că obiectul cererii este în principal, excepția de nelegalitate a dispozițiilor legale arătate, menținându-și celelalte capete de cerere.
La termenul de judecată din 09.02.2009 reclamanta a solicitat ca excepția de nelegalitate să fie soluționată în contradictoriu cu Guvernul României.
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod de procedură civilă instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.
Potrivit art.10 alin.1 /2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunale ".
Art.10alin.1 Legea 554/2004 reglementează competența materială în fond în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice sau, în funcție de valoarea impozitului, taxei contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
În cauză, reclamanta a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâte Direcția de Muncă și Socială C și Agenția Naționale pentru Prestații Sociale Pârâtele fiind autorități publice județene, în raport de dispozițile art.10 alin.1 Legea 554/2004 competența în soluționarea cauzei îi revine Tribunalului Constanța.
Împrejurarea că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art.6 din OUG nr.148/2005 și art.2 alin.1 din HG nr.1025/2006 solicitând citarea Guvernului României pentru soluționarea acestei excepții nu atrage competența în primă instanță a Curții întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile art 17 Cod de procedură civilă.
În art.4 alin.1 Legea 554/2004 prevede că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părților.
În raport cu litigiul în care este invocată, excepția de nelegalitate își păstrează caracterul de mijloc de apărare, supus procedurii specifice reglementată de art.4 din Legea 544/2004 și nu poate fi tranformată într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii, în afara cadrului procesual firesc.
Astfel,excepția de nelegalitate constituind un mijloc de apărare și o cale indirectă de control a legalității unui act adminstrativ poate fi utilizată în cadrul unui proces aflat pe rol și nu determină competența instanței în respectivul proces.
Pe cale de consecință, față de considerentele sus expuse Curtea, apreciind că în raport de dispozițiile art 10 alin 1 din Legea 544/2004 competența în soluționarea prezentului litigiu îi revine Tribunalului Constanța, în conformitate cu dispozițiile art.158 Cod de procedură civilă va declina cauza în favoarea instanței competente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.
Declină acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta C, cu domiciliul în C,-, -.D,.35, județ C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE - DIRECȚIA PENTRU MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ, cu sediul în C,- C, județ C, având ca obiect Legea 554/2004, spre competentă soluționare Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
13 februarie 2009
red.hot.jud. - 09.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
CĂTRE,
Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr-, privind acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta C, cu domiciliul în C,-, -.D,.35, județ C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE - DIRECȚIA PENTRU MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ, cu sediul în C,- C, județ C, având ca obiect Legea 554/2004, întrucât prin sentința civilă nr.67/CA/9.II.2009, Curtea a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare.
Dosarul conține _____ file.
Președinte complet,
-
Grefier,
- -
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea