Alte cereri. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 675/2009

Ședința publică de la 16 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier: ---

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, au răspuns intimații-intervenienți în nume propriu și -, personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivat, s-a depus și taxa judiciară de timbru de 4 lei, conform chitanței nr. - din 08.07.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Se prezintă în instanță intimații-intervenienți în nume propriu și -, depunând la dosar xerocopie certificat de deces al numitului.

La solicitarea instanței, intimata-intervenientă în nume propriu precizează că singurul moștenitor al defunctului este -, prezent în instanță și având calitatea de intimat-intervenient în nume propriu, cauza fiind lăsată pentru a doua strigare, față de lipsa apărătorului ales al recurenților-reclamanți.

După reluarea cauzei, la a doua strigare, în prezența acelorași intimați-intervenienți în nume propriu, și -, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimații-intervenienți în nume propriu și -, având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței, fiind în principiu de acord ca dosarul să se judece tot la P

S-au declarat dezbaterile închise.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei solicitând revocarea certificatului de atestare posesiei sub nume de proprietar nr. P/40/15 martie 2007, a autorizației de construcție și a certificatului de urbanism eliberate numitului -.

Prin sentința civilă nr. 189/CA/05 mai 2009 Tribunalul Neamța declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind anularea certificatului de posesie în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, reținând în motivare că acest act nu are caracterul unui act administrativ și că, fiind emis în temeiul Legii nr. 7/1996, natura sa este civilă, ceea ce îl sustrage controlului în contencios administrativ.

Împotriva sentinței au declarat recurs în termen reclamanții susținând în motivarea acestuia că actul contestat este un act administrativ unilateral ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ.

Curtea, analizând recursul, constată că este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

Certificatul de atestare a posesiei emis de pârât întrunește toate elementele definitorii ale actului administrativ prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv este un act unilateral și a fost emis de o autoritate publică în executarea legii și în regim de autoritate publică fiind de natură să nască, să modifice sau să raporturi juridice.

Faptul că a fost emis în temeiul Legii nr. 7/1996 nu îi conferă un caracter civil el întrunind, după cum s-a arătat mai sus, toate elementele definitorii ale actului administrativ.

Prin urmare competența de soluționare a acestui capăt de cerere revine, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, Tribunalului Neamț.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă recursul va fi admis, sentința recurată casată iar cauza trimisă pentru competentă soluționare Tribunalului Neamț - Secția Contencios - Administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ declarat de recurenții-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, din P N, str. - -. 33,. B,. 16, județul N, împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMUNA P - PRIN PRIMAR, cu sediul în Comuna P, județul N și intimații-intervenienți în nume propriu - decedat, și, ambii domiciliați în Comuna P, județul

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Neamț - secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Pt. Judecător,

- --

PPREȘEDINTE INSTANȚĂ

Grefier,

---

Red. -

Red.

Tehnored. 3 ex.

04 august 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Bacau