Alte cereri. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 680/
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.529/CA din 11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "alte cereri".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009, apoi având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27 octombrie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 26.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, rector după 1990 și, rector al Universității Transilvania din B, solicitând obligarea pârâților la plata daunele egale cu cele produse reclamantului din vina lor și 3.000.000 Ron, daune morale.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar instanța pe baza actelor de la dosar a pronunțat sentința civilă nr.529/CA/11.05.2009.
Prin această sentință instanța de fond a dispus următoarele:
S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, in contradictoriu cu pârâții; și.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității, instanța a constatat că aceasta este fondată, pentru argumentele care vor fi prezentate in continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Dispozițiile art. 2 din același act normativ, definesc anumiți termeni și anumite expresii folosite de Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004.
Instanța de fond a constatat că prin acțiune, așa cum a fost ea precizată, reclamantul nu invocă niciuna din situațiile reglementate de dispozițiile art. 1 sau 2 din, acest act normativ neprevăzând posibilitatea autentificării unui act și nici obligarea unei autorități să execute o hotărâre a unui partid ( in speță). De altfel, reclamantul nu a făcut nici dovada existenței acestei hotărâri și nici a conținutului său, motiv pentru care acțiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă in contencios administrativ.
Față de soluția care a fost dată, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune și analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul, excepția inadmisibilității având prioritate întrucât vizează sesizarea instanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, admiterea acțiunii formulate, acordarea drepturilor materiale și daunele morale precizate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Hotărârea instanței de fond este total eronată, greșită față de solicitarea reclamantului de drept și de fapt, deoarece nu s-a ținut cont de Hotărârea -ului, singura autoritate națională din momentul anului 1990, când legile dictaturii comuniste au fost abrogate.
Recurentul a susținut că a făcut proba parțială cu Hotărârea -ului nr.356/17.01.1990 și petiția sa nr.1134/9.02.1990, filele de înregistrare în registrul unic, care-i dau dreptul conform Decretului-Lege nr.118/1990, la acoperirea prejudiciului suferit.
Recurentul a arătat că-și menține daunele solicitate la fondul cauzei.
Recursul a fost timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar - fila 8 dosar.
În cază nu s-au depus în recurs alte probe.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă a Tribunalului Brașov nr.529/CA/11.05.2009, prin prisma criticilor de recurs și a prevederilor legale incidente, constată recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a formulat o acțiune în recunoașterea calității sale de persoane persecutate de regimul comunist, și ca fiind un luptător împotriva regimului comunist, solicitând drepturi în baza Decretului - Lege nr.118/1990.
A invocat ca temei de drept și de fapt Hotărârea -ului nr.356/17.01.1990 și petiția sa înregistrată sub nr.1134/9.02.1990, iar pârâții au refuzat să dea curs cererii sale și recunoașterea calității sale și a drepturilor cuvenite.
Din probele administrate în cauză de reclamant, instanța de fond a reținu că acesta nu a reușit să facă dovada cu înscrisuri a cererii sale, ca atare, cererea sa pentru stabilirea calității și drepturile pretinse nu a fost primită pe fond, fiind apreciată ca fiind inadmisibilă.
Faptul că acesta pretinde despăgubiri materiale și morale de la cei 3 pârâți, cadre cu funcții de conducere la Universitatea Transilvania B, nu conduce la ideea că acesta nu a avut de suferit câtă vreme nu s-au făcut probe complete în acest sens.
Instanța de fond, a invocat lipsa plângerii prealabile, privind refuzul pârâților de a pune în executarea Hotărârea nr. 356/17.01.1990 a -ului.
Chiar dacă reclamantul se consideră vătămat în dreptul său, acest lucru nu se poate reține doar din probele existente la dosarul în cauză, adică vătămarea produsă de pârâți printr-un act administrativ sau printr-un refuz al acestora de a-i soluționa cererile sale.
Ori, câtă vreme probatoriul administrat în cauză este incomplet, instanța de recurs apreciază că soluția dată de instanța de fond, chiar dacă cele solicitate de reclamant - aplicarea Hotărârii -ului care nu mai există, nu este corectă și legală, totuși în arhivele Universității Transilvania din 1990 și în evidențele acesteia trebuie să existe înscrisurile despre care vorbește reclamantul în acțiunea sa.
În esență nemulțumirea reclamantului de faptul că nu i s-a recunoscut drepturile pretinse printr-o petiție din 1990 nu poate fi respinsă ca fiind inadmisibilă, și nici nu poate conduce la respingerea recursului declarat în cauză.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de fond va proceda la precizarea acțiunii reclamantului și la administrarea tuturor probelor față de susținerea reclamantului, înscrisuri care rezultă că au fost înregistrate la pârâta Universitatea Transilvania
A respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, înseamnă în speță, de a nu-i permite reclamantului, care se consideră vătămat în dreptul său, să se soluționeze cererea sa pe fond ceea ce, ar reprezenta limitarea accesului său la justiție, ceea ce este inadmisibil.
În concluzie se vor reține criticile recurentului, cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, ele fiind justificate în cauză.
În consecință sentința civilă atacată se va casa, urmând a se rejudeca cauza și completa probele pentru dovedirea cererii sale sub ambele aspecte, refuzul autorităților și daune dacă se vor justifica.
În baza art.312 aln.1 Cod procedură civilă se va admite recursul ca fondat, constatând incidente prevederile art.312 alin.5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr 529/CA/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr - pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: MI/27.11.2009
Dact: MD/23.12.2009 - 7 ex.
Jud.fond:
Dosar nr-
Din 5.01.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.680/din27.10.2009pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr.529/CAdin11.05.2009pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
-
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria