Alte cereri. Decizia 691/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.691/CA
Ședința publică de la 15 decembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - -
S-a luat în examinarecontestație în anulareformulată de contestatorii și - ambii cu domiciliul în mun. T,-, Bl.176,. D,.8, împotriva deciziei civile nr. 399/CA/17.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T,- și, cu domiciliul în Satul,comuna, județ T, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenții-contestatori reprezentanți prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.13534/2008, intimatul escu, personal, lipsind intimatul Primarul Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Contestația în anulare este motivată, legal timbrată, conform chitanței nr.-/17.11.2008 se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost atașat dosarul Curții de APEL CONSTANȚA nr-.
Întrebați fiind, reprezentanții părților prezenți astăzi în instanță arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Având cuvântul pentru contestatoare, avocat susține contestația în anulare astfel cum a fost formulată. Arată că recursul s-a judecat fără ca recurenții să fie legal citați. Apreciază că au fost încălcate disp. art.92 din Codul d e procedură civilă, astfel încât recurenții nu au putut achita modica taxa judiciară de timbru de 4 lei, neavând cunoștință de termenul de judecată. La pronunțarea soluției solicită instanței a fi avută în vedere Hotărârea din 11.03.2008 și Hotărârea CEDO nr.4/2008 referitoare la drepturile omului.
Solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii și stabilirea unui termen pentru rejudecarea recursului.
Având cuvântul, intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
La data de 22 octombrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, contestația formulată de și, împotriva deciziei civile nr. 399/CA/17.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în temeiul art. 317 alin. 1 raportat la art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
S-a susținut de către contestatorii că au formulat contestație în anulare întrucât recursul s-a judecat fără a recurenții să fie legal citați, să primească citația și să semneze pentru primirea ei; că nu au avut cum să știe că aveau de achitat o anume taxă de timbru atâta timp cât nu au avut cunoștință de existența termenului de judecată.
Tototată în data de 17.10.2007 văzând că nu a primit citația în recursul formulat, intrând pe portalul instanțelor de judecată a constatat că recursul a fost soluționat.
Față de cele susținute mai sus, solicită admiterea contestației, anularea hotărârii și rejudecarea recursului.
Analizând contestația în anulare instanța de judecată reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la udecătoria Tulcea sub nr.4816/327 din 4.09.2007, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții și Primăria Municipiului T, anularea autorizației de construcție nr.467/06.07.2007 emisă de Primăria T în favoarea pârâtului.
Prin sentința civilă nr.2548 din 18 oct.2007, Judecătoria Tulceaa declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, Secția contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 4816/327/5.11.2007.
Prin sentința civilă nr. 698/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții -, în contradictoriu cu pârâții - Municipiul T prin primar și, ca nefondată. A obligat reclamanții la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În ședința publică din 17.09.2008, instanța din oficiu a invocat excepție netimbrării recursului declarat de reclamanții și.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recurenții au fost citați pentru termenul de judecată stabilit la data de 17.09.2008 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, însă aceștia nu s-au conformat dispoziției instanței.
Potrivit art.20 alin.1 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel târziu la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează potrivit art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.
Prin decizia civilă nr.399/CA/17.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- în mod legal și temeinic s-a dispus anularea recursului ca netimbrat pe cale de consecință se va dispune respingerea ca nefondată a prezentei contestații în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondatăcontestația în anulareformulată de contestatorii și - ambii cu domiciliul în mun. T,-, Bl.176,. D,.8, împotriva deciziei civile nr. 399/CA/17.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T,- și, cu domiciliul în Satul, comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
29 decembrie 2008
red.dec.jud.
2ex/26.01.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli