Alte cereri. Decizia 695/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 695 /2009-
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat deDirecția Generală a Finanțelor Publice Sîn nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice A Municipiului S M în contradictoriu cu intimata reclamantă- SC 2003 SRLcu sediul în S M,-/A jud. S M, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale-/CA din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, din data de 11.06.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin încheierea de îndreptarea a erorii materiale-/CA din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, din data de 11.06.2009 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele sentinței nr. 446/CA/16.10.2008 în sensul că la pagina 3 alineat 21 al sentinței va avea următorul cuprins: La data de 20.07.20007 prin nr. 81 suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca VOLSWAGEN GOLF VARIANT cu nr. de identificare -, la pagina 4 alineat3 al sentinței va avea următorul cuprins: La data de 06.08.2007 prin nr.95 suma de 3.519,53 lei pentru autoturismul marca PEUGEOT 307 T VARIANT cu nr. identificare -, la pagina 4 alineat11 va avea următorul cuprins: La data de 15.10.2007 prin chitanța nr. - suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT cu nr. de identificare -, la pagina 4 alineat 19 va avea următorul cuprins: La data de 21.08.2007 prin nr. 99 suma de 1.116,20 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. identificare.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S M, solicitând modificarea în parte a încheierii, în sensul că, la pagina 4 alin. 11 din sentința civilă nr. 446/CA/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, să se treacă numărul corect al chitanței ca fiind -, în loc de -, cum greșit s-a trecut.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a dispus în mod eronat îndreptarea erorii materiale solicitate, trecând același număr al chitanței, -, care a fost greșit trecut și în sentință, în loc de nr. -, cum s-a solicitat prin cererea de îndreptare a erorii materiale.
Au fost invocate în drept prevederile art. 281/3 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 20 pct. 1 din Legea 554/2004.
Examinând încheierea recurată, raportat la motivele de recurs invocate, instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în parte încheierea, în sensul menționării corecte a numărului chitanței arătate la fila 4 alin. 11 din cuprinsul sentinței nr. 446/CA/16.10.2008 a Tribunalului Satu Mare, ca fiind -, și nu -, cum greșit s-a trecut.
Astfel, se va avea în vedere că, în sentința civilă nr. 446/CA/16.10.2008, la fila 4 alin. 11 s-a strecurat o eroare materială în privința numărului chitanței precizate, ca fiind -, în loc de -, cum este corect.
Prin cererea de îndreptare a erorii materiale înregistrate la Tribunalul Satu Mare la data de 09.06.2009, reclamanta 2003 a solicitat îndreptarea acestei erori, însă instanța de judecată, deși a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, a menținut practic aceeași eroare, stipulând și de această dată același număr al chitanței, trecut greșit în sentință - -, în loc de -.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3, rap. la art. 304/1 și art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în parte încheierea din data de 11.06.2009, în sensul că, la fila 4 alin. 11 din cuprinsul sentinței civile nr. 446/CA/16.10.2008, se va trece numărul corect al chitanței -, în loc de -, cum greșit s-a trecut, fiind menținute celelalte dispoziții ale încheierii.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice Sîn nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice A Municipiului S M în contradictoriu cu intimata reclamantă- SC 2003 SRLcu sediul în S M,-/A jud. S M, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale-/CA din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- la data de 11 iunie 2009, pe care o modifică în parte în sensul că:
La pagina 4 alin 11 al sentinței civile nr. 446/CA/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, va avea următorul cuprins:
"La data de 15.10.2007 prin chitanța nr. - suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT cu nr. de identificare -, în loc de chitanța nr. -", așa cum greșit s-a trecut.
Menține restul dispozițiilor încheierii.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/06.01.2010
Jud fond
Dact./06.01.2010
2 com
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Băltărete Savina