Alte cereri. Decizia 701/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 701/CA
Ședința publică din 17.12.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul-intimat, domiciliat în P,-, -. 2,. D,. 18, județul I, în contradictoriu cu intimata-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, având ca obiect-alte cereri, recurs mpotriva sentinței nr. 264/ca/20.03.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă reprezentanții părților.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatul cauzei de către grefier, referat potrivit căruia dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Din lipsă de timp pentru deliberare, cât și pentru a se da părților posibilitatea de a depune și concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 17.12.2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, să dispună modificarea în parte a deciziei nr. 484/17.11.2006, în sensul anulării parțiale a acesteia în ceea ce privește angajarea răspunderii personale a reclamantului, anulării integrale a înscrisului prin care i-a fost respinsă contestația împotriva actului administrativ principal, iar pe fond exonerarea reclamantului de la plata oricărei obligații financiare derivate din activitatea SC SRL.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în perioada 16.09.1997-14.06.2004 a avut calitatea de asociat și administrator la SC SRL (fostă SA), iar la data de 11.01.2006 a fost constatată starea de insolvabilitate a societății comerciale, fiind reținute de către pârâtă, ca și cauze generatoare ale insolvabilității, cesionarea cu titlu gratuit a unor titluri de valoare de către societate și înstrăinarea unor bunuri fără a fi luate măsuri pentru recuperarea valorii acestora.
Reclamantul a susținut că decizia nr. 484/17.12.2006 emisă de pârâtă este nelegală deoarece a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 173 din Codul d e procedură fiscală, întrucât pârâta era obligată să procedeze la declanșarea procedurii insolvenței împotriva SC SRL, pentru ca în cadrul acestei proceduri să se încerce recuperarea sumelor datorate de societate și numai dacă acest lucru nu era posibil, pe baza constatărilor lichidatorilor, să se procedeze la angajarea răspunderii persoanelor vinovate de crearea stării de insolvabilitate. A arătat reclamantul că angajarea directă a răspunderii sale personale constituie o încălcare a Codului d e procedură fiscală atât timp cât nu a fost audiat de pârâtă pentru a da explicații în ceea ce privește generarea stării de insolvabilitate a SC SRL.
De asemenea, a invocat faptul că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea art. 25 alin. 2 lit. d din Codul d e procedură fiscală, având în vedere angajamentul asumat de noul asociat unic al societății privind preluarea situației financiare a societății.
A mai invocat reclamantul și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 alin. 1 lit. b din Codul d e procedură fiscală, privitoare la angajarea răspunderii personale solidare a administratorilor, acționarilor, asociaților societății comerciale, întrucât nu a fost constată niciodată, irevocabil, reaua-credință a acestora în crearea stării de insolvabilitate a SC SRL, și nici nu este dovedită legătura de cauzalitate între faptele imputate și starea de insolvabilitate.
În legătură cu cele 2 fapte imputate care, în opinia pârâtei, ar fi generat starea de insolvabilitate a SC SRL, reclamantul a invocat împrejurarea că cesionarea părților sociale deținute de SC SRL în calitate de acționar unic la SC SRL a fost generată de pierderile însemnate ale acestei din urmă societăți comerciale.
Faptul că părțile sociale au fost achiziționate la valoarea de -,892 de lei, iar ulterior au fost cesionate cu titlu gratuit nu este de natură a reliefa intenția asociaților/acționarilor de a genera starea de insolvabilitatea a SC SRL (fostă SA). Pentru a concluziona în acest sens pârâta trebuia să analizeze influența deținerii acestor părți sociale în patrimoniul SC SRL, în urma acestei analize putându-se constata cu ușurință pierderile foarte mari ale SC SRL care se reflectau în portofoliul SC SRL la sfârșitul fiecărui an financiar.
În consecință, a arătat reclamantul, cesionarea cu titlu gratuit a părților sociale deținute de către SC SRL la SC SRL a fost utilă și benefică.
S-a mai invocat că nu i se poate imputa reclamantului, în calitate de administrator-mandatar, adoptarea hotărârii AGA a SC SRL privind cesionarea cu titlu gratuit a părților sociale deținute la SC SRL, neexistând nici un temei juridic de imputare a răspunderii mandatarului pentru actele juridice ale AGA.
În ceea ce privește înstrăinarea unor bunuri și acordarea unor avansuri, fără a fi făcute demersuri pentru recuperarea acestora, reclamantul a susținut că pârâta nu a făcut dovada relei-credințe de care ar fi dat dovadă în săvârșirea lor.
S-a mai arătat că în cursul mandatului de administrator al reclamantului nu au fost pierdute sume de bani ca urmare a operării prescripției extinctive în favoarea altor parteneri și că societatea comercială era organizată sub forma unei societăți pe acțiuni, iar conducerea administrativă revenea unui consiliu de administrație și nu reclamantului singur, consiliul de administrație neavând nici o implicare directă în activitatea comerciale a societății.
Prin sentința civilă nr. 264/ca/20.03.2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în mun. P,-, -. D,. 18, jud. I, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în mun. I, str. -, nr. 26, jud. I, a anulat în parte decizia nr. 484/17.11.2006 și actul administrativ nr. 35833/13.04.2007, emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, pentru suma de - de lei, a menținut cele 2 acte administrative contestate pentru suma de - lei și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6304,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 11.01.2006, prin procesul-verbal nr. 931/11.01.2006 (filele 16-17 dosar), pârâta, în calitate de creditoare față de debitorul fiscal SC SRL, a constat, în condițiile art. 172 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, starea de insolvabilitate a debitorului în condițiile în care anterior emiterii procesului-verbal a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor sau sumelor de bani aflate în patrimoniul societății debitoare (filele 20-33 dosar).
Ulterior, pârâta a procedat la invitarea reclamantului și a unui alt administrator al debitorului SC SRL, la sediul pârâtei, în baza art. 9 și art. 27 din Codul d e procedură fiscală, pentru a prezenta lămuriri cu privire la situația datoriilor fiscale ale debitoarei (fila 18 dosar).
Prin decizia nr. 484/17.11.2006 (filele 285-291 dosar), pârâta a angajat răspunderea solidară a 2 dintre cei 3 administratori ai societății debitoare, anterior transformării acesteia în SRL cu asociat unic, în speță reclamantul și numitul, pentru suma de - lei, debit datorat de SC SRL la data de 27.10.2006.
Prima instanță a reținut că decizia nr. 484/17.11.2006 a fost legal emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I în raport de prevederile art. 172 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, deoarece organul fiscal are alternativa declarării stării de insolvabilitate a debitorului fiscal (ceea ce de fapt s-a și întâmplat în realitate) sau a declanșării procedurii insolvenței în baza Legii nr. 85/2006, această ultimă posibilitate fiind reglementată de art. 173 din Codul d e procedură fiscală.
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia decizia contestată a fost emisă cu încălcarea art. 25 alin. 2 lit. d din Codul d e procedură fiscală, având în vedere angajamentul asumat de noul asociat unic al societății privind preluarea situației financiare a societății, instanța a reținut că art. 25 alin. 2 lit. d are natura juridică a unei norme generale referitoare la nașterea calității de debitor, neconstituind o clauză de exonerare de răspundere solidară a acționarilor/asociaților sau administratorilor care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia, în condițiile art. 27 alin. 1 lit. b din Codul d e procedură fiscală.
S-a mai reținut că, dacă s-ar considera că norma juridică invocată de reclamant ar constitui o cauză de exonerare/înlăturare a răspunderii solidare ca urmare a preluării activului și pasivului SC SRL și a asumării situației financiare de către cetățeanul basarabean (), această cauză de exonerare de răspundere nu poate fi operantă atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute expres în art. 25 alin. 2 lit. d, ca urmare a neasigurării de către a unei garanții reale la nivelul obligației de plată, aspect ce reiese din Actul adițional la statutul și contractul SC SRL, din data de 18.05.2005 și din declarația autentificată dată de la Biroul Notarului Public la data de 28.05.2005 (filele 307 și 312 dosar).
Tribunalul Iașia mai avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că fostul administrator și asociat, se face vinovat de acte sau fapte juridice care să fi provocat insolvabilitatea societății comerciale debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia. A considerat instanța că, în lipsa unor astfel de dovezi, pârâta a procedat în mod corect la angajarea răspunderii doar a 2 din cei 3 administratori, excluderea numitului nefiind, până la dovada contrarie, discreționară și nelegală.
Referitor la teza reclamantului conform căreia nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 alin. 1 lit. b din Codul d e procedură fiscală, privind angajarea răspunderii personale solidare a administratorilor, acționarilor, asociaților societății comerciale întrucât nu a fost constată niciodată irevocabil reaua-credință a acestora în crearea stării de insolvabilitate a SC SRL, și nici nu este dovedită legătura de cauzalitate între faptele imputate și starea de insolvabilitate, instanța a reținut că reclamantul, asociat al societății, a provocat cu rea-credință insolvabilitatea.
Această concluzie a rezultat din cesionarea cu titlu gratuit, cu fraudarea creditorilor, către persoane cu care reclamantul se afla în strânse legături de afaceri, a părților sociale deținute de SC SRL în calitate de acționar unic la SC SRL (viitoarea SC SRL), dar și din împrejurarea că reclamantul a participat, în calitate de acționar și administrator la SC SA, la înstrăinarea de bunuri fără a fi luată nici o măsură în vederea încasării contravalorii acestora, cât și la acordarea de sume de bani ca avansuri spre decontare unor parteneri comerciali, care nu au furnizat bunuri ori prestat servicii, fără însă ca aceste sume de bani să fie restituite.
În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al debitului datorat de SC SRL, Tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză contabilă și ale răspunsului la obiecțiunile părților considerând că expertul judiciar și-a depășit atribuțiile și a întocmit un raport pro causa, având în vedere că acesta a analizat din oficiu problema intervenirii prescripției unor sume din cadrul debitului imputat reclamantului și celuilalt administrator-asociat în condițiile în care nici o parte nu a invocat acest aspect și nici instanța nu l-a pus în discuția părților, că nu a luat în considerare evidența primară - fișa client și nici existența unor rapoarte de inspecție fiscală și note de constatare fiscală, începând cu anul 2000 și până în anul 2006, asumate de societatea debitoare SC SA (devenită ulterior SRL) prin semnarea fără obiecțiuni și necontestate.
Referitor la cuantumul sumei datorate de SC SRL cu titlu de debit fiscal, Tribunalul a constatat că suma care îndeplinește cerința de a fi certă, lichidă și exigibilă este de - de lei, însemnând debit (taxe, impozite, contribuții), penalități, majorări de întârziere, sumă constatată de pârâtă în baza evidenței primare (fișă sintetică client) și reținută în procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate la data de 11.01.2006.
A reținut Tribunalul că diferența de - de lei a fost luată în considerare în mod greșit de către pârâtă ca urmare a calculării eronate a penalităților de întârziere și a majorărilor până la data de 27.10.2006 în condițiile în care odată declarată starea de insolvabilitate nu mai putea fi calculate accesorii, având în vedere prevederile exprese ale art. 116 alin. 2 lit. b din Codul d e procedură fiscală, în vigoare la data de 11.01.2006 când a fost emis procesul-verbal de stabilire a stării de insolvabilitate.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamantul și pârâta Administrația finanțelor Publice a Municipiului
În motivarea recursului său, reclamantul a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică fiindcă a fost pronunțată numai pe baza susținerilor părții din cererea introductivă de instanță și prin înlăturarea nejustificată a concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Recurentul reclamant a susținut că instanța trebuia, dacă a considerat că expertiza este pro causa, să ordone efectuarea altei expertize în temeiul art. 129 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că Administrația Finanțelor Publice a recunoscut erori care au încărcat debitul cu sume imense, - de lei, prin simpla copiere greșită a unor coloane de cifre.
A mai susținut recurentul că nu s-a dovedit intenția în crearea stării de insolvabilitate și nici legătura de cauzalitate între faptele incriminate și starea de insolvabilitate a societății debitoare, nu s-a dovedit reaua-credință de care să fi dat dovadă în calitatea sa de administrator și asociat, nu s-a înlăturat apărarea conform căreia vânzarea părților sociale ale SC SRL a acționat ca reprezentant al adunării generale a asociaților și nu în nume propriu, că s-a trecut peste împrejurarea că pe nici unul din documentele care atestă vânzarea de bunuri sau acordarea de avansuri nu se găsește semnătura lui, astfel încât nu poate fi responsabil de prescrierea unor sume, cu atât mai mult cu cât termenul de prescripție s-a împlinit după plecarea lui din societate.
A arătat recurentul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la prescrierea sumelor de bani aflate în afara termenului de 5 ani calculat de la data declarării stării de insolvabilitate, nu a analizat neconcordanța dintre titlurile executorii emise de pârâtă, fișa sintetică a debitoarei și decizia contestată, considerând că singurul înscris valabil este fișa sintetică, document care nu îi este opozabil, și nici nu a constatat că titlurile executorii nu i-au fost comunicate niciodată și nu au fost urmate de vreo măsură de executare silită.
În motivarea recursului său, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias usținut că instanța nu a interpretat corect documentele atacate de reclamat, iar hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a legii și a actului prin care s-au generat accesoriile pentru debitele cuprinse în procesul-verbal de constatare a insolvabilității debitoarei SC SRL.
A arătat recurenta pârâtă că diferența valorică dintre procesul-verbal de insolvabilitate și decizia nr. 484/2006 prin care a fost angajată răspunderea solidară a celor care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice se justifică prin aceea că au fost emise deciziile de calcul accesorii 71468-71487/12.01.2006, pe fiecare sursă de impozit, pentru perioada de până la 31.12.2005, întrucât organul fiscal avea dreptul să calculeze accesorii în conformitate cu prevederile art. 116 alin. 2, pentru debitorul declarat insolvabil fără bunuri, până la data trecerii în evidență separată, potrivit art. 172.
Prin urmare, în mod corect s-a emis decizia de calcul accesorii la data de 12.01.2006, acestea fiind calculate pentru perioada anterioară constatării insolvabilității.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat respingerea recursului reclamantului deoarece prima instanță a avut în vedere anumite părți din expertiza efectuată în cauză, pe care le-a confruntat cu celelalte documente de la dosar.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin procesul-verbal nr. 931/11.01.2006, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iac onstatat, în baza dispozițiilor art. 172 din Codul d e procedură fiscală, insolvabilitatea SC SRL, reținând că aceasta nu are venituri sau bunuri urmăribile ce pot fi valorificate imediat (filele 16, 17 din dosar).
Prin decizia nr. 484/17.11.2006 (filele 285-291), Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iad ecis angajarea răspunderii solidare a administratorilor și pentru obligațiile fiscale datorate de SC SRL bugetului general consolidat al statului, în sumă de - lei, costând în debite și accesorii.
Pentru a emite această decizie, Administrația a reținut că SC SRL figura în fișa sintetică emisă la data de 27.10.2006 cu obligații fiscale neachitate în sumă totală de - lei, defalcate după natura lor astfel:
- total debite: 882.423 lei;
- total dobânzi: 722.547 lei;
- total penalități: 21.217 lei;
- total penalități de întârziere: 150.301 lei.
S-a mai avut în vedere că și au creat starea de insolvabilitate a debitoarei SC SRL prin cesionarea, cu titlu gratuit, a părților sociale deținute de SC SRL la SC SRL (fostă SC SRL), prin înstrăinarea de bunuri, cât și acordarea de sume de bani ca avansuri spre decontare, fără a obține alte valori în schimb și fără a lua măsuri pentru recuperarea acestora.
Prin adresa nr. 7709/16.04.2007, pârâta i-a comunicat lui că i-a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 484/17.11.2006, precum și motivele care au stat la baza acestei soluții.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat modificarea în parte a deciziei nr. 484/17.11.2006, în sensul anulării parțiale a acesteia în ceea ce privește angajarea răspunderii personale a reclamantului, anulării integrale a înscrisului prin care i-a fost respinsă contestația împotriva actului administrativ principal, iar pe fond exonerarea reclamantului de la plata oricărei obligații financiare derivate din activitatea SC SRL.
Prima instanță, pentru a determina suma pe care SC SRL o datora cu titlu de obligație fiscală la data emiterii deciziei nr. 484/17.11.2006 și a stabili, implicit, suma de bani pentru care trebuia angajată răspunderea solidară a administratorilor debitoarei, a dispus efectuarea unei expertize contabile care să răspundă și acestei probleme.
Se constată însă că, deși a înlăturat concluziile expertizei considerând că sunt pro cauza, instanța a tras concluzii privind cuantumul sumei datorate de SC SRL doar pe baza fișei sintetice a acestei debitoare.
Instanța a procedat în acest fel în pofida faptului că din procesul-verbal nr. 931/11.01.2006 rezultă că pentru stabilirea cuantumului obligațiilor fiscale pentru care s-a constatat starea de insolvabilitate, organul fiscal a avut în vedere o serie de titluri executorii și somații menționate în același înscris, nu fișa sintetică privind situația fiscală a SC SRL.
Pentru determinarea obligațiilor fiscale restante ale debitoarei pentru care s-ar putea pune problema angajării răspunderii solidare a administratorilor este necesar să fie analizate titlurile executorii și somațiile menționate în procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate nr. 931/11.01.2006, prin efectuarea unei noi expertize de specialitate care să calculeze obligațiile fiscale ținând seama de sumele rezultând din titlurile executorii indicate în procesul-verbal, precum și de eventualele plăți ale acestora, efectuate după data constatării stării de insolvabilitate.
Prin urmare, pentru completarea probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanța urmând a pune în discuția părților administrarea acestei probe.
În consecință, recursurile fiind întemeiate în sensul celor de mai sus, Curtea le va admite, urmând a casa hotărârea atacată și a reține cauza pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării pricinii, instanța de rejudecare va avea în vedere, sub forma unor apărări de fond, și celelalte critici formulate de recurenți, prin motivele de recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și împ otriva sentinței civile numărul 264/ca/20.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.
Reține cauza în vederea rejudecării fondului.
Termen de judecată: 25.01.2010.
Vor fi citate părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
Președinte judecător judecător
- - - - - -- -
Grefier
și tehnoredactat:, 2ex
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iustinian
