Alte cereri. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 80/CA

Ședințapublică de la 04 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad

Grefier - - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în C,-,.6, județul C, împotriva încheierii de ședință din 03.12.2007 și încheierii din 07.12.2007 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Direcția de Muncă și Protecție Socială și Casa Județeană de Pensii, ambele cu sediul în C,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială C solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă apărare.

Se solicită judecata în lipsă.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față:

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- contestatorul a solicitat instanței să dispună casarea încheierii de ședință din 03.12.2007 și a încheierii de ședință din 07.12.2007 pronunțate în dosarul nr- și trimiterea cauzei la instanța competentă pentru rejudecare.

A susținut contestatorul că instanța care a pronunțat încheierile atacate nu era competentă să judece cauza pe fond întrucât anterior fusese recuzată, iar pentru termenul din 03.12.2007 nu a fost citat.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317, alin. 1 și 2, 318 alin. 1 Cod proc. civilă.

În susținerea contestației a depus contestatorul extrase din ziar, încheierea nr.1709 din 15.07.1998 a Curții Supreme de Justiție, cererea de abținere a doamnei judecător - -, xerocopie a cererii de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr.45/CA/05.03.2004 pronunțată în dosarul nr.1302/CA/1999, încheiere din 15.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

Examinând contestația în anulare prin prisma hotărârilor atacate instanța reține următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 3.12.2007 în cadrul dosarului - al Curții de APEL CONSTANȚAs -a dispus amânarea pronunțării asupra cererii de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 45/CA/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Împotriva încheierilor judecătorești se poate formula contestație în anulare numai dacă acestea finalizează judecata unei cereri, ori încheierea de amânare a pronunțării nu dezleagă nici un aspect supus jurisdicției contencioase ori necontencioase, ci doar temporizează momentul la care instanța urmează a soluționa excepțiile procesuale ori cererile cu care a fost investită.

Dată fiind reglementarea expresă și limitativă a hotărârilor ce pot forma obiectul contestației în anulare, instanța reține că această cale de atac extraordinară, în ambele forme prevăzute de art. 317 și 318 Cod proc. civilă, nu poate fi uzitată împotriva unei încheieri de amânare a pronunțării, cererea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 07.12.2007 pronunțată în cadrul dosarului nr- al Curții de APEL CONSTANȚAa fost soluționată cererea de investire cu formulă executorie sentinței civile nr.45/CA din 05.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.1302/CA/1999 și a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a C, fiind respinsă cererea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Conform art.317 al.1 Cod procedură civilă, hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Regimul căilor de atac ordinare în ceea ce privește încheierea prin care se soluționează o cerere de investire cu formulă executorie diferă în funcție de soluția pronunțată în cauză.

Astfel, potrivit prevederilor art. 3733Cod proc. civilă, "încheierea prin care președintele instanței respinge cererea de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești poate fi atacată cu recurs de către creditor.

Încheierea prin care se admite cererea nu este supusă niciunei căi de atac."

Contestatorul a înțeles să supună atenției instanței în prezenta cerere soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Muncă și Protecție Socială C, față de care a fost respinsă cererea de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 45/2004 pentru aceste considerente.

Pentru a fi admisibilă o contestație în anulare obișnuită, întemeiată pe dispozițiile art. 317 Cod proc. civilă, este necesar să existe o hotărâre irevocabilă iar motivele expres prevăzute în textul de lege ce reglementează această cale de atac să nu fi putut a fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Cum împotriva soluției de respingere a cererii de investire cu formulă executorie a sentinței civile 45/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA petentul avea deschisă calea de atac a recursului în termenul prevăzut de art. 3733Cod proc. civilă, instanța reține că nu pot fi eludate căile de atac ordinare, prin promovarea direct a unei contestații în anulare, partea fiind ținută a respecta ierarhia căilor de atac și preeminența celor de reformare în raport de cele de retractare.

Astfel, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 Cod proc. civilă având ca obiect încheierea de ședință din 7.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- este inadmisibilă.

Conform art.318 al.1 Cod pr.civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Obiectul acestei contestații speciale îl reprezintă doar hotărârile instanțelor de recurs, iar încheierea din 7.12.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA este pronunțată de o instanță de fond, astfel că excede sferei de reglementare a căii de atac formulate de, care urmează a fi respinsă tot ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente instanța reține că împotriva încheierilor fără număr din 03.12.2007 și 07.12.2007 nu poate fi primită calea contestației în anulare, cererea urmând astfel a fi respinsă ca inadmisibilă, prin prisma cerințelor instituite prin dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în C,-,.6, județul C, împotriva încheierii de ședință din 03.12.2007 și încheierii din 07.12.2007 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Direcția de Muncă și Protecție Socială și Casa Județeană de Pensii, ambele cu sediul în C,-, județul C, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored.jud.-

2 ex./15.02.2008

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Erol Geli, Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Constanta