Alte cereri. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--05.05.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 800

Ședința publică din 26 mai 2009

PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -

JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria

GREFIER: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarele, din cadrul Direcției de Statistică C- împotriva deciziei civile nr. 1160 din 05.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Direcția Județeană de Statistică C-

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea și în reprezentarea contestatoarelor, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.

Reprezentanta contestatoarelor solicită admiterea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul C- sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pârâta Direcția Județeană de Statistică C-S solicitând obligarea pârâtei să-i acorde drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază, calculate pentru perioada 01.01.2005 - 01.04.2008 perioadă în care au fost suspendate abuziv prin nr.OUG 92/2004 și includerea celor două suplimente în cadrul deciziei de numire în funcție a fiecărui reclamant.

Prin Sentința Civilă nr. 599/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta la plata sporurilor solicitate de reclamante, în cuantumul solicitat, fiind respins capătul de cerere privind includerea celor două suplimente în decizia de numire în funcție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii, invocând prematuritatea cererii de chemare în judecată motivat de neadoptarea legii privind sistemul unic de salarizare și motivând pe fond pri împrejurarea că nici o dispoziție legală nu prevede modalitatea și cuantumul de acordare a sporurilor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1160 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a fost admis recursul formulat de pârâta Direcția Județeană de Statistică C-S împotriva sentinței civile nr.599/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, a fost modificată sentința civilă recurată, a fost respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, precum și obligarea pârâtei la includerea acestor sporuri în salariul de bază al reclamanților.

În motivarea deciziei, se arată în esență următoarele:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Județene de Statistică C-

În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea Direcției Județene de Statistică C-S la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, precum și obligarea pârâtei la includerea acestor sporuri în salariul de bază al reclamanților.

Curtea a constatat că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Curtea a observat că drepturile solicitate de reclamanți sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Curtea a observat, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.

Acest proiect de act normativ nu a fost însă promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, astfel încât Curtea a reținut că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.

Curtea a constatat, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.

Curtea a reținut că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Curtea a apreciat că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.

În consecință, Curtea a considerat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamanți - funcționari publici în cadrul Direcției Județene de Statistică C-S, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.

Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Județeană de Statistică C-S împotriva sentinței civile nr. 599/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, Curtea l-a admis.

În consecință, Curtea, rejudecând cauza, a modificat sentința civilă recurată în sensul că a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, precum și obligarea pârâtei la includerea acestor sporuri în salariul de bază al reclamanților.

Împotriva acestei decizii, reclamanții, și au formulat cerere de revizuire, respinsă prin Decizia Civilă nr. 311/04.03.2009, pronunțată în dosar nr-.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 1160/05.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, au formulat contestație în anulare contestatorii, și, prin reprezentatnt, slicitând să se modifice în parte decizia atacată.

În motivarea cererii, contestatarii au arătat că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și a unei omisiuni de a cerceta unul din motivele de casare sau de modificare, invocând totodată jurisprudența în materie a instanțelor judecătorești.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 aliniatul 1 Cod procedură civilă.

Analizând contestația în anulare în conformitate cu dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, prima teză, potrivit cărora, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulate, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În speță, greșeala materială constă în neobservarea de către instanța de recurs a înscrisurilor depuse la dosar, respectiv multitudinea hotărârilor judecătorești provenite de la mai multe instanțe din țară, inclusiv de la Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu privire la existența drepturilor prevăzute de art 31 din Legea nr.188/1999, hotărâri care nu au fost analizate în soluționarea recursului.

Apreciind așadar întemeiată contestația în anulare, Curtea o va admite și va anula Decizia Civilă nr.1160/05.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, procedând la rejudecarea recursului astfel:

În motivarea recursului, pârâta recurentă a arătat că Autoritatea de Sănătate Publică C S, în lipsa unei dispoziții legale, nu avea posibilitatea legală să acorde aceste drepturi salariale, că art. 31 din Legea nr.188/1999 stabilește acordarea unor drepturi salariale funcționarilor publici, dar fără stabilirea procentului, și, în acest sens, consideră că actul normativ ce trebuie aplicat în astfel de situații este cel ce reglementează drepturile salariale, că pârâta este în subordinea Ministerului Sănătății Publice, organ ierarhic superior ce aprobă și bugetul instituției pe capitolul cheltuieli de personal și că nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate.

Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază întemeiate în parte susținerile recurentei, respectiv în ceea ce privește procentul de 25% solicitat de reclamanți, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public.

Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamantei la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.

În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.

În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul C-S și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.

Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.

Cu toate acestea, prima instanță a greșit acordând drepturile solicitate în procentul de 25% din salariul de bază întrucât este atributul exclusiv al administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, instanța neavând, în lipsa unui act emis sau adoptat de către autoritatea administrativă care să stabilească cuantumul celor două suplimente, puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui puterii executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr.820/2008, necompetența instanțelor de judecată de a înlocui dispozițiile legale cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit dispozițiilor art.147 din Constituția României, de la data de 16.07.2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial. În același sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.1325/04.12.2008, care de această dată se referă la întreg conținutul actului normativ ce reglementează prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt întemeiate în ceea ce privește stabilirea procentului sporurilor solicitate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va admite în sensul modificării în parte a sentinței civile nr.599/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și alții, va obligă pârâta să plătească reclamanților drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, începând cu data de 01.01.2005, respectiv cu data numirii în funcție, actualizate cu rata inflației, la data plății efective, respingând în rest acțiunea reclamanților, inclusiv în ceea ce privește procentul solicitat.

Curtea va lua act totodată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatorii și alții împotriva deciziei civile nr.1160/05.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Județeană de Statistică C-

Anulează decizia civilă menționată și, rejudecând recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Județeană de Statistică C-S, îl admite în sensul modificării în parte a sentinței civile nr.599/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- astfel:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și alții, obligă pârâta să plătească reclamanților drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, începând cu data de 01.01.2005, respectiv cu data numirii în funcție, actualizate cu rata inflației, la data plății efective.

Respinge în rest acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - LIBER - - -

GREFIER

- -

Red./25.06.2009

Tehnodact / 2 ex./ 25.06.2009

Instanța de recurs: Curtea de APEL TIMIȘOARA

Judecători,

Instanța de revizuire: Curtea de APEL TIMIȘOARA

Judecători:,

Instanța de contest. în anulare - Curtea de APEL TIMIȘOARA

Judecători:, Liber,

Președinte:Dascălu Maria Cornelia
Judecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Timisoara