Alte cereri. Decizia 813/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 813/R-
Ședința publică din 26 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
-, judecător
- -, judecător
-, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în Rm.V,-, nl.5,.A,.3, județul V, împotriva încheierilor de ședință din 6 martie 2007, 11 martie 2008 și a sentinței nr.641 din 06 mai 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul- reclamant și intimatul- pârât Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP V prin consilier jr. C-tin, în baza împuternicirii de la dosar, lipsind ceilalți intimații- pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul- reclamant depune la dosar concluzii scrise, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, pune în discuția părților excepția de imposibilitate a admiterii recursurilor formulate împotriva încheierilor de ședință, până la soluționarea cauzei.
Recurentul- reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor așa cum sunt formulate în scris.
Reprezentantul intimatei- pârâte DGFP V, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursurilor.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Constată că prin sentința nr.641 din 6 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Cancelaria Primului Ministru și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Cancelaria Primului Ministru, Seful Cancelariei Primului Ministru, Directorul Directiei Generale Juridice și de Control din Cadrul Cancelariei Primului Ministru și Ministerul Economiei și Finantelor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Președintele Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților și Șeful Serviciului de Aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților.
Totodată, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, așa cum a fost precizată și completată, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, Președintele Autorității de Restituire a Proprietăților, Seful Serviciului de aplicare a Legii nr.9/1998, A, și G și a fost obligată pârâta - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 să plătească reclamantului suma de 200 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, actualizată cu indicele de inflație ce se va calcula începând cu 11 noiembrie 2004 și până la data plății efective.
De asemenea, au fost respinse ca inadmisibile capetele de acțiune privind constatarea nulității din 16.09.1940, a Primăriei Comunei, județ și de emitere a unui înscris prin care să i se confere reclamantului dreptul la compensații pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodărești, împrejmuiri, utilaj agricol și 2050. teren intravilan.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 26 mai 2005, reclamantul a formulat cerere reconvențională în dosarul nr.10825/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, având ca obiect contestația la executare formulată de Cancelaria Primului Ministru, intimat fiind, cerere reconvențională prin care acesta din urmă a solicitat obligarea Cancelariei Primului Ministru la plata despăgubirilor civile în valoare de 2.790.439.793 lei ROL pentru suprafața de 2.050 teren construcții, o casă cu trei camere și anexe gospodărești și cheltuieli de judecată, despăgubiri materiale în sumă de 255.000.000 lei ROL, reprezentând pierderea indemnizației de consilier pe 4 ani, cheltuieli de transport și a însoțitorului la procese, despăgubiri morale pentru vătămare corporală gravă, ireversibilă, în valoare de 500.000 EURO de la membrii celor două comisii centrale și de la șeful cancelariei, 100.000 EURO de la și 10.000.000.000 lei ROL de la G pentru plata însoțitorului și a medicamentelor; că prin sentința civilă nr.4351 din 5.05.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Baf ost respinsă contestația la executare și a fost disjunsă cererea reconvențională având ca obiect compensații reactualizate începând cu 20.09.2002; că prin sentința civilă nr.6527 din 23.006.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Baf ost declinată competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București - Secția civilă, motivat de faptul că potrivit art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă,cererea ce are ca obiect peste 1.000.000.000 lei se soluționează de tribunal în primă instanță;că prin încheierea din 11.10.2005, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o la Secția a VIII-a a aceleiași instanțe pe considerentul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004 și că pretențiile solicitate de reclamant sunt legate de executarea necorespunzătoare de către pârâtă a atribuțiilor conferite de Legea nr.9/1998 și astfel, în temeiul art.7 4 din această lege ca și a art.1 din Legea nr.554/2004, competența aparține Secției de contencios administrativ a tribunalului.
Tribunalula mai constatat că la această din urmă instanță, reclamantul și-a reformulat acțiunea, așa cum va fi arătat mai jos și că, prin sentința nr.1632/29.03.2006 a Secției a VIII-a a Tribunalului Bucureștia fost declinată competența de soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, cauza fiind înregistrată la Secția comercială și de contencios administrativ a acestui din urmă tribunal sub nr-.
Tribunalula mai constatat că, în acest din urmă dosar, reclamantul și-a modificat și completat acțiunea de mai multe ori, capetele de cerere ale acestei cauze fiind sintetizate așa cum va fi arătat mai jos.
În fine,tribunalula mai constatat că pârâții au depus întâmpinări solicitând respingerea acțiunii pe fond ca și pe excepții. Astfel, Cancelaria Primului Ministru () a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat pe faptul că prin sentința civilă nr.1429/2003 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.463/R/2004 a Curții de APEL PITEȘTIa fost menținută hotărârea nr.6/2002 a Comisiei Județene de Aplicarea Legii nr.9/1998 V și i-au fost acordate reclamantului despăgubiri în valoarea de 1.255.407.993 lei, aceasta fiind pusă în executare prin plata făcută cu OP nr.2495/27.12.2004 în sumă de 503.163.197 lei, reprezentând 40% din valoarea compensației acordate și prin plata sumei de 792.413.500 lei făcută la 14.10.2005, reprezentând restul de 60% din valoarea compensațiilor, actualizată pe perioada cuprinsă între momentul validării și cel al plății, plata în două tranșe fiind conformă dispozițiilor art.8 din Legea nr.9/1998 și art.5 din HG nr.286/2004; iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a acesteia ca și a pârâților Șeful și Directorul Direcției Generale Juridice, motivat pe prevederile art.6 1 din OUG nr.25/2007, modificată și completată prin OUG nr.42/2007, care a înființat Agenția Națională de Restituire a Proprietăților (), organ de specialitate al Administrației Publice Locale; că, de asemenea, și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat lipsa calității procesuale pasive a Președintelui și a Șefului Serviciului de aplicarea Legii nr.9/1998, invocând faptul că are personalitate juridică; că Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii îndreptată împotriva acesteia pentru lipsa calității procesuale pasive a ei, deoarece acest din urmă minister nu are raport juridic cu reclamantul, ci doar are această calitate; toate aceste excepții fiind unite de instanță cu fondul prin încheierea din 6.05.2008.
Tribunalul, analizând acțiunea, așa cum a fost reformulată, precizată și completată prin prisma motivelor invocate, a reținut că aceasta este parțial întemeiată.
Tribunalul a reținut că acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr.554/2004 are ca obiect obligarea pârâților, autorități publice și funcționari publici la plata de despăgubiri materiale și morale pentru prejudicii încercate de reclamant urmare a actelor administrative emise, a refuzului de a rezolva cererile reclamantului, constatarea că din 16.09.1940 este falsă și eliberarea unui înscris oficial care să confirme dreptul reclamantului la compensații pentru o casă cu trei camere, anexe gospodărești, împrejmuiri, utilaj agricol și 2050. teren intravilan.
Tribunalul a reținut că, în drept, potrivit art.8 1, 18 3 și 19 și 2 din Legea nr.554/2004,persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică sau prin nesoluționarea în termen ori prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere de către o autoritate publică, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea actului, rezolvarea cererii, repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale; căîn cazul soluționării acțiunii, instanța poate hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a cerut acest lucru; că,în situația în care reclamantul a cerut anularea actului administrativ fără a solicita în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri materiale și morale este de 1 an de la data de la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; că, acțiunea reclamantului de obligare a autorităților publice la plata unor despăgubiri materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea, anularea sau întârzierea nejustificată în eliberarea unui act administrativ este condiționată de plângerea prealabilă a acestuia și că în lipsa acestei proceduri administrative, acțiunea reclamantului este inadmisibilă.
Analizând fiecare capăt de cerere,tribunalula constatat următoarele:
1. Referitor la primul capăt de acțiune prin care s-a cerut obligarea Comisiei Centrale de Aplicare a Legii nr.9/1998, actualmente Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 din subordinea, la plata de despăgubiri materiale în valoare de un miliard lei ROL, deoarece prin Hotărârea nr.201/5.2001 a invalidat Hotărârea Comisiei Județene V nr.6 din 21.03.2000 și a emis această hotărâre cu o întârziere de 561 zile și nu în termenul legal de 60 de zile, instanța a decis respingerea ca neîntemeiată a acestei pretenții, întrucât potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr.554/2004 mai sus menționate, reclamantul nu a făcut dovada că anterior formulării acțiunii în despăgubiri, acesta s-a adresat instanței de contencios administrativ cerând anularea Hotărârii nr.201 din 5.2001 și că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost dispusă anularea acestui act administrativ.
2. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea Comisiei Centrale de Aplicare a Legii nr.9/1998 la plata de despăgubiri morale în valoare de cinci miliarde lei ROL, pentru că prin Hotărâre nr.397 din 6.06.2005 a invalidat Hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii 9/1998 - V nr.6/20.09.2002; că nu i-a acordat compensanții pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodărești și 2050. teren construcții; și pentru că a emis această hotărâre după 259 zile și nu în termenul de 60 zile prevăzut de art.7 din Legea nr.9/1998,tribunalula decis că potrivit art. 4 1 și 3 din aceeași lege, republicată, compensațiile pentru terenuri, construcții, recolte neculese și plantații de pomi fructiferi se acordă în baza cererilor formulate de persoanele îndreptățite, însoțite de actele doveditoare și de declarația autentificată, pe proprie răspundere, din care să rezulte suprafețele de teren, construcțiile și recoltele pentru care se consideră îndreptățite să primească compensații; și că, în speță, prin cererea înregistrată la Comisia Județeană V de aplicarea Legii nr.9/1998 la nr. 736 din 26.03.1998, reclamantul a solicitat compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, anexând actele doveditoare (filele 3 - 11 dosar nr. 10825/2005) la care a atașat declarația autentificată, prin care a cerut compensații pentru o suprafață de teren de 10 ha. un teren loc de casă de 2450. una casă de locuit compusă din 3 camere și teren-C de 600. și pentru recoltele de porumb, și soarelui neculese în anul 1940 (fila 12 dosar 10825/2005) și că la această cerere reclamantul a revenit cu adresa înregistrată la nr.2006 din 1.XI.2002, solicitând compensații numai pentru 10 ha. teren agricol, 1000. teren construcții, recolte neculese de porumb de pe 3 ha. și soarelui de pe un ha. și a cerut să fie eliminată din calcul casa de locuit (fila 18 dosar 10825/2005); că, prin Hotărârea nr.6 din 20.09.2002, Comisia Județeană Vaa probat cererea reclamantului și a acordat compensații în valoare totală de 1.255.407.993 lei ROL pentru 1.000. teren construcții, 10 ha.teren agricol, recolta de porumb de pe 3 ha. și de soarelui de pe l ha.(fila 19 dosar 10825/2005); că prin Hotărârea nr.397 din 6.06.2003, Comisia Centrală a invalidat Hotărârea Comisiei Județene nr.6/2002, iar prin sentința nr.1429/C/29.09.2003 a Tribunalului Vâlcea, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, a fost anulată hotărârea nr.397/2003, fiind menținută hotărârea nr. 6/2002 emisă de comisia județeană și a fost respins capătul de cerere privind obligarea comisiei centrale la validarea hotărârii nr.6/2002 a comisiei județene și la plata amenzii civile ( fila 31 dosar 10825/2005 ).
Având în vedere aceastăsituație de fapt, tribunalul a reținut că pretenția reclamantului trebuie respinsă deoarece el nu a fost vătămat prin neacordarea compensațiilor pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodărești și 2050 teren, căci reclamantul nu a cerut comisiei județene compensații pentru aceste bunuri; că la 14.XI.2005, reclamantul a formulat acțiune în instanță, prin care a cerut obligarea Comisiei județene de aplicare a Legii nr.9/1998, din cadrul Prefecturii V, la plata de despăgubiri pentru o casă, anexe gospodărești și 2050. teren intravilan, iar prin sentința nr.19 din 10.01.2006, pronunțată în dosarul nr.1685/CAF/2005 -Secția comercială și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vâlceaa respins acțiunea ca nefondată, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că a cerut scris comisiei județene compensații pentru aceste bunuri, la care, de altfel, a renunțat (filele 52-55 dosar nr.8578/2005); că, termenul de depunere a cererilor de acordare a compensațiilor pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la data de 7.09.1940; a fost prelungit prin Legile nr.97/2005 și nr.348/2006 până la data de 28.07.2006, iar reclamantul nu a dovedit că s-a adresat, cu cerere scrisă și acte doveditoare a proprietății, comisiei județene pentru a solicita compensații pentru aceste bunuri; că, relativ la pretențiile izvorâte din întârzierea cu 259 de zile a emiterii hotărârii, termenul prevăzut de art.7 3 din Legea nr.9/1998, republicată, în care pârâta trebuia să valideze sau să invalideze hotărârea comisiei județene, este de recomandare și nu de decădere.
3. Cu privire la capătul relativ la daunele morale de 5.000.000.000 lei, cerute pentru faptul că pârâta prin Hotărârea nr.397/2005 a invalidat Hotărârea comisiei județene nr.6/2002,tribunalula reținut că reclamantul nu a dovedit în ce constau aceste daune și potrivit art.1169 și 1170 Cod civil, cel ce face o cerere în fața instanței trebuie să o dovedească prin înscrisuri sau martori.
4. Cu privire la capătul de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea comisiei centrale la plata de daune în cuantum de 10 miliarde lei ROL, aplicarea unei penalități pe zi de întârziere conform art.18 5 din Legea nr.554/2004 și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de două milioane lei ROL la care a fost obligată prin sentința nr. 1429/2003, precum și a onorariului de avocat de 6 milioane lei ROL, reactualizați,tribunalula reținut că cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 200 lei (două milioane ROL) este întemeiată, întrucât prin sentința nr.1429/C din 29.09.2003, Tribunalul Vâlceaa obligat comisia centrală la plata către reclamant a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată (filele 30 - 31 dosar nr.10825/2005), iar prin decizia nr. 463 din 11.2004, Curtea de APEL PITEȘTIa respins recursul declarat de recurenta Comisia centrală împotriva sentinței arătate și a obligat-o la plata sumei de 500 lei (5 milioane ROL), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (filele 34-35 dosar nr.10825/2005); că, prin ordinul de plată nr. 3144 din 14.2005, pârâta a plătit reclamantului numai cheltuielile de judecată din recurs, respectiv 5 milioane lei ( fila 67 dosar ) și în consecință, tribunalul a decis să admită acest capăt de cerere și să oblige pe pârâta - Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație, calculat de la data de 11.XI.2004, când sentința nr.1429/2003 a devenit irevocabilă, și până la data plății efective; iar cu privire la suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, pretinsă de reclamant, s-a reținut că acesta nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, nedepunând la dosar vreun înscris (chitanță) din care să rezulte că a plătit acest onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată în recurs în sumă de 500 lei, acordate prin decizia nr.463 din 11.2004, au fost plătite reclamantului de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 3144 din 14.2005.
5. Cu privire la capătul de cerere privind daunele de 10 miliarde lei ROL, pentru abuzul făcut de comisia centrală, prin trimiterea recursului la Curtea de APEL PITEȘTI în loc să-l înainteze la Inalta C de Casație și Justiție,tribunalula reținut că,în drept,potrivit art.302 Cod pr.civilă,recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității, iar instanța de fond primind cererea de recurs, o înaintează împreună cu dosarul instanței de control judiciar competente;că, în consecință, nu se poate reține pretinsa culpă a pârâtei în înaintarea recursului la o instanță de recurs necompetentă, astfel că pretenția a fost considerată neîntemeiată.
6. Cu privire la penalitatea prevăzută de art.18 5 din Legea nr.554/2004 și cerută de reclamant a fi aplicată pârâtei,tribunalula reținut că, potrivit acestui text de lege,atunci când instanța de contencios administrativ pronunță o hotărâre prin care anulează un act administrativ, obligă o autoritate publică să emită un act administrativ sau să se elibereze un înscris ori să încheie un contract administrativ sau să îndeplinească o anumită obligație, aceste obligații pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere;și că această regulă nu se aplică în speță, deoarece prin sentința nr. 1429 din 2003 a Tribunalului Vâlcea, Comisia Centrală nu a fost obligată să emită vreun act, să elibereze vreun înscris sau să efectueze vreo obligație sub sancțiunea aplicării unei penalități pe zi de întârziere în caz de neexecutare, astfel cătribunalula decis respingerea și a acestui capăt de cerere ca nefondat.
7. Cu privire la capătul (4 al acțiunii), prin care reclamantul a cerut despăgubiri în valoare de 10 miliarde lei ROL de la. și aplicarea art.24 3 din Legea nr.554/2004, persoanelor vinovate de neexecutarea și nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, motivat de faptul că prin Notificarea din 22.XI.2004 a cerut acestei pârâte să îi achite suma de 1.255.499.993 lei și 7.000.000 lei cheltuieli de judecată în termenul de 30 zile stabilit prin sentința nr.1429/2003, iar prin adresa nr.1406/20.12.2004, pârâta a cerut să-i trimită cele două hotărâri în original, pe care le-a depus la data de 24.XII.2004, însă plata sumei nu s-a făcut integral, într-o singură tranșă, ci doar 40 %, sumă neindexată, a fost plătită la 29.XII.2004, iar 60 % în anul următor,tribunalula reținut că,în drept, potrivit art.24 din Legea nr.554/2004,executarea hotărârilor definitive și irevocabile se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă în cuprinsul acesteia nu s-a prevăzut alat termen,iarîn cazulîn care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, neexecutarea hotărârii și după aplicarea acestei amenzi constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare sau cu amendă;și că prin art.8 2 din Legea nr.9/1998, republicată, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului semnat la data de 07.09.1940, între România și Bulgaria, se prevede o derogare de la regula generală arătată mai sus, specificându-se căîn funcție de volumul compensațiilor ce urmează a se acorda, prin hotărâre de Guvern se vor stabili modalitățile de eșalonare a compensațiilor acordate;că, dacă compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, ele se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar atunci când se plătesc în anul următor se vor actualiza cu indicele de inflație, eșalonarea plăților nu poate depăși doi ani consecutivi; această regulă fiind concretizată în dispozițiile art.9 din Normele metodologice de aplicare a nre.OG94/2004, aprobate prin HG. 1643/2004, care stipulează căîn baza ordinului de validare sau a hotărârilor judecătorești definitive, Direcția economică din cadrul efectuează de îndată plata compensațiilor bănești; și prin dispozițiile art.5 din HG. Nr.286 din 22.03.2004, care prevădcă acele compensații stabilite prin hotărâri de validare a comisiei centrale se achită beneficiarilor eșalonat,pe parcursul a doi ani, 40% în primul an și 60% în anul următor, cota de 60 % din cuantumul compensaților se actualizează în condițiile Legii nr.9/1998.
În speță,tribunalula reținut că, înfapt, sentința nr. 1429 din 29.09.2003, prin care au fost menținute dispozițiile hotărârii nr.6/2002, emisă de Comisia Județeană de aplicarea Legii nr.9/1998 și care a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite reclamantului la suma de 1.255.407.993 lei ROL, a devenit irevocabilă la data de 11.XI.2004; că prin nr. 2495 /29.XII.2004, pârâta a plătit reclamantului suma de 502.163.197 lei ROL (40 % din valoarea compensațiilor - fila 16 dosar 8578/2005), iar cu nr. 3125/14.2005 diferența de 60 % actualizată, respectiv suma de 792.413.500 lei ROL (fila 15 dosar 8578/2005) și că, în consecință, executarea sentinței nr. 1429/2003 s-a făcut corect de către pârâtă, astfel că a fost decisă respingerea acest capăt de cerere ca nefondat.
8. Cu privire la capătul (5 al acțiunii), prin care au fost cerute daune morale și materiale în valoare de 15 miliarde lei ROL, de la. și Direcția Juridică și Control din cadrul pentru faptul că deși nu aveau calitate procesuală în dosarul având ca obiect contestație la executare, au formulat această acțiune și au depus la dosar acte care, având în vedere viciul grav de procedură amintit, sunt nule; și că, la data formulării contestației la executare, calitate procesuală avea Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 din cadrul,tribunalula reținut că,în drept,potrivit art.6 3 din Legea nr.9/1998,prin Hotărâre de Guvern se constituie Comisia Centrală pentru aplicarea acestei legi, care să funcționeze în cadrul Ministerului Finanțelor Publice,această comisie fiind înființată prin HG.nr.379/1998; că, ulterior, prin art.28 din nr.OG94/2004, s-a constituit în structura un compartiment, fără personalitate juridică, ce a preluat atribuțiile comisiei centrale, respectiv, prin art.1 din HG.nr.1643 din 7.2004 a fost constituit Departamentul de aplicare a Legii 9/1998, structură fără personalitate juridică din cadrul; că, ulterior, prin art.1 din HG.nr.361/2005 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate fără personalitate juridică în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care a preluat activitatea și personalul care și-a desfășurat activitatea în cadrul Departamentului de aplicare a Legii nr.9/1998 și că, în fine, prin art.6 1 din nr.OUG25/2007, așa cum a fost modificată prin nr.OUG 42/2007, a fost înființată Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin preluarea activității, strictură fără personalitate juridică din cadrul, care s-a desființat, iar prin art.35 din HG. nr.1277/2007 a fost constituit Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998, care funcționează în cadrul, activitatea acestui serviciu fiind coordonată de vicepreședintele
În raport de aceste dispoziții legale,tribunalula reținut că, la data de 07.02.2005, când a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului l Bc ontestația la executare formulată de (fila 120 dosar 10825/2005) și până la finalizarea acestui proces, a avut calitate procesuală, Departamentul de aplicare a Legii 9/1998 și, respectiv, neavând personalitate juridică și funcționând în cadrul pârâtei, dobândind personalitate juridică abia în anul 2007.
În consecință,tribunalula decis respingerea și a acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.
9. Cu privire la pretenția (capătul 6 de acțiune), prin care reclamantul a solicitat obligarea Comisiei centrale, a Direcției juridice și de control din cadrul, a și a Departamentului pentru aplicarea Legii 9/1998, la plata de despăgubiri în valoare de 25 miliarde lei ROL, pentru necomunicarea oficială a Ordinului nr.5233/10.XII.2004, care i s-a înmânat la 23.06.2005,tribunalula decis respingerea și acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a dovedit că a formulat acțiune în anularea acestui act administrativ unilateral în cadrul căreia să fi cerut despăgubiri pentru necomunicarea oficială a ordinului sau pentru înmânarea cu întârziere a acestuia și în care instanța de contencios administrativ să fi pronunțat o hotărâre de anulare a Ordinului nr. 5233 /2004; că înmânarea la data de 23.06.2005 a Ordinului nr. 5233/2004, nu l-a împiedicat pe reclamant se solicite anulare acestuia în termenul de 1 an prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004.
10. Cu privire la capătul de acțiune prin care s-a cerut declararea ca nulă (falsă) a din 16.09.1940 a Primăriei comunei, județ, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004,orice persoană care se consideră vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ unilateral se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actuluiși că, în cauză, dată de autorul reclamantului, G, la data de 16.09.1940, certificată de notarul comunei, județul ( fila 4 dosar 15825/2005) nu este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii, ci un act sub semnătură privată, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de acțiune ca inadmisibil.
11. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat emiterea unui înscris (o hotărâre), prin care să confere reclamantului dreptul la compensații pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodărești, împrejmuiri, utilaj agricol și 2050. teren intravilan, tribunalul a constatat că, în drept, potrivit art.7 1, 3 și 4 din Legea nr.9/1998, republicată,cererile formulate de persoanele îndreptățite să primească compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar se rezolvă de către comisiile județene de la locul de domiciliu al solicitantului prin emiterea de hotărâri care sunt validate ori invalidate de comisia centrală, hotărârile comisiei centrale fiind supuse controlului judecătoresc;și că, în speță, reclamantul nu a dovedit că a cerut, în termenul prevăzut de lege, Comisiei județene de aplicare a Legii 9/1998 V compensații pentru bunurile mai sus nominalizate și, deci, nu poate solicita direct instanței să-i acorde aceste compensații și nici să oblige vreo autoritate publică (comisie județeană sau centrală) la plata de despăgubiri materiale și morale pentru că nu i-a acordat compensațiile pentru bunurile respective, atâta timp cât nu le-a solicitat.
12. Cu privire la capătul de acțiune prin care reclamantul a cerut obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata de despăgubiri morale în valoare de 1.500.000 lei RON. și materiale în sumă de 2.100.000 lei, pentru evacuarea forțată și pierderea tuturor bunurilor materiale trecute în proprietatea statului bulgar pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodărești și inventar agricol, pentru aplicarea diametral opusă a hotărârilor nr.6 și nr.10 din anul 2002, emise de Comisia județeană prin hotărârile nr.392 și 397 din 2003, pentru cheltuieli de judecată, de transport, onorariu de avocat, timp pierdut și pentru refuzul de a cere de la Arhivele Naționale actele necesare soluționării cererilor reclamantului, tribunalul a decis respingerea acestor pretenții, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reclamantul nedovedind că a fost prejudiciat de acest pârât prin emiterea vreunui act administrativ unilateral sau prin refuzul de nesoluționare a vreunei cereri și că există hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să fi fost anulat un act administrativ emis de această autoritate publică, ori prin care pârâtul să fi fost obligat să efectueze anumite operațiuni; singura autoritate publică ce are calitate procesuală în litigiile având ca obiect compensații acordate în temeiul Legii nr.9/1998, republicată, fiind urmare preluării tuturor atribuțiilor, personalului și disponibilităților bănești de la; tot pentru acest considerent, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a, Sefului și Directorului Direcției Generale Juridice și de Control din cadrul, aceștia nefiind părți în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății urmare a desființării Comisiei Centrale de aplicare a Legii nr.9/1998, a Departamentului pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și a preluării personalului și a întregii activități a acestor structuri din cadrul de către autoritate publică a administrației centrale, cu personalitate juridică, conform nr.OUG25/2007.
În consecință,tribunalula admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea în ceea ce îi privește pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Cancelaria Primului Ministru, Șeful Cancelariei Primului Ministru și Directorul Direcției Generale Juridice și de Control din cadrul
13. Cu privire la capătul de acțiune prin care a fost solicitată obligarea la plata de despăgubiri în valoare de 1.000.000.000 lei RON, pentru că nu a elaborat un proiect de lege prin care să fie anulate art.12 2 și 3 și art.28 2 și 3 din HG.nr.753/1998, care contravin art.154 l din Constituție și a președintelui și vicepreședintelui la plata de daune materiale de 500.000 lei RON fiecare pentru că au emis adresa nr. 10484 din 17.Xi.2006,tribunalulreținut că este nefondată, deoarece reclamantul nu a dovedind prejudiciul suferit, urmare emiterii de către pârâte a unor acte administrative; iar cu privire la adresa nr.10484 din 17.XI.2006,tribunalula constatat că numărul arătat este, de fapt, număr de înregistrare la Prefectura Județului Vaa dresei nr.6377 din 27.06.2006, emisă de Arhivele Naționale ( fila 216 dosar ).
14. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui și Șefului Serviciului de aplicare a Legii 9/1998 din cadrul,tribunalula decis respingerea acesteia, sub motiv că pârâții arătați au preluat atribuțiile Șefului Cancelariei Primului Ministru și Șefului Departamentului de aplicare a Legii 9/1998, având calitate procesuală în litigiile ce au ca obiect compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar și despăgubiri civile solicitate în temeiul Legii nr.9/1998, chiar dacă nu au personalitate juridică, potrivit art.2 din Legea nr.554/2004,prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unei unități administrativ teritoriale care acționează în regim de putere.
La 7 aprilie 2008, a declarat recurs împotriva încheierilor din 6 martie 2007 și din 11 martie 2008, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Vâlcea - Secția contencios și administrativ, invocând nelegalitate și netemeinicia acestora.
În motivare se susține că aceste încheieri sunt nelegale, fiind contrare art.105 1, a sentinței nr.1632 din 29.03.2006, a deciziei nr.1215/16.10.2006 și a sentinței civile nr.149/29.03.2003. Mai arată că reclamantul este același cu SC " " SRL, iar pârâta Cancelaria Primului Ministru este aceeași cu - -. De asemenea, arată că are calitatea de beneficiar al Legii nr.9/1998, dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor făcând-o cu înscrisuri: contract de vânzare cumpărare din 19 martie 1936, act de vânzare cumpărare din 30 1936.
Se mai susține că, greșit i-a fost respinsă proba cu expertiză grafologică a din 14 1940.
La 9 iunie 2008, a declarat recurs împotriva sentinței nr.641/2008 a Tribunalului Vâlcea, ca și împotriva încheierilor din 6 noiembrie 2007, 6 martie 2007 și 11 martie 2008.
Se susține că sentința este nulă ca și încheierile arătate, invocând drepturile fundamentale ale omului.
Se mai susține că obiectul acțiunii este fundamentat pe sentința nr.1633/29.03.2006, pretențiile reclamantului fiind generate de modul în care pârâții au pus în aplicare sentința nr.149/2003 a Tribunalului Vâlcea; că reclamantul, prin recursul înaintat împotriva celei din urmă sentințe, a solcitat să fie judecat de Curtea de APEL PITEȘTI în temeiul Legii nr.554/2004 și că a fost judecat de Curtea de Apel București, care a emis decizia nr.1215/16.10.2006; că sentința nr.149/C/2003, soluționează cererea formulată de SC SRL din Berbești, în contradictoriu cu - - din aceeași localitate, în baza contractului nr.24/7.01.2002, având ca obiect asanarea și îndepărtarea gunoaielor, salubritate și activități asimilate și că prin această sentință se poate asimila/opune egalitate ca reclamant între SC SRL și și ca pârât - - cu Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților din B; că un număr de 8 judecători ai Secției a VIII-a, Secția contencios administrativ a Curții de Apel București și Secția contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea sunt incompetenți și, în consecință, în temeiul art.105 1 Cod pr.civilă actele jurisdicționale arătate sunt nule.
Se mai solicită ca instanța să decidă dacă Departamentul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru a respectat dispozițiile Secției a VIII-a - Contencios administrativ, din cadrul, dispusă prin încheierea din 11.01.2006, de a face dovada comunicării Ordinului nr.5233/2004, ordin care a fost comunicat prin adresa nr.11618/2.11.2007 (fila 166) și că, deci, comunicarea nu a fost făcută la termenul stabilit de instanță, încălcând astfel art.13 4 din Legea nr.554/2004. Că aplicarea acestui ordin impune plata unor compensații în două tranșe, din care prima neindexată cu indicele de inflație sau această plată ar fi trebuit să fie făcută în integralitate la un singur termen.
Se mai susține că greșit Comisia Centrală a pronunțat hotărârea nr.392 de validare a hotărârii nr.397, de invalidare a hotărârii nr.10, respectiv nr.6 din 20.09.2002 a Comisiei Județene.
Se mai susține că pentru a dovedi nulitatea sentinței nr.641/2008, invocă adresa nr.1233/S/12 2005 a Curții de Apel București, care a primit spre rezolvare memoriul adresat Ministrului Justiției și prin care se arată că desființarea unor hotărâri judecătorești se face printr-o altă hotărâre judecătorească.
Se mai solicită să se ceară de la Prefectura V procesul verbal ale Comisiei de aplicare a Legii nr.9/1998 din 10 octombrie 2005, înregistrat sub nr.10887/10.10.2005, și că din 16.09.1940 a fost un act sub semnătură privată și se solicită să se admită proba cu expertiză grafologică constatată prin raportul de expertiză grafologică din 22.08.2008 al expertului.
La dosar recurentul a anexat actele de care înțelege să se prevaleze în soluționarea recursului, așa cum au fost enumerate în recurs.
La termenul din data în care au fost puse concluzii pe fond, recurentul a depus concluzii scrise și un act de evaluare psihologică emis de Laboratorul de Sănătate.
În ședința din 26 2008, instanța a pus în discuție inadmisibilitatea recursului separat, formulat împotriva încheierilor premergătoare, cum ar fi cele din 6 martie 2007 și din 11 martie 2008.
Cu privire la recursul împotriva încheierilor premergătoare soluționării cauzei pe fond, încadrat din oficiu de C în moitvul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că în dosarul nr- nu există încheierea din 6 martie 2007.
Cu privire la încheierea din 11 martie 2008, curtea constată că prin încheierea arătată că tribunalul a respins proba cu expertiză grafologică depusă la dosar, solicitată de reclamant, ca fiind irelevantă și a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Curtea constată că, potrivit art.282 2 Cod pr.civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazurile în care ele ar întrerupe cursul judecății, iar potrivit art.299 1, dispozițiile art.282 2 Cod pr.civilă, sunt aplicabile și în recurs.
Având în vedere textele de mai sus, curtea constată că încheierea din 11 martie 2008 este o încheiere premergătoare, că prin ea nu a fost întrerupt cursul judecății, și că, în consecință, nu puteau fi atacate separat cu recurs. Pentru aceleași motive se va respinge recursul și împotriva încheierii din 6 noiembrie 2007 și 31 martie 2008.
II. Cu privire la recursul împotriva sentinței nr.641 din 6 mai 2008, încadrat din oficiu de C în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Sintetizând și structurând criticile formulate, curtea răspunde la acele critici care au legătură cu prezenta cauză.
1. Curtea a fost învestită să se pronunțe asupra respectării dispoziției de comunicare de către Departamentul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru a Ordinului nr.5233/2004, dată de către Secției a VIII-a - Contencios administrativ, din cadrul, dispusă prin încheierea din 11.01.2006, ordin care a fost comunicat prin adresa nr.11618/2.11.2007 (fila 166) și că, deci, comunicarea nu a fost făcută la termenul stabilit de instanță, încălcând astfel art.13 4 din Legea nr.554/2004.
Curtea constată că verificarea respectării dispoziției dată de instanță de a face dovada comunicării, nu face obiectul prezentei cauze, ea fiind invocată pentru prima dată în recurs. Judecătorul instanței de fond a pus în vedere pârâtului să facă dovada comunicării și nu să comunice ordinul.
2. Curtea a mai fost învestită să se pronunțe dacă aplicarea acestui ordin a fost făcută corect prin plata compensațiilor în două tranșe, din care prima neindexată cu indicele de inflație sau această plată ar fi trebuit să fie făcută în integralitate la un singur termen.
Curtea constată că prin sentința civilă nr.1429/2003 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.463/R/2004 a Curții de APEL PITEȘTI, a fost menținută hotărârea nr.6/2002 ce stabilea despăgubiri în valoare de 1.255.407.993 lei și a fost respins capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale la validarea hotărârii nr.6/2002 a Comisiei Județene, iar dispozitivul acestei sentințe nu conține mențiuni privind modalitatea de plată a sumei acordate cu titlu de despăgubiri. În consecință, curtea constată că prin menținerea hotărârii nr.6/2002 a Comisiei Județene V, instanțele de judecată au constatat doar legalitatea acestei hotărâri, fără să dispună asupra modului de executare a ei. În lipsa unor dispoziții privind modalitatea de executare, autoritățile administrative nu puteau să execute hotărârea arătată decât potrivit regulilor prevăzute de art.8 din Legea nr.9/1998 și a celor prevăzute de art.5 din HG nr.286/2004, care dispun caplata despăgubirilor să se facă în două tranșe, de 40%, plătită în anul în care a fost emisă decizia, și respectiv 60%, cea de-a doua tranșă, plătită în al doilea an, și cu aplicarea indicelui de inflație,condiții care au fost respectate în speță.
În concluzie, pârâtele au făcut plata cu respectarea legii, având în vedere că cele două tranșe au fost plătite în termen legal, ultima cu indexarea sumei datorată. De asemenea, curtea constată că prima tranșă a fost plătită legal, fără să fie indexată, având în vedere că a fost efectuată într-un termen rezonabil față de momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și față de momentul la care autoritățile administrative au avut cunoștință de faptul că hotărârea nr.6/2002 a fost menținută de către instanțele de judecată.
3. Curtea constată că în cazul acestui litigiu, nu poate să se pronunțe asupra greșitei aplicări a legii prin emiterea hotărârii nr.392 de validare a hotărârii nr.397 și de invalidare a hotărârii nr.10, respectiv nr.6 din 20.09.2002 a Comisiei Județene, iar invocarea de către recurent a adresei nr.1233/S din 12 2005 a Curții de Apel București, care a primit spre rezolvare memoriul adresat Ministrului Justiției și prin care se arată că desființarea unor hotărâri judecătorești, se face printr-o altă hotărâre judecătorească nu poate fi primită, deoarece această regulă este corectă în principiu, însă nu se poate aplica în speță.
Curtea constată că această verificare a fost făcută prin sentința nr.1429/2003 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia nr.463/2004 a Curții de APEL PITEȘTI.
Pe de altă parte, curtea constată că autoritățile administrative centrale, învestite cu atribuții în aplicarea Legii nr.9/1998, pot decide asupra legalității hotărârilor comisiilor județene prin care sunt soluționate cererile de acordarea despăgubirilor și că, aceste hotărâri sunt supuse cenzurii instanțelor de judecată, aceasta fiind singura cale de verificare a legalității hotărârilor arătate, eventuala anulare a unui act al autorităților centrale arătate, în speță hotărârile arătate emise de pârâte, nu pot fi calificate ca fiind acte abuzive pentru simplul fapt că ele au fost anulate de către instanță.
În concluzie, nici această critică nu poate fi reținută.
3. Se mai solicită să se ceară de la Prefectura V procesul verbal ale Comisiei de aplicare a Legii nr.9/1998 din 10 octombrie 2005, înregistrat sub nr.10887/10.10.2005, și să se constate că din 16.09.1940 a fost un act sub semnătură privată și să se admită proba cu expertiză grafologică constatată prin raportul de expertiză grafologică din 22.08.2008 al expertului.
În legătură cu învestirea instanței de a solicita relații de la Prefectura V în legătură cu aplicarea Legii nr.9/1998, curtea constată că această cerere nu poate fi primită în recurs, având în vedere că această cale de atac este o cale extraordinară și că în cadrul acestei procedurii se poate admite proba cu acte, solicitată de părți, însă, sub condiția ca aceste acte să fie deținute de aceștia. În acest sens, potrivit art.305 Cod pr.civilă,în instanța de recurs nu se pot depune probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Cu privire la admiterea probei cu expertiză grafologică extrajudiciară, curtea constată că o astfel de probă nu este pertinentă cauzei, întrucât obiectul litigiului este verificarea legalității executării sentinței nr.1429/2003 a Tribunalului Vâlcea și nu privește pretenția reclamantului asupra altor bunuri pretinse a se fi aflat în patrimoniul autorului recurentului. Așa cum rezultă din sentința instanței de fond, ca și din actele dosarului, prin hotărârea nr.6/2002 a Comisiei Județene V i-au fost acordate despăgubiri reclamantului pentru bunurile imobile, ca și pentru recoltele solicitate de acesta. Pentru alte bunuri, la care inițial reclamantul renunțase, instanțele nu se pot pronunța direct asupra dreptului recurentului de alocare a despăgubirilor, căci altfel instanțele s-ar substitui atribuțiilor autorităților administrative învestite cu abilitarea de a decide asupra dreptului și întinderii acestui drept la despăgubiri.
Mai mult, așa cum bine a reținut și instanța de fond, în cadrul jurisdicției contenciosului administrativ nu se poate verifica legalitatea unui act juridic civil.
Văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, se va respinge recursurile ca insamidisibil, pentru încheierile premergătoare și, ca nefondat, împotriva sentinței nr.641 din 6 mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de reclamantul, domiciliat în Rm.V,-, -.5,.A,.3, județul V, împotriva încheierilor de ședință din 6 martie 2007 și din 11 martie 2008 și a sentinței nr.641 din 6 mai 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
21.10.2008
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Polixenia
