Alte cereri. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 86/CA
Ședința publică de la 07.02. 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile promovate în contencios administrativ de pârâții Instituția Prefectului, cu sediul în T,-, județ T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 1, nr.1A și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B - DGFP, cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr.1615/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, din T,-, -.B,.11, județ T, din T,-,.1A,.A,.9, județ T, cu sediul în T,-, județ T, din T, str.2..19,.D,.12, județ T, din T,-, județ T, din comuna, județ T, din T,-,.9,.C,.15, județ T, din T,-, -.A,.9, județ T, din T,-,.38,.C,.5, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 31.01.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.02.2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanții, G, și, au chemat în judecată pe pârâții Instituția Prefectului Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită fiecăruia dintre reclamanți, pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizată în funcție de rata inflației.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor T - structura de specialitate din cadrul Instituției Prefectului Județului
Potrivit dispozițiilor art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr.353/2003 - "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Această prevedere legală nu și-a produs efectele întrucât a fost suspendată succesiv: potrivit art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 - "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2004"; potrivit art.8 din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 - "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2005"; potrivit art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 - "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006".
Actele normative mai sus arătate fiind legi bugetare, potrivit principiului anualității bugetului de stat își încetează aplicabilitatea odată cu închiderea exercițiului bugetar corespunzător perioadei reglementate, prevederile acestora fiind în vigoare până la închiderea anului bugetar.
Dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, prevăzut de art.41 din Constituția României, consacrat și de Carta socială europeană, ratificată prin Legea nr.74/1999.
Prin sentința civilă nr.1615 din 21-09.2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, obligând pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici pe parcursul anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății, a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și reformei Administrative; a dispus obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele la plata cărora a fost obligat acesta, către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr.353/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.
Astfel, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 suspendarea s-a prelungit până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.374/2005 până la 31.12.2006.
Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu anul 2003.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, s-a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, reține instanța de fond, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, reclamanților în cauză, funcționari publici, li se cuvin primele de concediu (vacanță) aferent anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației la data plății efective, corespunzător perioadei în care au avut calitatea de funcționari publici.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici pe parcursul anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
S-a admis și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative întrucât, potrivit art.11alin.2 din Legea nr.340/2004, instituția prefectului este instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu; activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele la plata cărora a fost obligat acesta, către reclamanți întrucât, potrivit art.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu toate modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor se face în limita cheltuielilor bugetare aprobate prin Legea nr.486/2006 și întrucât, prin nr.HG208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Internelor și reformei Administrative și Instituția Prefectului și Ministerul Economiei și Finanțelor
Prin recursul său, MIRA invocă ca motive de nelegalitate:
1. greșit instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive MIRA pentru că reclamanții au formulat acțiunea în calitate de funcționari publici angajați în cadrul Instituției Prefectului Județului T, iar MIRA nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi salariale pentru angajații unei alte instituții cu personalitate juridică.
Pe fondul pricinii, se susține că prin admiterea acțiunii s-au încălcat prevederile legilor bugetare care au suspendat acordarea primelor de concediu.
Prin recursul său, Instituția Prefectului Județului Tac riticat sentința pentru nelegalitate, susținând că instanța a interpretat greșit aplicarea dispozițiilor art.37 alin.2 din OG 38/2003, pentru că acordarea primelor de vacanță nu se poate face decât cu începere de la data de 01.01.2007 și nicidecum retroactiv pentru că potrivit art.1 Cod civil, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
De asemenea, se susține că în cauză sunt incidente și disp.art.138 din Constituție, potrivit cu care nici cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice este criticată sentința pentru cererea de chemare în garanție, nu are suport legal în disp. Legii 34/2004 care reglementează instituția prefectului.
Cu privire la recursului MIRA, acesta este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs:
Potrivit art.130 al.6 cod pr.civilă în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul nu a invocat la judecată în fond excepția lipsei calității procesuale pasive astfel că susținerea din recurs că instanța a omis să se pronunțe asupra acestei excepții este nefondată.
Pe de altă parte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul dedus judecății.
În cauză din adresa nr.- din 28.03.2007(fila 7 dosar fond) rezultă că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special al Ministerului Administrației și Internelor, iar în perioada 2003-2007 nu au beneficiat de prima de vacanță.
Așa fiind, MIRA se află în raporturi de serviciu cu reclamanții și astfel că au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs.
Pe fondul cauzei se susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de 188/1999 pentru a li se acorda pârâtelor prima de vacanță pentru că actul normativ a fost suspendat.
În recurs se analizează hotărârea în raport de motivele pe care părțile le-au invocat la judecata în fond și de aceea nu se pot formula cu ajutorul motivelor de recurs motive noi care să nu fi fost invocate la instanța de fond, regulă de la care există o singură excepție în favoarea motivelor de ordine publică prev. de art.306 al.1 cod pr.civilă.
Ori, în speță, la judecata în primă instanță temeiul de drept al cererii de chemare în judecată și asupra căruia instanța s-a pronunțat în limitele investirii în condițiile art.130 al.6 cod pr.civilă l-a constituit disp.OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi al polițiștilor.
Potrivit art.1 din acest act normativ această ordonanță se aplică funcționarilor publici cu statut special denumiți în continuare polițiști din unitățile Ministerului d e Interne aflați sub incidența Legii 360/2002 privind Statutul polițiștilor.
Invocarea în recurs de către pârât pentru prima dată în recurs a dispozițiilor Legii 188/1999 care nu au fost analizate de prima instanță pentru că polițiștii au un statut special și o lege specială privind salarizarea respectiv OG 38/2003 - este inadmisibilă, astfel că și acest motiv de recurs este nefondat.
Cu privire la recursul Instituției Prefectului Județului T, acesta este fondatpentru următoarele considerente:
Așa după cum s-a arătat, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie OG nr.38/2003.
Potrivit art.329 cod pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizii ale în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Prin decizia nr.XII din 5 februarie 2007, a stabilit că, în art.37 alin.(2) teza I din Ordonanța Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, s-a prevăzut că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", drepturile urmând a se acorda pentru perioada 2004-2006.
Prin art.9 alin.(7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 s-a prevăzut că "Aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă - se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".
De asemenea, prin art.8 alin.(7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.511/2004 s-a dispus menținerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la data de 31 decembrie 2005, iar prin art.5 alin.(5) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr.379/2005 s-a dispus prelungirea perioadei de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art.37 alin.(2) din ordonanța Guvernului nr.38 din 30 Ianuarie 2003, și-a produs efectele începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui.
Prin art.38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sal limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, iar ori Decizia nr.38 din 25 ianuarie 2005 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe anul 2004-2005, care doar au suspendat acordarea drepturilor respective.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că obligațiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin legea nr.352/2003, au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Așa fiind, în mod corect a procedat instanța care a admis cererile, considerând că dreptul la acțiune pentru plata primei de concediu s-a născut la data încetării suspendării, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio altă dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
În ce privește perioada pentru care se acordă prima de vacanță, decizia nr. XII/05.02.2007 a stabilește că acesta este datorată în temeiul OG nr. 38/ 2003 pentru anii 2004-2006.
Așa fiind, cum OG nr.38/2003 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, conform art.60 din Ordonanță, și ținând seama și de decizia ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii - se constată că recursul este fondat în sensul că urmează ca pârâții să plătească reclamanților prima de vacanță pe perioada 2004-2006.
În ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor se susține că prima instanță a încălcat disp.art.16,19, 20, 28, 34 și 35 din care rezultă că elaborarea bugetului oricărei autorități sau inclusiv a bugetului general consolidat al statului reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse parlamentului și ca atare Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi garantul MIRA, în ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Potrivit art.60 Cod pr.civilă, chemarea în garanție reprezintă dreptul ce-l are una dintre părțile litigante de a chema în proces o terță persoană care să-i garanteze dreptul aflat în litigiu și împotriva căreia pârâta ar putea să-și îndrepte pretențiile în cazul în care ar pierde procesul.
Obligația de garanție poate rezulta fie dintr-o dispoziție legală - numită garanție legală, fie dintr-o convenție - garanția convențională.
În cauză, reclamanții nu au dovedit că obligația de garanție rezultă dintr-o dispoziție a legii. Temeiul de drept reținut de instanță, respectiv Legea 340/2004, este o lege specială care reglementează instituția prefectului și din cuprinsul ei nu rezultă obligația de garanție a MIRA. De asemenea, potrivit legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea obligația de a vira sumele la plata cărora pârâtul a fost obligat, obligațiile sale reducându-se la includerea în proiectul de buget a sumelor necesare.
Așa fiind, se constată că sub acest aspect, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este fondat.
Reluând asupra celor de mai sus, se constată că recursul MIRA este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În baza art.312 cod pr.civilă vor fi admise recursurile Ministerului Economiei și Finanțelor și pârâtului Instituția Prefectului
Va fi modificată în parte hotărârea în sensul că pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2004-2006, corespunzător perioadei lucrate.
Va fi respinsă cererea de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, sector 1, nr.1A, împotriva sentinței civile nr.1615/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, din T,-, -.B,.11, județ T, din T,-,.1A,.A,.9, județ T, cu sediul în T,-, județ T, din T, str.2..19,.D,.12, județ T, din T,-, județ T, din comuna, județ T, din T,-,.9,.C,.15, județ T, din T,-, -.A,.9, județ T, din T,-,.38,.C,.5, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
Admite recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor DGFP, cu sediul în T,- bis, județ
Admite recursul formulat de pârâta Instituția Prefectului Județului T, cu sediul în T,-, județ
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță pentru anii 2004-2006, corespunzător perioadei lucrate.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
07 Februarie 2008
Jud.red--/11.02.2008
Tehnored.gref.-/11.02.2008
Jud.fond--
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
