Anulare act administrativ . Sentința 1/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
Grefier - - -
Cu participare procuror:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și BIROUL PENTRU N, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2010 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 710/32/7.12.209, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru și Biroul pentru N, următoarele:
- anularea deciziei nr. -/2009;
- obligarea pârâților să-i elibereze viză de ședere în România pentru motivul reîntregire familie;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut următoarele:
Decizia nr. -/2009 prin care pârâtul Biroul pentru Legea nr.-a obligat să părăsească teritoriul României este nelegală și trebuie anulată.
Nu a solicitat niciodată viză pentru studii, ci pentru reîntregirea familiei, așa încât pârâții nu pot să-i schimbe cererea și viza pe care a avut- A venit în România la vârsta de 6 ani însoțit de tatăl său. Din anul 1991 și-a stabilit domiciliul în România, iar tatăl său s-a recăsătorit, la data de 12.07.2007, cu o cetățeană româncă, din căsătorie rezultând un copil, care este cetățean român. A locuit cu această familie până în prezent, în mun. PAu rmat grădinița, școala generală, liceul și facultatea în România; scrie, citește și vorbește românește, fiind definitiv legat de România. Dacă va fi trimis în, acolo nu știe să scrie și să citească, cunoscând doar câteva cuvinte în limba iraniană. Mama sa estre în, iar în nu mai are rude.
Nu comis, el sau vreun membru al familiei sale, vreo faptă antisocială, vreo infracțiune sau altă fapte prin care să creeze vreo problemă statului român.
Nu a terminat studiile în România, fiind încă student la Universitatea Româno-Americană din B unde urmează să-și susțină examenul de licență.
La data de 31.10.2002 autoritățile române i-au aprobat tatălui său stabilirea domiciliului în România, eliberându-i cartea de identitate seria G, nr. -.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat următoarele excepții:
- lipsa calității procesuale pasive a Oficiului Român pentru față de faptul că actul contestat a fost emis de Biroul pentru și în raport de dispozițiile din Hotărârea Guvernului nr. 639/2007, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007, art. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/202, art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004;
- inadmisibilitatea capătului de cerere privind obligarea pârâților să-i elibereze viză de ședere în România pentru motivul reîntregire familie în raport de dispozițiile art. 30 alin. 1, art. 46 alin. 14, art. 54 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 639/2007.
Pe fondul cererii de anulare a deciziei nr. -/2009, pârâții au susținut următoarele:
Prima înregistrare și prelungire a dreptului reclamantului de ședere în România este consemnată la data de 21.11.2994, în calitate de elev la Școala nr. 3 din P Ulterior, reclamantului i s-a prelungit succesiv dreptul de ședere temporară în scop de studii, în calitate de elev la Școala nr. 4 și Liceul Pedagogic "G " din P N și apoi, de student la Universitatea Româno-Americană B; pentru fiecare prelungire reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat în mod expres obținerea permisului de ședere în scop de studii. Ultima prelungire a dreptului de ședere temporară a fost depusă de reclamant la data de 28.10.2008, fiindu-i eliberat permisul de ședere în scop de studii cu valabilitate până la 31.10.2009, dată după care reclamantul nu a mai depus nicio cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară, rămânând ilegal pe teritoriul României.
Mai mult, la data de 22.10.2009 o societate comercială din PNa solicitat eliberarea unei autorizații de muncă pentru angajarea reclamantului ca vânzător, motivele pentru care s-a cerut angajarea fiind cunoașterea limbilor engleză și persană - aspecte care nu corespund celor afirmate de reclamant prin acțiune.
În anul 2002, când tatălui reclamantului i s-a stabilit domiciliul în România, tatăl acestuia avea posibilitatea legală să solicite drept de ședere permanentă pentru fiul său, printr-o procedură simplificată, însă nu a formulat cerere în acest sens, reclamantul reglementându-și șederea pe teritoriul României în scop de studii. Este de precizat că solicitanții unor permise de ședere în scop de studii beneficiază de scutirea de la plata contravalorii permisului de ședere, facilitate în care s-a aflat și reclamantul.
Lucrătorii din cadrul Biroului pentru au procedat la audierea reclamantului pentru a stabili dacă sunt incidente dispozițiile art. 92 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 - care reglementează cazurile de interzicere a îndepărtării - și a aspectelor conjuncturale privind șederea ilegală, dar reclamantul a refuzat să furnizeze o declarație în acest sens.
Examinând excepțiile invocate și acțiunea,curtea de apelconstată următoarele:
În fapt,
Prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr. - din 4.12.2009 emisă de pârâtul Biroul pentru N, reclamantul, cetățean iranian, a fost obligat, în temeiul art. 82 alin. 1, 2, 3 lit. a) pct. i) și alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a deciziei. Decizia a fost luată în considerarea faptului că reclamantul nu a respectat prevederile art. 11 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002. în fapt, s-a reținut că reclamantul a avut un drept de ședere pe teritoriul României pentru studii, drept care a expirat la data de 31.10.2009, iar la data de 30.11.2009 a fost depistat cu o ședere ilegală de 30 de zile. Totodată, prin decizie s-a reținut că reclamantul nu se află în vreuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 102-103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002. În finalul deciziei, reclamantului i s-a pus în vedere că, dacă se află într-unul din cazurile de interzicere a îndepărtării prevăzute de art. 92 alin. 1, în conformitate cu art. 92 alin. 2 are posibilitatea de a solicita acordarea sau, după caz, prelungirea dreptului de ședere pentru unul din scopurile prevăzute de lege.
Cu privire la acest din urmă aspect, pe exemplarul deciziei rămas la pârâtul Biroul pentru N, reclamantul a făcut mențiunea olografă că refuză să dea o declarație cu privire la șederea sa pe teritoriul României în perioada 1.11.2009 - 30.11.2009, respectiv dacă este cetățean român, dacă are copii cetățeni români sau dacă este căsătorit cu un cetățean român.
Reclamantul a intrat în România împreună cu tatăl său, căruia i-a fost încredințat prin hotărârea de divorț nr. 3500/27.12.1989. Tatăl său este căsătorit cu un cetățean român căruia, la data de 31.10.2002 când reclamantul era încă minor (acesta fiind născut la data de 1.01.1985), i s-a aprobat stabilirea domiciliului în România. Până la majoratul reclamantului tatăl acestuia nu a solicitat viză de ședere pentru reclamant în scopul reîntregirii familiei; după ce a devenit major reclamantul însuși a solicitat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scop de studii. Astfel cum rezultă din cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară adresate Autorității pentru în perioada 2003-2008 (anexate, în copie, la întâmpinare), reclamantul a solicitat prelungirea dreptului de ședere, mai întâi, în calitate de elev la Liceul Pedagogic "G " PN( prin cererile înregistrate sub nr. -/21.07.2003 și nr. -/2.07.2004), iar apoi, în calitate de student al Universității Româno-Americane B (prin cererile înregistrate sub nr. -/30.09.2004, -/4.10.2005, 86361/20.10.2007 și -/28.10.2008). Ultima prelungire a dreptului de ședere a expirat la data de 31.10.2009.
Din procesul-verbal de depistare nr. -/30.11.2009 și referatul din 30.11.2009 întocmite de Biroul pentru rezultă că la data de 22.10.2009, Cipcom PNa depus o cerere de eliberare a unei autorizații de muncă pe numele reclamantului, cerere care a fost respinsă deoarece nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, decizia fiind comunicată angajatorului.
În drept,
Mai întâi se impun a fi analizate excepțiile invocate din oficiu de către instanță și de pârâți prin întâmpinare, prioritate având soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Între dispozițiile generale privind șederea străinilor, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 prevede căstrăinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.
română, potrivit art. 30 alin. 1 din ordonanță, se acordă de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Prin urmare, neavând competența legală de acordare a vizei de ședere pe teritoriul României, nici pârâtul Oficiul Român pentru, nici pârâtul Biroul pentru nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea de obligare la eliberarea vizei de ședere. Reținându-se această excepție, nu se mai impune a fi analizată excepția inadmisibilității invocată de pârâte prin întâmpinare întrucât o astfel de excepție se impune a fi soluționată doar în contradictoriu cu persoanele care pot în judecată ca pârâte.
Oficiul Român pentru sau formațiunile sale teritoriale au doar competența de a prelungi dreptul de ședere temporară străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă ședere, astfel cum se dispune prin art. 50. Însă, reclamantul nu a solicitat o astfel de prelungire (care ar fi putut fi dispusă doar pentru studii), ci a solicitat eliberarea unei vize de lungă ședere în alt scop (respectiv pentru reîntregirea familiei) decât cel pentru care i se acordase viza de ședere.
Pârâtul Oficiul Român pentru nu are calitate procesuală pasivă nici în raportul procesual născut din contestarea deciziei de returnare nr. -/2009. Astfel, potrivit art. 81 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, împotriva străinilor (între altele) a căror ședere pe teritoriul României a devenit ilegală Oficiul Român pentru poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României, iar art. 82 alin. 1 din aceeași ordonanță definește decizia de returnare ca fiind actul administrativ al Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. 1 sunt obligați să părăsească teritoriul României.
Așadar, legea prevede că decizia de returnare se emite fie de Oficiul Român pentru, fie de formațiunile sale teritoriale. Condiția esențială cerută entităților administrative pentru a putea deveni părți într-un raport juridic de drept administrativ și a putea dobândi, astfel, calitate procesuală într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor de contencios administrativ nu este existența personalității juridice, ci competența în baza căreia autoritățile pot acționa în regim de drept administrativ, adică pot emite acte administrative ori pot face operațiuni administrative sau simple operațiuni materiale. În cauză, această condiție este îndeplinită, art. 82 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 reglementând competența formațiunilor teritoriale ale Oficiului Român pentru de a emite decizii de returnare; în temeiul acestui text, decizia de returnare nr. -/4.12.2009 a fost emisă de pârâtul Biroul pentru N, ca formațiune teritorială a Oficiului Român pentru.
De altfel, în cazul în care decizia ar fi fost emisă de pârâtul Oficiul Român pentru, contestarea acesteia ar fi trebuit să fie făcută la Curtea de Apel București. Sub acest aspect, art. 84 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 reglementează o competență teritorială absolută, dispunând, la alin. 1, cădecizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. . Curtea de APEL BACĂU cu soluționarea prezentei acțiuni, însuși reclamantul a recunoscut că este vorba de un act administrativ emis la nivel teritorial.
În ceea ce privește fondul capătului de cerere privind decizia de returnare nr. -/4.12.2009, se constată următoarele:
căruia i s-a acordat o viză de lungă ședere pe teritoriul României - pentru unul din scopurile prevăzute de lege, respectiv desfășurarea de activități economice; desfășurarea de activități profesionale; desfășurarea de activități comerciale; angajare în muncă; studii; reîntregirea familiei; activități religioase sau umanitare; activități de cercetare științifică; viza diplomatică și viza de serviciu (art. 20 și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002) - poate rămâne pe teritoriul Românieinumai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere(conform art. 24 alin. 2, obținerea permisului de ședere fiind urmarea prelungirii vizei de ședere),astfel cum se dispune prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002. În momentul în care a expirat termenul până la care a fost acordată viza de ședere, șederea străinului pe teritoriul statului român devine ilegală.
În competența Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale cade verificarea unei astfel de situații, precum și incidența dispozițiilor art. 102-103 referitoare la acordarea tolerării rămânerii pe teritoriul României și a dispozițiilor art. 92 - și nu a art. 95 invocat de reclamant în concluziile orale întrucât acest text se referă interzicerea expulzării; or, reclamantul nu a fost expulzat, ci returnat de pe teritoriul României - care reglementează cazurile de interzicere a îndepărtării străinului. Reclamantul nu a dovedit și nici nu a invocat împrejurări independente de voința sa, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora nu poate părăsi teritoriul României (art. 102 alin. 3), iar în privința interzicerii îndepărtării, a refuzat să dea o declarație privind aspectele conjuncturale ale șederii sale în România a căror analiză ar fi permis aplicarea art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002.
Nu poate fi reținut nici art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 care reglementează dreptul de ședere temporară acordat membrilor de familie în mod independent - invocat, de asemenea, doar în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei - întrucât acest text se referă doar la străinul, titular al unui drept de ședere pentru reîntregirea familiei; reclamantul nu este și nici nu a fost titular al unui asemenea drept, ci al unui drept de ședere pentru studii.
Având în vedere faptul că însuși reclamantul a semnat cererile de prelungire la dreptului de ședere temporară - scopul declarat al prelungirii dreptului de ședere temporară fiind acela de studii - nu pot fi reținute susținerile acestuia cu privire la faptul că voința sa a fost aceea de a obține prelungirea dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei. Pe de altă parte, reclamantul nu a contestat, în termenele legale, motivul pentru care i s-a acordat dreptul de ședere și permisul de ședere corespunzător.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că nu există motive de nelegalitate a deciziei de returnare nr. -/4.12.2009; circumstanțele de fapt legate de șederea sa pe teritoriul României nu sunt de natură a determina anularea acestei decizii, însă vor putea fi invocate de reclamant într-o eventuală cerere de acordare a vizei de ședere pentru reîntregirea familiei adresată organului competent, în condițiile și cu respectarea procedurii reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002.
Respingerea primelor două capete de cerere și dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă determină și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru cu sediul în B, sector 5, str. -.col., nr. 15 și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în P N, str. - -, nr.25, -.3, Ap. 2, județul N în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge capătul de cerere - din acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru N, cu sediul în P N,-, județul N - privind eliberarea vizei de ședere în România, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge capătul de cerere - din acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Biroul pentru N - privind anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. - din 4.12.2009 emisă de Biroul pentru N, ca nefondat.
Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.- -
Tehnored.- /- 6 ex.
16 ianuarie 2010/17 ianuarie 2010
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga
