Anulare act administrativ . Decizia 100/2010. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 100/CA

Ședința publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă -, cu domiciliul procesual ales în C,-, -B,.B,.2,.40, la Cabinet de avocatură "I ", împotriva sentinței civile nr. 850/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea, nr. 202, sect.1, având ca obiect - anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta reclamantă, av. I în baza împuternicirii avocațiale nr. 72629/2009 depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamantă este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Pentru recurenta reclamantă apărătorul ales depune la dosar înscrisuri, respectiv adresa nr. /07.12.2009 emisă de Consiliul legislativ prin care i se răspunde că Decretul 553/1953 nu figurează în evidența sau în baza de acte a Consiliului Legislativ, cât și împrejurarea că actele emise în perioada dintre anul 1864 și data de 22 decembrie 1989, Consiliul legislativ ține doar evidența actelor cu caracter normativ nu și a actelor cu caracter individual.

Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri pe fond.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru recurenta reclamantă, av. I solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru încălcarea prevederilor art. 304 pct.4 și 5 Cod procedură civilă și, în subsidiar, modificarea hotărârii cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată și anularea Deciziei ca fiind nelegală și netemeinică.

Susține motivele de recurs arătând în esență că instanța de fond a încălcat prevederile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, în sensul că nu a analizat strict cazul dedus judecății ci o situație globală, caracteristică unei întregi categorii de asemenea persoane, substituindu-se legiuitorului. Prima instanță a judecat prin ignorarea unei legi actuale, obligatorii revigorând o lege caducă, anterioară, așa cum numai puterea legislativă ar putea-o face.

Instanța s-a substituit autorității administrative, așezându-se în postura autorității administrative chemată să aprecieze asupra existenței dreptului la despăgubiri, drept necontestat reclamantei de autoritățile administrative, care i la-u recunoscut, necontestând decât întinderea acestuia. Soluționând contestația prima instanță i-a negat contestatoarei însuși dreptul la despăgubiri, iar aceasta pe baza unei temei legal neaflat în vigoare. Apreciind asupra renunțării la despăgubiri, anulării obligației de plată a prețului și despăgubirilor deja acordate pentru recoltele abandonate, prima instanță a rezolvat ea însăși cererea de acordare a despăgubirilor formulată de contestatoare în anul 2005, însușindu-și astfel atribuțiile autorității administrative. Judecând cauza referitoare la întinderea unui drept, prima instanță a procedat așa cum ar fi procedat dacă ar fi fost autoritate administrativă sesizată cu o cerere în despăgubiri pe temeiul Legii nr. 9/1998.

Concret, prima instanță a considerat că autoritatea administrativă nu trebuia să recunoască dintre început nici un fel de drept contestatoarei, neexistând motive de acordare a unor despăgubiri.

De asemenea arată că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate și dispozițiile art. 304 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a soluționat cauza pe baza unei legi secrete, inexistentă fizic, neaflată la dosarul cauzei, niciodată pusă în discuție, nici din oficiu în temeiul art. 129 Cod procedură civilă și nici de care nu a avut-o în vedere atunci când a emis actul administrativ contestat și nici ca apărare în cadrul dosarului.

În opinia recurentei acestea constituie vicii care lovesc hotărârea recurată cu o nulitate care, vătămătoare pentru contestatoare fiind, nu poate fi înlăturată decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare pe fond a cauzei de către prima instanță, în raport de toate apărările pe care contestatoarea le va avea de formulat în raport cu Decretul 553/1953 și fără pierderea unui grad de jurisdicție.

Pe fondul cauzei hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea recurată este lipsită de orice temei legal, observând că prin aceasta se reține incidența unui pretins act normativ, din care se deduce a fi avut loc o remitere de datorie, fără ca prima instanța să analizeze dacă există posibilitatea de remitere a unei datorii pe această cale.

Recurenta a mai invocat și încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă de către prima instanță, arătând că nu se poate admite ca atunci când a cumpărat terenul, autorul contestatoarei ar fi renunțat la viitoare pretenții, neavând la ce să renunțe, de vreme ce terenul nu a fost primit cu titlu gratuit, ci cumpărat. Vânzarea terenului nu poate echivala cu o despăgubire, în așa fel încât renunțarea nu putea avea în vedere dreptul la despăgubire. Vânzarea ca despăgubire constituie o contradicție în termeni, astfel încât orice renunțare nu poate privi dreptul la despăgubiri, rămas neafectat.

Față de motivele expuse pe larg în cererea de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față

1.Obiectul litigiului și părțile din proces:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal reclamanta -, în nume propriu și ca mandatar al celorlalți moștenitori, a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr.2451/28.11.2008 emisa de pârâtă, ca fiind netemeinică și nelegală.

In fapt, s-a arătat de reclamantă că a formulat o cerere de acordare de despăgubiri pentru bunurile ce au aparținut autorului său și trecute in proprietatea Statului în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la data de 07 1940.

Reclamanta susține că prin Hotărârea nr.2295/19.10.2005 emisă de Comisia Județeana C pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 a fost aprobată cererea sa.

S-a mai arătat că prin Sent.civ.nr.1561/11.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Constantas -a dispus măsura obligării paratei la validare Hot.nr.2295/2005, însă pârâta, cu rea credință și în mod nelegal, înainte ca această hotărâre să devină definitivă, a procedat, prin Decizia nr.2451/18.11.2008 la invalidarea hotărârii emise de Comisia Județeană

S-a susținut că măsura luată de către parata este nelegală și netemeinică în condițiile in care autorul său nu a beneficiat de nici un fel de despăgubiri de la Statul R, pentru bunurile abandonate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la venirea in România, având un caracter oneros, considerente pentru care măsura colonizării neintrând în categoria despăgubirilor cuvenite persoanelor care au abandonat bunuri pe teritoriul statului. Se mai arată ca decizia contestată este nelegală si sub aspectul faptului că, invocata eroare de calculare a valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei, trebuia făcută de pârâtă, cu raportare la prevederile art.35 din HG nr.1277/2007.

In drept au fost invocate disp.art.21, 46, 51 din Constituția României, art.6 CEDO, nr.9/1998, HG nr.1277/2007, nr.248/1940, nr.554/2004.

În dovedire au fost depuse înscrisuri.

Legal citată, pârâta nu a formulat si depus întâmpinare.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 850/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă acțiunea promovată de reclamantă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta -, în calitate de comoștenitoare a defunctului a solicitat acordarea compensațiilor cuvenite în temeiul Legii nr.9/1998, prin Hotărârea nr.2295/19.10.2005-filele 15-16- emisă de către Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanta, fiind stabilită valoarea compensațiilor la suma de 192.311,50 lei.

Prin Decizia nr.2451/28.11.2008-filele 78-79- s-a dispus invalidarea Hotărârii nr.2295/2007, măsura luată de către fiind contestată de către reclamantă in cuprinsul prezentului dosar.

Tribunalul a reținut conform situației de avere imobiliară - fila 120 - autorul reclamantei deținea în ia 10 ha. teren arabil, o suprafața de 2.400 mp. teren intravilan si o casă compusă din 2 camere, 1 grajd pentru animale, precum și recolte neculese de porumb de pe o suprafață de 4,50 ha și de soarelui, de pe o suprafață de 1 ha - fila 119.

In baza contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.12.1947-filele 19-22 a primit la recolonizare o suprafața de 9,1923 ha teren agricol și o suprafață de 1600 mp teren intravilan, situate in extravilanul/intravilanul satului Cetatea, com., jud. S-a reținut, de asemenea, că obiectul contractului de vânzare cumpărare l-a constituit și transmiterea dreptului de proprietate asupra unei construcții, compusă din 4 camere si dependințe.

In baza acestui contract, dobânditorul, potrivit art.14, a renunțat la orice pretenție viitoare față de Statul Achitarea prețului a fost anulată prin art.1 din Decr.nr.553/1953. Deși acest act normativ nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Populare Romane, a produs efectele vizate.

S-a reținut de asemenea, faptul că pentru recoltele abandonate, I, conform propriei declarații - fila 176, primit suma de 1.500 lei.

Astfel, s-a constatat că autorul reclamantei a fost despăgubit pentru bunurile imobile abandonate pe teritoriul statului, pentru determinarea despăgubirilor, impunându-se a se efectua diferența între valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului și bunurile primite în România, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.12.1947, precum și a cererii de sprijin financiar pentru recoltele abandonate, determinarea acestei diferențe neînscriindu-se în sfera de aplicare a prevederilor art.35 din HG nr.1277/2007.

Pentru aceste considerente, având in vedere faptul ca autorul reclamantei a fost despăgubit la venirea în țară pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului, instanța a apreciat ca Decizia nr.2451/28.11.2008 emisa de către pârâta este temeinică, și pe cale de consecința acțiunea promovată de către reclamanta - nefondată.

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri adeclarat recurs reclamanta -,criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică în temeiul art.304 pct.4, 5, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă pentru următoarele motive:

a) - hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea prevederileart. 304 pct. 4 Cod procedură civilă,instanța ignorând legea nouă și a repus în vigoare legea veche, astfel:

Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că, s-a substituit puterii legislative, ignorând un act normativ aflat în vigoare - Legea nr. 9/1998, obligatoriu pentru toate subiectele de drept - și pentru instanțele judecătorești chemate să îl aplice, edictat din perspectiva tuturor actelor normative anterioare ce ar fi acordat dreptul la despăgubiri. S-a substituit puterii legislative prin aceea că a repus în vigoare un act normativ caduc, nemai aflat în vigoare - dacă s-a aflat vreodată, având în vedere nepublicarea sa în Buletinul Oficial al.

legii noi devine evidentă față de împrejurarea că toți coloniștii par a nu mai putea beneficia vreodată de prevederile Legii nr. 9/1998, având în vedere că au beneficiat cu toții de prevederile Decretului 553/1953 și cu toții au încheiat contracte tip cuprinzând clauza de renunțare la alte pretenții. Legea nr. 9/1998 ar deveni ineficientă în privința tuturor, ceea ce nu corespunde scopului legii, căci atunci aceasta ar deveni inaplicabilă, ineficientă.

Nerecunoscându-i Legii nr. 9/1998 efectul, prima instanță o abrogă implicit, acordând preferință unui act normativ anterior. În sprijinul afirmației că prima instanță s-a substituit puterii legislative, se observă că pentru a judeca astfel, prima instanță nu a analizat dacă autorul contestatoarei a beneficiat concret și efectiv de prevederile Decretului 553/1955. La dosar nu există probe în asemenea sens. Asemenea probe nu au fost solicitate de prima instanță, în lumina obligației impusă acesteia de art. 129 Cod pr. civilă, mai ales dacă aprecierea temeiurilor contestației urma să se facă din perspectiva acestora.

Mai arată recurenta că prima instanță s-a substituit atribuțiilor puterii administrative, așezându-se în postura autorității administrative chemate să aprecieze asupra existenței dreptului la despăgubiri, drept necontestat de autoritățile administrative, care i l-au recunoscut, necontestând decât întinderea acestuia.

Soluționând contestația, prima instanță i-a negat contestatoarei însuși dreptul la despăgubiri, iar aceasta bazându-se pe un temei legal nemai aflat în vigoare. Apreciind asupra, renunțării la despăgubiri, anulării obligației de plată a prețului terenului și despăgubirilor deja acordate pentru recoltele abandonate, prima instanță a rezolvat ea însăși cererea de acordare a despăgubirilor formulată de contestatoare în anul 2005, însușindu-și atribuții ale autorității administrative.

Concret, prima instanță a considerat că autoritatea administrativă nu trebuia să recunoască dintru început nici un fel de drept contestatoarei, neexistând motive de acordare a unor despăgubiri.

b) - apreciază recurenta că hotărârea a fost dată și cu încălcarea prevederilorart. 304 pct. 5 Cod procedură civilă,în sensul:

- cauzei pe baza unei legi secrete, inexistentă fizic neaflată la dosarul cauzei, niciodată pusă în discuție, nici din oficiu, în temeiul art. 129 Cod pr. civilă, și nici de care nu a avut-o în vedere nici atunci când a emis actul administrativ contestat și nici ca apărare în cadrul dosarului cauzei.

- cauzei pe baza unei legi inexistentă din punct de vedere juridic,față de care nu se poate invoca principiul "nemo censetur ignorare legem", în condițiile nepublicării sale în Monitorul oficial, fără să se știe dacă autorul contestatoarei a beneficiat concret și efectiv de efectele sale, fără să știe gradul în care autorul contestatoarei ar fi beneficiat de efectele acestuia.

- cauzei în total dezacord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului bazată pe interpretarea textelor Convenției, care statuează că legea trebuie să fie previzibilă și accesibilă.

- cauzei prin încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO prin încălcarea principiului egalității armelor.

Judecarea contestației pe baza unui temei juridic nepus în discuție, așadar într-o modalitate ce duce la pierderea de către contestatoare a unui grad de jurisdicție, de către aceasta avea posibilitatea legală de a profita, putând încerca să dovedească netemeinicia actului normative invocat împotriva sa.

. situației reclamantei în propria-i cale de atac, prin nerecunoașterea dreptului însuși la despăgubiri, necontestat până atunci de autoritatea administrativă, care a tăgăduit doar întinderea acestui drept. Chiar dacă s-ar considera că, invalidând întreaga Hotărâre nr. 2295/2005, intimata a contestat însuși dreptul la despăgubiri și nu întinderea sa, se observă că motivarea Dispoziției atacate nu face această dovadă.

c) - O altă critică adusă de recurentă vizează încălcarea prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă,arătând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, observând că prin aceasta se reține incidența unui pretins act normativ, din care se deduce a fi avut loc o remitere de datorie, fără ca prima instanță să analizeze dacă există posibilitatea de remitere de datorie pe această cale.

Prima instanță trebuia să verifice dacă Decretul 553/1053 putea fi privit ca valabil act de remitere a unei datorii - făcută cu reală intenție de a gratifica, sau dimpotrivă, dacă acel decret a constituit, în realitate, un refuz al plății din partea creditorului - Statul Român, făcută cu scopul de a-l împiedica pe debitor să rămână proprietar al terenului vândut.

Contractul de vânzare cumpărare a terenului a fost încheiat nu în puterea unei legi, ci în baza acesteia., remiterea de datorie, precum și orice modificare a clauzelor contractuale nu se putea face direct în baza legii, sau a unei eventuale anexe la aceasta, cel puțin la Decretul 553/1953.

d) - De asemenea mai arată recurenta că instanța a încălcat și prevederileart. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.Nu se poate admite că atunci când a cumpărat terenul, autorul contestatoarei ar fi renunțat la viitoare pretenții, neavând la ce pretenții să renunțe, de vreme ce terenul nu a fost primit cu titlu gratuit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.4,5,7 și 9 Cod procedură civilă, art. 6 din CEDO, art. 304¹, art. 378 Cod procedură civilă, art. 21, art. 46 și 51 din Constituția României, dispozițiile Legii nr. 9/1998 și ale HG nr. 1277/2007, dispozițiile Legii nr. 248/1940 și ale Legii nr. 554/2004 modificată.

4. Curtea

Examinând recursulprin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă dar și potrivit dispozițiilor art.304¹din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.304 pct.4, 5, 7, 9 din Codul d e procedură civilă:Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:

4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;

7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;

. Primul motiv de nelegalitate al hotărârii recurate este întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct.4 din Codul d e procedură civilă și vizează situația când instanțaa depășit atribuțiile puterii judecătorești

Motivul invocat de recurentă se întemeiază pe conceptul de < exces de putere < ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, exercitând astfel o atribuțiune conferită de lege acestora autorități.

Numai că depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune neobservarea dispozițiilor constituționale referitoare la desfășurarea raporturilor dintre puterile constitutive în stat iar nu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, alta decât Constituția sau o lege organică.

În conformitate cu dispozițiileart.1din Legea nr. 9/1998:

"Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la 7 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate iei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți."

Dispozițiileart.3din același act normativ prevăd că " în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2."

Prin Hotărârea nr.2295/19.10.2005 Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a admis cererea și a stabilit că moștenitorilor defunctului li se cuvin compensații în sumă totală de1.923.115.040 leipentru 10,14 hateren agricol, o locuință și dependințe, 1000 mp teren intravilan, recolta neculeasă de pe 4 ha cultivate cu porumb și 1 ha cultivat cu soarelui.

Prin decizia nr.2451/ 28.11.2008 pârâta a invalidat hotărârea mai sus arătată pentru că determinarea cuantumului compensațiilor să se facă prin diferența de valoare dintre bunurile abandonate în ia potrivit situației Comisiei mixte româno e și bunurile primite în România conform contractului de vânzare cumpărare de recolonizare încheiat între Statul Român și autor în anul 1947.

În atare situație instanța de fond era datoare a examina legalitatea deciziei și implicit respectarea dispozițiilor din art.1 din Legea nr. 9/1998, analizând înscrisurile depuse de către reclamantă, efectele juridice pe care acestea le-au produs, în strânsă corelare cu actele normative edictate succesiv de autoritatea legiuitoare în perioada ulterioară evacuării în temeiul Tratatului d l Craiova și în perioada de derulare a contractului de vânzare - cumpărare din anul 1947.

Curtea apreciază că, în speță, nu se poate reține că tribunalul a acordat preferință unui act normativ anterior, că a repus în vigoare un act normativ caduc și a ignorat dispozițiile din Legea nr. 9/1998 atunci când a analizat probele administrate de recurentă pentru a aprecia dacă autorul acesteia a beneficiat sau nu de prevederile actelor normative legiferate în perioada ulterioară evacuării prin aplicarea Tratatului d l Craiova, implicit a Decretului nr. 553/1953.

Instanța de fond a analizat concret cazul dedus judecății nicidecum la modul global, cum eronat critică recurenta, cenzurându-se dacă soluția pârâtei de invalidare a hotărârii este legală, față de dispozițiile art.34 din HG nr.753/1998 potrivit cărora Comisia județeană este cea care stabilește valoarea compensațiilor și trimite, în termen, spre validare pârâtei hotărârile privind propunerile de acordare a compensațiilor.

În considerarea acestor considerente Curtea apreciază că nu ne aflăm în prezența unei hotărâri pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești deoarece judecătorul fondului nu s-a substituit puterii legislative, hotărârea pronunțată fiind circumscrisă limitelor stabilite de noua lege de reparație în favoarea cetățenilor români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la 7 1940.

Celelalte critici formulate de recurentă în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, urmând a fi examinate ca atare.

Al doilea motivde nelegalitate al hotărârii recurate este întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct.5 din Codul d e procedură civilă și vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2

În conformitate cu dispozițiileart.105 al.2din Codul d e procedură civilă "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".

de nulitate a actelor de procedură prevăzute de textul mai sus invocat sunt:

- încălcarea formelor de procedură

- incompetența funcționarului

În aplicarea principiului contradictorialității părțile trebuie să aibă posibilitatea de a lua la cunoștință despre toate piesele din dosar, de natură a conduce la soluția ce o va pronunța instanța, reprezentând una din principalele garanții ale unei proceduri judiciare.

Ori, așa cum rezultă din dosarul cauzei reclamanta a beneficiat de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței de fond în condiții care nu au dezavantajat-o față de partea adversă și aceasta pentru că acțiunea promovată a fost soluționată exclusiv pe baza probelor administrate de aceasta la Comisia județeană, conform art. 4 din Legea nr.9/1998 și apoi în fața tribunalului, prin raportare la dispozițiile art.1 din același act normativ, și aceasta pentru că pârâta a emis decizia nr.2451/28.11.2008 tocmai în baza acestor probe.

Și aceasta pentru că reclamanta era deja familiarizată cu probele de la dosarul cauzei, exprimându-și punctul de vedere atât în scris cât și prin intermediul avocatului cu privire la existența, conținutul și autenticitatea acestor probe, într-un interval de timp adecvat raportat la data înregistrării cererii - 13.01.2009- și data pronunțării hotărârii 6.10.2009.

Față de dispozițiile art.305 din Codul d e procedură civilă recurenta avea posibilitatea de a depune și alte înscrisuri pe care le-ar fi considerat utile soluționării cauzei în sensul celor susținute prin motivele de recurs și care să ateste că autorul său a achitat integral prețul imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare de la Statul Român și pe cale de consecință nu avea de ce să fie iertat de datorie.

Legea nr. 9/1998 este o lege previzibilă și accesibilă persoanelor considerate îndreptățite la beneficiul unor despăgubiri, acestea având cunoștință de faptul că pot obține doar parțial satisfacție în măsura în care au primit anterior chiar și parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate iei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți

De altfel, prin invalidarea în integralitate a hotărârii emise de Comisia Județeană C, aceasta este obligată a relua procedura de examinarea a cererii din perspectiva dispozițiilor art.1 și 3 din Legea nr. 9/1998, urmând deci a fi reanalizat dosarul din perspectiva dreptului la despăgubiri și a întinderii sale, fără a se putea susține că moștenitorilor li se face mai grea situația deoarece nu ne aflăm în prezența unei contestații formulată împotriva hotărârii, decizia nr.2451/ 28.11.2008 fiind emisă în exercitarea controlului de legalitate instituit de legiuitor în favoarea pârâtei.

În concordanță cu dispozițiile art.5 din Legea nr. 9/1998 și art.6 din HG nr.753/1998, reclamanta are posibilitatea să prezinte Comisiei orice altă dovadă, în sensul celor susținute prin cererea de recurs, în condițiile în care nu a uzitat de dispozițiile art.305 din Codul d e procedură civilă, respectiv să facă dovada potrivit art.1169 cod civil că autorul său a achitat integral sau parțial prețul stabilit prin contractul de vânzare cumpărare pentru bunurile primite urmare colonizării în D Veche, precum și faptul că în temeiul Legii nr.18/1990 nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 9,1925 ha situat în sat. Cetatea, com..

Din această perspectivă, Curtea apreciază că prin hotărârea pronunțată instanța nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă motiv pentru care critica recurentei este neîntemeiată.

Celelalte critici formulate de recurentă în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 din Codul d e procedură civilă se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, urmând a fi examinate ca atare.

Al treilea motivde nelegalitate al hotărârii recurate este întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă și vizează situația cândhotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

Din examinarea considerentelor și dispozitivului hotărârii recurate Curtea reține că judecătorul fondului și-a motivat soluția adoptată, luând în considerare obiectul cererii, probele administrate, arătând temeiurile de drept și de fapt pe care și-a întemeiat-o, hotărârea tribunalului fiind pronunțată în limitele investirii sale astfel că și această critică nu este întemeiată.

Al treilea motivde nelegalitate al hotărârii recurate este întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă și vizează situația cândhotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;

Examinând criticile formulate de recurentă în susținerea acestui motiv de recurs dar și cele de la pct. A și B Curtea constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiileart.1din Legea nr. 9/1998:

În îndeplinirea acestor condiții stipulate în art.1 trebuie cercetate, pe de o parte, înscrisurile depuse de părțile interesate potrivit art.5 din Legea nr. 9/1998 și art.6 din HG nr.753/1998 care prevede că "prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înțelege orice dovadă eliberată de instituții - arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești - în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul d l Craiova."

Pe de altă parte, față de dispozițiile art.3 din Legea nr. 9/1998 situația dată trebuie examinată prin prisma actelor normative adoptate concomitent și ulterior evacuării populației din, căci numai astfel se poate stabili dacă au fost acordate de Statul Român, anterior adoptării noi legii de reparație, despăgubiri în bani sau în natură pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului.

Potrivit Tratatului Româno - din 7 1940, cele două state semnatare au convenit la schimbul obligatoriu dintre supușii români de origine etnică ă din județele T și C (acesta din urma în delimitarea dinainte de 14 Iunie 1925) și supușii români de origine etnică română din județele și.

În art.4 din Anexa C la Tratat s-a prevăzut că "proprietățile imobiliare rurale aparținând românilor obligați să părăsească, în virtutea prezentului Acord, teritoriile transferate iei, devin proprietatea Statului, în condițiunile prevăzute în alineatul precedent. "

În vederea realizării acordului privind schimbul de populație părțile au convenit la constituirea unei Comisii mixte compusă din 3 membrii români și trei membrii i, căreia cei interesați trebuiau să-i remită în dublu exemplar,un inventar complet al imobilelor lor.

Urmare acestei situații pentru autorul reclamantei, a fost întocmită situația de avere abandonată în com., jud., respectiv 10 ha teren arabil, o casă construită din chirpici, acoperită cu olană, jos pământ, compusă din două camere, grajd și 2 saiele de oi, 80 pomi fructiferi, 2400 mp curte - fila 27 -.

De asemenea, au fost abandonate recoltele neculese de porumb - 4,5 ha - și soarelui - 1 ha -.

În conformitate cu cele convenite în art. 5 din Anexa C la Tratat " Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate iei."

Pe baza Legii nr. 766/1941 publicată în Monitorul Oficial nr.201 din 26 august 1941 au fost stabilite condițiile pentru colonizarea în Dap roprietarilor agricoli evacuați din D Nouă în baza Tratatului Româno - din 7 1940.

Prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 stabileau că "sumele datorate de coloniști ca preț al bunurilor primite în baza legii de față, se vor compensa cu suma despăgubirilor certe, lichide și exigibile ce sunt de primit, conform art. 5 și 12 din Acordul româno- privitor la schimbul de populație română și ă din 7 1940, atunci când Statul va hotărî asupra acestor despăgubiri, după ce se vor scădea debitele vechi și sarcinile ce vreau proprietățile abandonate în D Nouă.

Conform Legii nr.715/1946 publicată în Monitorul Oficial nr.207 din 7.09.1946 s-a adoptat decretul - lege privind stabilirea despăgubirilor cuvenite populației evacuate din D de Sud în urma Tratatului Româno - din 7 1940.

Potrivit acestui act normativ, comisiile constituite urmau să stabilească atât existența bunurilor abandonate sau recoltelor neculese de populația evacuată din D de Sud și reevaluarea acestora, dar și consistența și valoarea bunurilor primite de la Statul Român de către evacuații din așa cum este menționat la art.III (valoarea cerealelor primite în natură, ajutoare în bani, valoarea inventarului agricol mort sau primit, terenurile de cultură primite în virtutea legilor de colonizare sau recolonizare, clădiri, teren aferent, lot de casă, terenuri de cultură specială - vii, grădini, livezi de pomi -).

Așa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare înscris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța la nr. 3192/22.01.1948 Statul Român a vândut colonistului 9,1925 ha teren arabil, o construcție cu 4 camere, dependințe și teren curte de 1600 mp situate în sat. Cetatea, com., jud. C, prețul fiind stabilit la suma de 230.000 lei, plătibil în 10 rate egale anuale, începând cu data de 1.01.1950.

Prin art.14 din contract colonistul a arătat că renunță la orice pretenție în viitor față de Statul Român.

De asemenea, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, și care emană de la autorul recurentei, a rezultat că acesta a solicitat ca în temeiul Legii nr.715/1946 să i se acorde un avans pentru recoltele neculese și abandonate în, menționând că în contul acestor cereale a mai primit suma de 1.500 lei(fila 176).

Prin Decretul nr.553/1953 Statul a înțeles să ierte pe evacuații debitori de datorii, anulând, în măsura în care nu au fost achitate, sumele datorate drept preț de coloniștii evacuați din D de Sud pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate pe baza Legii nr. 766/1941, act normativ favorabil și autorului reclamantului.

Aceste dispoziții nu lipsesc de efect prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 expuse mai sus și despre care nu se poate susține că au avut un caracter secret, neadus la cunoștință, cât timp a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/1998, "în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional pentru prejudiciul rămas neachitat".

Raportat la aceste norme, Curtea apreciază că decizia emisă de pârâtă, urmare controlului de legalitate pe care îl exercită potrivit dispozițiilor legale, este legală, fiind incidente prevederile din art.2 și 3 din Legea nr. 9/1998 în temeiul cărora Comisia Județeană C urmează a stabili, potrivit criteriilor din HG nr.753/1998, dacă în urma evaluării bunurilor abandonate și a celor primite de autorul reclamantei a rămas vreo diferență pentru care se cuvine a fi acordate despăgubiri și în caz afirmativ, cuantumul acestora, nefiind vorba în cauză de o simplă eroare de calcul așa cum eronat se susține prin recurs.

Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursuldeclarat de recurenta reclamantă -, cu domiciliul procesual ales în C,-, -B,.B,.2,.40, la cabinet de avocatură "I ", împotriva sentinței civile nr. 850/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea, nr. 202, sect.1, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 Februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

jud.fond

red.dec.jud.

2 ex./31.03.2010

22 Februarie 2010

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

#Judecator Elena Carina Gheorma

Anulare act administrativ . Decizia 100/2010. Curtea de Apel Constanta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 100/2010. Curtea de Apel Constanta