Anulare act administrativ . Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1007/CA/2009
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr.319/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocații și, în substituirea avocatei pentru reclamanta recurentă și reprezentantul intimatei pârâtă, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din data de 9.09.2009.
Se constată că recurenta reclamantă a depus la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise la care s-a anexat jurisprudență.
Mandatara recurentei reclamantă depune la dosar timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara recurentei reclamantă, avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii și în consecință a se constata admisibilă acțiunea reclamantei.
Învederează instanței că, față de efectele pe care le produce, este vorba de un litigiu contencios atipic, astfel, apreciază că instanța putea să califice actul ca fiind unul atipic. Mai arată că intimata pârâtă trebuia să soluționeze contestația. Într-adevăr în Codul d e procedură fiscală sunt enumerate în mod expres actele administrative, însă instanța de fond trebuia să califice nota de constatare ca fiind act administrativ.
Învederează instanței că pârâta nu s-a limitat a reține aceste constatări, ci a și calculat ajutorul de stat, nu a reținut doar ceea ce Inspecția fiscală a constatat. Mandatara recurentei reclamantă arată că faptele și împrejurările reținute au fost deja comunicate societății prin rapoartele de inspecție fiscală, contestate de aceasta, drept pentru care au fost verificate, pentru perioada 2003 - 2004 de către Sibiu, iar pentru perioada 2005 - 2007 de către B, iar în urma acestor verificări s-au anulat Deciziile de impunere, precum și Rapoartele de Inspecție fiscală.
Ca atare, apreciază că Nota de constatare nu mai trebuia emisă. Precizează că în legea contenciosului administrativ se menționează actele ce nu pot face obiectul controlului și cenzurii instanței, dar apreciază că ne aflăm și în prezența unui refuz al pârâtei de soluționare, or și din acest punct de vedere actul contestat este un act administrativ, întrucât aduce vătămare reclamantei.
Astfel, întrucât în Nota de constatare s-a reținut că reclamanta nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, consecința în această situație fiind aceea a obligării societății la plata la bugetul de stat a impozitului pe profit aferent perioadei 2003 - 2007, înseamnă că aceasta a produs efecte juridice.
Mai arată că prima instanță a reținut că aceasta ar reprezenta " o operațiune administrativă", iar aceasta tot prin legea contenciosului administrativ trebuie stabilit dacă era o operațiune legală sau nu.
Pentru toate aceste considerente apreciază că nota de constatare este un act administrativ, iar contestația împotriva acesteia trebuie soluționată de organul administrativ, astfel că acțiunea reclamantei este admisibilă.
Învederează instanței că răspunsul pârâtei reprezintă un refuz de nesoluționare, care îmbracă forma scrisă și dă dreptul persoanei vătămate să se adreseze instanței.
Avocatul substituent achiesează la concluziile avocatei și arată că unui dintre efectele juridice ale Notei de constatare este indisponibilizarea de fonduri, iar potrivit art. 8 teza 2 din Legea nr. 554/2004 răspunsul pârâtei constituie un refuz, iar în baza principiului "cine poate mai mult, poate și mai puțin", în măsura în care instanța poate dispune asupra refuzului de efectuare a unei operațiuni administrative, cu atât mai mult poate dispune asupra legalității efectuării unei operațiuni administrative.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Alba.
Apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că Nota de constatare doar a redat o stare de fapt, nu aduce nici un prejudiciu reclamantei, nu are nici un efect juridic, reprezentând practic o "fotografie" de la acea dată.
Arată că art. 85 Cod procedură fiscală stabilește actele ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrativ fiscale, iar între acestea nu se regăsește și nota de constatare.
Mai arată că acele rapoarte de inspecție fiscală într-adevăr au fost anulate, dar nu s-a stabilit concret că societatea beneficiază de ajutoare, ci s-a dispus refacerea controlului fiscal efectuat.
Pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului, precizând că urmare notei de constatare nu au fost emise decizii ulterioare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanta - - a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice A - Direcția Generală de Soluționare a Contestaților să se dispună.
- în principal anularea notei de constatare încheiată la data de 09.07.2008 de DGFP A -Compartimentul ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate și
- în subsidiar obligarea DGFP A să soluționeze contestația înregistrată sub nr.-/18.08.2008 în sensul emiterii deciziei de soluționare a acesteia în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză,sub sancțiunea penalităților de 0,1% / zi de întârziere, calculate la sumele pentru care s-a reținut că societatea nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 34.249.505 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu cauzat prin refuzul nejustificat de soluționare a plângerii prealabile;
- suspendarea executării anularea notei de constatare încheiată la data de 09.07.2008 de DGFP A -Compartimentul ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate.
În motivarea acțiunii a învederat că nota de constatare încheiată la 9.07.2008 este un act administrativ fiscal, prin care s-a reținut că societatea nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, sancțiunea în această situație fiind cea a obligării societății la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit aferent perioadei 2003-2007. Deși nu este menționată în mod expres de dispozițiile Codului d e procedură fiscală ca fiind un act administrativ, nota de constatare stă la baza emiterii unei decizii de stopare a ajutorului de stat, aspect pe care deși organul de soluționare a contestației administrative evită să-l menționeze în mod expres rezultă implicit din conținutul răspunsului.
Reclamanta precizează că nota de constatare este lovită de nulitate ea fiind emisă cu nerespectarea normelor legale privind procedura de supraveghere a modului de utilizare a ajutorului de stat. În acest sens se arată faptul că agentul constatator nu a recurs în fapt la efectuarea personală a controlului cu privire la ajutorul de stat de care societatea a beneficiat în perioada 2003-2007 ci doar a preluat concluziile altor controale desfășurate în legătură cu activitatea societății și care ulterior au fost desființate.
Un alt aspect privind nelegalitatea notei de constatare învederat de către reclamantă este cel privind faptul că conform Legii Nr.143/1999 până la data de 1.01.2007 singura autoritate competentă material să exercite atribuții de autorizare, acordare, control, monitorizare și raportare a ajutorului de stat era Consiliul Concurenței. După aderarea României la UE, potrivit art.88 din Tratatul de instituire a Comunității Europene competența în materie aparține Comisiei Europene. În aceste condiții se observă faptul că nici anterior datei de 01.01.2007 și nici ulterior organele de inspecție fiscală nu au avut atribuții sau competențe de monitorizare a ajutorului de stat. Ca atare, constatarea agentului de control bazată pe concluziile organelor de inspecție fiscală este vădit neîntemeiată întrucât este rezultatul unei activități efectuate de către un organ necompetent.
Reclamanta mai invocă și dispozițiile art.225 din Codul d e procedură fiscală( în varianta în vigoare până la 1.01.2007) care reglementează modalitățile de stopare a ajutorului de stat respectiv faptul că stoparea/ recuperarea unui ajutor de stat se face de drept prin decizie a Consiliului Concurenței sau a furnizorului ajutorului de stat,după caz. Prin urmare, se arată că extinderea inspecției fiscale și asupra unor aspecte care nu intrau în atribuțiile organelor de inspecție fiscală a fost abuzivă și fără temei legal, iar nota de constatare care se fundamentează exclusiv pe concluziile rapoartelor de inspecție fiscală este lovită de nulitate.
Prin Sentința administrativă nr.319/CAF/2009, Tribunalul Alba respins acțiunea reclamantei, reținând că nota de constatare a cărei anulare se solicită nu este act administrativ în sensul legii, pentru că nu produce prin ea însăși efecte juridice ci este un act premergător emiterii unui act administrativ. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În expunerea de motive s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut caracterul de act premergător emiterii unui act administrativ al notei de constatare, reținere greșită întrucât s-ar ajunge la concluzia că împotriva măsurilor impuse de această autoritate, deși neîntemeiate, nu s-ar putea exercita nici o cale de atac, nefiind susceptibile de contestări din partea societății împotriva cărora ar fi dispuse. Întrucât instanța de fond s-a pronunțat numai pe cale de excepție se impune stabilirea ca admisibilă acțiunii și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Arată recurenta că, sunt greșite considerentele instanței deoarece în Nota de Constatare s-a reținut că societatea nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, sancțiunea /consecința în această situație fiind cea a obligării societății la plata la bugetul de stat a impozitului pe profit aferent perioadei 2003-2007.
A primi un alt punct de vedere ar însemna că Nota de constatare reprezintă pur și simplu un act care nu prezintă nicio relevanță juridică, ceea ce face ca operațiunea de control desfășurată teoretic de către agentul constatator să fie lipsită de finalitate.
Mai mult, prin Nota de constatare organele de control nu s-au limitat în a reține doar concluziile unor acte de control anterior întocmite ( de către organe necompetente, astfel cum s-a reținut în deciziile de soluționare a contestațiilor administrative formulate de societate împotriva acestora ), dar au stabilit că recurenta nu beneficiază de ajutor de stat acordat în perioada 2003-2007 pentru realizarea de investiții.
De vreme ce în perioada verificată a beneficiat de scutire la plata impozitului pe profit, iar prin Nota de constatare s-a reținut că în mod nelegal societatea a beneficiat de facilități fiscale, societatea fiind repusă la plata obligațiilor fiscale pentru care beneficiase de scutire, rezultă în mod evident că efectele Notei de constatare sunt ale unei decizii de impunere.
Mai arată recurenta că, nelegalitatea hotărârii recurate urmează a fi reținută și în ceea ce privește înlăturarea cererii subsidiare prin care societatea a solicitat constatarea refuzului nejustificat de soluționare a contestației administrative, apreciind că în mod corect a procedat intimata pârâtă la nesoluționarea plângerii prealabilă.
Apreciază recurenta că scrisoarea nr. -/20.08.2008 ( în continuare denumită "Decizia de soluționare a contestației administrative") reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a contestației, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 alin.1 lit. i din Legea contenciosului administrativ.
Prin urmare, soluția corectă pe care prima instanță ar fi trebuit să o pronunțe era aceea că Decizia de soluționare a contestației administrative reprezintă un "refuz nejustificat de soluționare a contestației administrative", astfel cum este definit prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, sens în care în baza prevederilor art. 18 din legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 209 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală se impunea obligarea intimatei pârâtă la soluționarea contestației administrative, în sensul emiterii deciziei de soluționare a acesteia.
În subsidiar, recurenta solicită să se constate că decizia de soluționare a contestației administrative reprezintă un veritabil refuz de soluționare a contestației, iar organul emitent are obligația conferită prin disp. art.209 alin.2 Cod pr. fiscală să procedeze la soluționarea acesteia.
De asemenea, se menționează că refuzul de soluționare a plângerii prealabile nu constituie altceva decât o acțiune ilegală care a determinat crearea unui prejudiciu material în patrimoniul societății prin devalorizarea sumei achitate în considerarea celor impuse prin decizia de impunere, ca urmare a inflației, profit nerealizat datorită imposibilității utilizării sumelor plătite la bugetul de stat etc.
În ce privește măsura suspendării notei de constatare se arată că paguba în patrimoniul societății este iminentă de vreme ce s-a reținut că nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit în perioada 2003-2007, consecința directă fiind achitarea la bugetul de stat a sumelor stabilite prin rapoartele de inspecție fiscală care au stat la baza întocmirii notei de constatare.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că nota de constatare atacată nu are caracterul unui act administrativ fiscal în accepțiunea art.41 Cod pr. fisc. întrucât nu stabilește, modifică sau stinge drepturi și obligații în sarcina reclamantei, prin ea fotografiindu-se o stare de fapt existentă stabilită prin actele de control fiscal realizate de către organele de control abilitate iar pe de altă parte actele pe care s-a bazat întocmirea notei au fost în parte desființate dispunându-se refacerea lor pentru o parte, iar o parte din contestări au fost respinse, deci numai subzistă starea de fapt care a condus la încheierea notei în acea formă urmând ca după refacerea controlului să se emită o nouă notă care să cuprindă starea de fapt.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în
recurs dar și în raport de prevederile art.304 ind.1 pr.civ,Curtea reține următoarele:
Potrivit <LLNK 12004 554 10 202 2 55>art. 2 alin. (1) lit. c), teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
obiectul acțiunii în contencios administrativ, <LLNK 12004 554 10 202 8 39>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
acțiunii directe în contencios administrativ precum și a cererii accesorii de suspendare a unui act administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 îl constituie obiectul acestor cereri și anume acela ca actul atacat să fie un act administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 și, respectiv, ca acest act să producă o vătămare unui drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim.
Textul de lege definește actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. În formularea noțiunii de act administrativ legea folosește așadar constantele trăsături ale acestuia, conturate în doctrina de specialitate și evocate în practica judecătorească.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. 6, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Prin urmare judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ tipic sau atipic, în sensul legii contenciosului administrativ, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări cu caracter tehnic administrativ, exceptate controlului judecătoresc.
Această notă de constatare prin care s- menționat că reclamanta nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit nu este un act administrativ de sine stătător, în sensul legii contenciosului administrativ, deoarece pentru produce efecte juridice este necesară încheierea unei decizii de impunere, astfel încât legalitatea sa poate fi examinată numai în condițiile formulării unei acțiuni în anularea unei astfel de decizii.
Or, prin decizia nr.328/7.10.2008 pronunțată în procedura administrativă cu privire la raportul de inspecție fiscală ce a vizat perioada 2005-2007, ANAF- Direcția generală de soluționare a contestațiilor a anulat decizia de impunere nr.5/2008 pentru suma de 8.104.082 lei reprezentând impozit pe profit și a desființat decizia de impunere nr.5/2008 pentru suma de 1.651.891,17 lei reprezentând impozit pe profit și TVA, cu consecința refacerii controlului pentru aceeași perioadă.
De asemenea, prin decizia nr.420/16.12.2008, ce a vizat raportul de inspecție fiscală pentru perioada 2003-2004 s-a dispus desființarea deciziei de impunere nr.348/2008 pentru suma totală de 22.356.195 lei, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a acelorași impozite, pe aceeași perioadă.
Faptul că, au fost anulate actele de control pentru perioada 2003-2007 emise in baza notei de constatare atacată,nu atrage nulitatea acestui act atâta timp cât el nu este capabil de produce efecte juridice neavând așa cum am arătat existență de sine stătătoare.
Cum în cauză, nota de constatare întocmită de DGFP A -Compartimentul ajutor de stat nu este producătoare de efecte juridice de sine-stătătoare, verificarea legalității mențiunilor nu se poate realiza în mod direct în cadrul acțiunii în contencios administrativ ci numai în mod indirect, în momentul în care se verifică legalitatea actului administrativ la baza căruia stau aceste acte.
Corect, instanța de fond reținut că, potrivit disp. art.41 Cod pr. fiscală " actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale", iar art.85 alin.1 menționează care sunt actele administrativ fiscale, respectiv declarația fiscală, întocmită în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4) și decizia emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Astfel fiind legal și temeinic, instanța fondului a apreciat că actul dedus judecății este în fapt un act preparator pentru emiterea actului administrativ fiscal și nicidecum un act administrativ fiscal supus procedurii prev. de art.205-218 din OG nr.92/2003, care nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, anterior emiterii deciziei de restituire a ajutorului de stat de către autoritatea competentă, sens în care nu se mai impune analizarea chestiunilor evidențiate de reclamantă cu privire la fondul acesteia.
Față de cele expuse, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză, neexistând nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Montană - împotriva sentinței civile nr. 319/CA/2009 pronunțată de
(continuare decizia nr. 1007/CA/2009 pronunțată în dosar nr-).
Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - . activitatea - semn. Președintele Curții de Apel |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./4 ex./15.10.2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Carmen Fiț, Iosif Morcan
