Anulare act administrativ . Decizia 1046/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1046
Ședința publică din data de 17 septembrie2008
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în Târgoviște,-, Județ D, împotriva sentinței nr. 837 din data de 03.07.2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,- și intimatul reclamant domiciliat în comuna, Sat De M, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Administrația Finanțelor Publice G, intimatul pârât Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3414/120/20.05.2008 reclamantul a chemat în judecată Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Administrația Finanțelor Publice G, solicitând a fi obligați să îi restituie suma de 6287 lei, achitată cu titlul de primă înmatriculare.
În motivarea cererii, reclamantul precizează că a achitat această sumă de bani la data de 23.11.2007, conform calculului Trezoreriei G, taxă impusă de prevederile art. 2141Cod fiscal pentru autoturismul Volkswagen Passat achiziționat din Germania și înmatriculat în această țară; arată reclamantul că taxa este nelegală pentru că ea nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și reînmatriculate, în schimb este percepută pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, la aducerea lor în țară; diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu, fiind în contradicție cu dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul CE, care are prioritate față de legislația internă, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii de față și restituirea taxei de înmatriculare, ca și a dobânzilor legale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004, a practicii judiciare comunitare și a celei interne în materie.
S-au atașat cererii, dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar și, în copie, cartea de identitate a reclamantului și a autoturismului, chitanța - 3A nr. -/23.11.2007 privind achitarea taxei de 6287 lei, certificatul de înmatriculare sub nr. DB -06. al autoturismului marca Volkswagen Passat, refuzul pârâtei DGFP nr. 11740/2008 de restituire a taxei.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP D, solicită respingerea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 2141Cod fiscal, iar dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România; mai arată că nu există temei legal pentru restituirea taxei care, a fost plătită benevol la recomandarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Prefectura județului D - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 837 din 3.07.2008 prin care a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Administrația Finanțelor Publice și au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 6287,00 lei reprezentând taxă înmatriculare autoturism, cu dobânda legală.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Târgoviște suma de 6287 lei, taxă de primă înmatriculare a autovehiculului marca Volkswagen Passat, cu chitanța seria - 3A nr. -/23.11.2007; autovehiculul a fost cumpărat cu factura -/20.08.2007 având prima înmatriculare la 5.10.2004 sub nr. 1139, în Germania și cu contractul de vânzare cumpărare încheiat la 18.11.2007. La înmatricularea în țară a autovehiculului, potrivit art.21412143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de înmatriculare.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,
produselor naționale similare. Reglementarea comunitară are ca scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Deoarece România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, prin Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare la UE și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității, dinainte de aderare; potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aderare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, astfel că discriminarea regimului fiscal este evidentă și contravine dispozițiilor Tratatului CE.
În această situație, prima instanță a constatat că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE.
Tribunalul a constatat întemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâților la repararea integrală a prejudiciului, în concret, a folosului nerealizat, dobânda legală calculată conform art.3 alin.3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii sumei.
Împotriva acestei sentinței declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, în baza căreia a fost emisă HG nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008. Prin articolul 11 din OUG nr. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre cele două taxe și nu restituirea integrală a taxei. Consideră că obligarea statului român la restituirea în totalitate a taxei de primă înmatriculare achitată de reclamantul, este nelegală și netemeinică, în contradicție cu actele normative, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului.
Mai arată recurenta că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene revin exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin.2 din Constituție prevede în mod expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne. Existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul desființării ei, iar pe fond respingerea acțiunii.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul
Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României, înmatriculate deja, nepercepându-se această taxă ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru a
Susținerea recurentelor constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie - temeiul de drept fiind prevederile unei legi ce emană de la puterea legislativă, Parlamentul României - nu poate fi reținută de instanță, întrucât este în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului CE, dar și cu principiile instituite de CJCE în urma deciziilor de interpretare și are un vădit caracter ilicit.
Reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru restituirea taxelor impuse cu încălcarea legislației comunitare după ce au adresat această solicitare Administrației Finanțelor Publice Târgoviște, care le-a răspuns în sensul că suma a fost încasată în baza legii și cu respectarea art.214 - 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Instanța de fond a reținut că însăși încasarea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal însă, față de văditul caracter ilegal al taxei respective se impune restituirea acesteia indiferent de cale pe care reclamantul înțelege să o folosească.
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiile Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora, pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 3041și 312.pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident nici unul din motivele prevăzute de art. 304.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște,-, Județ D, împotriva sentinței nr. 837 din data de 03.07.2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,- și intimatul reclamant domiciliat în comuna, Sat De M, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- - - - - -
GREFIER,
Red. DF /DD
2.ex./01.10.2008
f- - Tribunal D
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica