Anulare act administrativ . Decizia 1077/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1077/
Ședința publică din 04 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de -- M, împotriva sentinței civile nr. 286 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. - pentru reclamanta intimată, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-intimate SC ROMÂNIA SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința nr. 286 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC " Romania" SRL Tg.M, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a fost anulat, în parte, punctul 3 din dispozitivul Deciziei nr.122 din 9 noiembrie 2005, astfel: au fost anulate obligațiile fiscale ale reclamantei, pentru suma de 90.302 lei, au fost menținute obligațiile fiscale în sumă de 1864 lei, compus din 911 lei impozit datorat, 610 lei dobânzi, 164 lei penalități și 179 lei TVA, în sarcina reclamantei și a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 2954 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cheltuielile făcute de reclamantă pentru asigurarea de active și persoane, în sumă de 20.638 lei, a fost justificată prin documentele prezentate inițial și suplimentar de către contribuabil, fiind vorba de o plată necesară, având ca scop protejarea împotriva anumitor riscuri.
Ca atare, reclamanta a fost exonerată de plata impozitului pe profit stabilit suplimentar, de 5171 lei, cu dobânzile și penalitățile aferente.
Pentru deplasările externe, societatea a reușit să reconstituie actele justificative, rezultând că deplasările au fost făcute în interesul acesteia, astfel încât urmează să fie exonerată de plata impozitului pe profit suplimentar de 10.824 lei, cu dobânzile și penalitățile aferente.
Cele două firme din Ungaria, și au desfășurat activitatea de servicii în Ungaria, prin urmare nu trebuia să prezinte certificatul de rezidență fiscală.
Astfel, societatea nu datorează impozit pe veniturile nerezidenților în sumă de 8.114 lei, nici dobânzile și penalitățile aferente.
Prestările de servicii către beneficiarii externi s-au făcut în baza unor contracte care, deși nu au fost prezentate la data controlului, au fost puse la dispoziția organului care a soluționat contestația, așa cum, de altfel, menționează și expertul cauzei (fila 89). In speță se aplică cota TVA zero, prin urmare societatea nu datorează TVA suplimentar de 1225 lei și nici dobânzi și penalități.
Cheltuielile cu contribuabilii, în sumă de 14.374 lei, au fost făcute de reclamantă. Actele doveditoare nu corespund exigențelor organelor fiscale numai sub aspect formal, însă ulterior s-au făcut mențiunile necesare pe bonurile fiscale. Prin urmare, TVA- ul stabilit suplimentar, în sumă de 14.374 lei nu este datorat. Ca atare, nici dobânzile și penalitățile aferente.
Ulterior controlului, societatea a obținut de la furnizori copii după documentele însumând 11.457 lei, pe care Ie-a legalizat.
Față de documentele legalizate, menționate de expert, instanța a admis la deducere TVA în sumă de 1102 lei și a respins acest petit pentru suma de 179 lei, potrivit calculului făcut de expert cauzei.
În ceea ce privește achiziționarea celor 3 matrițe: au fost achiziționate de reclamantă pentru a putea beneficia de facilitățile Legii nr.133/1999 privind neimpozitarea profitului reinvestit. Au fost înregistrate ca mijloace fixe, iar consiliul de administrație a hotărât că sunt amortizabile în 3 ani de zile.
La data vânzării, respectiv septembrie 2004, au fost amortizate 27 de luni. respective trebuiau tratate ca obiecte de inventar, iar nu ca mijloace fixe, eroare care trebuia corectată imediat, astfel cum menționează expertul. Nu se poate majora masa impozabilă cu un impozit pe profit de 17.950 lei, însă se poate calcula impozit pe profit pentru sumele cu care au fost majorate cheltuielile de exploatare pe perioada celor 27 de luni cu 3646 lei. In această sumă se poate calcula impozit datorat de 911 lei, dobânzi de 610 lei și penalități de 164 lei.
Pentru aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, potrivit distincțiilor menționate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MEF - DGFP M solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei nr.122/9.11.2005, cu eliminarea dispoziției de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanță a dispus anularea în parte a deciziei nr.122/9.11.2005 și a anulat obligațiile fiscale ale reclamantei pentru suma de 90.302 lei. S-au menținut obligațiile fiscale în sumă de 1.864 lei compuse din 911 lei impozit, 610 lei dobânzi, 164 lei penalități și 179 lei TVA. Această soluție a primei instanțe se bazează pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fiind însușit de prima instanță în integralitatea lui, susținerile ei formulate în întâmpinare au fost complet înlăturate, înlăturare care s-a făcut fără administrarea altor probe și fără o justificare legală. Deci prin modalitatea de soluționare a cauzei, raportul de expertiză întocmit în cauză a căpătat valoarea unui mijloc absolut de probă fiind eliminate orice alte argumente juridice.
Cu referire la sumele reprezentând polițe de asigurare se arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile art.65 alin.1 din OG nr.92/2003 rep. care stabilește în sarcina contribuabilului obligația de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale, dar și dispozițiile cuprinse în art.4 alin.4 lit.h din OG nr.70/1994 potrivit cărora cheltuielile de asigurare care privesc active corporale fixe și necorporale ale contribuabilului și cheltuielile de asigurare pentru persoane împotriva accidentelor de muncă sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor. Art.21 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal precizează de asemenea care sunt cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului și care nu sunt aferente obiectului de activitate, cheltuieli ce intră în categoria celor nedeductibile.
În speță, contestatoarea nu a fost în măsură să prezinte contrar disp.art.14 din OG nr.70/1997 documentele justificative în baza cărora s-au făcut înregistrările contabile pentru a se putea determina modalitatea în care a înțeles societatea să își stabilească categoria cheltuielilor deductibile și nedeductibile.
În legătură cu cheltuielile de deplasare în străinătate în cuantum de 22.966 Ron și 20.329 Ron reprezentând contravaloarea delegațiilor externe se arată că nici în cazul acestui capăt de cerere instanța de fond nu a indicat temeiurile de fapt și argumentele juridice care au dus la înlăturarea susținerilor ei în legătură cu temeinicia acestor datori fiscale. Se arată că la data efectuării controlului printre actele contabile ale societății nu au fost identificate actele care să justifice cheltuielile de deplasare, iar reconstituirea de care face vorbire expertul în raport a fost făcută peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 din Legea contabilității, iar actele reconstituite nu cuprind toate datele și informațiile cerute de conținutul formularelor tipizate, date absolut necesare pentru verificarea legalității acestora. Chiar reclamanta a recunoscut că reconstituirea nu corespunde prevederilor legale dar a susținut că acest aspect este unul nesemnificativ în raport cu fondul cauzei.
În legătură cu impozitul pe veniturile rezidenților se arată că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate dispozițiile art.1 alin.1 din OG nr.83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente, dispoziții care stabilesc că sunt supuse impozitului aceste activități indiferent dacă sumele sunt încasate în România sau în străinătate. De asemenea disp.art.113 din Legea nr.171/2003 privind Codul fiscal care stabilesc că nerezidenții care obțin venituri impozabile din România au obligația de a plăti impozit și sunt denumiți în continuare contribuabili. Aceeași obligație de plată a impozitului pentru astfel de activități este reglementată și de HG nr.44/2004(art.115 alin.1 lit.i).
Referitor la serviciile prestate către beneficiari cu sediul în străinătate și pentru care s-a exonerat reclamanta de plata de TVA în cuantum de 1.225 lei, instanța de fond a reținut că prestările de servicii către beneficiarii externi s-a făcut în baza unor contracte care au fost puse la dispoziția organului care a soluționat contestația. Instanța de fond nu a observat faptul că motivul pentru care a fost stabilit și calculat TVA suplimentar a fost acela că serviciile facturate de către reclamantă nu se încadrau în categoria celor pentru care se aplică cota 0 de TVA conform disp.art.17 lit.b din OUG nr.17/2001.
Prin aceeași hotărâre prima instanță a stabilit deductibilitatea TVA-ului în cazul carburantului achiziționat de unitatea reclamantă în sumă de 14.374 lei, fără să observe că actele doveditoare nu corespund exigențelor organelor fiscale din punct de vedere formal, art.19 din OUG nr.17/2000 stabilește condițiile care trebuie îndeplinite de contribuabil pentru a beneficia de deducerea de TVA și forma documentelor pe care trebuie să le prezinte. Nerespectarea acestor prevederi atrage pierderea dreptului de deducere a taxei aferente carburanților auto achiziționați.
Prima instanță a admis și cererea de deducere a TVA în sumă de 1.100 lei, însușindu-și în exclusivitate concluziile raportului de expertiză cu toate că probele administrate în cauză demonstrează că reclamanta a înregistrat în jurnalul de cumpărări și a dedus în mod nejustificat TVA în sumă de 1.821 lei pentru care nu a prezentat organelor de control documente justificative, respectiv facturi fiscale în formularul prevăzut de legiuitor pentru a putea dobândi calitatea de document justificativ în vederea exercitării dreptului de deducere a TVA înscris în acestea.
În ceea ce privește impozitul calculat de organele inspecției fiscale pentru matrițele achiziționate de către reclamantă de la SC SRL M C în baza facturilor fiscale nr.- și nr.- din 22.06.2002, instanța a dat din nou câștig de cauză reclamantei prin însușirea concluziilor din raportul de expertiză și fără să se țină seama de faptul că bunurile în cauză au fost vândute înainte de expirarea perioadei de menținere a acestora în patrimoniul unității, acela de 10 ani, pentru a putea beneficia de scutirea de impozit pe profit. Nu s-a avut în vedere nici faptul că reclamanta a făcut o înregistrare greșită în contabilitate a acestor bunuri, scopul acestei înregistrări greșite fiind acela de a putea beneficia de scutire de impozit pe profit. În plus aceste matrițe nu pot fi calificate ca active corporale sau necorporale, amortizabile, definite prin Legea nr.15/1994.
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că prima instanță a dat o interpretare corectă normelor legale care reglementează datoriile fiscale reținute în raportul de inspecție fiscală contestat.
Cu privire la impozitul pe profit provenit din excluderea cheltuielilor cu primele de asigurare dintre cheltuielile deductibile se susține că instanța de fond a apreciat în mod corect că suma de 20.638 lei se poate considera ca o cheltuială necesară, plata fiind efectivă și necesară, motiv pentru care a dispus exonerarea de la plata impozitului pe profit stabilit în mod suplimentar pentru această sumă la care s-a adăugat dobânda și penalități de întârziere.
Cu privire la excluderea cheltuielile privind delegațiile externe se arată că în raportul de inspecție fiscală s-a stabilit că în perioada 2001 - 2004 au fost înregistrate în mod nejustificat, fără a avea la bază documente justificative în contul 62510 cheltuieli privind delegații externe în sumă de 65.265 lei, organele de control neținând seama de faptul că toate documentele necesare înregistrării acestor deplasări au fost reconstituite, fiind depuse copii după pașapoarte, documente care justifică cheltuielile de deplasare, etc. Chiar dacă reconstituirea actelor la care s-a făcut referire mai sus nu a respectat întrutotul condiția de formă a acestor acte, erau corespunzătoare sub aspectul conținutului și puteau justifica decontarea care s-a făcut la un nivel sub cel permis de lege. De altfel prin actul de control nu a fost contestat cuantumul acestor cheltuieli și modalitatea în care s-a făcut decontarea, modalitate ce nu influențează fondul fenomenului economic.
În legătură cu impozitul pe veniturile nerezidenților stabilit prin Cap.III lit.i din raportul de inspecție fiscală se arată că SC ROMÂNIA SRL desfășoară activitate economică cu firmele și, având încheiate contracte de prestări de servicii care s-au desfășurat în Ungaria și în această situație activitatea acestora este supusă reglementării fiscale din Ungaria și nicidecum prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Privitor la deductibilitatea cheltuielilor pentru achiziționarea de combustibil se arată că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul derulării corespunzătoare a activității de bază, iar actele doveditoare ale acestor cheltuieli, deși formal nu au corespuns în totalitate exigențelor fiscale, pot fi luate în considerare ca dovadă a efectuării cheltuielilor și aplicarea deductibilității prevăzută de lege.
Cu privire la impozitul pe profit calculat de organul de inspecție fiscală pentru cele trei matrițe vândute se arată că acestea au fost înregistrate eronat în contabilitate ca mijloace fixe, organul de control dar și cel de soluționare a contestației au recunoscut înregistrarea eronată a acestor matrițe sub aspectul naturii lor dar au apreciat că această eroare nu mai poate fi remediată.
Referitor la TVA-ul dedus pentru înregistrările în jurnalele de cumpărări pe anii 2001 - 2004 se arată că la data efectuării controlului aceste documente nu au fost găsite între actele contabile ale societății, însă ele au fost obținute ulterior și cum s-a putut demonstra că activitățile înregistrate în aceste jurnale pot beneficia de deducere de TVA, instanța în raport de concluziile cuprinse în raportul de expertiză a stabilit în mod corect că operează deductibilitatea și pentru aceste activități înscrise în jurnalele de cumpărări.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea recurată prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte decizia nr.122/2005 exonerând reclamanta de plata unor datorii fiscale în sumă de 90.302 lei, în considerentele hotărârii făcând trimitere la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Codul d e procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată iar pentru satisfacerea acestui principiu judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat- Ei trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au admis sau respins unele cereri, să răspundă la toate argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor. Sub acest aspect prevederile art.261 pct.5 pr.civ. au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că fără arătarea motivelor și a dovezilor soluția pronunțată este netemeinică.
Verificând dacă în speță judecătorul primei instanțe a respectat acest principiu, instanța de control constată că din considerentele hotărârii nu rezultă faptul că au fost analizate toate susținerile pârâtei în legătură cu legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale, nu s-a motivat respingerea acestor susțineri, de ce nu sunt aplicabile textele legale invocate de către recurentă, la stabilirea fiecărei obligații fiscale judecătorul primei instanțe făcând doar o simplă trimitere la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Această modalitate de motivare a hotărârii face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța superioară, astfel că în raport de disp.art.261 pct.5 pr.civ. - norme cu caracter imperativ, instanța de control va casa hotărârea primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării se va analiza în parte fiecare petit din acțiune, judecătorul cauzei urmând să argumenteze fiecare soluție în raport de susținerile celor două părți, coroborate cu probele administrate în cauză și în raport de dispozițiile legale în vigoare care reglementează datoriile fiscale la care s-a făcut referire în raportul fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de DGFP M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței civile nr. 286 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, pe care o casează integral și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
20.01.2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
