Anulare act administrativ . Decizia 1081/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.1081/R-CONT
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim
- - - judecător
- -- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de SC SRL cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.102/CA din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, complet specializat contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind petenta UNIVERSITATEA DIN P cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei potrivit chitanței nr.18500/20.10.2009 (fila 13 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.10.2006 reclamanta Universitatea din Pitești a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la data de 23.12.2003 și înregistrat sub nr. 8899.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 874/14.02.2007, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și și-a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
A reținut în considerente că instanța a fost învestită cu o cerere în materie comercială al cărui obiect nu este evaluabil în bani.
Pe cale de consecință, cauza a fost înregistrată la această instanță la data de 15.03.2007.
Tribunalul comercial, prin sentința comercială nr. 145/C/19.02.2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 8899/23.12.2003, reținând că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de textele de lege în materie.
Împotriva acestei din urmă sentințe, a declarat recurs pârâta, cale de atac calificată ca fiind apel, având în vedere caracterul neevaluabil în bani a obiectului litigiului, criticând-o de nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1.- În mod greșit instanța nu a reținut că reclamanta a invocat propria incorectitudine, propria culpă, ceea ce duce la inadmisibilitatea acțiunii.
2.- Întrucât nu încearcă un prejudiciu legitim, născut și actual, reclamanta nu justifică interes în promovarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile stabilite în sarcina sa;
3.- Motivarea instanței este contradictorie pentru că nu există nici un act normativ care să arate cum trebuie să se desfășoare o licitație, iar în cauză aceasta a avut loc printr- negociere competitivă și stabilirea unui cuantum al chiriei în conformitate cu prevederile nr.OUG 60/2000.
Prin decizia nr. 60/A-C/11.06.2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, completul de contencios administrativ. A reținut - în esență - că litigiul poartă asupra unui contract administrativ, iar competența de a se pronunța asupra cererii de desființare a acestuia aparține instanței de contencios, respectiv Tribunalul Argeș, în complet specializat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 22.07.2008.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința nr. 102/CA/16 Februarie 2009 tribunalul a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a tardivității acțiunii, a prematurității acțiunii și a lipsei de interes a acțiunii, excepții invocate de pârâta SC SRL.
Tribunalul a admis acțiunea formulată de petenta UNIVERSITATEA DIN P, cu sediul în municipiul Pitești,-, județul A, in contradictoriu cu intimata SC SRL, cu sediul în municipiul Pitești,- D, județul A și a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 8899/23.12.2003 încheiat între părți.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 11.09.2007 pârâta a depus o cerere prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul se bazează pe propria culpă în susținerea acțiunii.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamantă și excepția tardivității introducerii acțiunii, față de dispozițiile art. 11 alin 1-2 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin contractul de închiriere nr. 8899/23.12.2003, Universitatea Pitești, în calitate de proprietar, a închiriat pârâtei complexul în suprafață de 45.000 mp și imobilele existente în comuna, sat, jud. A, conform schiței anexe și în care chiriașul va desfășura activitățile cuprinse în obiectul de activitate.
Termenul închirierii prevăzut în contract este de 300 luni (25 ani) începând cu data semnării contactului, iar chiria lunară stabilită de părți este echivalentul în lei a 1000 euro fără TVA plătibili la cursul de referință al BNR din ziua efectuării plății.
S-a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 213/1998:" sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii" iar în speță, bunul închiriat este deținut și administrat de reclamanta Universitatea din Pitești în temeiul nr. 184/1998.
Totodată, au fost reținute dispozițiile art. 166 alin.(6) din Legea nr. 84/1995 prevăd:"Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat, sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală". În același sens, art. 3 din Ordinul nr. 3320/28.02.1996 pentru aplicarea art. 166 alin. ( 6) din Legea nr. 84/1995 prevede:"Închirierea bunurilor disponibile din dotarea unităților de învățământ se face cu acordul Ministerului Învățământului prin licitație, pe bază de contract de închiriere pe o perioadă de 4 ani, cu revizuire anuală".
Tribunalul a constatat că la momentul încheierii contractului de închiriere nr. 8899/28.12.2003, părțile nu au respectat condiții impuse de lege, anume: contractul a fost încheiat fără a avea loc o licitație; termenul de închiriere a fost stabilit pentru o perioadă de 25 ani, iar nu de 4 ani așa cum prevede Ordinul Ministerului; contractul nu prevede o clauză privind revizuirea anuală.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii, motivată pe propria culpă a reclamantei, nu poate fi reținută având în vedere că la momentul încheierii contractului de către părți nu au fost respectate dispozițiile legale sus menționate, iar reclamanta a invocat această nerespectare
Nici excepția tardivității acțiunii nu a fost admisă întrucât contractul încheiat de părți produce efecte juridice pe toată durata execuției lui fiind un contract cu executare succesivă, iar constatarea nulității acestuia poate fi cerută în orice moment al executării acestuia.
A fost respinsă și excepția prematurității acțiuni, motivată de pârâtă pe împrejurarea de fapt că reclamanta nu a solicitat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, având în vedere textele de lege în materie prevăd o clauză de revizuire anuală iar excepția lipsei de interes a acțiunii a fost respinsă, întrucât reclamanta și-a dovedit vătămarea suferită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivare se arată că excepțiile invocate prin întâmpinare nu au fost corect soluționate de către instanță. Se arată că, excepția prematurității acțiunii are în vedere aplicarea art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.15 din contractul de închiriere și art.7201Cod procedură civilă. După calificarea contractului ca act administrativ prin decizia Curții de APEL PITEȘTI nr. 60/AC/11.06.2008, reclamanta avea obligația să soluționeze amiabil litigiul, iar potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004 să formuleze plângere prealabilă. Reclamanta a ignorat aceste prevederi, nu a făcut dovada procedurii de conciliere, prevalându-se de dispoziția legală referitoare la clauza de revizuire anuală, care privește modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale și adaptarea contractului în raport de eventualele modificări legislative.
Se susține că excepția lipsei de interes a acțiunii trebuie admisă deoarece în speță nu se dovedește existența niciunui prejudiciu, fapt confirmat de concluziile direcției de audit a și Curtea de Conturi A, în care s-a reținut că recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile, contractul fiind încheiat cu bună-credință. De asemenea, se arată că potrivit Legii nr.213/1998 nu era reglementată procedura licitației, astfel că prin derogare de la disp. art.15 din lege s-a solicitat aprobarea senatului universității de a apela la una din modalitățile reglementate de OUG nr.60/2000 privind regimul achizițiilor publice, respectiv "Licitație prin negociere competitivă".
În ce privește excepția tardivității, se susține că actul a cărei anulare se cere a fost încheiat la 23.12.2003, iar acțiunea de chemare în judecată a fost formulată cu mult după expirarea termenului prevăzut de art.11 alin.5 din Legea nr.554/2004, de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
Asupra excepției inadmisbilității se arată că motivația intimatei ignoră cauzele ce determină nulitatea absolută a unui contract, prevalându-se de propria culpă, ceea ce este inadmisibil, conform practicii judiciare (deciziile nr.807/1980 și nr.1416/1981 - Secția civilă a fostului ).
Pe fond se arată că dezlegarea dată de instanță nu este corectă, deoarece s-a reținut greșit că nu a avut loc o licitație pentru atribuirea contractului, termenul fiind stabilit pe o perioadă de 25 de ani.
Asupra acestui aspect se învederează că procedura urmată de intimata -reclamantă era prevăzută de singurul act normativ ce putea fi aplicat în materie (OUG nr.60/2000) deoarece nici Legea nr213/1998 și nici Legea învățământului nu prevăd modalități clare de organizare și desfășurare a licitației.
De asemenea se arată că în recomandarea Direcției de audit a s-a menționat "rezilierea contractului", ceea ce este fundamental deosebit față de nulitatea contractelor.
Se arată că acțiunea nu este întemeiată deoarece reclamanta, prin întâmpinare și răspunsul la interogatoriu, refuză să răspundă, ceea ce determină aplicarea art.225 Cod procedură civilă. Dacă însăși reclamanta recunoaște că nu sunt motive pentru anularea contractului, acțiunea nu poate fi admisă.
În ce privește termenul de 4 ani și lipsa clauzei de revizuire anuală, acestea urmează să fie avută de părți pe parcursul contractului, recurenta îndeplinindu-și obligațiile contractuale.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată, cu majoritate, că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepțiile invocate au fost corect soluționate de către prima instanță, având în vedere în primul rând calificarea ulterioară a cererii formulate prin decizia instanței de apel (nr. 60/A/C/11.06.2008, pronunțată de curtea de APEL PITEȘTI ), iar în al doilea rând, previzibilitatea dispozițiilor art.7201Cod procedură civilă, la care fac trimitere prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.
Astfel, cererea de față a fost formulată la data de 19.10.2006, fiind soluționată în primă instanță de către Tribunalul comercial A, potrivit prevederilor Legii comerciale, coroborat cu dispozițiile Legii nr.213/1998. Prin decizia Curții de APEL PITEȘTI, sus menționată, pronunțată în apelul exercitat împotriva sentinței comerciale nr.145/C/19.02.2008, pronunțată de Tribunalul comercial A, cererea a fost calificată drept litigiu de contencios administrativ, purtând asupra unui contract administrativ, procedura de urmat fiind dată de dispozițiile Legii nr.554/2004.
Potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, lângerea p. prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului d e procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Textul trimite prin urmare la art.7201Cod procedură civilă, care are în vedere exclusiv procesele și cererile în materie comercialăevaluabile în baniiar nu și pe cele considerate ca neevaluabile.
Or, în jurisprudența constantă și previzibilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială și de contencios administrativ (ex. decizia nr. 3545 din 8 noiembrie 2007 ), anterioară pronunțării deciziei nr.32/2008 în recurs în interesul legii, cererile privind constatarea nulității unui act juridic erau apreciate ca fiind neevaluabile în bani. Pentru destinatarii normei (art .7201Cod procedură civilă), era absolut previzibilă aprecierea cererii formulate ca neevaluabilă în bani la data de 19.10.2006. Or, față de o asemenea calificare nu era necesară procedura prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă, care, așa cum s-a arătat mai sus, are în vedere numai litigiile evaluabile în bani.
Totodată se reține că recalificarea cererii ca aparținând contenciosului administrativ s-a făcut pornind de la natura bunului - obiect al contractului, potrivit art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, raportat la art.136 din Constituția României, instanța nefăcând aprecieri asupra caracterului evaluabil sau nu al cererii, ci numai asupra competenței instanței de contencios administrativ, fără a se mai cere acesteia ca în rejudecare să aibă în vedere procedura specifică a Legii nr.554/2004, care trimite la art. 720 indice 1.proc.civ. De altfel, indiferent de calificarea cererii, ca fiind comercială sau de contencios administrativ, trebuie apreciat asupra aplicabilității aceleiași dispoziții procedurale, respectiv 720 indice 1.proc.civ. fie direct (cerere comercială), fie prin trimiterea realizată de art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004 (cerere de contencios administrativ).
Prin urmare, devreme ce s-a reținut că la momentul formulării cererii, potrivit art.7201Cod procedură civilă, raportat la art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, nu era necesară procedura prealabilă, rezultă că nu se poate aprecia implicit nici asupra tardivității acesteia raportat la momentul încheierii contractului.
Protejarea bunurilor proprietate publică, așa cum au fost calificate de către instanța de apel, se poate face potrivit prevederilor art.11 din Legea nr.213/1998 independent de un termen, o interpretare contrară atrăgând consecința negării specificului bunurilor proprietate publică de a fi inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.
În ce privește inadmisibilitatea acțiunii invocată de către recurentă se constată că aceasta nu ține seama de caracterul imperativ și de ordine publică al normelor care reglementează proprietatea publică, care sunt independente de aplicarea principiuluinemo propriam turpitudine allegans. În cauză, nulitatea actului juridic, determinată de nerespectarea normelor de ordine publică, nu este impietată de atitudinea vreunei părți, simpla regăsire a ipotezei normei în situația dată, atrăgând consecința desființării actului juridic. Pe de altă parte și recurenta a avut posibilitatea să cunoască încălcarea obligațiilor legale, statuate imperativ, însă prin atitudinea sa de a participa la încheierea contractului, a demonstrat contrariul.
Excepția lipsei de interes a acțiunii, nu poate fi reținută în raport de același caracter imperativ și de ordine publică al normelor invocate a fi încălcate (art.15 din Legea nr.213/1998). Simpla încălcare a unor asemenea dispoziții trebuie sancționată cu nulitatea, cerințele legale prevăzute pentru valabila încheiere a actului nefiind respectate. Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă într-adevăr folosul practic urmărit de reclamant prin admiterea cererii, însă acesta nu trebuie asociat invariabil cu un folos material (prejudiciu), în speță acesta constând în restabilirea legalității și a ordinii de drept pretinse de normele încălcate la încheierea actului.
În cazul în care, după restabilirea legalității, părțile apreciază necesară încheierea unui contract cu respectarea dispozițiilor legale, nimic nu le oprește să urmeze procedura prevăzută de lege în acest scop.
Pe fond se constată că soluția pronunțată este legală și temeinică având în vedere dispozițiile art.15 din Legea nr.213/1998, art.166 alin.6 din Legea nr.84/1995 și art.3 din Ordinul nr.3320/1996.
Art.15 din Legea nr.213/1998, inclusiv în forma în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, prevăd: oncesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii.
OUG nr.60/2001, privind achizițiile publice, în vigoare la data încheierii actului, prevedea în art.9 procedurile pentru atribuirea contractului de achiziție publică, printre care și licitația deschisă sau cea restrânsă. Textul Legii nr.213/1998 se completează cu prevederile legii în materie, invocată chiar de recurentă (OUG nr. 60/2001), prevederi față de care nu se poate susține lipsa de reglementare cu privire la procedura de urmat.
competitivă, prevăzută și ea în art.9 din nr.OUG60/2001, ca procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, reprezintă o modalitate diferită, distinctă de licitația publică prevăzută de art.15 din Legea nr.213/1998. Totodată, art. 10 din OUG nr. 60/2001 arată că regula de atribuire este dată de aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă, procedura de negociere competitivă fiind admisă numai în subsidiar și în condiții excepționale menționate de art. 11 din același act normativ.
Totodată, se reține că menționarea în raportul de audit a indicației de reziliere a contractului (fila 8), nu are relevanță față de cauzele invocate în cererea formulată, calificarea juridică a cererii nefiind în competența organelor administrative, ci a instanței de judecată. Nu a fost invocată nerespectarea clauzelor contractuale, pentru a fi în prezența rezilierii, ci nerespectarea prevederilor legale imperative cu ocazia încheierii contractului.
De asemenea, se reține că potrivit art.166 alin.6 din Legea nr.84/1995, inclusiv în forma în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, nchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală. Pe de o parte textul vorbește de încheierea contractului conform prevederilor legale (art.15 din Legea nr.213/1998), iar pe de altă parte contractul trebuie să cuprindă clauza de revizuire anuală, care nu se regăsește însă în contractul depus la dosar. Art. IV din contract, stabilește numai prețul închirierii raportat la moneda euro, fără a se menționa posibilitatea revizuirii iar din dovezile dosarului nu rezultă că o atare revizuire s-ar fi realizat până în prezent.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art.312 raportat la art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea, cu majoritate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC SRL cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.102/CA din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, complet specializat contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind petenta UNIVERSITATEA DIN P cu sediul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- --
/29 oct. 2009
Red.
H/4 ex/10.11.2009
Jud fond
OPINIE SEPARATĂ
Acțiunea trebuia respinsă sau casată cu trimitere, pentru următoarele motive:
- instanța de fond, a soluționat acțiunea, fără a ține cont de natura litigiului și de sentința irevocabilă, care a calificat acțiunea ca fiind de contencios administrativ.
Cauza a fost soluționată, în baza procedurii de drept comercial, fără a se analiza excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate invocate.
Prin acest mod de soluționare, pârâta este prejudiciată, întrucât, este înlăturată de la un grad de jurisdicție.
Lipsa procedurii prealabile, este posibilă, numai în cazurile reglementate de legiuitor în mod expres, în speță, nefiind cazul. Dacă legiuitorul, a înțeles să echivaleze procedura concilierii directe, cu procedura prealabilă în litigii similare, nu înseamnă că, ambele variante, pot să lipsească, în afara unui text legal. Respingerea acțiunii, pentru neefectuarea procedurii prealabile, nu prejudiciază părțile, întrucât nu s-a pronunțat soluție pe fond. Îndeplinirea acestei obligații, poate scuti părțile de judecată. Tocmai de aceea, legiuitorul a impus în mod obligatoriu această condiție.
Cât privește excepția de tardivitate, se constată că acțiunea a fost formulată tardiv, fiind depășit chiar termenul de decădere stipulat de legiuitor, prin art.11 și Legea nr.554/2004 și chiar în Legea nr.29/1990. De la data încheierii convenției și până la data promovării acțiunii au trecut mai mulți ani.
În aceste condiții, instanța de fond, nu se putea pronunța asupra fondului cauzei, până ce nu se pronunța asupra acestor excepții, motivat.
- instanța de fond, a admis acțiunea, deși în speță, nu există vătămare și interes legitim.
Câtă vreme pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, plătind prețul stipulat în convenție și respectând toate obligațiile contractuale, reclamanta nu este vătămată în drepturile și interesele sale legitime.
Nu se poate aprecia că, acțiunea a fost făcută pentru a se proteja un interes general, întrucât "publicului" îi este indiferent cine plătește chiria, important fiind ca cineva să o achite, în limitele și cuantumul rezonabil.
Condiția vătămării și a interesului, trebuiau analizate din oficiu de către instanța de fond, însă aceasta, s-a rezumat, să menționeze încălcarea anumitor texte de lege, deși acestea, au fost încălcate de ambele părți. Instanța de fond, trebuia să facă trimiteri la toate dispozițiile legale, să le definească pe cele imperative și nu, să le selecteze, numai pe cele, care se potrivesc soluției pronunțate.
- instanța de fond, stabilește din punct de vedere comercial nulitatea convenției, deși din punctul de vedere al disciplinei de drept "contencios administrativ", această noțiune nu există, Legea nr.554/2004, definind doar anularea sau modificarea convenției (în cazul de față).
Soluția corectă era, ca părțile să fie obligate să modifice convenția cu respectarea normelor legale. Evident, nu mai putea fi organizată o nouă licitație, deoarece l-a momentul încheierii convenției, nu au fost încălcate dispozițiile legale, ci puteau fi modificate celelalte condiții, care s-au pretins, însă mai întâi, ar fi trebuit să existe dovezi, care să ateste că s-a pretins renegocierea clauzelor.
Instanța nu se poate substitui acordului părților, însă de această dată, îl anihilează, sub pretextul nulității absolute, în raport de voința unei singure părți, care cu bună-știință a încălcat legea, fiind chiar semnatara convenției.
- instanța înlătură principiul de drept, conform căruia, nimănui nu-i este îngăduit să-și invoce propria culpă.
Reclamanta își invocă propria culpă, atunci când susține că bunurile din convenție au fost atribuite fără a fi organizată licitație, că nu s-a prevăzut posibilitatea reanalizării anuale a prețului, etc.
Dincolo de acest aspect, nimic n-o împiedică pe reclamantă să renegocieze clauzele contractuale.
Nimic, nu l-a împiedicat nici pe adevăratul proprietar al bunurilor de interes public, să promoveze acțiune de anulare a contractului administrativ. Numai în acest caz, s-ar fi justificat interesul și vătămarea.
- deși înscrisurile fac trimitere la sancțiunea rezilierii convenției, se constată nulitatea acesteia fără o repunere în situația anterioară a ambelor părți, ci doar în interesul reclamantei și în detrimentul pârâtei.
că, nu se poate solicita rezilierea convenției, întrucât pârâta a respectat clauzele contractuale, reclamanta recunoaște lipsa vătămării și a interesului legitim. Convenția a fost fondată pe o înțelegere de natură comercială, în raport de voința părților și nu de legislația aplicabilă în prezent contractelor administrative.
De aceea, nu a fost verificată legalitatea în acest interval de timp, însă litigiul nu poate fi comercial, numai atunci când vor părțile și când, mai vor, să fie contencios administrativ.
Câtă vreme reclamanta, a lăsat să treacă un interval de atâția ani de la data încheierii convenției, rezultă că nu a fost în nici un fel prejudiciată. Nici legea nu a încălcată, la momentul încheierii convenției și chiar o eventuală încălcare, putea să conducă la renegocierea clauzelor contractuale, așa cum s-a arătat.
Este adevărat că, dispozițiile art.15 din Legea nr.213/1998, prevăd că închirierea bunurilor să se facă prin licitație publică, însă instanța de fond, nu a verificat acest aspect și nu a motivat susținerea pârâtei.
De asemenea, nu a verificat, dacă sunt îndeplinite celelalte dispoziții legale din lege, legate de repartiția chiriei încasate lunar.
Dispozițiile art.8 din OUG nr.60/2001, în vigoare la acea dată, obligau autoritatea contractantă la aplicarea acestui act normativ, iar dispozițiile art.9, 10 și 11, prevedeau aplicarea procedurii de licitație deschisă sau de negociere competitivă, în situațiile reglementate expres, care nu au fost verificate de instanța de fond.
Și dispozițiile art.12 din acest act normativ, prevăd dreptul autorității contractante de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă, în anumite condiții, care de asemenea, nu au fost verificate, deși prin contractul de închiriere, pârâta s-a angajat "să execute lucrările de amenajare, modernizare și utilizare pe bază de proiecte autorizate și cu aprobarea proprietarului".
În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond avea obligația să verifice legalitatea convenției, în raport de prevederile nr.OUG60/2001.
Dispozițiile Ordinului nr.3320/1996, în baza cărora a motivat instanța de fond, nu pot deroga de la lege.
Instanța de fond, motivează că excepția tardivității nu este întemeiată, deoarece, în cazul contractelor cu executare succesivă, constatarea nulității poate fi solicitată oricând. Legea contenciosului administrativ, nu cuprinde aceste constatări, iar instanța de fond, omite să indice textul de lege, la care s-a referit.
Excepția prematurității acțiunii a fost respinsă cu motivarea că, textele de lege în materie, prevăd o procedură de revizuire anuală.
Nu există nici o legătură între prematuritatea acțiunii, excepție dirimantă și aspectul de fond.
De asemenea, reține că reclamanta și-a dovedit vătămarea suferită, fără a explica, prin ce modalitate.
Acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă și tardiv formulată sau casată cu trimitere, pentru ca instanța de fond, să analizeze excepțiile.
Cu privire la fond, acțiunea trebuia, de asemenea, respinsă, pentru lipsa vătămării, lipsa interesului, neîncălcarea normelor imperative, cât și pentru culpa reclamantei.
Judecător,
- -
Red.
/12.11.2009
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
