Anulare act administrativ . Sentința 109/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.109

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08 01 2010

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER- - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect "obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind reclamanta și pârâta

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul declară că a fost despăgubit cu 250.000 lei, J din suma solicitată.

Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată prin întâmpinarea depusă de pârât.

Reclamantul nu știe în ce constă procedura prealabilă.

Curtea, în baza rolului activ al instanței învederează reclamantului că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, trebuia să adreseze mai întâi autorității publice emitente.

Reclamantul solicită respingerea excepției și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Curtea reține cauza spre soluționare pe excepția excepția lipsei procedurii administrative prealabile și pe fond.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 13.04.2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând modificarea art. 1 din Titlul de plată - Decizia nr. 1258.1/08.10.2008 emis de pârâtă, în sensul validării sale cu suma de 402.500 lei și nu cu 250.000 lei așa cum în mod greșit s-a reținut în actul administrativ contestat.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pe calea procedurii necontencioase prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat autorității emitente unde a contestat actul administrativ mai sus menționat sub aspectul inadvertențelor dintre preambulul actului și dispozitivului acestuia, cerând a se constata faptul că deși în preambul se reține în mod corect faptul că, prin Decizia nr. 1166/29.05.2007, emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, frații și - - au fost validați cu o sumă de 402.500 RON fiecare, dintr-un total de 805.000 RON, valoare calculată asupra imobilului care nu a mai fost restituit în natură.

Însă, în dispozitivul Titlului de plată - Decizie se stabilește că suma de plată este doar de 250.000 RON, rămânând un rest de 152.500 RON, despre care nu se face vorbire în dispozitivul hotărârii.

De asemenea dacă Autoritatea administrativă ar fi prevăzut vreun termen de plată a diferenței de sumă - pe lângă temeiul de drept ce ar fi trebuit să-l invoce - ar fi trebuit și să precizeze expres termenul final de plată, condiție pe care actul administrativ invocat nu o îndeplinește.

Mai mult decât atât, din suma de 250.000 RON dispusă a fi plătită către fiecare dintre ei, li s-au virat efectiv 150.000 RON, de asemenea fără să se precizeze în vreun fel modalitatea de plată a restului sumei ce li se cuvine cu Titlu de despăgubire.

În urma plângerii prealabile pârâta a răspuns motivând în drept art. 18 alin.1, lit. b din OUG 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare de despăgubiri în sensul că acestea se acordă până la concurența sumei de 500.000 lei, sumele ce urmează a se plăti fiind defalcate în 2 tranșe, pe parcursul a doi ani.

Consideră greșită interpretarea pârâtei care i-a respins plângerea, întrucât legiuitorul a înțeles să reglementeze modul de acordare de despăgubire prin art. 3 lit. h, respectiv: "titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel; prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea că în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire".

În atare situație consideră că trebuia să i se achite subsemnatei suma de 250.000 lei, dintr-o singură tranșă, iar diferența într-un termen de 2 ani, așa cum prevede textul invocat.

Pârâta a stabilit în preambulul Hotărârii contestate că are dreptul la 402.500 lei, iar în art. 1 îi acorda 250.000 lei, pentru ca în mod real să-mi vireze în cont doar 125.000 lei.

La 18.05.2009, pârâta a depus întâmpinare invocând, mai întâi, a excepția necompetenței materiale a Tribunalului București deoarece cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, prin care solicită modificarea Titlului de Plată, este îndreptată împotriva unui act administrativ individual emis de o autoritate aparținând administrației publice centrale și anume Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Potrivit art. 10 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată prin Legea nr.262/2007, litigiile privind acleie administrative emise sau încheiate de - autoritățile publice centrale - se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 3 alin. 1 din Codul d e Procedură Civilă, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind aclele autorităților și instituțiilor centrale, în primă instanță se judecă de Curțile de apel.

Potrivit art. 1 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare,Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică", ce este organizată și funcționează, potrivit prevederilor art. 13, alin. 4 din G nr.34/2009, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, pârâta a mai invocat excepția conexității deoarece pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal se mai află o cerere de chemare în judecată formulată de către reclamanta, având ca obiect modificarea art. 1 din Titlul de Plată - Decizia nr. 1258.2/08.10.2008, emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Cea de-a doua pricină face obiectul Dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, având termen în ziua de 18 Mai 2009.

Pârâta a mai invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile arătând că potrivit art. 7 alin. 1, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea (în sens material) în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamanta trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr.554/2004) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată.

În acest sens sunt și prevederile conținute de art.109 alin.2 Teza I - a din Codul d e procedură Civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Reclamanta nu a urmat procedura prealabilă așa cum dispozițiile legale mai sus menționate o prevăd. Menționează că Titlul de Plată - Decizia nr. 1258.1 fost emis la data de 08.10.2008 și transmis reclamantei la data de 10.11.2008, conform borderoului de prezentare a trimiterilor recomandate. Singura corespondență a reclamantei cu Autoritatea o reprezintă, un memoriu înregistrat cu nr. - din data de 09.02.2009, care are un alt obiect față de prezenta acțiune. În memoriul amintit se solicită,achitarea sumei de 125.000 lei, reprezentând diferența până la concurența sumei de 250.000 lei, stabilită prin Titlul de Plată".

Pe fond, pârâta apreciază solicitarea reclamantei privind modificarea actului administrativ individual, emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a Titlului de Plată, ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantei, în calitate de persoană îndreptățită la despăgubire pentru imobilul situat în mun. T,-, înscris în CF nr. 7690 T, alături de coindivizarul său, prin Decizia nr. 1166/ 29.05.2007, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor le-a emis titlul de despăgubire pentru o cotă indiviză de 1/2 din imobil, conform Certificatului de moștenitor 1204/03.01.1967, respectiv câte 402.500 lei pentru fiecare.

Astfel, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile OUG nr. 81/2007, în baza Deciziei nr. 1166/29.05.2007 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, li s-au acordat ambilor moștenitori despăgubiri în valoare totală de 805.000 lei, respectiv câte 402.500 lei fiecăruia, reprezentând cota cuvenită de 1/2 din imobil. Astfel, în baza procedurii privind valorificarea titlurilor de despăgubire, reclamanta și coindivizarul său, au formulat cererea de opțiune nr. 02015/20.11.2007, prin care au solicitat fiecare emiterea unui titlu de plată pentru suma de 402.500 lei. Potrivit legislației în vigoare, atât reclamantei cât și coindivizarului său, li s-a emis de către Autoritate câte un Titlu de Conversie (nr. 112.1/25.02.2008 și nr. 112.2/25.02.2008) pentru aceeași valoare a cotei indivize de 1/2, în cuantum de 152.500 lei, pentru fiecare, reprezentând un număr total de 152.500 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune, titluri care nu a fost contestate până în prezent, fiind acceptate ca atare de către reclamantă și coindivizarul său. Pentru diferență au fost emise de către Autoritate Titlul de Plată nr. 1258.1/08.10.2008 și respectiv nr. 1258.2/08.10.2008, în cuantum de 250.000 lei fiecare, pe care reclamanta și coindivizarul său îl contestă și îl atacă prin prezenta acțiune. În baza Titlului de Plată astfel emis, Autoritatea, potrivit ordinelor de plată nr. 2368/10.10.2008 și respectiv 2369/10.10.2008, a virat în contul reclamantei și în cel al coindivizarului său suma de 125.000 lei pentru fiecare, în total un cuantum de 250.000, echivalentul primei tranșe a despăgubirilor, urmând ca cea de-a doua tranșă să fie transmisă într-un termen de doi ani de la emiterea Titlului de Plată.

Reclamanta consideră greșită modalitatea în care i s-a făcut plata, pretinzând că trebuia să i se acorde întreaga despăgubire doar în numerar și anume să i se achite suma de 250.000 lei ca primă tranșă, iar diferența de 152.500 lei în numerar ca a doua tranșă, fără să țină cont de reglementările legale în vigoare.

Astfel, cererea reclamantei este nefondată și urmează a fi respinsă, întrucât:

Potrivit art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii 247/2005 (modificate și completate), la alin. 1, lit. b se stipulează că, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire au două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire:

să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau

să solicite primirea de titluri de plată până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul "Proprietatea". Totodată, dacă aceeași persoană deține, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire având ca obiect același imobil și optează atât pentru primirea de titluri de plată, cât și pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va emite până la concurența sumei de 500.000 lei, indiferent de numărul titlurilor de despăgubire emise, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlurile de despăgubire și titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie.

Potrivit art. 3 lit. h din OUG nr. 81/2007, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până în 500.000 lei, se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei pentru imobil și nu pentru fiecare persoană îndreptățită la despăgubire, avându-se în vedere, potrivit art. 18 alin. 1, identitatea de imobil. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, în considerarea identității de imobil vizat, cu mențiunea că, în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.

Prin cererea conexă înregistrată la 13.05.2009, pe rolul Tribunalului București, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând modificarea art. 1 din Titlul de plată - Decizia nr. 1258.2/08.10.2008 emis de pârâtă, în sensul validării sale cu suma de 402.500 lei și nu cu 250.000 lei așa cum în mod greșit s-a reținut în actul administrativ contestat.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat aceleași motive ca în cererea principală.

Prin încheierea din 18.05.2009, Tribunalul Bucureștia conexat dosarul nr- la dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr. 1856/18.05.2009, Tribunalul București a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

În baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile deoarece reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere înregistrată sub nr. -/09.02.2009 solicitând plata diferenței de 125 000 lei. De asemenea, reclamantul s-a adresat pârztei cu o cerere înregistrată sub nr. -/09.02.2009 solicitând plata diferenței de 125 000 lei.

Din probele administrate, Curtea reține că prin Decizia nr. 1166/29.05.2007, emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, frații și - - au fost validați cu o sumă de 402.500 RON fiecare, dintr-un total de 805.000 RON, valoare calculată asupra imobilului care nu a mai fost restituit în natură.

Prin decizia nr. 1258.1/08.10.2008 emisă de pârâtă s-a emis titlu de plată pentru suma de 250 000 lei în favoarea reclamantei. Pentru diferența de 152 500 lei s-a emis titlul de reconversie nr. 112.1/25.02.2008 reprezentând un număr de 152 500 acțiuni.

Prin decizia nr. 1258.2/08.10.2008 emisă de pârâtă s-a emis titlu de plată pentru suma de 250 000 lei în favoarea reclamantului. Pentru diferența de 152 500 lei s-a emis titlul de reconversie nr. 112.2/25.02.2008 reprezentând un număr de 152 500 acțiuni.

Titlurile de reconversie nu au fost contestate de reclamanți, astfel încât ele își produc efectele.

Potrivit art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii 247/2005 (modificate și completate), la alin. 1, lit. b se stipulează că, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire au două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire:

să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau

să solicite primirea de titluri de plată până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul "Proprietatea". Totodată, dacă aceeași persoană deține, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire având ca obiect același imobil și optează atât pentru primirea de titluri de plată, cât și pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va emite până la concurența sumei de 500.000 lei, indiferent de numărul titlurilor de despăgubire emise, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlurile de despăgubire și titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie.

Potrivit art. 3 lit. h din OUG nr. 81/2007, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până în 500.000 lei, se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei pentru imobil și nu pentru fiecare persoană îndreptățită la despăgubire, avându-se în vedere, potrivit art. 18 alin. 1, identitatea de imobil.

Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, în considerarea identității de imobil vizat, cu mențiunea că, în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.

Din aceste motive, Curtea apreciază că, în mod legal, i s-a emis fiecărui reclamant titlu de plată pentru suma de 250 000 lei, iar pentru diferență s-a emis titlu de reconversie.

În consecință, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge cererile ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Respinge excepția lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiată.

Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta, domiciliată în T,-, -. E,. 28, jud. T împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea nr. 202, sector 1.

Respinge ca neîntemeiată cererea conexă formulată de reclamantul domiciliat în B,-,. 2,. 3,. 13, sector 2 împotriva aceleași pârâte.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /5 ex./19.01.2010

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 109/2010. Curtea de Apel Bucuresti